2,480 matches
-
să aibă vrei douăzeci și opt de ani, smeadă și uscată, încadrată de favoriți negri, cu bărbia rasă oglindă, mi s-a părut destul de cuviincioasă și chiar plăcută; era posomorâtă, cu privirea posomorâtă, dar cu o nuanță bolnăvicioasă de mândrie care se irita cu prea multă ușurință. Când am intrat, a avut loc o scenă ciudată. Sunt oameni care, în susceptibilitatea lor supărăcioasă, găsesc o desfătare extraordinară și mai ales când aceasta ajunge în sufletul lor (ceea ce se întâmplă întotdeauna foarte repede) până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oameni străini, nu numai pe ai săi. Și ce credeți? Toată viața nu se poate potoli! Nu-l potolește și nu-l liniștește câtuși de puțin gândul că și-a îndeplinit foarte bine îndatoririle omenești; chiar dimpotrivă, acest gând îl irită: „Uite, pasămite, cu ce mi-am distrus viața, uite ce m-a ținut legat de mâini și de picioare, iată ce m-a împiedicat să descopăr praful de pușcă! Dacă n-ar fi fost asta, aș fi descoperit cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o întâlni pe a lui Ippolit. Pe Ganea mai că nu-l apucă tremuratul. Iar dumneata, stimate domn, ar trebui să iei aminte că, totuși, te afli într-o casă străină și... profiți de ospitalitate, așa că nu făcea să-l iriți pe un bătrân care, pesemne, și-a pierdut mințile... Și Ippolit păru să se cutremure, dar se stăpâni într-o clipă. — Nu sunt de acord că tatăl dumitale și-a pierdut mințile, îi răspunse el calm. Dimpotrivă, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
te ții de capul meu! strigă Ganea. Dacă și dumneata știi adevărata pricină care l-a adus pe bătrân în starea asta (și m-ai spionat destul zilele astea, încât știi cu siguranță), asta nu înseamnă că trebuia să-l iriți pe... nenorocit și s-o chinuiești pe mama, exagerând lucrurile, pentru că toată povestea e un fleac, o istorie întâmplată la beție și atâta tot, o tărășenie încă nedovedită, pe care nu pun decât atâta preț... Dar dumneata simți nevoia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcuse repede cale întoarsă. (În ultimele zile, se apucase tare de băutură și-și făcea veacul într-o sală de biliard.) Chiar Kolea, cu toată tristețea lui, începuse să-i vorbească ceva nebulos prințului. Prințul îl întrebă direct și întrucâtva iritat pe Lebedev ce părere are despre starea de acum a generalului, de ce e acesta atât de alarmat. Îi povesti, în câteva cuvinte, scena din timpul zilei. — Fiecare are neliniștile lui, prințe, și... mai ales în secolul nostru ciudat și neliniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără explicații. Ieșiră cu toții din casă, adică mama, domnișoarele, prințul Ș. Lizaveta Prokofievna o porni în direcția total opusă celei în care mergeau în fiecare zi. Toți înțelegeau despre ce este vorba și toți tăceau, fiindu-le frică s-o irite, iar ea, ca și cum s-ar fi ferit de reproșuri și obiecții, mergea înaintea tuturor, fără să întoarcă deloc capul. În sfârșit, Adelaida făcuse observația că la plimbare n-are rost să alerge în halul acesta și că oricum nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în stare să pună la cale un scandal, ca s-o determine pe Aglaia să părăsească Pavlovskul. Vorbăria și zvonurile despre căsătorie, care se făceau auzite prin toate vilele, erau desigur susținute în parte și de Nastasia Filippovna, ca să-și irite rivala. Întrucât Epancinii erau greu de întâlnit, Nastasia Filippovna, urcându-l odată pe prinț cu ea în caleașcă, îi poruncise vizitiului să treacă pe sub ferestrele casei de vară a acestora, ceea ce pentru prinț a fost o surpriză teribilă; de cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dăduse să se adreseze publicului cu intenția de a rosti discursul cuvenit, dar, din fericire, îl opriră Burdovski și Daria Alexeevna în persoană, care fugise din pridvor; îl apucară amândoi pe Keller și-l traseră cu sila înăntru. Keller era iritat și se grăbea. Nastasia Filippovna se ridică, se mai privi o dată în oglindă, făcu observația - cu un zâmbet „strâmb“, cum avea să se exprime mai apoi Keller - că e „palidă ca un mort“, făcu o mătanie smerită în fața icoanei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
care nu știu zâmbi mă fac să mă gândesc la o muzică de pompieri în Paradis. Numai farmacia mai poate opri gândurile. Când otrava veghii ți-a depravat ființa, nimic nu se mai poate desfășura sub soare fără să te irite. În afară, poate, de un dialog al florilor despre moarte. Mândria drăcească de a dispune de amărăciune în fața nu importă cărui lucru, de a desfigura banalitatea în vârtejul paradoxului și de-a tulbura liniștea firii în patima contradicției... Nu mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
șterge din conștiință orice motiv inițial, prezent în tristețe, care nu durează mult, dar atinge o tensiune intimă și închisă, ce niciodată nu va exploda, ci se va stinge în propria ființă. Nici melancolia și nici tristețea nu explodează, nu irită pe om până acolo încît să zguduie elementele ființei. Nu este caracteristic că se vorbește de un oftat, de un suspin, de tristețe, dar niciodată de un strigăt de tristețe? Ea nu e o stare debordantă, ci una care se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Ceaușescu. 26 iulie 1976. Combinatul de Utilaj Greu intra În alertă. La fabrica sosește Ceaușescu pentru a tăia panglică la o nouă secție. Alexandru Tăcu pregătește o expoziție de pictură pe culoarele atelierelor. Tabloul „Destine” al lui Dan Hatmanu Îl irită Însă pe un șef de echipă. „Țin minte cum unul din muncitorii mai codași a spus «Tovarășe președinte! Ce e asta? Un zar aruncat. Și o mulțime. Noi nu Încurajăm jocurile de norocă. Hatmanu s-a Îngălbenit la fața. Atunci
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
răbdarea. Dis cuția a durat și așa destul. E mai mult decât inutilă. Dacă Livia vrea să-i ceară ceva, să o spună pe șleau, nu să umble cu fofârlica și să-i dea sfaturi cum să guverneze. Se ridică iritat în picioare. — Idealul tău este să pedepsesc și să dau pieirii, fără milă și fără discernământ, oameni chemați în justiție pentru vina vagă că m-ar fi jignit în vreun fel? O țintuiește din priviri cu asprime. — Crezi că așa
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
el încearcă, sporadic, să le potolească, fie cu emi siuni suplimentare de la monetăriile imperiale, fie prin aranja mente financiare ad hoc. — Nu virează guvernatorii la tezaur tot ce mai rămâne după ce se acoperă cheltuielile administrative? îl ia la rost cezarul, iritat de mutismul lui. Ianuarius suspină adânc înainte de a răspunde: — Nu mai rămâne prea mult. — Cum așa? — Tot bugetul se duce pe administrație și pe armată. Bătrânul principe îl privește neîncrezător. Secretarul explică: — Costurile întregii armate și mai ales ale campaniilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și bate din palme: — Bravo! Cu o mișcare nonșalantă a mâinii, Claudius Nero îl cheamă pe Vinicius lângă el. — Ne-ai adus cumva un fi... filozof? încearcă să glumească. O spuzeală gălbuie i-a apărut în jurul gurii, semn că e iritat. Nu-și permite însă să-l repeadă pe Vinicius. O fi el un om nou, dar amiciția pe care i-o acordă principele îl înnobilează. — Velleius Paterculus, se înclină în fața lor tânărul. — Campanian, din familia faimosului Decius Magius, îl pre
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ostenesc din răsputeri să țină piept mulțimii ce se bulucește spre altar. Îl apucă pe unul de braț și-i poruncește scurt: Adu-l aici pe ăl’ de colo! Bărbatul se execută imediat. Când Paterculus ajunge lângă el, îl ia iritat la rost: — Ce te-ai împiedicat de țâncii ăia? Velleius se înroșește. Răspunde încurcat: — Nu i-ai recunoscut? Sunt copiii celor mai mari familii din Roma... — Ei și? ridică Tiberius din umeri plictisit. Îl doare-n cot de toți Lentulii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
chimiei iluministe? Mască de protecție din piele pentru experiențele de calcinare. Nu, zău? Cu adevărat domnul acela cu niște lumânări sub un clopot Își punea masca aia ca de șoarece de canal, podoaba aia de invadator extraterestru, ca să nu-și irite ochii? Oh, how delicate, doctor Lavoisier. Dacă voiai să studiezi teoria cinetică a gazelor, de ce să reconstruiești atât de meticulos mica eolipilă, un cioculeț pe o sferă care, Încălzită, se Învârte vomitând aburi, când prima eolipilă fusese construită de Heron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
prin care templierii fuseseră trimiși la rug. Însă descoperisem foarte repede că, de când fuseseră trimiși la rug, o mulțime de vânători de mistere Încercaseră să-i regăsească pretutindeni, și fără să poată aduce vreodată o dovadă. Această cheltuire vizionară Îmi irita incredulitatea, și am hotărât să nu-mi pierd timpul cu căutătorii de mistere, menținându-mă numai la izvoarele de epocă. Templierii erau un ordin monahal-cavaleresc, care exista fiindcă era recunsocut de Biserică. Dacă Biserica desființase ordinul, și făcuse asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Într-o colecție filologică nu merg. E condiționat de maestru, riscă să-și piardă prefața și să-și pună În joc cariera. O idee strălucită trece neobservată În ultimele două pagini, dar pusă la Început nu scapă și-i poate irita pe barosani. 5. Dar e de-ajuns s-o punem În cursive, sub forma unui expozeu detaliat, În afara cercetării propriu-zise, și așa ipoteza rămâne doar o ipoteză și nu compromite seriozitatea lucrării. Însă cititorii vor fi imediat cuceriți, vor aborda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-ți arunci haina pe jos la mânie.” „Dintr-un sistem de interdicții se poate Înțelege ce fapte săvârșesc oamenii de obicei”, zise Belbo, „și poți extrage de acolo adevărate scene de viață cotidiană”. „Ia să vedem”, zise Diotallevi, „un templier, iritat de cine știe ce i-au făcut sau i-au zis frații În seara aceea, iese și pleacă noaptea fără permisiune, călare, cu un pui de sarazin drept escortă și cu trei claponi atârnați de șa; se duce la o fată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Jacques de Molay, Paris, Desenne, 1797, p. 91) Scrisoarea mă neliniști. Nu de teama de a fi căutat de De Angelis, ei, poftim, Într-o altă emisferă, ci din motive greu de perceput. În momentul acela am crezut că mă irită faptul că revenea la mine, așa, dintr-o dată, o lume pe care o părăsisem. Acum Înțeleg că ceea ce mă tulbura era, pentru a nu știu câta oară, un fel de complot al asemănării, suspectarea unei analogii. Ca reacție instinctivă, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe care le spuneai. Duncan privi Încă o dată În pahar. Credeam că m-ai uitat complet. Fraser se aplecă. — Nu fi cretin! Am fost extrem de ocupat. Tu nu? Duncan nu răspunse. Fraser așteptă, apoi se depărtă, de parcă ar fi fost iritat de ceva. Mai bău bere, apoi Începu să se joace din nou cu pipa, sugînd muștiucul, umflîndu-și obrajii ca pe niște burdufuri de vin. Acum Își dorește să nu mă fi invitat aici, se gîndea Duncan, săltînd o piatră. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se Întoarse spre Helen. Îmi pare rău, zise el, scuzîndu-se cu sinceritate, că v-am creat o impresie greșită. Nu caut o nevastă, ci doar pe domnișoara Pearce. Viv se făcu stacojie. O privi pe Helen, de parcă ar fi fost iritată. — DÎnsul e domnul Robert Fraser, Helen, un prieten de-al fratelui meu. Domnule Fraser, permiteți-mi să v-o prezint pe domnișoara Giniver... S-a Întîmplat ceva cu Duncan? — O, nu-i nimic de genul ăsta, zise el degajat. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-ți spun, băiete? Duncan dădu din umeri. Și el era rușinat, dar se simțea mai bine pentru că declanșase această scenă. Începu să ciugulească din nou furnirul. Nu mai veni, zise el Încet, dar clar, dacă te simți așa. Asta Îl irită din nou pe tatăl lui. — Să nu vin? Ce tot vorbești, să nu vin? Ești fiul meu, nu-i așa? — Și? Domnul Pearce privi Într-o parte dezgustat. — Duncan, zise Viv. — Ce? Nu trebuie să vină. — Duncan, pentru Dumnezeu! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
acest nimic? De ce naiba mă aflu aici? Știa de ce se afla acolo, și i se făcu teamă. — Poate că ar trebui să plec, zise ea. — Dar abia ai venit! — Te spălai pe cap. Julia se Încruntă, de parcă ar fi fost iritată. — Ai mai văzut păr ud Înainte, nu-i așa? Nu fi proastă. Stai jos. O să aduc ceva de băut. Am vin! Îl am de săptămîni și nu s-a ivit nici un prilej să-l deschid. E algerian, dar oricum! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ciudat că stă acolo, În tăcere, decît atunci cînd Reggie vorbea și bodogănea și o făcea să rîdă. Dar Începuse să-și muște din nou pielea din jurul unghiei; după aceea, lăsă mîna jos, Își Încrucișă brațele pe piept și privi iritat În podea. Ca și cum lumina s-ar fi micșorat, se gîndi ea. Își dădu seama, de parcă ar fi fost pentru prima oară, de vuietul și mișcarea trenului, de durerea din picioare din cauza faptului să stătuse nemișcată. Își schimbă poziția și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]