6,022 matches
-
peste cadavru și își concentrară atenția asupra urmei adânci lăsate de funie pe gâtul mortului, apoi se ridicară, pentru aer și pentru a-l fixa pe doctor cu fețe nelămurite. ă Un moment. Așa o să vedeți mai clar. Luă o lamă din cufăr și rase barba într-un loc. ă Tot nu văd nimic, spuse Liputin nerăbdător. ă Păi, tocmai asta e, excelența voastră, spuse Porfiri. Nu-i așa? adăugă el, uitându-se la Pervoiedov pentru confirmare. ă Exact, exact, fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
veți primi destul de repede. Doctorul Pervoiedov căută privirea lui Porfiri cu insistență. După o pauză lungă, adăugă: ă Excelența voastră. Porfiri, Salitov și doctorul întoarseră cadavrul pe spate. Doctorul apucă bistruiul din nou și începu o primă incizie, atingând cu lama un punct de pe umărul stâng. În liniștea lăsată, Porfiri era foarte conștient de răsuflarea sa și de bătăile inimii sale. Se întreba dacă era la fel și pentru ceilalți, mai ales pentru Liputin. Voia să se uite la Liputin. Voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
favorită. Porfiri văzu că acesta este numele editurii unde a fost imprimată cartea. Nimic nu se compară cu emoția pe care o ai tăind paginile celui mai recent Priap. Dacă vreodată, prietene, simți nevoia unei alte mâini să îți ghideze lama, să știți că am mare experiență în asemenea mutual avantajoase manipulări. ă Domnul meu, am impresia că sunteți victima unei neînțelegeri. ă Nu văd ce e rău ca doi bărbați să se bucure de lucruri bărbătești împreună? Este ca și cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Cred că i-au aparținut unui mort. Porfiri își strânse buzele amuzat. ă Așa-i că nu sunt de lepădat, la urma urmei, spuse Porfiri, din picioare. § O luară înspre nord pe Strada Gorokhovaia. Sulița Amiralității strălucea înaintea lor, o lamă frumoasă de aur străpungând cerul senin, drept amintire a unei crime de neocolit în inima orașului. Marea aglomerare lucea și fumega, printre blocuri de locunițe așezate de o parte și de alta, prezentând rânduri și rânduri de ferestre care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o căciulă din blană de castor, peste care stăteau împăturate mănușile din piele de căprioară. Avea părul adunat în bucle strânse în jurul gulerului și părea prospăt bărbierit, ceea ce îl făcu pe Porfiri să suspecteză că obrajii săi nu cunoscuseră încă lama briciului. Mai mult, ghici în înclinarea capului și în privirea acestuia rugătoare o oarecare legătură cu ceea ce Zamiotov avea să-i spună. ă Ce este, Alexander Grigorevici? ă Un prieten de-al meu... Tânărul zâmbea rugător în timp ce Zamiotov vorbea. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
către tavan. ă Toate la timpul lor, Porfiri Petrovici. Toate la timpul lor. Porfiri văzu cu coada ochilor că Pervoiedov începuse incizia adâncă în forma de Y care îi va permite să îndepărteze pielea. Doctorul Pervoiedov strecură un bisturiu cu lama lungă pe sub piele cu o mână, în timp ce ridică o bucată bună de piele și țesut cu cealaltă. Porfiri era atent la mișcare și la mirosul slab de carne care se făcu simțit odată ce pielea fusese deschisă. Diener-ul era deja pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Doctorul Pervoiedov făcu unul din semnele sale și apoi schimbă bisturiul cu foarfecele de tăiat coaste. Tăia metodic coastele la fiecare capăt cu concentrarea urâtă cu care un om își taie unghiile de la picioare. De fiecare dată, păcăitul metalic al lamelor apăsate împreună prin cartilajul costal sporea hotărârea uimită a unghiului dintre sprâncenele doctorului. În sfârșit secționarea fu terminată iar doctorul schimbă din nou foarfecele pe bisturiu. Diener-ul, îndemnat de un semn din partea doctorului Pervoiedov, așeză foarfecele pe masa cealaltă. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
apoi reveni și se așeză pe o treaptă de marmură, lângă jacuzzi, odihnindu-se și așteptând-o și pe ea să termine. Acum Îl vedea dintr-o parte, profilul nasului său frumos arcuit, fruntea largă, ochii cenușii sclipind ca o lamă de oțel, umerii săi musculoși și bronzați, care urcau și coborau ușor, de parcă ar fi vrut să-și tragă răsuflarea. Îi veni brusc În minte imaginea vulturului care și-a dus prada sus, În vârful muntelui, iar acum se odihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nimănui despărțind două tabere adverse, se întinde un spațiu larg, lipsit de construcții, deși privind mai atent, se observă pe sol rețele încrucișate de urme de tractoare, zone netezite care nu pot fi produse decât de uriașe lopeți mecanice, implacabile lame curbate, care, fără vreo tresărire de milă, mută totul din loc, casa veche, rădăcina nouă, zidul de sprijin, lăcașul unei umbre care nu va mai cădea niciodată. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă în viață, când credem că totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Îi las pe alții să-și umple viața cu deziluzii”. N-am știut ce să cred. Să-l deplâng? Să-l invidiez? 15 ianuarie În timp ce mă bărbieream, m-am tăiat fără să vreau cu briciul. Va trebui să-mi cumpăr lame. 18 ianuarie Un prieten mă întreabă: „De ce nu faci, totuși, nimic?” Aluzie clară la Augusta. Aventurile ei țin de domeniul public. Îi răspund: „Fiindcă sunt slab și nu-mi place scandalul”. 20 ianuarie Nu mă tentează (încă) să număr mărunțișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o, surâsul divin al acestui Înțelept! Se retrase apoi ca și cum s-ar fi rugat și șopti cu jumătate de glas: — Când o să vrei să realizezi transmutarea și dizolvarea În apă sau În Lapte Virginal a Mercurului sublimat, pune-l pe lamă Între dinți și cupa cu Lucrul acela sârguincios pulverizat, nu-l acoperi, ci fă În așa fel ca aerul cald să izbească materia nudă, administrează-i un foc de trei tăciuni și ține-l aprins timp de opt zile solare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
rânjești salivând În gol, strâng imperceptibil degetele, ce faci, iubitule, nimic Sophia, te ucid, acum sunt Joseph Balsamo și nu mai am nevoie de tine. Țiitoarea Arhonților Își dă duhul, se prăvălește În apă, Luciano ratifică cu o lovitură de lamă verdictul mâinii mele nemiloase, iar eu Îi zic: — Acum poți să urci din nou, credincios al meu, umbra mea blestemată și, În timp ce urcă și i se vede spinarea Îi Înfig Între omoplați un stilet subțire cu lama triunghiulară, care aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o lovitură de lamă verdictul mâinii mele nemiloase, iar eu Îi zic: — Acum poți să urci din nou, credincios al meu, umbra mea blestemată și, În timp ce urcă și i se vede spinarea Îi Înfig Între omoplați un stilet subțire cu lama triunghiulară, care aproape nu lasă nici o cicatrice. El se prăbușește, Închid chepengul, s-a făcut, părăsesc maghernița, În timp ce opt trupuri navighează acum către Châtelet, prin canale pe care numai eu le știu. Mă Întorc În micul meu apartament din foburgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
teacă pumnalul care-i atârna pe piept: eu acum Îl vedeam din spate, n-am Înțeles imediat ce se petrecuse, dar am văzut-o pe Lorenza lunecând la picioarele lui Belbo cu fața ca de ceară, iar Pierre ridica În sus lama urlând: „Enfin, le sacrifice humain! Și apoi, Întorcându-se către naos, În gura mare: „I’a Cthulhu! Fa S’ha-t’n!“ Ca la un semn, mulțimea ce umplea naosul se urnise, iar unii cădeau răsturnați, alții amenințau să răstoarne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Nu eram bun la jonglat. Și nu cred că sînt În domeniul artei. Cred că mă pricep mai bine la bani. Apropo, am trecut peste evaluarea ta superficială a nunții de aseară. Am crezut că ești vreun critic de artă. Lama lui Wakefield se oprește la mijlocul mișcării. — Și mie Îmi pare rău. Călătoresc atîta Încît uneori nici nu mai știu unde sînt. Am fost un bădăran cînd mi-am dat cu părerea Înainte de a afla mai multe despre locul acesta. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Wakefield nu se mișcă și nu li se alătură cînd dau buzna pe ușă. Wakefield rămîne nemișcat la fereastră mult timp. Apoi Își strînge meticulos lucrurile, Își Împachetează În trusa de cosmetice periuța de dinți, pasta, crema de ras și lama și se Întoarce În apartamentul lui pustiu. Camera este mai liniștită: nu se mai aude nici un ciocănit, nici un fel de sunet. „Am ucis monstrul“, spune cu voce tare și se Întinde mulțumit pe patul cu baldachin. Aude sirenele În stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
probabil problemele ei, eu eram practic un vagabond - și a trebuit să fiu pe picioarele mele. Am căutat să fiu singur. Pentru că nu aveam încredere, la corecție era să te păzești bine de tot. La începutul corecției făceam baie cu lama de ras în gură pentru ca să nu fiu violat. De caterincă, la corecție se spunea „băi, mi-a căzut și mie săpunul, și ăla când se apleca îi spunea „hai, stai așa că te spăl pe spate“ și atunci pentru mine erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
că familia mea era la pușcărie, că pe mine nu mă caută nimeni, nu mă vede nimeni, ală venea de la vizită, ăla pleca la vizită, ăla că a vorbit cu ta-su, eram disperat. Ziceam că dacă mă tai cu lama de ras, curge sângele ăla negru și-mi revin. „Răsplătit“ - am fost băgat pe izolare. Așa era legea la bighidii acolo, cât am stat. La o ceartă, ceva, hai pe izolare. Stăteam de când intram și până ieșeam răstignit de pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am nimic, i-am răspuns simțind cum mă trec fiori reci pe șira spinării. Sub patul meu se află o revistă și în revistă este un șiș, mi-a spus el. Șișul era un fel de cuțit artizanal, cu o lamă atât de lungă încât putea străpunge un om. După ce plec, du-te și ia revista. Apoi pleacă la locul tău și prefă-te că citești. Dacă ești atacat, ai și tu o armă, mi-a spus el. Timpul se scurgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
radio, nu se dădea voie la absolut nimic, mi-am zis că înnebunesc aicea, nu mai ajung să trăiesc, îmi iau viața, gata! Și am protestat așa, cum învățasem în România, m-am zgâriat așa, puțin, pe mâini cu o lamă, am intrat în refuz de hrană șase zile, am chemat funcționarul și am zis: „Vezi că m-am tăiat și sunt și în refuz de hrană“. Știa, de fapt. Și-a zis: „Gata, te duc la comandant, la director“. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
adversarului. — Crapă, ticălosule! Crapă! Kobayashi s-a apropiat, puțin câte puțin, de locul unde se afla pistolul, balansând cazmaua deasupra capului, fără vreo țintă precisă. Hotărât să nu-l lase pe Kobayashi să ajungă la pistol, Endō se ferea de lama cazmalei, așteptând un prilej să-l poată ataca. Gaston a reușit să înoate până aproape de mal, dacă târâșul lui ciudat se putea numi înot. S-a postat între cei doi, a întins brațele și a strigat din răsputeri: — Nu! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
De ce?“. Dintr-un salt, a coborît de pe tron, cu arma albă ridicată. Am crezut că o să-l ucidă pe Andras; în schimb, s-a repezit la consilieri. În spaima generală, a omorât unsprezece, unul după altul, înfigând și trăgând afară lama pumnalului din inimile lor cu o iuțeală dementă și cu multă precizie. Gardienii n-au prea înțeles la început ce se-ntâmpla. L-au oprit doar atunci când regele era gata să înfigă pumnalul în pieptul celui de-al doisprezecelea consilier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vorbă pe cel de la poartă, spunându-i că nu izbuteam să dorm, le-a făcut de petrecanie celor din turnuri. N-au zis nici pâs, de vreme ce pumnalul le fusese înfipt la baza cefei. Nici mușteriul meu nu s-a plâns. Lama pumnalului i-a străpuns capul prin urechea dreaptă, gura fiindu-i astupată. Ne-a trebuit ceva timp să întredeschidem poarta, având grijă să nu scârțâie. Afară, cu spinarea lipită de ziduri, opt bărbați mă așteptau în întuneric. I-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și au umplut gaura cu pământ. Niciun moment Rotari nu s-a opus la ceea ce i s-a cerut, nu a răbufnit în vreun fel ca pe vremuri, nici măcar atunci când a fost nevoit să fărâmițeze crusta înghețată de pământ cu lama scramasaxului. La sfârșit, în timp ce țăranii din sat se uitau tăcuți, Garibaldo i-a spus: - Astăzi n-ai învățat nimic, ai împlinit doar o datorie a celui drept. Întoarce-te mâine, dar fără Stiliano! M-am simțit ofensat de excludere, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îngăduiau mânarea comodă a calului doar din picioare și genunchi. Dar nu numai șaua, ci mai cu seamă armele erau adevărata forță a avarilor. Arcul, cu cele două capete îndoite în față, avea mai multe straturi și era întărit cu lamele de os, având astfel o putere de două ori mai mare decât a celui longobard; săgețile cu care trăgeau aveau vârfuri lungi de-o șchioapă, tăiș triplu și erau în stare să pătrundă prin platoșa noastră. În privința săbiilor, aveau una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]