2,105 matches
-
igrasioasă, plină de mucegai, atârnau pe pereți covoare groase și fotografii vechi. Pe jos stăteau așternute niște cergi flocoase în care pașii se scufundau. Deasupra atârna o lampă aprinsă. Patul scund era plin de pisici, niște pisici boierești de Angora, leneșe și parșive, cu ochii galbeni, mari cât paralele. Într-un raft nevasta cârciumarului văzu câteva cărți groase pe copertele cărora puteau fi zărite capete de mort și numiri ciudate. Coana Marița le iscodi pe amândouă cu ochii scormonitori. Le descusu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
timpului, atitudini contradictorii față de problema dandysmului. În portretul apologetic al dandy-ului din paginile dedicate lui Constantin Guys (Le peintre de la vie moderne), deși atribuie dandysmului o dimensiune existențială, el nu neglijează nici condiționările sale economice și sociale: „Omul bogat, leneș și care, chiar blazat, nu are altă ocupație decât să alerge după fericire; omul crescut În lux și obișnuit din tinerețea sa cu supunerea celorlalți oameni, În sfârșit, acela care nu are altă profesie decât eleganța se va bucura Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
bune școli din Aman. Cu toate astea, fiica lui era o târfă care își luase drept model curvele de pe MTV; iar băieții nu erau mai breji. Unul prost grămadă, a cărui singură calitate erau pumnii săi. Celălalt mai isteț, dar leneș. Se trezea la amiază și aspira să devină playboy. Asta îl întrista pe Jaafar al-Naasri. Da, era un bărbat înstărit, în parte datorită generozității lui Saddam Hussein și armatei Statelor Unite. Între ei, deschiseseră ușa marii trezorerii a omenirii, depozitul rădăcinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Extraordinar! Și eu am aceeași senzație. Dar iarba, iarba nu vi se pare că era și ea... altfel? ARTUR: Iarba? Era mai subțire și mai înaltă. GUFI (Extaz.): Dar câinii? Câinii cum erau? ARTUR: Câinii? Erau mai scurți și mai leneși. Dar erau mai mulți. GUFI: Extraordinar! Sunteți extraordinar! (Șoptit.): Dar iepurii? ARTUR (Încurcat.): Iepurii, iepurii... GUFI: Gândiți-vă bine, gândiți-vă... (Mimează un iepure.) Cum erau? ARTUR (Epuizat de efort.): Nu pot... Nu reușesc să-mi amintesc. GUFI: Încercați, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aceste lucruri frumoase, triste și inutile - erau acum lucruri moarte, aparțineau unui ciclu care se încheiase. Portugalia trăia acum un alt moment, o altă revoluție, care începea printr-o reîntoarcere la lucrurile vii, simple și fundamentale. Într-o țară de leneșă reverie, muzicală pierdere de timp - Salazar muncea 16 ore pe zi, și îi îndemna, îi silea, pe contemporanii săi să muncească. Fără muncă, spune el, "oamenii ar muri de plictiseală într-o atmosferă de viciu" (26 mai 1936). "Viața e
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca paiul. Își petrecea diminețile predând la o școală de engleză, iar după-amiezile Își Înghesuia mai multe lecții particulare decât putea cuprinde o zi. Întrucât călătorea de la un capăt al orașului la celălalt și era nevoit să depindă de tropăitul leneș al unor mârțoage izvocik (de trăsură) adormite, ca s-ajungă la elevii lui, Întârzia, dacă avea noroc, numai un sfert de oră la lecția de la ora două (oriunde ar fi avut loc), iar la cea de la ora patru ajungea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
se cațere Într-o zi În copacul de care era legat, Încercând să-i evite: niște indivizi mari, cu ape de mătase În ochi și trupuri de tigri și niște țărănoi cenușii cu o trompă și mai dureroasă, dar mai leneși: anihilarea a doi sau trei asemenea bețivani Împuțiți pe care-i striveam cu mâna Înmănușată pe gâtul calului Îmi producea o splendidă senzație de ușurare empatică (pe care un dipterist n-ar aprecia-o). În orice caz, preferam În vânătorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
două ori pe săptămână, lega St. Petersburg de Paris. Aș fi putut spune: direct cu Parisul, dacă pasagerii n-ar fi fost obligați să se mute dintr-un tren Într-altul aparent similar, la granița ruso-germană (Verjbolovo-Eydtkuhnen), unde ampla și leneșa distanță rusească dintre șine, de o sută cincizeci de centimetri, era Înlocuită cu standardul european de o sută patruzeci și doi de centimetri și cărbunii luau locul buturugilor de mesteacăn. Din cotlonul cel mai Îndepărtat al minții mele cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
apoi aterizează Încet pe fața de masă și, de-a curmezișul mesei, un braț gol de adolescentă Întins indolent pe toată lungimea lui, cu venele turquoise de dedesubt Întoarse În sus, spre razele de soare solzoase, cu palma deschisă, așteptând leneșă ceva - poate spărgătorul de nuci. Pe locul unde stă preceptorul meu de atunci, imaginea este schimbătoare, o succesiune de secvențe care apar și dispar; pulsația gândurilor mele se Împletește cu cea a umbrelor și Îl transformă pe Ordo În Max
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cvasimuzical, cvasipoetic sau, mai exact, poetico-matematic. Mi se Întâmpla În mod frecvent, În miezul plăcut al unei zile, să simt pe neașteptate un fior de plăcere mentală, marginală față de Îndeletnicirea minoră pe care o aveam În acel moment, În umbra leneșă a unui gând fugar, În clipa când o problemă de șah Îmi străfulgera prin minte, anunțându-mi o noapte de trudă și de sublimă bucurie. Putea fi o nouă metodă de a Îmbina o schemă strategică neobișnuită cu o linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Ca un făcut, mă poticneam în Expresul de pe Apolodor, mă luam cu una, cu alta și se făcea târziu pentru a mai merge la Sfânta Liturghie. Ascultam doar clopotele mănăstirii cum băteau grave, maiestuoase, cu rezonanțe rostogolite de pe deal, greoaie, leneșe, bătrâne. Se suprapuneau clopotele bisericii din preajmă, mai sfioase, cu bătăi grăbite, zorite să nu fie înghițite de cele de la Antim. Veneau și dinspre Patriarhie dangătele marelui clopot, cu muzica lui profundă, de bas, făcând să vibreze înalții plopi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca într-o ascultare a lui Dumnezeu. Dacă voi reuși ca măcar puțin din acestea să ajungă la cel care mă citește, cred că mi-am împlinit menirea. Coborârea în text împlini-se-va. Dimineață mieroasă de toamnă, cu lumină leneșă, de curvă trezindu-se zgribulită, înfiorată, adulmecându-și contururile și storcând amintirii voluptăți răvășite, închipuind alte și alte minuni în ziua care începe să se reverse. Nu am chef de nimic în astfel de dimineți. Acasă, la țară, ieșeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cinematograful „Victoria“, magazinul Beldiman, fosta librărie a Academiei, C.E.C.-ul de odinioară, transformat în „Havana Club“, iar acum în Cazino, cofetăria de pe colț, fostele consignații de pe Academiei, cazinoul „Trocadero“, a fost și acolo un restaurant, și uite-așa, în pas leneș, într-o dimineață ca aceasta, aș putea să-mi descriu aproape patruzeci de ani din viață. De la primul film văzut la cinema „Victoria“, Ocolul Pământului în 80 de zile, cu berea băută la „Gambrinus“ - aveam 15 ani - și cu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a nu cădea iarăși. De a nu începe iarăși să beau. Cât mă va ține hotărârea de acum? Repulsia? Au trecut abia câțiva ani. Vor mai trece alți ani. Și apoi alții. Câți? Nu e mult. Zilele se petrec monotone, leneșe, fără nimic deosebit. Nu pot spune că mă simt un altul. Nici mai curat, nici mai ușor, nici mai limpede în gânduri, în gesturi, în închipuiri, în dorințe. Nu s-a schimbat nimic. Doar Lumea, de fapt, pare a avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spatele ei să observ ce urmărește atât de concentrată. Mi se pare o impolitețe. La masa din fața mea, față în față, o fată și un băiat își trimit bilețele. Ea zâmbește urmărind cum el descifrează mesajul. Se joacă, răsucind-o leneș, cu o șuviță de păr. Are și ea ochelari, firavă și ușor tristă. Schimbam și eu astfel de bilețele cu Ester, când ne pomeneam față în față la lunga masă a sălii de lectură. Încercasem să-i scriu și Liei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
respect. Am să-l omor pe loc, oferindu-i, ce-i drept, tot respectul... Ea se ridică În picioare și Începu să se plimbe Încet dintr-o parte Într-alta a peșterii largi, ținîndu-se de șale și Înaintînd cu pas leneș și legănat. Fără să-l privească, Îi spuse: - Uneori am impresia că ți-ar displăcea dacă ar fi un copil normal. Te-ai simți trădat. Nu de mine, pentru că asta ar fi imposibil, ci de el. În fond, Îți dorești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În acea absurdă călătorie În care o ființă de coșmar Îi conducea dinspre nicăieri spre niciunde. Se gîndi să se Îndepărteze, să Îngăduie acelui curent suav să o Îndepărteze de ambarcațiune foarte Încet, pînă cînd marea cea mare, marea cea leneșă, avea s-o Înghită, Într-o definitivă Îmbrățișare, transformînd-o pentru totdeauna Într-o parte a ei. Ar fi fost un final frumos după atîția ani agitați și tulburați. Niña Carmen, născută la trei mii de metri Înălțime, la poalele vulcanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu care erau legați prizonierii, Îl eliberă pe Pinto Souza și, În fața neputinței femeii și a privirii indiferente a celorlalți, Îl luă de umeri și-l lăsă să cadă În apă. Foarte Încet - s-ar fi spus că acel ocean leneș le făcea pe toate foarte Încet -, trupul portughezului Începu să se scufunde În apele transparente, pentru a sfîrși dispărînd ca Înghițit de imensitatea albastră care părea mai degrabă un vis idilic decît realitatea unei morți. Iguana Oberlus se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
zi de zi... ZÎmbi și fu chiar pe punctul de a o face cu plăcere. Voi Învinge...! Voi Învinge, pentru că eu, Oberlus, Iguana, Înving mereu... Puse mîna pe vîsle și mai Înfruntă o dată marea, care nu era nemărginită. Lungi, blînde, leneșe, valurile se spărgeau fără furie sau putere pe o plajă interminabilă; valuri fără chef de luptă, dar capabile, prin dimensiunea lor și prin ciocnirea curenților, să scufunde o ambarcațiune la un moment dat, iar Oberlus Își dădu seama de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
strânse șalul de lână în jurul umerilor slabi. Peste drum, la etajul III se aprinsese lumina. Bărbatul brun, în pijama, citea ziarul. Îi vedea doar capul. După o jumătate de oră va căsca, va învîrti deșteptătorul apoi, cu o mână ridicată leneș, va stinge veioza. Îl pândea mereu, neștiută, din spatele perdelelor. Se simți brusc singură și începu să plângă. " Trebuie să-mi fac un ceai", hotărî Valerica Scurtu apăsîndu-și palma sub coastă. Durerea mocnea. Peste o jumătate de oră avea să devină
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
tainiței goale. Melania Lupu îi zâmbi blînd: ― Du-te, draga mea. Te așteaptă. N-o să se întîmple nimic. Apoi fără legătură: Mă cam supără fica... Se întrerupse brusc. Bătrânețea e plină de vicii. Proteze, ceaiuri menite să stimuleze un stomac leneș, bandaje călduroase pentru spinări ori genunchi care nu mai simt de mult căldura." Tinerii nu înțeleg lucrurile astea. Și e mai bine..." ― Dacă se întîmplă ceva, șuieră Valerica Scurtu, țipă! Clintește! Sparge borcanele! Matei rînji: ― O să am grijă să-i
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o umblat ce-o îmblat și s-a făcut împărat pe țara aceea. Acu numai aista era micușor de tot, tot la măsa ședea, ist care mâncase maiurile și pe semne unde avea el să aibe așa noroc, tare era leneș. Cel ce o mâncat rânza găsea tot pungi de bani și se făcse strașnic om de rău. Îi erau dragi numai petrecerile; - să ierți mata -, îi era dragi cucoanele cele frumoase. Acu, acolo, strașnic era de frumoasă una de-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
locul dracilor). Și omul se face nevăzut. Da băietul era saracul flămând, da el uitase că are merele cele-n sân și cheia ceea. Se ia el ș-aleargă, ș-ajunge la casa mîni-sa. Da, știi d-ta, el era leneș, da era de duh, nu așa (parcă numai la Dv. sunt de duh? sunt și dintre noi). Intră-n casă, da măsa era saracă strașnic, că știi d-ta, ca la boierul când ajunge la mărire, n-o lua pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
influență decisivă, îl plasează mai sus decât pe Bacon sau pe Descartes, ba chiar îl numește „părintele a ceea ce se cheamă filozofie modernă“. Erou de roman picaresc, zeu al propriei lumi, asimilabil măgarului, pe care îl ia drept model, când leneș, arogant, respingător, când harnic, știind să îndure, încăpățânat etc... - „non c’é Dio senza mondo“, „fără lume, nu se poate vorbi de Dumnezeu“, iată deviza lui de căpătâi. Își schimbase numele din Filippo în Giordano, după cum îl chema pe maestrul
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
de doliu pe care le impuneau împrejurările, la televiziuni și radiouri crainicii de serviciu anunțară, în sfârșit, că șeful statului avea să vorbească națiunii. Imaginea următoare, introductivă din punct de vedere scenografic, arăta un drapel național mișcându-se extenuat, languros, leneș, ca și cum ar fi fost, în orice moment, pe punctul de a aluneca desprins de pe suport. Era o zi de acalmie cea în care îi făcuseră fotografia, comentă cineva într-una din aceste case. Însemnul simbolic păru să învie la primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]