2,169 matches
-
considere că numai beția putea să explice o asemenea nesocotire a sentimentelor de respect și de recunoștință pe care i le datora tot orașul Iguape și cerându-i să binevoiască a hotărî el însuși ce pedeapsă să i se aplice jalnicului personaj. D'Arrast răspunse că nu voia nici o pedeapsă, că incidentul era lipsit de importanță și că el nu dorea decât să ajungă cât mai repede la fluviu. Luă atunci cuvântul primarul, care afirmă, pe un ton plin de duioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
poți să începi? Am clipit. — Îmi oferi un post? — A, da. O ofertă. Cu cât te plătesc la P și P? I-am spus. Era număr apropiat de cel al anilor pe care îi aveam. — Doamne, e de-a dreptul jalnic. Îți triplez salariul și-ți dau titlul de editor. Mă aștept să te ocupi de multe cărți, dar mediul e unul incitant și foarte alert. Îți convine? I-am spus c-o să mă mai gândesc și c-o să-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de realiste... practic, în noaptea trecută, fugisem din apartamentul lui Randall! După cină, el mă condusese înapoi în sufragerie și încercase să se dea la mine - dar eu mă simțisem așa de rigidă și de stânjenită, încât inventasem o scuză jalnică, legată de o ședință la prima oră, și plecasem abrupt. — Sunt o mare tâmpită, am gemut. Randall probabil crede... nici nu-mi pot închipui ce crede. Dacă mi-am tăiat craca de sub picioare pentru totdeauna, comportându-mă atât de jenant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de la zdup. Ce anume? vrea să știe Gulie. Scaunul cu rotile al Bătrînului, zice Roja făcîndu-i cu ochiul. Nu simți ranchiuna asta dintre noi, Curistule? Războiul ăsta psihologic care o să ne consume, zice Roja mai potolit, printre sughițuri, trocul ăsta jalnic, cu alte cuvinte lasă-mă să mi fac mendrele, iar eu o să-mi țin gura, tu cu dosarele, noi cu acțiunea, o să ajungi mare dacă o să fii pe fază, acuma se fac urzelile, de pe o zi pe alta lașii națiunii
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
gînd să faci compromisuri, se gîndește, dînd pe gît o dușcă zdravănă. Prin fața ochilor închiși i se perindă diferite peisaje, îi defilează o sumedenie de personaje. I se pare că vizionează o piesă de teatru prost montată într-un decor jalnic. De ce se spune oare că răbdarea și tăcerea sînt virtuți, începe să se întrebe, a realizat ceva dacă pînă acum doar a tăcut și a așteptat? Siguranță, Securitate, Armata Regelui, Armata Poporului, același rahat, se gîndește, cine o fi uitat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
zid și v-aș împrăștia creierii și măruntaiele pe jos. Acolo v-aș lăsa să putreziți, să vă roadă cîinii vagabonzi oasele și să vă ciugulească ciorile. Au loc pe puțin treizeci de arestări, oamenii sînt înghesuiți în niște dube jalnice cu eșapamentele praf, se vede că primii care-și fac apariția pe Magheru sînt tot milițienii, cîteva sute de tinerei cărora de-abia le-au dat tuleiele, conduși de niște cadre bătrîne trecute prin viață, dar nici n-au apucat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
moderată în sentimente. Ce ciudat, zise Tușica, simțea că i se întîmplă și ei același lucru, ăsta trebuie să fie motivul care le făcea să vadă mult mai limpede ce se întîmpla în jur, să-și dea seama de situația jalnică în care se găseau. Nu există nici un exemplu mai bun ca ăsta care să demonstreze că fericirea depinde doar de sentimente. Cu atît mai ușor le va fi să le dea papucii, să-și ia adio, mai mult ca sigur
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cu melițatul în public. Pun pariu că majoritatea dintre ei își petrec jumătate din timp în fața oglinzii zgîindu-se, numărîndu-și dinții, scoțînd limba sau dîndu-și ochii peste cap pînă îi apucă amețeala. Degeaba încercase să-l facă să uite de situația jalnică în care intrase, folosindu-se de tot felul de trucuri din astea, vorbind în dodii doar, doar o să reușească pînă la urmă să-l facă să zîmbească. Nu izbutise nici în ruptul capului. Mai mult ca sigur că intrase într-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
să se trezească, să-și dea seama că de patruzeci de ani încoace se află într-o extremă a istoriei și că în Europa probabil că doar rușii, al căror model l-am urmat, se află într-o stare mai jalnică decît a noastră. Nu mai putem continua să ne lăsăm conduși după aceleași idei bolșevice și totalitare care ne-au dezumanizat, ne-au făcut să ne urîm unii pe alții. Cu atît e mai trist cînd te gîndești că cel
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Iolanda. Și poate negustorul de parabolice. O prezență nu neapărat dorită, dar utilă În cele din urmă. De sugerat acest lucru Iolandei. Siguranța lui de sine n-ar avea decât de câștigat. Va șterge În acest fel ceva din impresia jalnică pe care o lăsase la bar, În urmă cu o zi, când se Întâlnise cu Iolanda din Întâmplare, după ce timp de doi ani mișcările lor fuseseră perfect coordonate, programate, ferite de apariții bruște și plecări neașteptate. Oricum, interpretarea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
câte note Într-o gamă. Pe un portativ al trăirilor și senzațiilor, ultima literă corespundea Într-adevăr lui Do de sus. În rest, nici o potrivire. Când trăirile și senzațiile dispar sau doar se estompează, apar cuvintele și, odată cu ele, formule jalnice de tipul: Tu, semnul meu de a fi! Citat din volumul niciodată publicat al unui celebru poet local și cenaclist duminical Înrăit. Dar, se Întreba, nu era el Însuși un joc de cuvinte, o găselniță verbală? Evanghelist al exilului! Replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prestigiul unei carisme pe care n-o avea, dar recunoscute, culmea, după cum Îi spunea Violeta, chiar de către Janis, În confesiuni Înecate Într-o irepresibilă nostalgie și consemnate cu precizie de către cronicarul anonim al istoriei locale. Pe scurt, era produsul unei jalnice mistificări. Așa cum Violeta fusese victima unei lamentabile iluzii: geniul lui Grațian În care, el, Flavius-Tiberius, mai credea Încă. Pe vremea aceea, cuvântul „geniu” mai spunea ceva. Cu atât mai mult dacă era Însoțit de aura tulburătoare și dostoievskiană a epilepsiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de această căldură uitată a privirii ei, În contrast oarecum cu o prezență rece și indiferentă, cel mult amuzată, de până atunci. Orice se poate contesta, zise el Într-un târziu. Începând cu buna mea credință În organizarea acestui hibrid jalnic, cum bine s-a văzut, de revelion și licitație. Ideea ta cu anunțul la mica publicitate nu a fost neapărat stupidă, cât insolentă, dar câștigul e spectaculos, trebuie să recunoaștem. Acum ce-a fost, a fost. Nu ne mai rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
regizori de probe care-și făceau veacul la Schwab’s Drugstore, unde vânau naive starlete potențiale, pe care le amăgeau cu promisiuni pe buze și prezervative în buzunare. Ei ne-au povestit - mândri sau rușinați - niște povești de alcov la fel de jalnice ca și poveștile lui Betty despre fericirea din clipele petrecute cu armăsarii în uniformă. Până la urmă bărbații din carnețelul negru a lui Elizabeth Short aveau două lucruri în comun - s-au văzut cu numele publicat în cotidienele din L.A. și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
miezul problemei: — Doctore Roach, de ce ai ucis-o pe Elizabeth Short? Roach zâmbi mânzește, apoi, încetul cu încetul, rânjetul i se lăți de la o ureche la alta. — Mă așteptam să veniți în ’47. După ce caporalul Dulange a făcut aceea mărturisire jalnică, mă așteptam să năvăliți pe ușa cabinetului meu dintr-o secundă într-alta. Acum, la doi ani și jumătate de la întâmplare, sunt totuși ușor surprins. Mă luă cu furnicături. Mă simțeam de parcă niște insecte s-ar fi pregătit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Când am văzut că mai avea puțin și murea, l-am dus la spital și i-am mituit pe administratori să-l treacă în fișă ca „victima unui accident de circulație“. Când a ieșit din spital, era o epavă desfigurată jalnică. L-am implorat să mă ierte, i-am dat bani și i-am găsit de lucru: îngrijitor al proprietăților mele și gunoier la primărie. Mi-am amintit că la un moment dat m-am mirat că Madeleine nu seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Rahela. Idioată cu ochi diavolești, nu vrei decât ca Iacob să te iubească cum mă iubește pe mine, dar niciodată nu te va iubi așa. Eu sunt aleasa. Eu sunt sufletul lui. Tu ești doar o iapă însămânțată. O vacă jalnică. Lea și-a ținut gura până când Rahela a terminat. Apoi, cu tot calmul din lume, și-a făcut sora măgăriță și i-a tras o palmă mai întâi pe un obraz, apoi încă una pe celălalt. Nu și-au vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Ruti se târa printre ei, ca o sclavă fără glas. Printre femei, Ruti vorbea doar despre bunătatea infinită a mamei mele. A devenit umbra Leei, îi săruta mâinile și poala rochiei și se ținea mereu aproape de salvatoarea ei. Prezența ei jalnică n-o fericea pe Lea, iar câteodată își pierdea răbdarea și o repezea, „Du-te la cortul tău”, îi spunea, când Ruti i se împleticea printre picioare. Dar apoi îi părea rău, pentru că Ruti se ghemuia ca un câine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște haimanale incorigibile cu care era mai bine să nu aibă de-a face. Cei mai mulți dintre colegi mi se păreau jalnici. Știam bine cât îi urau pe pedagogii cei mai nemiloși, care se lăudau că vor scoate din noi niște mielușei, și totuși nu se dădeau înapoi să se gudure pe lângă ei, să se închine în fața mâinii care îi pleznea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
visez și cu ochii deschiși. Îmi trăiam atât de intens reveriile încât uitam unde mă aflam; jocul devenea serios și chiar puțin stupid în seriozitatea lui. Într-o dimineață rece, cu brumă timpurie, am descoperit trandafirii arși, rebegiți de frig; jalnici. Țin minte ziua aceea fiindcă puțin mai târziu am simțit deodată că mi se face rău. Am avut senzația că mă cufundam într-un întuneric înăbușitor, duhnind a căldură râncedă, care se învârtea cu mine. Când mi-am revenit, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
jos și, căutându-i, a călcat din greșeală pe ei și a zdrobit lentilele. Fără ochelari nu mai vedea nimic. Era ridicol, lipsit de apărare acolo în spatele mesei și mi s-a făcut milă de el, deși pe figura lui jalnică perplexitatea era amestecată cu ură. M-am mulțumit să-i atrag atenția că dacă mai trăgea de limbă pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă atașa profund, serios, fără scopuri egoiste, de ceva. Încât n-am reușit decât să devin sclavul și marioneta vanității mele. Aș fi fericit dacă aș putea spune ca alții „am iubit destul, acum mă odihnesc”. Eu sunt dintre cei jalnici care n-au iubit nimic. De asta cine să mă ierte? Și cu ce rezultat? Schimbă ceva iertarea? Din păcate, foarte rar am avut cinstea să mă judec la rece. La o frizerie, într-o zi, pe vremea când umblam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
curaj și i-am întrebat pe pescari, încercând să par sigur de mine, deși vorbeam greu și mi se înmuiaseră picioarele, cine erau nemernicii care își bătuseră joc de Marta, fiindcă vroiam să-i învăț minte. Aveam, bănuiesc, un aer jalnic, de cavaler caraghios și beat care își provoca adversarii, dar pescarii nu s-au sinchisit prea mult de vitejia mea. M-au învrednicit doar cu o privire, după care n-au mai ridicat ochii din ceștile lor. Parcă nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ha, Dumnezeu însuși s-a hotărât, se pare, sa devină vânător de cerbi, o să mă iau la întrecere cu el, vino, moșule, nu fi prost, să vezi ce n-ai văzut niciodată, un animal nobil și frumos transformat într-o jalnică grămadă de carne înfricoșată”. Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea cu nici un chip. Încearcă chiar să se smulgă din mâna ta. Alunecă și cade, murdărindu-se de mâlul de pe marginea bălții. Râzi din nou, dar, deodată, te oprești din râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Laura semăna într-un fel cu tata. Vroia să mă vâre din nou în cușca mediocrității mele, să mătur de-acolo toate cojile viselor mele, să renunț la tot, să-mi vâr nasul ca într-o murdărie în adevărul meu jalnic, să nu-mi pierd timpul în sălile cu oglinzi, și de ce? Cum de ce? Ca să respectăm adevărul, domnule Daniel. E neplăcut, dar îți ajunge și o singură oglindă ca să vezi cine ești, de fapt: un ins oarecare. Gata, comedia a durat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]