2,977 matches
-
citează în franceză atunci cînd își redactează teza de licență, după cum, tot aici, alătură trimiteri la unii dintre exegeții filosofului francez: Réné Berthelot, Le pragmatism de Bergson (1913, vol. al II-lea din Un romantisme utilitaire), Richard Kroner, Henri Bergson, Logos (1910), Georg Simmel, Zur Philosophie der Kunst (1922). Făcute într-o atare cheie, reflecțiile lui Cioran asupra timpului nu vor fi totodată deloc străine nici de influența pe care va fi avut-o asupra sa cursurile de metafizică ale lui
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
orice Weltanschauung, oricât de diferite ar fi, sunt convergente în intenții întrucât caută adevărul -, ele "nu distrug nicidecum ideea de <<știință>>", căci tocmai criza pe care acestea o provoacă "duce spre alte puncte de vedere"132. Forța interioară și creativitatea logosului hegelian sunt transferate în cazul lui Dilthey la nivelul individului și al trăirilor lui, ceea ce reprezintă o nouă dovadă a spiritului romantic care animă viziunea specifică unui Lebensphilosoph. Pe de altă parte, apelul constant la impresia nemijlocită 133 singura capabilă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
factură clasică, a raționalismului.) Caracterul veșnic constant al rațiunii, continuă Scheler, este tăgăduit abia de Hegel, pentru care conștiința de sine a omului rezultă în urma unui proces evolutiv, dar nu în sensul devenirii biologice a naturii umane: ceea ce evoluează este "Logosul istorico-dina-mic al grecilor" (de unde provine teoria despre "homo sapiens"). Mensch und Geschichte în Philosophische Weltanschauung, Bonn, Fr. Cohen Verlag, 1929 Dată fiind însă filiația, îndeobște recunoscută, dintre Heraclit și Hegel (vezi, printre altele, A. Dumitriu, Istoria logicii, pp. 83-87), nu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
faptele unui conținut", ci și "felul în care conținutul însuși aparține științei filozofiei". Prin aceasta, însăși istoria filozofiei capătă un statut științific, devenind "chiar știință a filozofiei". (Remarcăm că Hegel admite din capul locului deja amintita identitate dintre empirie și Logos, ceea ce trimite la transcendența Ideii hegeliene, aspect asupra căruia vom reveni imediat.) În al doilea rând, trebuie să delimităm mai atent conceptul de filozofie, pentru a vedea care dintre nenumăratele și foarte diversele manifestări spirituale din istorie merită să fie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
determină să credem că și preconceptele hegeliene au propria lor istorie numai că în lucrările de istorie a filozofiei și de filozofie a istoriei Hegel ignoră istoria preconceptelor, sare peste etapa formării lor în conștiința individuală, prezentându-ne direct descinderea Logosului în empirie. Însă dincolo de această presupoziție (a noastră, de astă dată), diferența rămâne și este evidentă: deși ambii gânditori folosesc o metodă istoristă, Hegel așa cum am arătat, de altfel o aplică într-un sens transcendent, recurgând la o cale logică
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
totul fiind privit "din perspectiva valorii lucrurilor, a valorii vieții, a semnificației și sensului lumii". Realitatea este concepută ca "desfășurare a unei corelații sufletești ce acționează conștient sau inconștient"181. Acest tip de idealism "afirmă armonia universală", străbătută de un "<<logos>> superior sau de un principiu", dar așa cum sesizează tot Vianu, nu întîlnim "două planuri deosebite, ca în idealismul libertății" unde există pe de o parte lumea, iar pe de alta creatorul ei -, ci unul singur, armonizat de acel principiu superior
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
proclamată "independența sau transcendența spiritului în raport cu natura"184. Pentru idealismul libertății, "lumea întreagă este produsul unei forțe personale sau abstracte care transcende acestă lume, fie că această forță se numește Dumnezeu sau, cum se numea la stoicii antichității, rațiune universală, logosul divin". Într-o astfel de Weltanschauung comentează același Vianu -, "lumea este dublată prin creatorul ei, care o depășește". Pe de altă parte, idealismul libertății "afirmă libertatea voinței omenești și dă vieții un scop moral"185. h) "Unitățile" filozofiei și unitatea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mereu aceeași și are ca efect transformarea "haosului" în "cosmos", o dată cu Hegel arată autorul menționat conștiința de sine a omului rezultă abia în urma unui proces evolutiv, dar nu în sensul devenirii biologice a naturii umane, ci în acela al evoluției logosului 215 (vezi și I, nota 28). ) Holismul teoriei sistemelor Am vorbit de asemenea despre o continuitate a preocupărilor și investigației, a atitudinilor și scopurilor filozofice. Pentru aceasta am plecat de la principiul istorist privitor la continuitatea cunoașterii faptelor istorice, iar nu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
se pot consulta izvoare esențiale precum Porphyrius, Vita Pythagorae; Iamblichos, Vita Pythagorae; Clement din Alexandria, Stromate; Aulus Gellius, Nopțile atice; Platon, Statul; Aristotel, Metafizica; Diogene Laerțiu, Despre viețile și doctrinele filosofilor ș.a. Fragmentele pitagoreicilor - între care se disting textul-doctrină Hieros Logos (I(erov" lovgo" = „Discursul sacru”; latinii au numit textul Carmen aureum, „Versurile de aur”) - au fost incluse de Diels-Kranz în vestita lor culegere Die Vorsokratiker (vezi vol. I). Textele identificate de Diels-Kranz au fost traduse de Mihai Nasta și introduse
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
grup restrâns de adepți, s-a refugiat la Metapont (unde a și murit). Școala s-a ocultat și mai strict, iar o mare parte din prima generație de pitagorei („neofiții”) s-au autoexilat și anonimizat, în conformitate cu „canonul acusmaticilor”: celebrul Hieros Logos. Acesta s-a păstrat integral și uimește prin conținut: era, pur și simplu, un document curricular care stabilea precis regulile modului de pregătire și de viață ale pytagoreicilor 29. Acestui catehism excepțional conceput s-a datorat lunga - deși dificila - istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ce se desfășura în școală, cât și întregul mod de viață pitagoreic. Este vorba despre amintita Chrysa épe (crusav evph), „Vorbirea Sacră”, botezată de comentatorii latini Carmen aureum - Versurile de aur ale lui Pitagora. Pitagoreicii înșiși își numeau canonul Hieros Logos, adică „Discursul/Logosul Sacru”. Era, de fapt, așa cum l-a numit un comentator din secolul XX, un „catehism al acusmaticilor”37. Prin faptul că acesta nu era un simplu regulament de disciplină școlară, ci un complex și rafinat canon de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în școală, cât și întregul mod de viață pitagoreic. Este vorba despre amintita Chrysa épe (crusav evph), „Vorbirea Sacră”, botezată de comentatorii latini Carmen aureum - Versurile de aur ale lui Pitagora. Pitagoreicii înșiși își numeau canonul Hieros Logos, adică „Discursul/Logosul Sacru”. Era, de fapt, așa cum l-a numit un comentator din secolul XX, un „catehism al acusmaticilor”37. Prin faptul că acesta nu era un simplu regulament de disciplină școlară, ci un complex și rafinat canon de viață dedicată învățăturii
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
așa cum l-a numit un comentator din secolul XX, un „catehism al acusmaticilor”37. Prin faptul că acesta nu era un simplu regulament de disciplină școlară, ci un complex și rafinat canon de viață dedicată învățăturii și cercetării științifice, Hieros Logos poate fi considerat primul și cel mai complet curriculum educațional al lumii. Îi lipsește, ce-i drept, ceea ce astăzi numim „conștiința științifică specifică”, orientarea esențialmente pedagogică, în sensul modern al expresiei. De fapt, și acestea există, dar sunt „topite” într-
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
crezului pedagogic formulat de Dewey în secolul XX38. Din păcate, nu știm dacă Pitagora însuși este autorul acestui text uimitor, căci regula pitagoreică a anonimatului interzicea divulgarea paternității. Nici chiar titlul acestei capodopere pedagogice nu este sigur 39. Dar Hieros Logos îngemăna armonios o tradiție paideutică fabuloasă, susținută de cutume și datini milenare, cu o kosmopoieză 40 originală care se armoniza perfect cu o teorie a destinului metempsihotic - aceasta din urmă împrumutată, probabil, din îndepărtate influențe indo-ariene. Credința în metempsihoză - postulată
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de „armonie a Universului”, s-a constituit pe acest temei. El este solidar cu „armonia armoniilor”, care este tetraktys, adică suma primelor numere întregi - socotite numere sacre: 1+2+3+4 = 10. Tetraktys este tetrada divină, esența esențelor 49. Hieros Logos dezvăluie că jurământul pitagoreic nu se făcea pe Zeus Olimpianul, așa cum făceau toți elenii, ci pe tetraktys, adică pe esența divinității 50. Acest delir bazat pe „numere perfecte” s-a extins și în explicarea celorlalte aspecte ale vieții și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în Phyllobolia für Peter von der Mühll, Basel, 1946; G. Binder, L. Liesenborgs, „Eine Zuweisung der Sentenz ouk evstin antilevgein an Prodikos von Keos”, Museum Helveticum, 23/1966, pp. 37-43 (cf. Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2); W. Nestle, Vom Mythos zum Logos. Die Selbstentfaltung des griechischen Denkens von Homer bis auf die Sophistik und Sokrates, Kröner, Stuttgart, 1940, p. 148. b) Despre Prodikos din Keos sursele sunt aceleași; se pot adăuga Diogene Laerțiu, Despre viețile și doctrinele filosofilor, traducere de C. Balmuș
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Ars oratoria (trad. rom.: Arta oratoriei, Minerva, București, 1974); informații malițioase și ironii la Aristofan (Cavalerii, Viespile, Pacea) și, bineînțeles, la Platon (Protagoras, Gorgias ș.a.). Exegeze: W. Nestle, „Die Horen des Prodikos”, Hermes, 71/1936, p. 162, Vom Mythos zum Logos..., ed. cit., „Spuren der Sophistik bei Isokrates”, Philologus, 70/1911 (cf. Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2); H. Gomperz, Sophistik und Rhetorik, Leipzig, 1912; I. Untersteiner, I Sophisti, Milano, 1967. c) Despre Kritias din Atena (462-400? î.Hr.) - deși nu a fost sofist
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și trădării unui anume Hippasos, făcut celebru de akusmatoi politikoi în perioada următoare. Hippasos era liderul mathematikoi-lor. 29. Acusmaticii au transformat „regula tăcerii” în „tăcerea de aur” - echemythia (evcemuqía = „tăcere rituală”), care devenea chiar disciplină de învățământ. De asemenea, Hieros Logos (Vorbirea Sacră) a fost supranumită Chrysa épe (crusav evph = Carmen aureum, „Versurile de aur”). În manuscrisele acusmaticilor se folosește obsesiv expresia generică pythagorica chrysa epeea (Puqagorikav crusav evpheav = „cuvintele pitagoreice aurite”); se subînțelegea că fiecare vers este nómo hos diakeitai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
hos diakeitai (nómo w”" diakeitai = „rânduit de lege”), adică stabilite printr-o datină de sorginte divină. Nomos pitagoreic era sinonim cu „poruncă anankeică”. A doua poruncă din Chrysa épe instituia obligativitatea lui sebou horkon (sebou o(rkon = „jurământul sfânt”). Hieros Logos avea funcția de a stabili sacral misiunea, principiile de organizare și metodele învățământului matematic și acusmatic. În chip ciudat, neofiții nu jurau pe zei, ci pe paradonta tetraktys-ului (paradonta tetraktón), adică pe o tradiție instituită pe Pitagora însuși, care descoperise
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fost consemnată de Aëtius (I, 3, 8) și reprodusă în Diels-Kranz, op. cit., vol. I: „Da, jur pe cel ce a dăruit seminției noastre tetraktys-ul,/ Număr ce cuprinde izvorul și rădăcina veșnic curgătoarei naturi”. A doua variantă se află în Hieros Logos într-o formă ușor diferită: naì mav tòn a(metevra yucav paradónta tetraktón pagavn avenavou fuvsewΖ („Da, jur pe cel care a dat sufletului nostru tetraktys-ul/ Izvor al etern curgătoarei naturi”). Ambele formule fac aluzie la Pitagora, nu la Zeus
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
public din cauza unui trac bizar, o timiditate maladivă de care nu s-a putut dezbăra niciodată). În fine, cei doi maeștri aveau opțiuni axiologice profund diferite. Platon s-a consacrat Adevărului (Alétheia) și cunoașterii adevărului. Isocrate s-a închinat Vorbirii (Logos) și rostirii măiestriei în public. Platon considera retorica doar o simplă aplicație a dialecticii, în vreme ce Isocrate credea că retorica este arta supremă care folosește dialectica numai ca metodă. Nu știm dacă cei doi maeștri s-au confruntat vreodată, direct, în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
său pentru sofiști, a acceptat în Phaidros retorica drept una dintre disciplinele utile demonstrațiilor dialectice. În sfârșit, deși nu a acordat importanță matematicilor, Isocrate consideră că ele ar putea fi o propedeutică pentru formarea oratorului, o disciplină care ar facilita logos epideiktikos ca instrument de argumentare și elocință. 4.6. Idealul pepaideumenic și formarea „omului de cultură”tc "4.6. Idealul pepaideumenic și formarea „omului de cultură”" Isocrate a fost, înainte de toate, profesor. A predat retorica aproape cincizeci de ani (393-338
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dragoste, precum cea din Șir Hașirim (Cântarea Cântărilor). Dar, cum se știe, cartea aceasta a Vechiului Testament este o alegorie. Încă din veacul al III-lea d.Hr., Origene Adamantios arătase că Șir Hașirim relatează drama tainică a iubirii dintre Logos și Psyche, dintre Cuvântul Divin și Sufletul Omenesc. Iar talmudiștii târzii ai evreilor europeni răspândiseră interpretarea politico-spirituală după care dialogul dintre mire și mireasă, dintre Solomon și frumoasa păstoriță Sulamita este legământul sacru dintre rege și patria sa. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Einführung in die Metaphysik, 1935); Originea operei de artă (Der Ursprung des Kunstwerkes, 1935); Epoca concepțiilor despre lume (Die Zeit des Weltbildes, 1938); Hölderlin și esența poeziei (Hölderlin und das Wesen der Dichtung, 1936); Nihilismul european (Der europäische Nihilismus, 1940); Logos (1944); Aletheia (1943); Pentru lămurirea „lăsării-de-a-fi” (Zur Erörterung der Gelassenheit, 1945); Depășirea metafizicii (Die Überwindung der Metaphysik, 1946); Scrisoare despre umanism (Brief über den „Humanismus”, 1946); Experiența gândirii (Aus der Erfahrung des Denkens, 1947); Răsturnarea (Die Kehre, 1949); Lucrul (Das
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și Tropare (1940). Versurile îi sunt influențate de lirica greacă, lucru vizibil în special în secțiunea Anacreontice din placheta debutului. Spiritul apolinic este tot mai pregnant începând cu Alme sol, în care soarele este slăvit ca sinteză divină a luminii, logosului și binelui, simbol al drumului ascensional și al sacrificiului altruist (,,O, Febus,/ Părinte al luminii tăcut,/ Tu verbul pe veci înflorit în splendoare,/ Uimit în genunchi te salut,/ Supremul meu cântec, o, Soare,/ Și urma ta albă sărut.//[...] Și cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]