3,483 matches
-
mai spun unii, și-a găsit o găselniță în a se simți bine. Apoi, atunci încep să apară domnișoare și domnișori exhibiționiști, care se manifestă cu machiaje stridente, dezgoliri provocatoare, care se visează supervedete și încep să se comporte prin imitație. Apoi alții încep să exacerbeze împlinirile materiale, văzându-și viața și împlinirea ca oameni doar prin acumulările materiale la modă. Tot compensatoriu încercă să-și pună astfel în valoare personalitatea ajungând la ostentativ. Plecând de la cabinet, tot drumul Noel a
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
generală de desvoltarea sufletului copilului. CAP. III Afectivitatea. 1. Frica. De ce se sperie copilul? 2. Simpatia și natura morală a copilului? a) minciuna. b) egoismul. c) cruzimea. CAP. IV. Activitatea. Sugestia. Ce va să zică? Diferite feluri: ideomotoare, senzoriomotoare, fizică. CAP. V. Imitația Mișcările de espresiune, principiul lor. a) zîmbetul și rîsul, b) sărutarea, c) espresia atenției. CAP. VI. Voința. 1) Semnul esterior al Voinței. 2) Act de voință: ce este, de cîte feluri. 3) Inhibiția. 4) Acte spontane, reflexe, instinctive. 5. Voința
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
La această fericire de aici și de dincolo, s-a gândit și Hippocrat și pentru ca ea să nu fie împiedicată, compromisă, el n-a ezitat să fie prevenitor ca un adevărat și necruțător părinte: METODOLOGIA HIPPOCRATICĂ Considerând medicina ca o imitație a naturii care mereu caută să se refacă acolo unde a fost agresată, Hippocrat gândește la legile generale, universale prin care să poată fi rezolvate și cazurile particulare. Pe apele mișcătoare ale realității, principiile pot uni particularul cu generalul, oferind
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
bine, povestirea de care se folosesc nu este simplă, imitativă, sau și una și alta totodată?" (392d). Drama pură, în întregime mimetică, nu utilizează decât discursul direct. Povestirea pură, strict diegetică, nu este niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite întrerup uneori narațiunea, constituie o formă mixtă care amestecă diegeticul cu elemente mimetice. "Poezia și ficțiunea comportă o specie complet imitativă, adică (...) tragedia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un alt răspuns. Or, a te conforma altcuiva, fie prin vorbă, fie prin gest, nu înseamnă să-l imiți pe cel căruia i te conformezi? Fără îndoială. Dar în cazul acesta, mi se pare, Homer și ceilalți poeți recurg la imitație în povestirile lor. Cu siguranță. Dimpotrivă, dacă poetul nu s-ar ascunde niciodată, imitația ar fi absentă din întrega sa compoziție și din toate povestirile sale. (393a-c) Tipologia platoniciană va fi reluată de nenumărate ori de teoreticienii occidentali. Mairet, unul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu înseamnă să-l imiți pe cel căruia i te conformezi? Fără îndoială. Dar în cazul acesta, mi se pare, Homer și ceilalți poeți recurg la imitație în povestirile lor. Cu siguranță. Dimpotrivă, dacă poetul nu s-ar ascunde niciodată, imitația ar fi absentă din întrega sa compoziție și din toate povestirile sale. (393a-c) Tipologia platoniciană va fi reluată de nenumărate ori de teoreticienii occidentali. Mairet, unul dintre primii teoreticieni ai clasicismului, o reformulează într-o manieră cvasi identică în Prefața
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu pricep mai mult decât el și care judecă după culori și atitudini." (600c-601a) Duplicat al lumii fenomenelor, himere de la care Platon vrea să-l îndepărteze pe om pentru a-l introduce în universul transcendenței, literatura este o artă a imitației. Ea nu face decât să-l mențină pe om în greșeli grosolane. "Creatorul de fantome, imitatorul, zicem noi, nu înțelege nimic din realitate, nu-i cunoaște decât aparența, nu-i așa?" (601c) Platon consideră teatrul un fenomen cu atât mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unul din discipolii săi și principalul interlocutor în Republica, dar îndrăznesc să afirm acest lucru mai ales gândindu-mă la regulamentul nostru despre poezie. Ce regulament? De a nu admite în niciun caz această parte a poeziei care constă în imitație 9. Necesitatea de a o respinge în mod absolut se vede, cred, cu și mai multă evidență de când am distins și separat diferitele facultăți ale sufletului. Cum așa? Dumitale pot să ți-o spun; căci nu vei merge să mă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
absolut se vede, cred, cu și mai multă evidență de când am distins și separat diferitele facultăți ale sufletului. Cum așa? Dumitale pot să ți-o spun; căci nu vei merge să mă denunți poeților tragici și celorlalți autori care practică imitația. Mi se pare că toate operele de acest gen cauzează ruinarea sufletului celor care le aud, dacă nu posedă antidotul, adică cunoașterea a ceea ce sunt ele cu adevărat." (Cartea X, 595 a-b) Platon se indignează, în Cartea II, că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1719, în Réflexions critiques sur la poésie et sur la peinture, în cea de-a cincea secțiune a primei părți a lucrării sale, intitulată "Platon să nu-i condamne pe Poeții Republicii sale decât din cauza impresiei prea puternice pe care imitațiile lor o pot face", îl interpelează direct pe filosof. El infirmă aici punctul de vedere platonician, invocând faptul că cititorul sau spectatorul n-ar simți nicio plăcere în fața unui erou care ar fi un model perfect de virtute: "Poeții, spune
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorbi despre el mai clar în Poetica noastră în al treilea rând ea îi servește vieții drept timp liber petrecut în mod nobil și, în sfârșit, ea este utilă destinderii și odihnei după un efort susținut." Cum muzica este o imitație a emoțiilor sufletului, ea exercită un rol cathartic, producând, după emoția provocată de ascultare, o stare de bine. Diverse grade de emoție pot fi puse în mișcare în funcție de personalitatea auditoriului și de natura muzicii. Aristotel distinge trei feluri de muzică
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
formă poetică a pantomimei, departe de a figura ca simplu ornament, să aibă un loc principal în dramă. "Dansul mai așteaptă încă pe omul de geniu; el este pretutindeni prost, pentru că se crede că e de-abia un fel de imitație. Dansul îi este pantomimei ceea ce poezia este pentru proză, sau mai degrabă ca declamația firească pentru un cântec. Este o pantomimă după măsură. Aș vrea să mi se spună ce înseamnă toate aceste dansuri, ca menuetul, dansul breton, dansul în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu zăresc ușurință, blândețe și noblețe: dar ce imită? Asta nu înseamnă să știi să cânți, ci să știi să faci solfegii. Un dans este un poem. Acest poem ar trebui prin urmare să-și aibă reprezentarea separată. Este o imitație prin mișcări, care presupune concursul poetului, al pictorului, al muzicianului și al pantomimei. Ea își are subiectul ei; acest subiect poate fi distribuit pe acte și pe scene. Scena își are recitativul său liber sau obligatoriu, și arieta sa." Importanța
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lacrimile; așteptați-le la acest cuvânt, la această silabă, nici mai devreme nici mai târziu. Tremurul acesta al vocii, cuvintele acestea lăsate neterminate, aceste sunete înăbușite sau trenante, acest freamăt al membrelor, acest tremurat al genunchilor, leșinurile acestea, furiile, pură imitație, lecție reacordată dinainte, grimasă patetică, imitație sublimă a cărei amintire este adesea păstrată de actor după ce a studiat-o, a cărei conștiință îi era prezentă în momentul executării, care îi lasă, din fericire pentru poet, pentru spectator și pentru el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la această silabă, nici mai devreme nici mai târziu. Tremurul acesta al vocii, cuvintele acestea lăsate neterminate, aceste sunete înăbușite sau trenante, acest freamăt al membrelor, acest tremurat al genunchilor, leșinurile acestea, furiile, pură imitație, lecție reacordată dinainte, grimasă patetică, imitație sublimă a cărei amintire este adesea păstrată de actor după ce a studiat-o, a cărei conștiință îi era prezentă în momentul executării, care îi lasă, din fericire pentru poet, pentru spectator și pentru el, întreaga libertate a spiritului, și care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-i amputează dinamismul. Nimeni nu i-a adunat pe oameni, scrie el, ca să le arate pe o scenă ceea ce se petrece zilnic în jurul lor, mai ales în rândul oamenilor de rând. Natura este și mai adevărată și mai emoționantă decât imitația ei; și dacă nu ar fi vorba decât de adevăr, intersecțiile, spitalele, malul apei, ar fi săli de spectacol." El denunță banalitatea, întristătoare în ochii lui, situațiilor din dramă, care nu ar putea decât să-l plictisească pe spectator. "Teoria
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar putea decât să-l plictisească pe spectator. "Teoria lor, scrie el cu privire la autorii dramatici, se sprijină pe două erori; una, că tot ceea ce interesează este bun pentru teatru; cealaltă, că tot ceea ce seamănă cu natura este frumos, și că imitația cea mai fidelă este totdeauna mai bună." Cât despre dialog, el îi reproșează trivialitatea. Nu contestă interesul de a introduce în teatru limbajul poporului, dar exclude posibilitatea de a-l retranscrie în stare brută, fără să i se facă nicio
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
susceptibil; dar nu am sacrificat niciodată o comedie care putea fi bună unei prejudecăți care ar fi putut-o face proastă." 4.3.1. Cronica moravurilor Goldoni, al cărui scop era să zugrăvească societatea timpului său, are în vedere o imitație realistă, care nu pretinde să înfrumusețeze natura, ci să o reprezinte fără complezență, cu măruntele-i imperfecțiuni. De aceea își găsește materialul de inspirație în "Cartea Lumii", ale cărei pagini nu a încetat să le cerceteze atent. "Ea îmi arată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de reprezentare teatrală între comedie și tragedie. Este un amuzament făcut mai mult pentru inimile sensibile; nefericirile eroilor tragici ne interesează de la distanță, dar ale celor egali nouă trebuie să ne impresioneze mai mult. Comedia, care nu este decât o imitație a naturii, nu-și refuză sentimentele virtuoase și patetice, cu condiția să nu fie lipsită de aceste trăsături comice și ieșite în evidență care formează baza fundamentală a existenței sale. " Prin râs, el vrea să-l determine pe spectator să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragediile care, după obiceiurile morale ale acestui popor, religia, prejudecățile sale asupra a ceea ce dă naștere demnității omului, trebuiau să-i procure cea mai mare plăcere posibilă. A-i imita astăzi pe Sofocle și Euripide și a pretinde că aceste imitații nu l-ar face să caște pe francezul secolului al XIX-lea, înseamnă clasicism." Baudelaire (1821-1867), cu o generație mai târziu, va regăsi aceleași accente, înțelegând prin "romantism, expresia cea mai recentă și cea mai modernă a frumuseții", când afirmă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reprezentației nu coincid. "Academicianul Ferească Dumnezeu să avem absurditatea de a pretinde că durata fictivă a acțiunii trebuie să corespundă exact timpului material folosit pentru reprezentație. Asta ar însemna atunci ca regulile să fie adevărate poveri pentru geniu. În artele imitației, trebuie să fii sever, dar nu riguros. Spectatorul poate foarte bine să-și imagineze că, în intervalul constituit de antracte, trec câteva ore, cu atât mai mult cu cât este amuzat de simfoniile pe care le cântă orchestra. Romanticul Fiți
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai scrie el în Naturalismul în teatru, lumi care să furnizeze totul prin ele însele. Materia pe care o folosim este moartă, și nu putem să-i insuflăm decât o viață artificială. Dar câte trepte în această viață artificială, de la imitația grosieră care nu înșeală pe nimeni și până la reproducerea aproape perfectă care stârnește uimirea!" Este imposibil, după cum subliniază Zola, să ne întoarcem la inscripțiile de care uza teatrul elisabetan pentru situarea locurilor acțiunii, sau să utilizăm decorul abstract perfect adaptat
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dullin, maestrul lui Artaud, a instaurat în Franța metoda improvizației care "obligă actorul să-și gândească mișcările sufletului în loc să le reprezinte". "Datorită improvizației, adaugă Artaud, intonația este găsită din interior, împinsă în afară de impulsul arzător al sentimentului, iar nu obținută prin imitație. Dullin improvizează, la fel ca actorii lui. Artiștii Atelierului sunt deja exersați în adevărate ședințe de improvizație în fața unor cercuri de spectatori extrem de privați. Ei s-au dovedit uimitor de abili în a reprezenta, cu câteva cuvinte, câteva atitudini, căteva
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adică cele trei decenii care pregătesc revoluția de la 1789, și cele trei mari mișcări insurecționale care o prelungesc, 1830, 1848, 1870. 1 Roselyne Dupont-Roc și Jean Lallot au propus o nouă traducere a termenului de mimesis, tradus de obicei prin "imitație" (cf. La Poétique, Le Seuil, 1980). Termenul de "reprezentare" este de preferat fiindcă admite drept complement atât referențialul, cât și artefactul, în timp ce acela de imitare îl exclude pe acesta din urmă, care ne interesează în primul rând. 2 Ditirambul este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie care trebuie să existe între parodistul care operează deturnări formale sau conținutiste asupra unei opere și receptorul, al cărui antrenament cultural îl ajută să decodeze convenția parodică bazată pe o sinteză de procedee literare: imitația, împrumutul, adaptarea, parafraza, citarea, aluzia. Spre deosebire de satiră și de sarcasm unde "totul este dat, în parodie totul trebuie descoperit, e lăsat cititorul să-l afle, să-l adauge"79. În plus, în lipsa abilităților de decriptare pe care trebuie să le
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]