1,956 matches
-
Mărtinuș, Bogos, Pătrășcanu, Gherman și alții. Unul dintre cei care sufereau alături de el în cameră își aduce aminte: Privea spre mine fără a îndrăzni să întrebe ceva. Avea fața umflată, vânătă de lovituri. Sângera în mai multe locuri. Ochii mici luceau inexpresivi, goliți de viață. Mișca buzele ritmic. Se ruga. Se ruga, așa cum făcuse la Blaj, așa cum făcuse viața întreagă. Se ruga la cerul care nu-l auzea. După ce a fost torturat în ianuarie-februarie 1950, a fost forțat să treacă de
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
pășea, foarte puțin, începutul unor coapse fragede, pufoase, despre care Pribeagu a gândit imediat că ar trebui să fie material de făcut cele mai catifelate lenjerii de pat în care să îți pierzi trupul. — M-am îmbătat eu sau chiar lucește ? a șoptit Cristi. Cred că sunt mărgelele, i-a răspuns Mamutu’. — Ce bine-ar fi să fie mărgelele... Tocurile îi încordau ușor mușchii fragili ai pulpei și, atunci când se mai întorcea, dădeau iluzia că plutește. Acum i se putea zări
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pe care nimeni nu-l prevăzuse făcuse ca Răcaru să se schimbe din temelii. Au reorganizat salonul și au schimbat mesele vechi, zgâriate și șubrede, cu unele noi, elegante, rotunde majoritatea, din lemn proaspăt, masiv, lăcuit atât de bine încât lucea în luminile calde și puternice ale celor câteva reflectoare care fuseseră montate spre a aduce o nouă atmosferă scenei. Fețele de masă de un alb perfect nici nu se mai spălau, erau mai întotdeauna înlocuite de altele noi și date
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să i se degradeze. Câtă eleganță și cât rafinament, câtă boemie și dragoste putea simți în materialul sacoului său, care-i emana amintiri ce parcă fuseseră un vis. Și-a aranjat cravata, și-a luat perechea de pantofi care încă lucea și și-a lustruit-o cu o cârpă, apoi a împachetat toate lucrurile rămase în geamantan. Era poate vreo zece când s-a dus să-l caute pe proprietar și să-l anunțe că n-are să mai rămână în București
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care alunecasem și care acum se întindea din locul unde fusese piatra până aproape de lespedea de beton, unde se sfârșea brusc. Grădinarul lăsă jos mașina de frunze și își scoase șapca, ștergându-și sudoarea de pe frunte. Coama neagră de pământ lucea în soarele dimineții - acoperită de o pojghiță mai uscată, dar brazda încă nu se uscase în întregime. - Ce-i asta? întrebă el, cu o expresie de regulă asociată cu vederea unor mortăciuni. - Asta mă întrebam și eu. - Pare, ăă, noroi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lucru și a făcut un gest - a nedumerire, în același timp o expresie înțelegătoare - care indica faptul că vom aștepta și vom vedea. Am vrut să strig: „Vom aștepta să vedem ce?“ Ușa sărise din balamale și o spumă grețoasă lucea oribil pe clanță. Și mai groaznic: ușa fusese smulsă pentru că arătarea o mușcase și trăsese de ea. Smocuri de blană punctau coridorul - păr pierdut de creatură. De la fereastra dormitorului am privit cum doi ofițeri cercetau câmpul din spatele casei, căutând indicii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am crezut că era un bol modelat din fâșii mototolite de ziar (asta era) în care cineva pusese două pietre negre. M-am gândit că e vorba de un proiect pentru orele de artă plastică. Dar pietrele negre erau ude. Luceau. Și cum stăteam deasupra bolului, privind drept în el, mi-am dat seama ce era. Era un cuib. Iar în cuib obiectele negre ovale nu erau pietre. Mi-am dat seama imediat ce erau. Erau ouă. Și mai era un cuib
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
medievale atârnate de perete -, toată lumea este decisă să valorifice la maximum detaliile pitorești ale locului și se înghesuie să facă poze pe fundalul onorabilului vehicul. De partea cealaltă a porților, vizităm o pivniță uriașă, cu butoaie rânduite ca la paradă, lucind palid în lumina torțelor. Aici, o angajată a cramei ne ține o „prelegere” despre tehnologia preparării vinurilor de Château Smith Haut Lafitte. Aflăm de la ea că, de când a fost construit, simpaticul castel a trecut în proprietatea mai multor stăpâni, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
albastru spălăcit de aquarelă. Totul e mut și trist, melancolic, de o adâncă melancolie neagră; triste câmpii, triste dealuri sterpe și lacuri negre, și luna singură pe cer fără stele, singură, neclintită, spăimântată deasupra morții de jos. Așa trebue să lucească luna în singurătăți polare... 2 Septembre LOCOTENENTUL RACOVEANU Un zdrahon vesel, cu vorba răspicată, de țăran șugubăț. Pârlit de soare, cu mustața ridicată în sus coada rățoiului, ori unde-ar fi, cu oricine, fie cu soldații, fie cu ofițerii, numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
suspin șoptit La mormântul tinereții ce-a murit! (în 2 minute, punând rămășag că e mai frumoasă decât orice poezie a lui Minulescu) 29 Decembre 1907 [PĂDUREA RÂȘCA ISPRĂVI VÂNĂTOREȘTI Ș.A.] Mergem noaptea prin pădure printre munți. Luna-n jumătate lucește deasupra amezii. Luceafărul arde deasupra asfințitului. Din când în când se deschid poene. Zăpadă pretutindeni. La canton nu-i foc. Soba faimoasă care fumegă... Moșneagul cu caii care arată că a îmbătrânit "au mai crescut munții" și nu mai poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
zbate, scapă și freamătă și murmură. La haituri, stă adunată apă liniștită și adâncă, iar deasupra ei plutesc într-o îngrămădeală mare catarguri albe, cadavrele brazilor. De liniștită ce e, apa pare neagră. Din când în când în bătaia soarelui lucește ca o linie de argint, un păstrăv. Umblând la drum cu o călăuză, se burzuluiește vremea, începe să tune și să trăsnească pe codri; pâraiele vin, cu zgomot cărând bolovani și sfărămături de stânci. Bistrița vine deodată tulbure și rea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
prea am văzut rochii prea scurte. Ora 7 îndeosebi rămâne ca o viziune de viermăt uriaș. Sorii luminii strălucesc pretutindeni. Inscripții și firme luminoase de baruri, varieteuri, baluri la fiecare pas în centru. În două zile eri și azi a lucit în după amiaza asta soarele două ceasuri. Cam răcoare; trebuie să port pardesiu. La berărie, o bătrână tristă vine să-mi întindă o cutie de chibrituri, pe care o plătesc fără s-o iau. Cerșește mascat. Asară, la cafenea, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
e adevărat că inteligența și sufletul sunt cel mai minunat lucru pe care-l simțește omul în el ca ultimul pe scara dezvoltării zoologice, apoi desigur această inteligență ș-acest suflet au existat și-n prima monadă în care a lucit fulgerul vieții. Acest lucru minunat și dumnezeesc există deci în tot ce ne înconjoară, de aceia am privit viața totdeauna cu atenție și religiozitate. Privit lucrul așa, fenomenul care se numește poporul român îmi apare într-un punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Caucaz cu fruntea albă, zice poetul, Pământ liber al munților. Sălbatic ești, însă mândru. Piscurile-ți prăpăstioase sunt altare și când nourii serii învăluie culmile, când par aripi fâlfâind în înalt, când par umbre și fantome de vis; pe când luna lucește singuratică în spațiile albastre ale cerului. Cât îmi sunt de dragi, o Caucaz, și copilele tale sălbatice, și vrednicia războinicilor fiii tăi, și, deasupra piscurilor tale, adâncimile străvezii ale azurului, și glasul pururi înoit al furtunii, fie că mugește pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dovleacul De s-a dus de-a berbeleacul! Toți se miră, toți se strâmbă Când m-aud cântând din drâmbă. 17 aug. "Geografia foamei" Josué de Castro Edit. de Stat p. literatură politică 1955. BĂLCESCU Soare nou al libertății, Ai lucit pentru popor Cât o clipă-a dimineții, Cât un vis amăgitor. Eu te las, țară iubită, De-al tău țărm mă depărtez, Dar cu inima cernită Plâng amar, amar oftez. Tirania va fi frântă Într-un veac mai luminat Cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
până la 6.I.1957. până la 15 ianuarie cald restul lunii ianuarie, ninsoare și viscole. 1-15 fevruarie frig și viscole: 2, 5, 6, 10, 13, 14 și 18. A doua parte a lui fevruarie cald. Se va topi zăpada, și va luci soarele primăverii. În țară, în Noemvrie, început de iarnă, geroasă sub -210. 30 Novembre. Prevederile meteorologice ale domnului Topor, apărute în formă de povestire fantastică în Flacăra de la 15. XI.956 "Vorbește iarna 56-57". fragment. "În luna lui Decemvrie, început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în solar: „Jumătate l-o mâncat,/ Jumătate nu-l mai poate,/ De curăle țântălate,/ De cuțâte ascuțâte.” (GârdaniMaramureș), „Șarpele-mi se repezea,/ Jumătate-l înghițea,/ De-acolo nu mai putea/ De arme și de pistoale,/ Șapte pline, șapte goale/ Ce lucesc ca sfântul soare” (Tulnici - Vrancea). Moartea simbolică prin care trece feciorul pentru a-și schimba statutul ontologic urmărește „identificarea inițiatului cu eroul solar, fiu al Ființei supreme cerești. Prin inițiere, omul devine deci, într-un anume fel, fiu al Ființei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al lui Batista, când acesta a fugit precipitat, când hotelurile și localurile de lux au fost asaltate și devastate, scene redate și în filmul "Habana", cu Robert Redford în rolul principal! La 1 ianuarie 2009 cerul Havanei era albastru, stelele luceau, briza răspândea o răcoare plăcută și nimeni și nimic nu amintea de tumultul și încleștările de acum 50 de ani. Participasem cu două zile în urmă la sesiunea festivă a Adunării Naționale a Puterii Populare, moment de trecere în revistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
ăsta, OK?”, apoi i-a dat cuțitul lui mare, cu arc, peste bar. Băieții ședeau tăcuți și Întunecați sub lumina fluorescentă. Tuturor le era frică de Whitey - tuturor, În afară de Roy. Roy Își sorbea berea cu un aer tenebros. Ochii-i lucea, cu fosforescența lor ciudată. Corpul lui lung, asimetric, era proptit de bar. Nu se uita la Whitey, ci spre peretele opus, unde erau separeurile. Mi-a spus la un moment dat: - Nu-i mai beat ca mine. E doar Însetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
gaborul de treabă mi-a dat o țigară și a-nceput să-mi spună ce lucru rău e drogul. - Chiar dacă reziști treizeci de ani, nu faci decît să te păcălești singur. Uite, degenerații sexuali - În momentul ăla ochii gaborului au lucit - ...doctorii spun că nu se pot controla. Judecătorul a fixat cauțiunea la o mie. M-au dus Înapoi la Tombs, unde mi s-a ordonat să mă dezbrac și să mă bag sub duș. Un gardian apatic mi-a controlat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
în scrisorile de la magistrații florentini către ofițerilor lor (un "colegial" tu) și folosirea cutumiara a lui voi în corespondență privată a perioadei. 23 L'asino, eh. 5, în Tutte le opere, ed. Martelli, p. 966; Vită di Castruccio Castracani da Lucea, p. 626. Analiza atentă a limbajului lui Machaivelli în aceste două pasaje confirmă faptul că niciunul nu contrazice concluzia generală din Discursuri. 24 Discorsi, Îi 6, p. 86. 25 Din nou, un tu însoțește alegerea inferioară. 26 Discorsi, îi. 6
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
ca persoană fizică (Dorința "deapănă un alt fir strălucitor din povestea iubirii lui Eminescu, retras și de această dată pe o rază de verdeață, pe o altă hartă silvică cu răcoare de izvor cacofonic acest cu răcoare! cu smârcuri ascunse lucind ca niște dale împrăștiate, cu poienițe adânci, tăiate de câte un pâlc de brazde calde, peste care se prosternează încet hățișuri stufoase..."; Pe lângă plopii fără soț : "... dezvăluie spațiul concret în care poetul își consumă drama proprie. Criza sufletească, zvâcnetul sentimentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care vegetează. Ființe de bucătărie. În plus, la o nuntă, la vestimentația asta, mai asortează niște sclipici. Acum, prin casă, la repezeală după toate aparențele, nu găsiseră niște sclipici mai de calitate. Civilizație egal politețe. Politețe de la poli-polizat. Așadar, să lucești, de unde nevoia de sclipici care să dea măcar iluzia polizării. Cum m-au văzut au rămas interziși. Dumneavostră sunteți prozatorul Cutare? Aaaaa, păi, noi căutam un om serios, nu - nu că dumneavoastră ați avea figură de om neserios, Doamne ferește, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
căscate: acadelele roșii, verzi și galbene, cu gust de mentă și de ber ga mot; corăbioarele fragede de se topeau În gură; zaharache, figurini grotești din zahăr colorat și Înfipte pe băț; sau merele și perele fierte În zahăr și lucind, În cămașa lor sticloasă, Înfipte de asemenea pe băț; sau bigi-bigi, roșu ca focul, tare moale, ca un cârnat din făină cu zahăr și miez de nucă, Înșirat pe sforicele lungi; sau pistilul acrișor din pulpă de caisă, Întins ca
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
dă aripile unei melodii cuceritoare. Cântarea invită întregul univers să i se alăture în a-l lăuda pe „mi’ Signore”, „Domnul meu”: fratele soare, fratele vânt, fratele foc, frumos și vesel și puternic, sora lună și stelele ce-n noapte lucesc ca nestematele, sora apă, cea utilă, umilă, prețioasă și castă, maica noastră pământul, cei care iartă din dragoste, cei care suferă boli și încercări și în sfârșit sora noastră moarte. Simțind că se apropie sfârșitul, Francisc roagă să fie dus
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]