1,887 matches
-
agrementeze rezultatele investigației sale cu savori lexicale deosebite. Arta criticului e în fond aceea de insidioasă comunicare a plăcerii, indiferent de obiectul care a provocat-o, chiar dacă citatele, foarte numeroase, nu corespund în totul caracterizării, vibrația intelectuală se furișează, ca "inefabilul" liric; poetul se realizează în istoriograf și-i transmite o virtute inedită: farmecul. Șerban CIOCULESCU, G. Călinescu: "Istoria literaturii romîne", în Aspecte literare contemporane, Editura Minerva, București, 1972, p. 673-674. ă...î Istoria literaturii române nu e o operă didactică
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
înlănțuire posibilă, altfel spus generalizează și sistematizează faptele, putând să determine curente sau stiluri. "Nu trebuie să pară un paradox - spunea G. Călinescu într-o lecție de deschidere la Facultatea de litere din București în 1947, Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică, publicată în Jurnalul literar, serie nouă, nr.1 - că în istoria literară sunt mai puțin importanți scriitorii în sine, cât sistemul epic ce se poate ridica pe temeiul lor. Astfel propunerea cuiva de a se întocmi o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în orice sacrificiu, s-a schimbat total. De fapt, stima sa față de frații din Anglia a crescut ulterior atât de mult, încât s-a dăruit lor cu toată dragostea inimii sale și s-a atașat de ei cu o legătură inefabilă. Într-adevăr, i-a considerat conformi voinței sale în orice propunere ce urmărea desăvârșirea, dispuși să îndure temnița și exilul împreună cu el pentru reforma Ordinului. 97. Fratele Albert a stabilit ca în casele de oaspeți să se respecte mereu tăcerea
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cât de mult au fost cinstiți cei care au putut afla sfat în îndoielile lor, alinare în supărări, exemplu și îndemn în situațiile cele mai grave de la asemenea persoane, ce aveau pârga darurilor Duhului Sfânt (Rom 8,23)! O, har inefabil! O, privilegiu incomparabil! O, ce dragoste suavă de o nesfârșită delectare este posibilitatea de a ne bucura de prietenia unor asemenea oameni, de a fi mângâiați pe parcursul pelerinajului pământesc de dragostea specială a acestor persoane eminente, de a fi apărați
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
iubirii, spiritul cîrtitor al poetului Își amintește de părinții pierduți, de copilăria săracă, de relele timpului. Deși Alexandrescu spune Într-un loc că „n-am cuvinte”, cuvintele (temele sociale și morale) domină discursul erotic. Partea lui mai lirică vorbește de inefabilul iubirii În stilul cunoscut al romanticilor: „un ce melodios”, „un dar ce nume n-are”, o „dulce uitare”. Acest nu știu ce vine, cum s-a văzut, de la cer. Frumusețea pămînteană are un corespondent În lumea prototipurilor, prin femeie vorbește un Înger
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cel mai elocvent pare a fi, și la Alexandrescu, tăcerea. Ochii Îndrăgostitului „Înoată În tăcere”, durerea În amor, „e mută cu deznădăjduirea”. De aici vine uzul limbajului ca expresie a emoției puternice. „Adio! N-am cuvinte” este supremul elogiu adus inefabilului feminin. În stilul lui tenace, Alexandrescu pune de mai multe ori tăcerea să vorbească: „A le simți poci numai; a le descri mi-e greu”, „de-aveam cuvinte...”. Are, bineînțeles, cuvinte din belșug, are chiar mai mult decât alți poeți
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nimfă de soare”. În alt loc femeia este „fiica Armoniei”, „o tînără sor” etc. Poetul descrie nu atît femeia cît frumusețea feminină, cea fără nume („un dar, ce nume n-are/În limba muritoare”). CÎteva Însușiri, totuși, din sfera entităților inefabile: armonie, un „ce melodios”, glasul ca un „imn misterios” (auzit „În depărtare” căci poetul percepe totul de la distanță, evită apropierea, intimitatea cu obiectul erotic), apoi: dulceața, tinerețea, blîndețea, eleganța, „flacăra privirei”, „grația zîmbirei” și, În fine, posibilitatea femeii de a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scrie În stil văcărescian poemul Grele chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea („tot ca un uimit”) și nu știe ce zice: „nu știu, nu pricep nimic”... Apare și ideea de inefabil erotic: „la un nu știu ce poftind”. Inefabilul e Însoțit de iritarea spiritului Îndrăgostit: „GÎndul, voia mi-am stricat Caut, privesc nempăcat.” Metafora comitului trece de la Conachi la Pann și, În genere, demonstrația de acolo o regăsim În poemul Un comit cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea („tot ca un uimit”) și nu știe ce zice: „nu știu, nu pricep nimic”... Apare și ideea de inefabil erotic: „la un nu știu ce poftind”. Inefabilul e Însoțit de iritarea spiritului Îndrăgostit: „GÎndul, voia mi-am stricat Caut, privesc nempăcat.” Metafora comitului trece de la Conachi la Pann și, În genere, demonstrația de acolo o regăsim În poemul Un comit cînd să arată, ușor modificată. Pann pune
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scenariu erotic și un scenariu „scriptual”. II. Alecu Vdcdrescu. Un discurs Îndrăgostit la 1800. Poezia ca „trebuință”. Robia ca stare de grație. Petrecerea cu necazuri. Proba focului și proba discreției. „Miluirea” ca formă de extaz. Un „nu știu ce prea dulce” și inefabilul feminin. Vicleșugurile „simbadiei”. Triada lui Alecu: apa, verdeața și frumusețea. III. Nicolae Vdcdrescu. Spiritul auster și chibzuit al familiei. Un discurs moral bazat pe conceptul de orînduială firească. „Treaza plăcere” și iubirea moderată. Figura retragerii. IV. Iancu Văcărescu. Psihologia unui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reductibilă, în ultim resort, doar la mecanismul memoriei involuntare, singura ce "ne poate da realitatea concretă"27. Or, romanul proustian îmbină ambele tipuri de "memorie" (voluntară și involuntară deopotrivă), făcând tranziția de la "eul" psihologic la acela fenomenologic, într-un dozaj inefabil menit a surprinde atât partea de lumină, cât și pe aceea de umbră a sufletului omenesc. La o asemenea carte visa, în fond, și Camil Petrescu. Prin urmare, nu-i exclus ca răstălmăcirea bergsoniană a lui Proust să fi fost
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mai departe de atât. Raportându-se la imagini (fie că e vorba de percepții, fie de amintiri) ca la niște "semne" mai mult sau mai puțin descifrabile, într-o manieră pur raționalistă, romanul lui Lovinescu nu izbutește să facă reprezentabil inefabilul sufletesc prin acea miraculoasă fuziune, tipic proustiană, dintre intelect și sensibilitate, dintre "eu" și "lume". Dar, ca și À la recherche..., cu toate că pornește de la o experiență autobiografică, Bizu nu-i (doar) operă de memorialist. Motivele sunt, de bună seamă, complet
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
unde retrăiește senzația ieșirii din timp și din sine, stimulat de "aspectul imutabil" al locurilor și de "fibrele încă vii ale vieții de odinioară". Memoria afectivă (și, o dată cu ea, imaginația creatoare) nu se declanșează, deci, pe neașteptate, sub imperiul "miresmelor" inefabile de altădată. Procesul reamintirii lasă aici mai curând impresia unui act reflex, determinat de contactul cu un spațiu familiar, cunoscut încă din copilărie și desenat pe ecranul memoriei prin însăși fatalitatea biologică ce leagă pe indivizi într-o comunitate psiho-spirituală
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
arta, oricât de valoroasă ar fi, se vede supusă unui inevitabil proces de eroziune, păstrând intact numai scheletul intelectual, și acela reconstituibil printr-un delicat procedeu de arheologie culturală. Transformarea pare ireversibilă, fiindcă, afirmă apologetul modernizării, "o dată cu scurgerea vremii elementul inefabil, partea intimă a operei de artă ce se adresează sensibilității, elementul de sugestie a limbii, fondul sufletesc mistic se anulează aproape cu desăvârșire"78. Există însă și câteva excepții, pentru că unele opere izbutesc totuși să se salveze și să nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
oare nu tot o astfel de "autobiografie" scrie și Lovinescu, în opera lui literară?), referindu-se apoi la acuitatea analizei psihologice din celelalte proze (îndeosebi din Cezara). Altminteri, interpretarea lui Ibrăileanu se revendică de la aceleași premize psihologiste, potrivit cărora "farmecul inefabil" al lirismului eminescian se cuvine detectat în capacitatea de sugestie și în muzicalitatea limbajului. Or, recursul la sugestie presupune refuzul transcrierii mimetice a "realității", al ancorării în biografic și în istoric, în favoarea unor reprezentări mai abstracte și a unui limbaj
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
eminesciană și, în genere, romantismul, trebuie readuse în discuție opiniile criticului despre sugestia muzicală și, în particular, despre simbolism. După cum știm, în Mutația valorilor estetice criticul afirmă că "în evoluția poeziei contemporane, mișcarea simbolistă răspunde precis tendinței de a reda inefabilul și de a înlocui deci construcția discursivă, logică, raționalismul și didacticismul poetic, de sugestie care, dincolo de anecdotă și expunere logică, sugerează stări sufletești profunde, neorganice, muzicale"92. De asemeni, spune Lovinescu, "având un fond muzical, simbolismul exclude cugetarea organizată, fără
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sale). "Funcția lirică" desemnează, în consecință, refuzul obstinat al "realității" și, deopotrivă, al principiului "mimetic" care stă la baza constituirii imaginii și a procesului de reprezentare în genere. De aceea atribuia Lovinescu poeziei un caracter eminamente sugestiv-muzical, menit a "exprima" inefabilul sufletesc, în cadrele unei psihologii (erotice) invariabile, stereotipe. Nu întâmplător, cum "sentimentul" și "sensibilitatea" poetului nu rezonează decât la stimulii dureroși, activați în registru tragic, creativitatea eminesciană va fi asimilată, firesc, unei trăiri masochiste, care-și găsește satisfacția numai în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
când sensul noțional al cuvintelor expiră chiar în pragul emiterii lor, pentru a iradia în jur o nouă iradiație de sensuri fosforescente ce depășesc realitatea". Interesant e că, în dialogurile dintre Eminescu și Mite, femeia (spirit raționalist, îngust) nu sesizează "inefabilul" artei humuleșteanului, elementul "liric", de sugestie, dar observă lipsa de unitate a "caracterului" lui Dănilă Prepeleac, spre indignarea poetului, pentru care "unitatea" cu pricina nu-i decât o "născocire a domnilor franțuzi", o banală și inutilă convenție numită "clasicism". Or
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
imprevizibilă. În pofida opțiunilor lui teoretice, Lovinescu lasă impresia că ar fi însă tributar, în practica literară, tot concepției clasiciste, câtă vreme psihologia "eroului" său (cu suflet unitar și contradictoriu) admite o explicație de tip raționalist, ce pretinde a spulbera prejudecata "inefabilului" sufletesc, pernicioasele presupoziții metafizice. Măcar în această privință, criticul învinge "poetul" (romantic) din Lovinescu. Rezumând cele prezentate mai sus, putem spune că poezia lirică (formă de creativitate în care temperamentul "moldovenesc" își găsește expresia sa cea mai potrivită) transfigurează realitatea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mediatic al sărbătorilor de iarnă ne va redeșteptă în cele din urmă gustul pentru lectură, simțul sacrului și sensibilitatea pentru înțelesul real, religios al acestora. Aceste mărețe descinderi ale sacrului în lume prilejuite de parfumul sărbătorilor de iarnă continuă parcă inefabilul unui timp apus a cărui mister a fost întrucâtva presimțit de Horia Bernea, Irina Neculau și Anca Manolescu la Muzeul Țăranului Român. A treia secțiune a cărții lui Mirel Bănică - Secularizare versus fundamentalism. Studii și eseuri - grupează texte variate pe
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
nu-l servesc cu talent și devoțiune, acești inși, așadar, mai degrabă sau mai târziu, se retrag la sânul „putredei și retrogradei” orânduiri capitaliste; sunt mulți danpetrașinci care prin zelul lor propagandistic au deformat și deturnat spre tipare monstruoase, inadecvate, inefabilul creator și specificul românesc; Între Virgil Ierunca și Petru Dumitriu, Între aceste extreme, deci, și Dan Petrașincu. Căci după această dată, i-am Întâlnit doar de două trei ori semnătura În presă, deși am parcurs-o până În 1954; va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de forță În peisajul epicii realist-socialiste; În al doilea rând, faptul că originalitatea tânărului „prozator ideolog” cum Îl numea Națiunea constă În marea capacitate a autorului de producere a urii de clasă, de manipulare și mobilizare a ei din spațiul inefabil al imaginarului În cel concret al realului. Cultivarea urii (de chiabur, de clasă), a violenței, a instigării, ațâțării și Învrăjbirii, Întruchipează noul catharsis la care va fi Înhămat esteticul și creativitatea din vreme. Acest potențial transformator, activ și nu pasiv
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
un substitut al realului, ci este chiar acest real, anunțând ivirea unor stări-limită, tensionate, insinuarea unor momente de criză existențială, când poetul se simte trădat de cuvinte. Un metaforism (și alegorism) discret asigură o anume distincție discursului liric, un anume inefabil tensiunilor, arătându-l pe B. ca pe un spirit delicat ce mai crede în mântuirea prin poezie de frigul din om și din afara lui. Memoria zăpezii (1989) reia câteva dintre temele, motivele și stările lirice din Muzeul de iarnă, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285526_a_286855]
-
între degete, deșertîndu-și întreaga sevă, întocmai cum strugurii copți își lasă mustul; adulmecînd acea aromă neprihănită, ce-mi amintea de parfumul violetelor primăvara, vă mărturisesc că mă simțeam ca într-o pajiște înmiresmată; uitasem cu totul de înfricoșătorul nostru jurămînt - inefabilul spermanțet îmi spălase mîinile și inima de acest jurămînt. Aproape că-mi venea să dau crezare străvechii superstiții a lui Paracelsus, care spunea că spermanțetul posedă rara virtute de a potoli mînia; scăldîndu-mă în acea cadă, mă simțeam eliberat, dumnezeiește
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lui Dumnezeu. Ea este numită și rugăciunea pură sau rugăciunea de foc și pe care Sfântul Ioan Cassian o caracterizează astfel: această rugăciune, cu totul de foc și pe care prea puțini o cunosc din experiență este, la propriu vorbind, inefabilă; ea transcede orice simț uman, iar sufletul luminat de o lumină cerească nu se exprimă mai mult într-un limbaj uman (Convorbiri duhovnicești IX, 25-27, 31-32). Urmare a episodului evanghelic cu Marta și Maria, Cassian afirmă trei chestiuni de bază
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]