6,066 matches
-
om). A patra predică, păstrată în greacă și latină este dedicată termenului Theotokos și lui Simeon (e scrisă deci pentru sărbătoarea purificării); cea de-a cincea, păstrată numai în latină, e consacrată tot Crăciunului. A șasea ne-a rămas în latină și greacă, însă autenticitatea ei este îndoielnică (deși Teodot nu proceda astfel, conține citate din literatura clasică: a IV-a eclogă a lui Virgiliu). E nesigură și paternitatea unei predici despre botezul Domnului, publicată în 1969, și a unei predici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
consacrate unor pasaje din Faptele Apostolilor sunt atribuie lui Teodot într-un manuscris catenar editat de Cramer în 1838, însă autenticitatea lor e foarte îndoielnică. Bibliografie. Ediții: PG 77, 1313-1348 (Interpretarea Crezului niceean); 1349-1432 (6 omilii, ultimele două numai în latină; fragmente despre Fapte). Omiliile 1-3 în ACO I, 1, 2, pp. 71-90. Textul grecesc al omiliei 5: M. Aubineau, Une homélie de Théodote d’Ancyre sur la nativité du Seigneur: OCP 26 (1960), 224-232; al omiliei 6: M. Jugie, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în fine, într-o scrisoare adresată lui Alexandru de Hierapolis, Euteriu reia argumentele împotriva cristologiei lui Chiril, încercând să salveze măcar în parte frontul antialexandrin. Stilul pătimaș al epistolelor îl regăsim și într-o operă transmisă în greacă și în latină printre scrisorile lui Atanasie sub titlul Confutațiuni ale anumitor propoziții, în două recenzii (una abreviată), și pe care Fotie o cunoștea ca operă a lui Teodoret (Biblioteca, cod. 46); însă, așa cum reiese din argumente interne și din vechi citate (Sever
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și opt scrisori, în parte fragmentare, ca și alte câteva ce-i sunt adresate. Cele mai multe s-au păstrat numai în latină în Synodicon contra Tragediei lui Irineu. Cea mai cunoscută și mai importantă (păstrată, în afară de greacă, în vechi versiuni în latină, siriană și armeană) este nr. 2, adresată clerului armean și denumită în mod curent Tomus ad Armenios. În 435, câțiva clerici din Armenia i se adresaseră lui Proclus - printr-o scrisoare păstrată în versiune siriană - cerându-i o expunere despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
divine; pentru a sublinia acest punct, Scriptura spune că a luat chip de rob (Filip. 2, 7) (5-6). Una singură este deci ipostaza lui Dumnezeu întrupat (9; cf. aici, mai jos). Celebru este și unicul fragment rămas (în greacă și latină) din scrisoarea a 4-a, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „mărturisim că Unul din Sfânta Treime a fost crucificat după trup, și nu hulim considerând divinitatea supusă pătimirilor”. Acest enunț va provoca vii discuții în timpul controverselor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Proclus a adoptat o formulă preexistentă pe care a vrut s-o clarifice prin „după trup” și prin a doua parte a frazei tocmai pentru a evita o posibilă interpretare „eretică”. O Epistolă către toți episcopii din Occident, păstrată în latină (și fragmentar în greacă) conține reflecții despre Trinitate, întrupare, liberul arbitru și botez; autenticitatea ei fusese negată de E. Schwartz, însă astăzi este acceptată. Un fragment intitulat Tratat despre tradiția divinei liturghii, dedicat celor care au dat o formă scrisă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atunci când, la sfârșitul lui 428, a devenit primul contestatar al predicilor lui Nestorios pe care le-a întrerupt pentru a apăra Theotokos. A răspândit apoi un manifest adresat Bisericii, Diamartyria (păstrat în greacă în actele conciliului de la Efes și în latină în Synodicon contra Tragediei lui Irineu), în care cità perechi de propoziții ale lui Nestorios și Pavel din Samosata pentru a demonstra că primul nu făcea altceva decât să repete greșelile celui de-al doilea, condamnate deja cu 160 de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de la Calcedon nu mai avem informații despre el. Scrierile sale, amintite aici, s-au păstrat doar în actele conciliului de la Calcedon: întâmpinarea făcută lui Flavian contra lui Eutihie și apelurile adresate împăraților și conciliului în versiunea originală greacă și în latină, iar apelul trimis papei numai în latină. Bibliografie. Diamartyria în ACO I, 1, 1, pp. 101-102 (în greacă); I, 3, pp. 18-19 (latină); celelalte texte, în ordinea menționată la sfârșit, în ACO II, 1, 1, pp. 100-101; 66-67; II, 1
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a păstrat totodată un lung fragment al lui Andrei în care îl combate pe Chiril (posterioară confutațiunii celor douăsprezece capitole, scrisă de Teodoret) în care este atacată folosirea ambiguă de către Chiril a termenului hypostasis. Apoi, s-au mai păstrat în latină, în Synodicon contra Tragediei lui Irineu, mai multe scrisori ale lui Andrei, adresate mai ales lui Alexandru din Hierapolis, în care discută criza nestoriană. Într-o epistolă adresată lui Rabbula din Edessa, scrisă la începutul lui 431 și păstrată în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Isus. În 17 este evocată coborârea lui Isus în lumea subpământeană, victoria sa asupra lui Satana și eliberarea captivilor. Această serie de discursuri e foarte asemănătoare cu ciclul apocrif din a doua parte a Faptelor lui Pilat, sau, în latină, Evanghelia lui Nicodim (aici, pp. ???-???), însă nu e ușor de spus dacă e vorba de o dependență directă și nici în ce sens merge aceasta. În orice caz, e vorba de un exemplu evident de legătură strânsă între materiale apocrife
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ioan Hrisostomul, însă apartenența la corpusul preudoeusebian este probabil originară. Pe de altă parte, așa cum am spus, tradiția manuscrisă este complexă; există mai multe redactări chiar în greacă ale unor discursuri (13, 14, 15, 16); multe altele prezintă versiuni în latină (15, 16, 17), armeană, georgiană, slavă veche; foarte bogată este tradiția numărului 16 privind respectarea duminicii. Deși limba discursurilor nu este nici pe departe doctă, ele dovedesc capacitatea autorului de a trata cu vioiciune teme teologice și teme din sfera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Baluze care l-a editat în 1683. Orientarea era în opoziție cu cea a lui Irineu pentru că scrierea apăra cauza lui Chiril și încerca să-l izoleze pe Nestorios chiar în raport cu tradiția antiohiană (Synodicon-ul îl apără și pe Teodoret). În ciuda latinei mediocre și adesea greu de înțeles, culegerea e foarte prețioasă pentru că adună la un loc multe din sursele referitoare la controversa nestoriană. Bibliografie. Ediții: Epistola către episcopi: ACO I, 5, pp. 135-136. Synodicon-ul, păstrat în două manuscrise într-o anexă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omilie despre femeia care avea o pierdere de sânge (Mat. 9, 20 sq.). Se mai păstrează apoi două fragmente dintr-o omilie despre cruce, în al doilea fiind atacată cristologia lui Apolinarie din Laodiceea; o omilie despre Bobotează, inedită; în latină o predică despre Urcarea la cer a Mariei; îi mai sunt atribuite patru omilii despre Crăciun în armeană. Antipater a mai compus și un tratat polemic contra Apologiei lui Origen a lui Eusebiu de Cezareea (cf. vol. I, pp. ???-???); s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lumina materială și strălucirea decorațiunilor unei biserici poate conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise (catene) exegetice s-au transmis numeroase fragmente din opera lui Hipațiu. Există trei (din care două în latină) dedicate Psalmilor, insuficiente însă pentru a demonstra că Hipațiu compusese un întreg comentariu al acestei cărți. O catenă de manuscrise consacrate profeților minori conține 95 de fragmente referitoare la acest grup de cărți (nu sunt reprezentați Agheu și Maleahi), distribuite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
celelalte surse disponibile, în special cu Istoria Lausiană și cu apoftegmele Părinților din deșert. Scrierea este prețioasă în special pentru că relatează viața călugărilor de pe valea Nilului despre care nu avem alte informații. Cu unele modificări, opera a fost tradusă în latină de Rufin din Aquileia; multă vreme s-a spus că ar fi vorba de fapt de o scriere a lui Rufin, însă Festugière a demonstrat că textul grec e cel original și că versiunea latină a lui Rufin este o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în întregime în liturghie; data sa era inițial aceea a Bunei-Vestiri (25 martie), apoi a început să fie cântat în a cincea săptămână a Postului Mare. A fost foarte răspândit, a fost tradus în slava veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al nouălea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămâne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică Fecioarei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acestei operațiuni de compilare a fost intitulată Istorie bisericească, precum celelalte, iar editorii moderni au definit-o ca „tripartită”, adică „alcătuită din trei părți”. În epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din Mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. ???) a cunoscut apoi o largă răspândire în Evul Mediu apusean. Continuarea Istoriei bisericești în trei părți purta tot titlul de Istorie bisericească și era alcătuită din două cărți: începea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
consacrate unui număr de 13 cântări din Vechiul și Noul Testament s-au păstrat într-o catenă care conține cântări biblice. Scoliile lui Esihie sunt interesante și pentru că reflectă tipicul liturghiei în Biserica din Ierusalim. A ajuns până la noi, tradus în latină, un amplu Comentariu la Levitic care pare să fi fost compus în anii 430-450, la Ierusalim sau în împrejurimile sale. Cum comentariul s-a păstrat în traducere latină, în text apar referiri frecvente la Vulgata latină a Bibliei, referiri ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu sănătatea șubrezită, în timpul revoluției de la 1848 - la care fiul său, Al. G. Golescu, participă cu fervoare - se retrage înspre Mehadia și se stinge pe drum, la Orșova, poate de holeră. G. își elaborează primele scrieri în grecește (mai cunoștea latina, franceza și italiana). În 1817 avea pregătit, pentru a fi publicat, un volum cu traduceri, în această limbă, din literatura franceză. Preferințele lui se îndreaptă spre Montesquieu și Bernardin de Saint-Pierre, din care dă prima transpunere din literatura neogreacă a
GOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
clasicist și traducător. Este fiul Elenei (n. Vasile) și al lui Dumitru-Titu Hâncu, magistrat. Este tatăl lui Agenor Bogdan Hâncu. H., primul născut dintre patru copii, a beneficiat de o educație îngrijită (în perioada liceului își plătește lecții particulare de latină și elină din banii de buzunar). Va absolvi Liceul „Dimitrie Cantemir” din București în 1944 și va urma în paralel dreptul și literele, luându-și licența în ambele domenii în 1948 (cu mențiunea magna cum laude pentru filologie clasică). Angajat
HANCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287406_a_288735]
-
lucrarea colectivă Dicționar de termeni literari (1976). În 1975, fiind trecut printre cei care urmau să fie scoși din institut din motive de dosar, deși i se propune transferarea la Institutul de Lingvistică, preferă să se pensioneze. Traducător neobosit din latină și greacă, H. debutează în 1945 la „Revista Fundațiilor Regale”, cu o traducere în metru original a Elegiei I. Pentru pace a lui Tibul. De-a lungul anilor ’50-’60 se va face cunoscut prin contribuțiile la Izvoare privind istoria
HANCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287406_a_288735]
-
Pillat și V. Voiculescu la editarea unei noi serii a revistei, în 1934. Debutează ca poet în 1922 la revista craioveană „Năzuința”, prezența sa în presa vremii, unde publică versuri, eseuri și traduceri din literaturile clasice, mai ales din cea latină (Tibul, Vergiliu, Plaut, Horațiu), fiind importantă („Adevărul literar și artistic”, „Flamura”, „Năzuința”, „Cele trei Crișuri”, „Clipa”, „Familia”, „Gândirea”, „Universul literar”, „Pleiada”, „România literară”, „Ramuri”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Scrisul românesc”, „Universul literar”, „Viața” ș.a.). Aflat în Portugalia în timp ce în țară se
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
Ramuri”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Scrisul românesc”, „Universul literar”, „Viața” ș.a.). Aflat în Portugalia în timp ce în țară se desfășurau evenimentele din august 1944, H. hotărăște să rămână în exil. Destituit in absentia din învățământul românesc în 1945, funcționează ca profesor de latină la Universitatea din Lisabona (1947-1948), stabilindu-se în cele din urmă în Franța. Participă la editarea revistelor „Luceafărul” (1948-1949) și „Uniunea română” (1948-1950). Poetul H., autor a două volume de versuri - Basmul celor patru zodii (1926) și Cartea cu lumină
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
-și învățătura la Liceul Național din Iași (atunci Școala Medie nr. 1; 1951-1955). Tot aici, în 1958 devine student al secției de filosofie a Facultății de Filologie a Universității „Al.I. Cuza”, obținând licența în 1963. A fost profesor de latină (1963-1966), redactor la revistele „Cronica” (1966-1968) și „Luceafărul” (1968-1993), apoi la Editura Cartea Românească. A debutat în 1959 la „Iașul literar”, iar prima carte, Poziția aștrilor, îi apare în 1967. I s-a acordat Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru
LAURENŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
în străinătate. Frecventează din octombrie 1890 cursuri la École Pratique des Hautes Études din Paris și începe documentarea, în biblioteci și arhive, pentru lucrarea de diplomă. Concomitent depune eforturi pentru învățarea cât mai multor limbi străine. Specialist în greacă și latină, cunoscător al francezei, italianei, spaniolei, în bună măsură și al germanei, se străduiește să-și perfecționeze engleza și se inițiază în daneză, olandeză, suedeză, norvegiană. Colaborează la Encyclopédie française și începe a semna în publicații străine de specialitate („Revue historique
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]