25,674 matches
-
să-i inducem ideea că pierderea cunoștinței este o problemă de sănătate foarte gravă, cu urmări neprevăzute. La aceasta se adaugă traumatismul cranian, care nu se știe ce urmări poate să aibă. Acestea sunt suficiente argumente pentru ca noi să ne instalăm la conducere În relațiile cu securistul - a răspuns profesorul Hliboceanu. ― Aveți dreptate, domnule profesor, și cred că trebuie să ni-l luăm ca asociat pe șeful secției Reanimare - doctorul Pas - care este un colaborator cu mare putere de Înțelegere a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dar în ultima clipă se răzgândi și refuză să pornească, încercând să coboare din mașină. Nu plec nicăieri! declară el plin de revoltă. Cine vă dă dreptul să mă obligați să plec?... Securistul cu obrazul brăzdat de cicatrice, care se instalase pe scaunul de alături, îl trase cu putere înapoi și răsuci el cheia în contact. Fără prostii! îi șuieră amenințător la ureche. Vrei să știi cine ne dă dreptul?... Uite, asta ne dă dreptul!... binevoi el să-l lămurească, scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
steag decât secera și ciocanul. De la cumnatul și amicul Lazăr Popescu, care fusese și el la fața locului, Virgil află în zilele următoare tot ce se mai putea afla. Soldații aceia făceau, pare-se, parte din mica unitate militară sovietică instalată în pădurea Pusnicu, pe malul lacului, într-un cantonament unde, pe timpul războiului, se aflase o baterie antiaeriană germană, care încercase, fără prea mult succes, să țină piept nesfârșitelor valuri de avioane anglo-americane de bombardament, în primăvara și în vara anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o delegație de ștabi de la Comitetul Central, însoțiți, așa cum se cuvenea, de ștabii mai mici din părțile locului: prim-vicele Casapu și mâna sa dreaptă, Brânzan Ilici Vasile, neobosirul activist raional. Fără nici o zăbavă, cu toții dispărură în clădirea sfatului și se instalară în biroul președintelui, unde fură îndată convocați toți responsabilii de la sfat, dar și șeful postului de miliție, Mitică Belghiru, de curând aterizat în comună de la una din colomiile de muncă ale Canalului, directorul școlii și chiar popa Niță Niculescu, responsabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tot, toată anamneza cum numesc oamenii în alb antecedentele stării de sănătate a pacientului. Ce notă ați putea da, pe o scară de la unu la zece, durerii dumneavoastră în momentul acesta ? Ce notă aș putea da durerii-arsură care s-a instalat de amar de vreme în locul greu de definit și cu care azi aproape m-am obișnuit ? Și pe ce scară ? Există o scară a durerilor omenești ? Ce am suportat până acum în viață este oare reprezentativ pentru această scară ?", se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
moale, mai ștearsă, mai pierdută: Desigur, voi colabora ! O voi face atât cât conștientul și poate și inconștientul mă vor ajuta... Pleoapele Dorei sunt grele ca de plumb, somnul evocat de umbra în alb care se îndepărtează s-a și instalat. * * * În această noapte din ajunul D.V.M.C., visul este mai clar decât în alte nopți, decât în alte somnuri pe care le-a avut Dora până acum. "O melopee cu rezonanțe ciudate dă mister locului în care Justin, Omul cu Umbrelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
urmează să se facă trepanația și care înregistrează un cuvânt ciudat : "Pa-pa-ve..." Nu știe, Dora nu știe că locul intervenției va rămâne unica ei legătură cu viața pentru o bună bucată de vreme... Medicul anestezist Alindora Bosch, care s-a instalat la căpătâiul Dorei după ce a executat ordinul chirurgului, murmură la urechea pacientei : "Colaborăm ! Dora, care a înregistrat murmurul răspunde printr-un zâmbet, ultimă manifestare conștientă înainte de a-și începe călătoria spre neant, spre acel necunoscut și temut neant. Chipul luminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Oare o să am încredere în ce voi vedea ? Voi avea curaj să mă pronunț ?" Se concentrează numai la micul ecran al microscopului. Mănunchiul cu fire cenușii este de o claritate la care nu se aștepta. Manevrează cu delicatețe distanțierul deja instalat cu precizie de profesor. Conflictul de grad doi între arteră și trigemen este deja rezolvat. Ar trebui degajat puțin spre dreapta ca să aibă acces la cel de al doilea conflict semnalat de I. R. M. Tresare. Undeva, spre centrul mănunchiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
încerci să miști ușor piciorul stâng !" Asigurată de blândețea tonului, Dora încearcă să își miște piciorul, tentativă care îi dă o arsură vie în coapsă. Fără să își dea seama, face o grimasă de durere. Aude dialogul șoptit care se instalează între Alindora și altă femeie : Excelent ! Dacă este sensibilă la durere însemnă că nervii lucrează perfect ! Nu înțeleg ce are piciorul cu capul ! Profesorul a aplicat noua tehnică de plastie : cu o mică prelevare de țesut din coapsă a protejat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ridicare în poziție șezândă pentru scurte perioade. În rest, păstrarea poziției alungite și somn cât mai prelungit. Medicamentația obișnuită ?, întreabă o necunoscută voce de femeie. Desigur, urmați protocolul, răspunde calm anestezista Alindora Bosch. Aceiași voce necunoscută mai întreabă : Pe cine instalăm în celălalt pat ? Ai toată libertatea să decizi soră, este răspunsul profesorului, care, totuși, mai adaugă după câteva clipe : Nu ar fi rău să o aduci pe tânăra căreia i-am instalat electrozii. Vizita iese din salon. Dora mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Bosch. Aceiași voce necunoscută mai întreabă : Pe cine instalăm în celălalt pat ? Ai toată libertatea să decizi soră, este răspunsul profesorului, care, totuși, mai adaugă după câteva clipe : Nu ar fi rău să o aduci pe tânăra căreia i-am instalat electrozii. Vizita iese din salon. Dora mai poate observa doar spatele câtorva siluete în alb care îl urmează, docile, pe profesor. Ritualurile vieții de spital își urmează cursul obișnuit pentru oamenii în alb : ordine, gesturi profesionale, alergătură, corvezi, grăbita pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bârfe la adresa șefilor, a colegilor și bolnavilor, gărzile, oboseala zilnică... În vremea asta, singurătatea și incertitudinile îi bântuie pe cei care sunt sclavii nimicniciei suferințelor în paturile albe cu miros de spital. Din fericire, există calmantele care ușurează durerile și instalează liniștea totală sau aproape... Dora a înghițit pilula albastră de calmare a durerilor ca și celelalte medicamente pe care i le-a adus infirmiera, și a adormit. Este scufundată într-un binefăcător somn profund, fără vise atunci când Victor se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
împins de un resort și deschide ochii. Cu stupoare constată că ține în mâna strânsă nu batista lui, ci o fină dantelă roz. O bagă cu grabă în buzunarul bluzonului, ca un hoț prins asupra faptului. Doi bărbați în alb instalează o pacientă în patul disponibil după care ies fără nici o vorbă. Victor, dragul meu ! Dora ! A vorbit Dora cu o vocea mică, ușor răgușită, ce pare a veni din depărtări. Victor se apleacă, îi mângâie și sărută mâinile, simte delicatețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." În sfârșit, se aud pași grăbiți și zgomotul unei uși deschise undeva în apropiere. Un ultim, mai mult ghicit, apel disperat : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." Câteva momente de liniște de mormânt se instalează, momente în care în patul de lângă Dora se desfășoară o dramă, probabil obișnuită pentru oamenii în alb care veghează "liniștitele" nopți de spital. Nefertiti, cum o numește Dora în gând, este agitată. Face mișcări de neînțeles care reușesc să deconecteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
S. I. P. O. s-a deschis din nou pentru Dora. Ea nu aude și nu simte nimic din agitația din jurul ei. Descleștarea forțată a maxilarelor ca și suflul aparatului de reanimare respiratorie nu fac decât să intensifice noaptea care se instalează în ea. Masaj cardiac ! O lasă inima ! Doi interni și o infirmieră se agită în jurul ei. Un oarecare calm se instalează când căpătâiul Dorei este din nou vegheat de doctorița Alindora Bosch, care a părăsit un alt pacient și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Descleștarea forțată a maxilarelor ca și suflul aparatului de reanimare respiratorie nu fac decât să intensifice noaptea care se instalează în ea. Masaj cardiac ! O lasă inima ! Doi interni și o infirmieră se agită în jurul ei. Un oarecare calm se instalează când căpătâiul Dorei este din nou vegheat de doctorița Alindora Bosch, care a părăsit un alt pacient și s-a apropiat cu pași de vată. După ce verifică toți parametrii, dă un scurt ordin sever : Urgent, o puncție lombară ! Presiunea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ca orice, spasme care îi schimonoseau din nou fața și convulsii care îi înțepeneau trupul. Dimineața, din nou alergături la examene, analize, consultări la confrați reputați... Profesorul Maxim a folosit pentru prima dată aparatul I. R. M., care abia se instalase. Verdictul a fost fără echivoc : "Nervul IX ! Mai devreme sau mai târziu ne puteam aștepta... În plus sechelele meningitei... Nu, din păcate nu este nimic de făcut..." Apoi crizele au devenit tot mai dese și mai dramatice. Margo nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
investigațiile necesare vor fi făcute în urgență..." Profesorul se interesează de starea Dorei Matei și nu mică îi este satisfacția aflând că evoluția este cum nu se poate mai bună. Înainte de a se despărți, o atmosferă de încredere absolută se instalează, prim pas spre o prietenie ce este în curs să se stabilească între cei doi specialiști care se cunosc de ceva vreme, dar și-au vorbit cu adevărat abia în seara asta. Alindora mai dă glas unui gând : Dacă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pleacă în căutarea fiului cu minți rătăcite, cu speranța că iubirea regăsită și competențele dobândite vor reuși ceea ce pare imposibil. Justin nu opune nici o rezistență. Însoțit de rucsacul și de umbrela lui este în permanență ca într-o transă. Este instalat într-o rezervă a spitalului, alături de cabinetul profesorului și seria minuțioaselor analize și examene preoperatorii începe. Abia atunci profesorul află că starea Dorei se alterase, că fusese în comă profundă din care iscusința Alindorei reușise să o scoată. Încrederea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cred să fie vreun nume în Arbore care să îmi fie străin. Ovidiu Frunză, acesta era numele camaradului de prizonierat al tatălui meu, cu care a păstrat legături de prietenie și a corespondat până când s-a stins. Tăcerea care se instalează pare să înghețe în atmosfera glacială a acelei săli de așteptare, care nu părea cu nimic predestinată unei întâlniri atât de neobișnuite. Într-un târziu, ea este ruptă de vocea de bas a străinului care abia reușește să își disimuleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu nimic predestinată unei întâlniri atât de neobișnuite. Într-un târziu, ea este ruptă de vocea de bas a străinului care abia reușește să își disimuleze emoția justificată, căci iată ce cuvinte surprinzătoare rostește : Sunteți, deci, Dora Almăjan ! Surpriza Dorei instalează din nou o lungă tăcere și se scurge un lung moment până când reușește să îngâne : Într-adevăr, sunt Dora Almăjan, devenită Matei prin căsătorie. Dar dumneavoastră cine sunteți ? Cum este posibil să știți cine sunt fără să ne fi întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
la început sfios, ca să se transforme, pe măsură ce sania începe să zboare, într-o cristalină și învăluitoare melodie. Dora și Dragoș tac, par a fi copleșiți de o vrajă ce s-ar putea rupe odată cu ruperea tăcerii. Sub învelișul cald se instalează o atmosferă misterioasă, din alte timpuri, din alte vremuri. Este ca și cum sania cu aspect de rădvan, condusă de vizitiul ciudat, ar reface un drum inexistent, un drum spre originea timpurilor. Într-un târziu, șoapta sugrumată de emoție a lui Dragoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe un ton rugător : Ce-ar fi, Dragoș, dacă ne-ai cânta ceva la pian. Știu că preferi să cânți în singurătate, dar azi poate faci o excepție pentru Dora. De data asta Dragoș nu se lasă rugat. Iată-l instalat în fața pianului din camera spoită în alb. Cei patru spectatori șed cuminți în așteptare. Dora, căreia îi este teamă ca emoția care o stăpânește să nu fie vizibilă, și-a tras scaunul puțin mai în spate, dar în așa fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în alte diamante scânteietoare ca cele presărate pe zăpada din jurul lor. Dar cum minunea asta nu se poate întâmpla, emoțiile celor două femei, ambele de mult trecute de jumătatea vieții, capătă trup doar în lunga și vibranta tăcere care se instalează. Și acest simțământ abia se poate ghici în vocea Teodorei care, în sfârșit, rupe tăcerea : Ai ochii lui, ai lui Simion, aceiași pe care îi moștenise și Mino-dora. "Minodora ! Minodora ! Minodora ! Deci tu, sora mea, tu ai existat, nu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fapt jumătatea ta perfectă ar fi fost cea căreia nu îi poți oferi decât o fărâmă din tot ceea ce ești capabil să dărui. Această întâlnire poate să nu știrbească cu nimic legătura cea de toate zilele, dar ratarea ei ar instala un gol imens în tot restul vieții." Dora ascultă și tace, tace și cugetă : "Ce mult se aseamănă gândirea și spusele Teodorei de cele ale lui Dragoș. Vorbește de parcă ar ști și despre întâlnirea noastră, a lui Dragoș cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]