1,901 matches
-
Oliver Reboul consideră argumentul, “o propoziție care, adusă într-o anumită situație de interlocuție, face să se admită o altă propoziție”. (apud Sălăvăstru, 1996: 283, 289, 291). Având drept scop aderarea la o teză sau asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acesteia punând în joc un edificiu mai mult sau mai puțin coerent de argumente (argumente bazate pe fapte, exemple, autoritate, analogie și altele) ce constituie conținutul, “materia” acestuia; și operații (operații logice: inferențe, raționamente, deducții, inducții, explicații, implicații
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
oscilează între două extreme, între demonstrația pură, strict deductivă cu mecanismele ei pur raționale și seducția discursivă cu mecanismele ei emoționale, iraționale. Prin urmare, în funcție de locul pe care îl va ocupa pe această “scară”, argumentarea va căpăta o anumită “marcă”. Locutorul, punând în joc argumentarea ca strategia perlocuționară, vizează în planul apropiat asumarea unei idei sau teze de către interlocutor, iar în plan îndepărtat modificarea universului psihocomportamental al acestuia și, prin el, chiar modificarea unei stări de lucruri din lumea socială sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și, prin el, chiar modificarea unei stări de lucruri din lumea socială sau naturală. Având în vedere că ideile, “convingerile ne călăuzesc dorințele și ne modelează acțiunile.” (Peirce, 1990:115 ). Având, așadar, ca prim scop asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acelei idei, teze iar argumentarea lui poate fi “convingătoare” sau “persuasivă”, altfel spus argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare. Această distincție o regăsim la Perelman și Olbrechts Tyteca, care afirmau: “ne propunem a numi persuasivă o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
dușmanului, pentru a înșela pe inamic”, el se impune și ca „stratagemă comunicațională a <<Puterilor>>, a căror intenție e aceea de “stăpânire a <<minților>> și a <<acțiunilor>>”, nu atât prin forța fizică cât prin puterea discursului.” (Slama-Cazacu, 2000:39-40). Așadar, locutorul sau oratorul poate folosi discursul sau intervenția discursivă nu doar cu scopul informativ ci și ca stratagemă, “șiretlic” discursiv în vederea ducerii în eroare sau manipulării interlocutorului. Dacă argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare sunt modalități de influențare cu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
vizează o schimbare la nivelul psihocomportamental al auditoriului și, prin aceasta, o modificare a relației acestuia cu lumea, transformarea lumii sociale și fizice prin implantarea unei mentalități, iar toate aceste transformări nu sunt atât în beneficiul destinatarului cât în al locutorului. De aceea, limba de lemn poate fi inclusă în fenomenul numit ”persuasiune clandestină”. Punând problema ieșirii din universul discursului de lemn, Sorin Antohi, în prefața la Limba de lemn a lui Fr. Thom, crede că este nevoie de o acțiune
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
enunț performativ înțelegem eficiența în acțiune sau într-un mod specific austinian, acel enunț care servește la realizarea unei stări de lucruri și nu descrierii acesteia, atunci metafora sau enunțul metaforic poate fi înțeles ca un „procedeu stilistico-persuasiv” prin care locutorul încearcă să acționeze asupra interlocutorului determinându-l și influențându-l atât la nivel cognitiv, afectiv, cât și comportamental. P. Ricoeur în Metafora vie face o genealogie a metaforei, începând cu retorica clasică (în special Aristotel), trecând prin neoretorică, semiotică și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
astfel și ideile de mai sus sunt exploatate de științele socio umane, vorbindu-se de „metafora terapeutică” și „metafora ca mod de înțelegere a interacțiunii umane”. 4.4. Direcția de adecvare a lumii la limbaj În întrebuințarea performativă a limbajului, locutorul folosește limbajul raportându-se la lumea reală, nu atât pentru a o reflecta (deși această reflectare poate fi co-prezentă), cât pentru a o transforma, a acționa asupra ei prin intermediul interlocutorului. Vorbirea (scrierea) fiind o formă a comportamentului uman, noi avem
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
a interlocutorului, să acționăm, indirect, asupra lumii reale, exterioare. Modificând „lumea ideatică” a interlocutorului prin limbaj, transformăm lumea reală prin interlocutor. Spre exemplu, spunând interlocutorului: „Închide, te rog, ușa!”, vom transforma mediul înconjurător („de la ușa deschisă la ușa închisă”) fără ca locutorul să se deplaseze și să facă el însuși acest lucru. Sunt necesare unele condiții: ușa să fie deschisă iar colegul să-ți onoreze rugămintea. „Într-o aserțiune, cuvintele trebuie <<să se potrivească>> (<<să se ajusteze>>) cu lumea; în schimb, într-
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acest lucru. Sunt necesare unele condiții: ușa să fie deschisă iar colegul să-ți onoreze rugămintea. „Într-o aserțiune, cuvintele trebuie <<să se potrivească>> (<<să se ajusteze>>) cu lumea; în schimb, într-o promisiune, lumea este aceea care, prin actele locutorului, trebuie <<să se potrivească>>, să se conformeze cuvintelor”.(Moeschler, 1999:61). Prin urmare, dacă în întrebuințarea referențială, constatativă a limbajului, acesta trebuie ajustat , potrivit lumii reale pentru a o reflecta cât mai fidel cu putință, în întrebuințarea performativă lumea trebuie
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
transformată, ajustată și potrivită limbajului. Prima are drept scop reflectarea lumii, a doua transformarea lumii, atât a „lumii psihocomportamentale” a interlocutorului, cât și a lumii reale, externe. Ajustarea și adecvarea lumii la limbaj reiese din exemplul de mai sus. Când locutorul enunță: „Închide, te rog, ușa!”, interlocutorul închizând ușa va transforma lumea înconjurătoare, pentru ca aceasta să se potrivească enunțului. Ideea unor direcții de adecvare între limbaj și lume este propusă de Searle și Vanderveken. Astfel, există patru direcții posibile de adecvare
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
la lume este direcția specifică întrebuințării referențiale, asertive a limbajului, rolul acesteia fiind aceea „de a reprezenta modul de a fi a lucrurilor în lume”. Ajustarea lumii la cuvinte este o direcție proprie întrebuințării performative a instanțelor de discurs, scopul locutorului fiind acela de a transforma lumea, mai întâi „lumea interioară” a interlocutorului, și prin aceasta lumea reală externă. Este cel mai des întâlnită în cazul actelor ilocuționare (cerere, ordin, promisiune, etc.). Combinarea celor două este tot o direcție (o dublă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
dispunem, să convingem sau să manipulăm). Este cel mai des întâlnită în cazul declarațiilor și actelor perlocuționare. Inexistența lor sau direcția nulă este specifică actelor ilocuționare expresive: scuzele, mulțumirile, condoleanțele, felicitările care nu fac decât să exprime stările mentale ale locutorului. Pare, totuși, că această direcție nulă „se anulează” enunțurile expresive integrându-se mai degrabă, în „direcția dublă”, ele reflectă, exprimă o lume (lumea mentală a locutorului) și acționează asupra interlocutorului, deoarece îi creează acestuia o anumită stare de spirit (de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
expresive: scuzele, mulțumirile, condoleanțele, felicitările care nu fac decât să exprime stările mentale ale locutorului. Pare, totuși, că această direcție nulă „se anulează” enunțurile expresive integrându-se mai degrabă, în „direcția dublă”, ele reflectă, exprimă o lume (lumea mentală a locutorului) și acționează asupra interlocutorului, deoarece îi creează acestuia o anumită stare de spirit (de bucurie, mulțumire, etc.). 4.4.1. Succes / insucces - valori pragmatice ale enunțurilor performative Secvențele discursive performative nu sunt pur performative, având, în genere, un conținut propozițional
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
este „nefericit”, nereușit când enunțarea nu își atinge scopul, sau și-l atinge rău; „noi numim doctrina lucrurilor care pot să se prezinte rău și să funcționeze rău în timpul unor enunțări, doctrina eșecurilor”. (Austin, 1975:14). Eșecul se produce atunci când locutorul încearcă, fără succes, să-și îndeplinească scopul prin respectiva secvență de discurs. Succesul discursiv sau enunțul reușit, „fericit” se produce atunci când locutorul și-a atins scopul urmărit prin acel enunț. Astfel, printr-un act de limbaj, cum este cererea sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
prezinte rău și să funcționeze rău în timpul unor enunțări, doctrina eșecurilor”. (Austin, 1975:14). Eșecul se produce atunci când locutorul încearcă, fără succes, să-și îndeplinească scopul prin respectiva secvență de discurs. Succesul discursiv sau enunțul reușit, „fericit” se produce atunci când locutorul și-a atins scopul urmărit prin acel enunț. Astfel, printr-un act de limbaj, cum este cererea sau rugămintea: „Închide, te rog, ușa!”, locutorul realizează atât un act locuționar (a spune ceva), cât mai ales unul ilocuționar (a spune ce
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
îndeplinească scopul prin respectiva secvență de discurs. Succesul discursiv sau enunțul reușit, „fericit” se produce atunci când locutorul și-a atins scopul urmărit prin acel enunț. Astfel, printr-un act de limbaj, cum este cererea sau rugămintea: „Închide, te rog, ușa!”, locutorul realizează atât un act locuționar (a spune ceva), cât mai ales unul ilocuționar (a spune ce face: „Te rog...!”) și unul perlocuționar (a face ce se spune). Cererea va fi reușită doar în cazul în care interlocutorul va face efectiv
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
act locuționar (a spune ceva), cât mai ales unul ilocuționar (a spune ce face: „Te rog...!”) și unul perlocuționar (a face ce se spune). Cererea va fi reușită doar în cazul în care interlocutorul va face efectiv ceea ce îi cere locutorul, și nereușită în caz contrar. La fel, dacă locutorul își propune ca printr-o anumită intervenție discursivă să-și bine dispună interlocutorul, aceasta va fi reușită, plină de succes sau nereușită, eșuată în funcție de modul în care scopul propus se realizează
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ilocuționar (a spune ce face: „Te rog...!”) și unul perlocuționar (a face ce se spune). Cererea va fi reușită doar în cazul în care interlocutorul va face efectiv ceea ce îi cere locutorul, și nereușită în caz contrar. La fel, dacă locutorul își propune ca printr-o anumită intervenție discursivă să-și bine dispună interlocutorul, aceasta va fi reușită, plină de succes sau nereușită, eșuată în funcție de modul în care scopul propus se realizează sau nu. Succesul sau eșecul depind, însă, de o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
eșuată în funcție de modul în care scopul propus se realizează sau nu. Succesul sau eșecul depind, însă, de o serie de factori circumstanțiali, cunoscuți și sub numele de „condiții de reușită”, care se află mai mult sau mai puțin sub controlul locutorului. 4.5. Intenția practică a locutorului În cazul întrebuințării referențiale, constatative a limbajului, intenția locutorului este una teoretică, cognitivă vizând înțelegerea (interlocutorului) ca scop în sine. Locutorul, propunându-și doar captarea sensului, accederea prin limbaj la lumea referentului, de către interlocutor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
propus se realizează sau nu. Succesul sau eșecul depind, însă, de o serie de factori circumstanțiali, cunoscuți și sub numele de „condiții de reușită”, care se află mai mult sau mai puțin sub controlul locutorului. 4.5. Intenția practică a locutorului În cazul întrebuințării referențiale, constatative a limbajului, intenția locutorului este una teoretică, cognitivă vizând înțelegerea (interlocutorului) ca scop în sine. Locutorul, propunându-și doar captarea sensului, accederea prin limbaj la lumea referentului, de către interlocutor, și nu adeziunea acestuia, în vreun
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
însă, de o serie de factori circumstanțiali, cunoscuți și sub numele de „condiții de reușită”, care se află mai mult sau mai puțin sub controlul locutorului. 4.5. Intenția practică a locutorului În cazul întrebuințării referențiale, constatative a limbajului, intenția locutorului este una teoretică, cognitivă vizând înțelegerea (interlocutorului) ca scop în sine. Locutorul, propunându-și doar captarea sensului, accederea prin limbaj la lumea referentului, de către interlocutor, și nu adeziunea acestuia, în vreun fel sau altul, la cele spuse. În momentul folosirii
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
condiții de reușită”, care se află mai mult sau mai puțin sub controlul locutorului. 4.5. Intenția practică a locutorului În cazul întrebuințării referențiale, constatative a limbajului, intenția locutorului este una teoretică, cognitivă vizând înțelegerea (interlocutorului) ca scop în sine. Locutorul, propunându-și doar captarea sensului, accederea prin limbaj la lumea referentului, de către interlocutor, și nu adeziunea acestuia, în vreun fel sau altul, la cele spuse. În momentul folosirii performative a discursului, intenția locutorului nu mai este una teoretică ci una
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
vizând înțelegerea (interlocutorului) ca scop în sine. Locutorul, propunându-și doar captarea sensului, accederea prin limbaj la lumea referentului, de către interlocutor, și nu adeziunea acestuia, în vreun fel sau altul, la cele spuse. În momentul folosirii performative a discursului, intenția locutorului nu mai este una teoretică ci una practică, adică aceea de a acționa, influența, transforma „lumea psihocomportamentală” a interlocutorului, și prin aceasta lumea reală, exterioară. În acest moment, înțelegerea de către interlocutor a celor spuse nu mai este un scop în
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
uzajul performativ al discursivității, reacția interlocutorului nu se produce decât în urma înțelegerii celor spuse. Prin urmare, referențialitatea este întotdeauna prezentă în întrebuințarea performativă a limbajului prin dimensiunea sensului (înțelegerii sensului) dar nu întotdeauna printr-o accedere fidelă la lumea referentului. Locutorul poate folosi o serie de „jocuri de limbaj” sau „jocuri de sens”, care se dovedesc a fi doar pure „speculații lingvistice”, „licențe lingvistice” fără vreo legătură solidă cu realitatea, dar cu efecte notabile asupra receptorului. În acest cadru intră: unele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
fenomenul „limba de lemn” și poate multe altele. Minciuna, ca stratagemă discursivă manipulatorie, prezintă atât sens cât și referință, valoarea ei referențială fiind însă falsul. Este cu atât mai greu de depistat și de ocolit efectele ei nocive, cu cât locutorul este un mai bun artist în a-și prezenta discursul ca fiind credibil. Vreau să scot, astfel, în evidență, faptul că o intervenție discursivă performativă nu ține neapărat ca enunțul vehiculat să fie adevărat, valid. De dragul acțiunii, influențării, efectelor, unii
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]