2,506 matches
-
silfi, cântați în cor. Ascultați! / — HAU, HAU! / — Câinii latră / — HAU, HAU! / — Iar cocoșul, îngâmfat, / Nu se-oprește din cântat / — CUCURIGUUU! “ Cântecul se adresează spiritelor marine (aceleași pe care, spre sfârșitul piesei, le invocă Prospero: „voi care, fără urme pe nisip, / Goniți după Neptun“), îmbiate să înceapă, pe nisipul țărmului, dansul care potolește apele și să asculte, venind din depărtare, cele două refrene, intonate de alte duhuri ale insulei, de silfi, 195 lătrat de câini de pază și cântec de cocoș de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ascundă în ungherele mării; ca un vultur care fugărește porumbei și-i ajunge din urmă, țipând; ca un foc năvalnic ale cărui flăcări, bătute de vânt, se zbuciumă și se învârtejesc în arborii pădurilor; sau tot ca un pârjol care gonește lăcustele înspăimântate în ape de râu și caii lui zdrobesc sub copite scuturi și leșuri, așa cum boii calcă, mugind, spicele de grâu pe arie, la treieriș. Printre scenele de luptă de lângă Troia, nu puține sunt scene de fugă, fugă după
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
în care apare ca armăsar biruitor în multe întreceri, care aleargă în galop peste câmpie. Dar cea mai cumplită împrejurare de acest fel este urmărirea lui Hector de către Ahile. Ahile aleargă după Hector înspăimântat, amândoi sunt asemeni unor armăsari care gonesc la jocuri funerare, să câștige un premiu. Dar premiul de la capătul acestei întreceri este viața sau moartea. Ahile aleargă ca un câine de vânătoare care urmărește un căprior și, când acesta se adăpostește într-un desiș, câinele îl urmărește neabătut
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
silfi, cântați în cor. Ascultați! / — HAU, HAU! / — Câinii latră / — HAU, HAU! / — Iar cocoșul, îngâmfat, / Nu se-oprește din cântat / — CUCURIGUUU! “ Cântecul se adresează spiritelor marine (aceleași pe care, spre sfârșitul piesei, le invocă Prospero: „voi care, fără urme pe nisip, / Goniți după Neptun“), îmbiate să înceapă, pe nisipul țărmului, dansul care potolește apele și să asculte, venind din depărtare, cele două refrene, intonate de alte duhuri ale insulei, de silfi, lătrat de câini de pază și cântec de cocoș de curte
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
p. 75), „între acei păstori fost-au și Dragoș, care au venit de la Maramorăș” (p. 76), care era parte a Ungariei. Dacă luăm în considerație și introducerea de către Simion Dascălu în cronica lui Ureche a „craiului unguresc Laslău”, care a gonit pe tătari din Moldova pentru a oferi ungurenilor maramureșeni un loc curățat de alte seminții, putem avea revelația adevărului: întreg spațiul romanic din nord estul Carpaților, din estul și sudul acestora, și chiar cel de peste Dunăre în sud, ținea, după
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din urmă și a prinde, a sfâșia”. Pentru partea a doua a cuvântului slava are pe lupitĭ “a jupui”, pe râvatĭ “a sfâșia”, româna pe a jupi, a jupui, a rupe. Corespondentul german pentru dulău este Hetzhund de la hetzen “a goni, a hăitui” (în tracă: do) și Hund “câine”, ceea ce ne face să credem că și ogar poate avea rădăcina lovși suf. -ar, adică “copoi, câine de vânătoare”. Traistă este cuvânt tracic după Hasdeu, care inventează pentru această limbă staristra “pungă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
națională. De atunci, din 1869, datează un dialog între Poet și Întuneric, în care acesta din urmă, geniul negru, pune în fața poetului zădărnicia: „Tu, care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt, Ce cânți ca o stafie ieșiții din mormânt, Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră Căci lumea este piatră și ea nu te admiră.” Răspunsul poetului se fondează pe logodna sa întru eternitate cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fost sinuoasă fiind un popor mânat de neînțelese idealuri și cu un tulburător destin, mereu în căutarea securității, mereu pândit de cataclisme și întotdeauna renăscând printre popoare care au fost. În timpurile îndepărtate evreii au fost nomazi, păstori, agricultori, fiind goniți de exoduri și dispersați până la pierderea limbii, ce a dus la abandonarea idolilor și descoperirea unui Dumnezeu care i-a strâns în jurul său, salvându-i: Iahve. Săpăturile arheologice, efectuate începând cu anul 1865 și mai ales descoperirea manuscriselor în peșterile
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
absurdul, prin opera sa, devenind, astfel, el însuși, eroul cel mai absurd, în termenii lui Camus.154 În universul fictiv urmuzian, deși cauza revoltei prin autoizolare și abandon este întotdeauna mundană, banală și nu de natura confruntării cu iraționalul, Stamate gonind furibund spre "infinitul mic", Ismail vegetând "până astăzi, într-o stare de decrepitudine", sau eroul din Plecarea în străinătate resemnându-se cu înscrierea în barou, pot fi văzuți ca imagini particularizate ale miticului Sisif împingându-și piatra "fericit"155, pentru că
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
împletit cu urletele jalnice de lupi înfometați. Era sinistru și înfricoșător. La început se temea, dar, cu timpul, s-a învățat... nu-i mai era frică, așa ca altădată... frica, izbutise s-o alunge din sânul ei, cum ar fi gonit un câine râios. Creștea trupește și se schimba sufletește surprinzător de repede. După o vreme, după ce-a adus-o Domnica acasă, într-o zi, l-a întrebat dintr-o dată pe bătrân... - Bunicule, bunicule... tăț‟ copiii din sat de la mătușa
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pot vedea binele și răul!“ Solomon „...Te-am auzit cum hăuleai departe Înfiorând pădurea’nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte. Te-ara auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și’n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Și-am priceput că-n noaptea fără stele Tu ești tovarăș visurilor mele. Tu, numai tu, neîmblânzită fiară, Ce-ți strigi pustiei patima flămândă, Și-n prigonirea câinilor la pândă, Îți
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pisică, ca o umbră trecătoare, care apărea și dispărea printre alte umbre. După o vreme, din nou îl prinse dorul de casă... de Anuca... Porni cu pasul lui ușor, fără a șovăi, prin hățișurile încâlcite, neumblate de picior de om, gonind neobosit toată noaptea. Se opri în câteva rânduri, trăgând pe nări aerul proaspăt al dimineții. Din marginea lizierii, așezat pe labele dinapoi, se uita la casa pădurarului, cum se desprindea din ceața dimineții... cum ieșea fumul din hogeag... Așa, neclintit
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
țintă spre dreapta, ca și cum dintr-acolo ar fi așteptat să apară ceva. O scurtă strălucire și un ciot de coadă, alb, și căpriorul în câteva salturi se făcu nevăzut în fundul râpei. Apoi, peste puțin îl zări mai departe, tocmai sus, gonind pe povârniș, cu salturi avântate peste marăcinișuri și trunchiuri căzute. Anton ridică pușca, dar o lăsă jos... Renunță jenat. Căpriorul, spre satisfacția lui, dispăruse. Cu arma pe umăr, coborî pe o potecă neumblată de om și se postă la ieșirea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
afaceri din Amsterdam. Zburaseră cu avionul lui personal. Se cazaseră la un hotel incredibil de exclusivist, iar de acolo fuseseră duși la locul întâlnirii cu o mașină extrem de luxoasă. —Cum de-ai avut atâta noroc? îl întrebă ea în timp ce mașina gonea pe străduțele înguste. —Eu n-am treabă cu norocul, îi spuse el. A fost chestie de judecată rațională. Și nu-mi plac conversațiile mărunte când lucrez. Nieve dădu din cap și tăcu. Cumpăr companii, le fac bucăți și pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
tensiunea de a aștepta ca Nieve să plece pentru ca adevăratul plan al serii să se pună în aplicare. Problema era că Nieve nu dădea nici un semn că ar vrea să plece și nici Aidan nu prea se străduia să o gonească. Darcey știa că Aidan era mult prea politicos ca s-o facă pe Nieve să nu se simtă bine-venită, dar și-ar fi dorit să aibă ocazia de a-i spune prietenei sale s-o șteargă. Nu încercase să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Geaninei, din tot sufletul... O inimă neatinsă de colții vreunei crime, Eu fug sleit și palid, gonit de giulgiuri pale, Și nu pot să dorm singur de spaimă că-am să mor. Stephane Mallarme (traducere - Ștefan Augustin Doinaș) CRISTIAN LISANDRU Jurnalist. Născut în București, la data de 18 iulie 1968. Fondator al Cenaclului de Poezie și Proză
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
polițiști de la brigada rutieră, porecliți „șoareci albi“ din cauza hainelor scurte, albe, specifice lor, se dădeau jos de pe motocicletele lor BMW de un gri prăfos. O dubă a poliției, o Minna verde, trecu În trombă pe șosea, cu sirena În funcțiune, gonind În direcția podului Jannowitz. Fără să dea atenție zgomotului, cei doi polițiști merseră țanțoși către Intrarea 3, ducându-se să dea raportul. Am pătruns În clădire prin Intrarea 2, căci cunoșteam destul de bine locul Încât să știu că pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Anna din Tharau e cea pe care o iubesc“? Nu, nu aduce cu un cântec, mai degrabă cu tramvaiul 51 retrăgându-se la depoul din Schonhauser Allee. Clopoțelul tramvaiului scoate clinchetele-i sonore, metalice, și mașina se zguduie În timp ce noi gonim prin Schillerstrasse, Pankow, Breite Strasse. Giganticul clopot olimpic din turnul cu ceas care bate ora de Începere și de Închidere a Jocurilor. Pistolul lui Herr Miller, starterul, și mulțimea strigând În timp ce Joe Louis aleargă spre mine și mă pune la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
el. Apoi el a rotit volanul Într-o parte, a lovit maneta de accelerație și ne-am avântat Înainte. Era o barcă puternică și la fel de rapidă ca una pe care până și poliția navală ar fi putut-o avea. Am gonit În sus pe Havel către Spandau, cu Six ținând de volan, negru de supărare, fără să ia În seamă efectul pe care valul enorm provocat de șalupă Îl avea asupra celorlalte ambarcațiuni din calea noastră și care se lovea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
însemnat cu var, strunind calul brusc și luând să scrâșnească nisipul sub picioarele lui. Publicul aplaudă primele încercări reușite. Dar încă mai păstrează rezerve de entuziasm. Știe că vor urma probe mai grele. Ele urmează, într-adevăr. Un taur e gonit în arenă. Călărețul trebuie să-l urmărească și, prinzîndu-i coada și răsucind-o, să-l trântească din alergare având, desigur, grijă să nu fie el răsturnat din șa. Alte probe cer călărețului să prindă cu lasoul picioarele taurului și să
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
indieni. Au trecut patru secole și jumătate între teama superstițioasă a aztecilor și acest joc duminical care sună foarte spaniol. Aici, singura rațiune a existenței cailor pe lume pare să fie aceea de a fi încălecați de un charro și goniți pe o arenă de nisip sub ochii lacomi de spectacol ai celor din tribună. Chiote salută îndemînarea unui călăreț care trântește din alergare un taur răsucindu-i coada. Una dintre echipe a luat, se pare, avantaj. Entuziasmul a ajuns în
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de tandrețe și violență. După ce și-au învins victima, mângâie calul și zâmbesc sfios. Apoi se îndepărtează cu aerul unor cuceritori care ies mulțumiți din scenă. Un charro stă pe loc acum în mijlocul arenei cu lasoul în mână. Câțiva călăreți gonesc un taur jur-împrejur. Cel cu lasoul are dreptul la o singură încercare. Aruncă și pe urmă strânge frânghia ca un laț în jurul picioarelor din față ale taurului. Captiv, acesta se împiedică și se prăbușește în timp ce din tribună chiotele entuziaste salută
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
aproape totdeauna din stradă. De partea cealaltă, nu există de obicei decât coridoarele impersonale ale hotelurilor. Mă uit la autobuzele care trec în viteză pe Avenida Juarez (șoferii sunt plătiți, am aflat, după numărul persoanelor transportate, ceea ce îi face să gonească) și simt că dincolo de ele, și dincolo de strigătele vânzătorilor de ziare amestecate cu zgomotul țevilor de eșapament, există o realitate la care n-am acces. Nici despre mexicanii pe care i-am cunoscut până acum n-aș putea spune mare
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
despre ghilotină înseamnă, oare, a-i ofensa pe francezi? Ar trebui englezii să se rușineze de crimele sângeroase din tragediile lui Shakespeare sau grecii să retragă din librării Apărarea lui Socrate? spre Valladolid După-amiaza pe o șosea goală. Autobuzul care gonește. Enrique care tace, concentrat la volan. Noi care suntem doborâți de căldură... Mergem cu viteză, trebuie să ajungem la timp la Valladolid, am întîrziat prea mult între minele de la Chichen-Itza. (Ah, această obsesie a exactității! Și eu care mă asemăn
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ce poți să descoperi pe mare în trei săptămîni? Într-un fel, acest autobuz este "corabia" noastră. Ne-am îmbarcat pe el la Ciudad de Mexico și acum, după mai multe "escale", am ajuns aproape de limita sudică a Mexicului. Autobuzul gonește pe o șosea goală, sub un soare asurzitor, printre câmpuri pietroase, cu cactuși giganți, dar am pierdut șirul zilelor "săptămînii aztece" atât de mult m-am "îmbibat" de ceea ce văd. Ajungem cu o mică întîrziere la Valladolid. despre iluzie La
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]