2,961 matches
-
Întrebase de ce Belbo avea bilet pentru Bologna și locul pentru Roma. Belbo răspunsese că-și schimbase ideea În ultimul moment. „Ce frumos“, zisese domnul cu barbă, „să poți să hotărăști după cum bate vântul, fără să te gândești la pungă. Vă invidiez“. Belbo zâmbise și se Întorsese cu fața În altă parte. Ca să vezi, Își zicea, acum se uită toți la mine ca și cum aș fi mână spartă sau aș fi jefuit vreo bancă. La Bologna Belbo se ridicase și se pregătise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
existau vapoare cu cabine luxoase, trenuri cu minunate vagoane de dormit și avioane cu saloane elegante În care doamne zvelte stăteau la taifas cu domni arătoși, sorbind cocktailuri din pahare de cristal. Călătoria era, În sine, o aventură demnă de invidiat, deși, de bună seamă, doar celor bogați le dădea mîna să călătorească. Masele fără lețcaie stăteau acasă. Ce s-a Întîmplat? CÎnd s-a petrecut schimbarea? Asta e o chestie extrem de simplă, cugetă Wakefield. Două războaie mondiale au reproiectat trenurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și-o trăsese pe trotuar când demarase Fran, îi dădu drumul. Întâlnirea cu Fran îl făcuse să întârzie câteva secunde la ședința cu președintele trustului, Murray Nelson, un om pentru care punctualitatea era literă de lege. La naiba! Uneori o invidia pe Francesca Tyler mai mult decât ar fi bănuit ea. Cel puțin, ea una avea libertatea de-a face greșelile în care credea. Murray Nelson era deja așezat în sala de ședință aerisită și impersonală când sosi Jack, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lui era atât de perfectă, încât o prinsese la cotitură chiar când plănuia un weekend romantic cu Laurence? Oricine ar fi zis că știa lucrul ăsta. De fapt, la celălalt capăt al orașului, în birourile selecte pe care Fran le invidia atât de mult, afurisitul de Jack Allen purta propria bătălie, a cărei miză nu era cu totul străină de persoana lui Fran. — Cum adică, nu vii? urlă Murray Nelson la redactorul său, începând să se învinețească la față. Am programat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Magda Jeanrenaud, postfață de Adriana Babeți, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1996, pp. 17-22). Și: „Contemporanii lui Freud și Hofmannstahl și-au resimțit situația vieneză ca pe un obstacol, aproape ca pe un exil, și nu au încetat să invidieze viața culturală, intelectuală, universitară a celorlalte metropole europene. Nu le-a dat prin cap să-și laude orașul ca pe un centru al modernității. L-ar fi prezentat mai curînd ca pe un bastion al tuturor arhaismelor” (ibid., p. 22
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cufundată în ziar, Takamori s-a străduit să-și amintească zicătorile și i-a mai trecut puțin iritarea. Dar adevărul e că de multe ori marea gâscă trebuia să se împrumute tot de la vrăbiuță și situația nu era tocmai de invidiat. — La urma urmei, sunt fratele tău, se scuza el, ploconindu-se. Nu putea uita că ea era cu șase ani mai mică. — Neghiob sentimental! Îi arse un pumn. Nu ți-am împrumutat o mie de yeni zilele trecute? — Păi, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și Înțelegeau cînd eram nevoită să rămîn peste noapte la ei, cîteva zile pe săptămînă. Nu pot spune că eram nefericită. Pe undeva, eram conștientă că prietenii mei nu aveau mame care erau acum Îngeri, acum demoni și, deși ocazional invidiam căldura și stabilitatea pe care o găseam În casele lor, nu am dus lipsă de fericire Într-a mea. În fond, era singurul meu cămin. Pe 23 martie 1983, stăteam lîngă cea mai bună prietenă a mea, Alison, la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și pentru tine. Sally este, În esență, genul care-și dă Întîlnire pe bandă rulantă, În timp ce Fran e măritată cu Marcus de cinci ani. Au doi copii Împreună, Annabel și Sadie, locuiesc Într-o casă În Notting Hill, care e invidiată de toate prietenele ei, iar Fran mai are și reputația de a fi una dintre cele mai tari PR-iste din oraș. Te și bagă În răcori, cel puțin la o primă Întîlnire. E Îngrozitor de În pas cu moda, afișînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
asupra Lisei care, se pare, vorbește o franceză mai mult decît onorabilă. Ar fi trebuit să-mi Închipui, deși, odată ce ne instalăm pe locurile noastre, ea se jură că are un vocabular de toată jena, dar posedă un accent de invidiat, astfel Încît lumea crede că vorbește mult mai bine decît e cazul. Îi instalăm și pe copii cît mai confortabil, iar Dan se așază și el lîngă mine, cîntărindu-i din ochi pe ceilalți pasageri, care se Înșiră la urcarea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ceva care-mi ia totul? ― Consecvența cu ideile tale, au zis unii. ― Mi-a rămas consecvența cu inima mea. ― De ce opui inima ideilor, Galilei? ― De ce? Fiindcă inima are rațiunile ei. Și, pe urmă, nu cunoști nopțile mele... Află că îi invidiez pe cei care nu visează nimic, ale căror nopți sunt limpezi și goale... ― Vorbești ca și cum te-ai mai teme și azi. ― Ziua pune între mine și inchizitori tot ce mă înconjoară. Nici intențiile, nici întrebările lor nu mă mai pot
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
parte de glorie, Galilei. Chiar Papa ți-a arătat considerație și, până la un punct, te-a apărat, cu toate că nu prea ai fost cavaler în raporturile cu el. Ai scris cărți, lumea te citește, discută despre tine, ai discipoli, dușmani. Ești invidiat, compătimit... ― ... hulit... ― Până și asta e o recunoaștere. Ești un om viu, Galilei, nu ca mine, un strigoi. Or, tu te porți ca un strigoi. ― Și cum te-ai așteptat să fiu? Vesel? Sunt aproape orb, află. Vederea îmi slăbește
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
că aceste râuri vor curge la fel, sau poate mai frumos, și după moartea mea; vor veni alte veri care vor coace alte fructe, numai că mâna mea nu va mai fi să le culeagă. ― Le vor culege alții. ― Îi invidiez de pe acum. ― Și alții te-au invidiat pe tine. E o lege a vieții. ― Înțeleg. Dar aceasta nu reduce cu nimic tristețea mea la gândul că, într-o zi, nu vom mai umbla ca acum. Mă uit la aceste coline
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sau poate mai frumos, și după moartea mea; vor veni alte veri care vor coace alte fructe, numai că mâna mea nu va mai fi să le culeagă. ― Le vor culege alții. ― Îi invidiez de pe acum. ― Și alții te-au invidiat pe tine. E o lege a vieții. ― Înțeleg. Dar aceasta nu reduce cu nimic tristețea mea la gândul că, într-o zi, nu vom mai umbla ca acum. Mă uit la aceste coline aurii, cu o lumină rămasă parcă din
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu există alt mijloc de a o refuza decât plătind prețul cel mai mare. Criton îi spunea, la închisoare, lui Socrate: "Mori pe nedrept". La care, Socrate i-a răspuns: Dacă n-aș face-o, aș merita-o." ― Eu îl invidiez pe Sisif. Mi-aș dori să fiu condamnat să urc mereu aceste coline. ― Atunci de ce-ți mai pasă ce zic alții despre ce s-a întîmplat? ― Poate, n-ar mai trebui să-mi pese. Am de furcă, de ajuns
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
meu e Stiliano Sirianul și sunt notar ducal. - Atunci, de ce te-mbraci și-ți ondulezi părul ca o curvă romană? Numai Rotari n-a râs. Ba chiar, surprinzător, a intervenit în apărarea mea. - Stiliano n-are niciun motiv să te invidieze, Ariald. L-am văzut în timp ce se spăla la râu. Faroald, așezat în dreapta lui, și-a înfipt ușor o mână în umărul acestuia, atenționându-l: - Nepoate, nu e frumos să te adresezi în acest mod unui oștean de vază. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Așa se face că, puțin câte puțin, bătând monedă pe simțul său estetic, am reușit să-l fac să împlinească ceea ce doream. Brescia, lună de lună, și datorită emulației ce îi cuprinsese pe luptătorii cei mai bogați, căpăta o înfățișare invidiată de celelalte orașe, și asta fără să ne atingem de patrimoniul ducal. Oreste, care-l sfătuia pe Rotari cum să guverneze mai bine ducatul, la fiecare nouă cerere a mea, se mărginea să clatine din cap resemnat. El era, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un aspect neîngrijit, deși era Îmbrăcat corect În uniformă. Cearcăne mari și o paloare bolnăvicioasă. Mâinile Îi tremurau. Ce fel de griji putea să aibă un polițist de rând? Din moment ce viața lui era teribil de complicată și de stresantă, Elio invidia viața simplă a Îngerului său păzitor - doar casă și muncă, cea mai convingătoare Întrupare a treimii Dumnezeu-Stat-Familie, pentru reprezentarea căreia ceruse el să fie numit În Parlament. O slujbă sigură În care putea să servească demn statul, o soție frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îl Întrebă. — De ce nu? răspunse Zero, conștient că examenul deja fusese pierdut. La urma urmelor, un tribunal este tot o junglă În care domnește legea celui mai puternic. — Purtați perucă? Îl ironiză Ferrante, privindu-i codițele lungi. Poate că Îl invidia: el era aproape chel. Șuvițe aspre Îi ajungeau până pe gulerul cămășii. Câteva fire de păr rare, patetice. — Nu, răspunse Zero, e părul meu. Părul: singurul lucru pe care-l moștenise de la tatăl său, singurul simbol al Înrudirii lor de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-l Împartă cu soția atâta vreme. Emma n-ar fi reușit niciodată. L-ar fi vrut pentru sine. Dar se Înșelase Întotdeauna În privința bărbaților. Privi afară pe fereastră, dar În Întuneric nu văzu nici o stație de serviciu, și câteva clipe invidie rezistența acelei iubiri secrete și evazive, dar apoi Își spuse că tocmai faptul că era ascunsă și lipsa zilnică o făcuseră să fie atât de durabilă, dar ar fi naufragiat În mod mizerabil dacă ar fi fost expusă celor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu degetul Îndreptat spre umărul moale și tatuat cu un A vizibil al blondei Îngenuncheate alături de ea, care Însă Îl privește pe fotograf - Buonocore, desigur, dar pentru că este amiază umbra lui nu se vede. Privirea fetiței fixă asupra mamei. Gelozie? Invidie? Dragoste? Încredere necondiționată. Blonda o ignoră și surâde pierdută, Îndrăgostită, minunată, Înspre Buonocore, În costum de baie - probabil boxer supraelastic, pentru a scoate În evidență coapsele și fesele -, patru pași În fața ei, atletic, bronzat, mândru, pentru că tot ceea ce Încadrează - prosop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
genealogic, intrând vampiristic, pe la 1460, în sângele unor personaje ale epocii, migrând, cu scurte pauze, până în zilele noastre. Această situare narativă constituie un prilej pentru prozatoare de a-și etala, fără ostentație, o erudiție medievalistică și o capacitate inventivă de invidiat, de care nu sunt străine studiile de specialitate cuprinse în cărțile sale anterioare. Pentru cititorul filolog, trecerea prin istorie devine incitantă și chiar se resimte frustrant lipsa unor perioade. Aproape că te aștepți ca istoria lui Zogru să se desfășoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nișă. A înțeles: cei fără apărare trebuie apărați. În minte începea să i se contureze o idee. Cu chibzuință a ajuns în Holul de onoare. Lângă un pult era iarăși acea fată. I-a zâmbit, apoi, cu un șarm de invidiat, copilul a căzut într-un somn adânc. S-a trezit îmboldit de trei flăcăi. Copilul a cântărit ceva în mintea lui, apoi și-a cerut scuze. A ajuns în Salonul florilor. S-a așezat pe un taburet. Flori de Ixora
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
două fluvii, la sud de locul nașterii sale. Deși eram mică, știam de ce ne duceam acolo. Simțeam zidul fierbinte de mâinie dintre tata și bunicul meu. Tensiunea dintre ei, în rarele ocazii când se întâlneau, era aproape vizibilă. Laban îl invidia pe tata pentru reușitele lui cu turmele și pentru că fiii lui erau așa de numeroși și mult mai pricepuți decât cei doi fii ai lui. Laban ura și faptul că își datora bunăstarea bărbatului fiicelor sale. Gura i se strâmba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
le primiseră de la mamele lor și nici nu știam cum se făcea că veniseră la Mamre sau dacă le lipsea compania bărbaților. Păreau blânde și mulțumite, dar la fel de lipsite de culoare ca veșmintele pe care le purtau. Nu le-am invidiat nici o clipă pentru viața pe care o duceau alături de Oracol. La luna nouă, Rebeca nu m-a lăsat să intru în cortul roșu alături de femeile care sângerau; era foarte strictă în această privință. Ea, care trecuse de vârsta fertilității, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
va trebui să moară. - Mă îndoiesc că fiul meu va asculta vorbele mele, am spus cu tristețe. Mă urăște, pentru că eu sunt cauza nefericirilor lui. - Asta e o prostie, a zis Iosif, cu acea supremă siguranță de sine care trezea invidia fraților noștri. Bărbații egipteni își cinstesc mamele ca nici unii alții pe lume. - Tu nu știi, am spus. El îi spunea bunicii lui Ma. Eu n-am fost mai mult decât o doică care l-a alăptat. - Nu, Dina, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]