2,384 matches
-
avers bandă mărginita de cerc liniar exterior și cerc liniar interior, legenda în două părți: ANTONIUS DURCOVICI, sus, EPISCOPUS † 1948 IASSIENSIS, jos. Întreaga zona centrală a aversului este dominată de efigia episcopului Durcovici având deasupra umărului drept anii existenței sale lumești, dispuși pe două rânduri despărțite de linie orizontală, 1888 / 1951 (fig. 29av). Imaginea medalistica realizată după machetă sculptorului Maximillian Fetiță ne duce cu gândul la o caracterizare făcută de diaconul Cristinel Farcaș „Statura să înaltă și slabă, fata ascetica, chipul
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
neființă, sunt realizate două medalii și o placheta. Una dintre medalii, realizată din inițiativa S.N.R., are pe avers (fig. 90av) chipul savantului cu barbă și pălărie, orientat jumătate stânga, ramuri de lauri și inscripție cu numele și anii existenței sale lumești. Pe revers (fig. 90rv) este ansamblul de clădiri ce găzduiește Institutul de istorie ctitorit de Iorga, ram de lauri și inscripții. Medalia realizată în anul 1990 din inițiativa Secțiunii din Botoșani a S.N.R. este invadată pe revers (fig. 97av) de
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
am aflat și apoi a fost turnat în bronz (diametru 125 mm), după toate probabilitățile, la Atelierele Nicolina, (fig. 126). Medalionul este realizat după tipicul medalisticii primare (unifață și cu legenda redusă doar la nume și prenume și anii existenței lumești ai celui imortalizat). Această realizare medalistica prezintă chipul profesorului Condrea, cu puțin bust, în profil jumătate stânga și are ca particularitate de realizare grafică modelarea suprafețelor câmpului liber prin excizie cu puncte pline. În realizarea expresivității chipului și a spațialității
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
în fața capodoperelor pictorilor olandezi, născute în toiul războaielor sângeroase din Flandra, sau emoționându-se la auzul orațiunilor pe care misticii silezieni le înălțau în timpul cumplitului Război de treizeci de ani. Sub ochii lor uimiți, valorile eterne se ridică deasupra zbuciumului lumesc. Dar de atunci a trecut timp. Pictorii de azi nu mai au aceeași seninătate. Chiar dacă au o inimă de creator, adică o inimă împietrită, ea nu le folosește la nimic, căci acum toată lumea, până și sfinții, e mobilizată. Iată, poate
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
unde lucurile și evenimentele se pot întâmpla. Prin urmare, natura reprezintă posibilitatea și puterea actului. Arta nu poate să fie diferită lumii în executare, ci este diferită prin idealitatea sa, de aceea înțelegerea operei de artă implică înțelegerea mersului lucrurilor lumești. 1. Ideea de operă de artă Orice încercare de înțelegere a operei de artă pleacă de la înțelegerea conceptului de artă în general. Înțelegem printr-un obiect de artă acel obiect ce are proprietățile caracteristice artei, iar prin obiectul estetic, obiectul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
apelează la das Ereignis 7 (evenimentul) sau ceea ce se întâmplă, ceea ce apare. Înțelesul ființei nu poate fi descoperit decât prin das Ereignis ce desemnează apropierea tuturor existențelor lumii ce se definesc numai prin intermediul contactului dintre ele formând, astfel, o armonie lumească. În același timp, ereignen, construit din prefixul er cu adjectivul eigen, este lispsit de istoricitate. Heidegger face referire la verbul eräugnen (ceea ce se află înaintea privirii) adică ceea ce (se) artă (Auge). Adevărul este ceea ce se arată, ceea ce este evident, deschizând
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
extsă într-o dinamică în care fiecare depinde de fiecare, iar arta există ca sursă a lor, atunci arta îndemnă artistul să producă obiectul de artă. Doar astfel opera există în lume, ea este considerată ca un eveniment în contextul lumesc de care ea aparține. Opera de artă are o proprietate universală și nu rămâne în sfera artistului ca obiect dependent. În acest sens, Heidegger apelează la cercul hermeneutic pentru a arăta estența operei de artă și pune problema paradoxului următor
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
culturale. Acest proces este posibil doar prin intermediul contemplației care definește, totodată, și existența operei de artă ca obiect autonom în propria-i istoricitate. Prin intermediul simbolului, arta este o parte a lumii, în timp ce, prin intermediul imaginii, arta se deosebește de ceea ce este lumesc. Existența operei de artă este o existență specială ce presupune un mod specific de abordare a artei: suplinirea cercetării ontologice prin intermediul unei epistemologii care să evidențieze funcționalitatea tropilor artei. 1.1. Opera de artă între experiență și produs În cursul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de la spațiul real la spațiul ficțional. Totodată hiperbola ajută prin intermediul analogiei vizuale la întărirea sau slăbirea pasiunilor, adică la lărgirea impresiilor sensibile survenite în urma contemplării unei opere de artă. În cadrul picturii hiperbola poate fi întâlnită la Hieronymos Bosch - Grădina plăcerilor lumești sau la G.G. Marquez - Un veac de singurătate. Imaginea funcționează în cadrul acestor opere ca impulsuri ce au ca scop evidențierea sentimentelor și a terorii. Orice formă de sentiment este dusă la extrem făcând din lector sau privitor un aliat al
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
se trece din real în fantastic, din existent în posibil. Opusă hiperbolei este litota care constrânge conținutul artistic și înțelesul său. Atât hiperbola cât și litota pot funcționa împreună în opera de artă, așa cum se întâmplă în cadrul picturii Grădina plăcerilor lumești: figurile mici ilustrează viața insignifiantă a omului, o viață ce apare hiperbolată. O lucrare care exprimă mai bine conlucrarea dintre hiperbolă și litotă sunt desenele lui Pieter Bruegel cel Bătrân ce reprezintă cele șapte păcate capitale: personajele minuscule sunt simboluri
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Cineva care nu ar fi decât un „om moral” ar fi un prostănac, pentru că i-ar lipsi complet prudența. Un om ce nu ar fi altceva decât un „om religios” ar fi un sfânt, pentru că i-ar lipsi complet dorințele lumești. Recunoscând că aceste fațete diferite ale naturii umane există, realismul politic recunoaște, de asemenea, că, pentru a le înțelege pe fiecare, trebuie să le studiem în termenii proprii. Acest lucru înseamnă că dacă vreau să înțeleg „omul religios”, trebuie, pentru
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
prevalează asupra elementelor creative. De asemenea, ideea de kairos este definită ca moment al intersectării veșniciei cu istoria pentru a da naștere unui nou început. În același timp, tot ce este istoric este supus deșertăciunii pentru că nimic din ce este lumesc nu este eliberat de sub puterea demonicului. Scopul platformei lor politice era o societate teonomică similară Europei secolului al XII-lea.146 Este semnificativ că mulți dintre acești gânditori simt actualitatea teologiei istoriei inaugurate de Augustin. Poate că secolul al XX
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
decât atât: și știința ulterioară a fost provocată de instituțiile sale ieșite din comun, fiindcă și el a simțit cu anticipație provocările ei de mai târziu. Lecția Demiurgului s-a dovedit a fi vindecabilă în ce privește îmbolnăvirea lui de lume și lumesc, în timp ce lecția privind legile universului l-a provocat cu adevărat și el nu s-a mai putut sustrage provocării. Acesta pare a fi paradoxul fundamental al lui Hyperion: este covârșit de intelect și nu de simțirea umană trezită în el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o logică detectivistice rar întâlnite, încât cartea se citește cu sufletul la gură, chiar dacă sunt dezvoltări "tehnice" nu pentru toată lumea agreabile și lipsește orice urmă de romanțare. E, totuși, vorba de Eminescu și de o perioadă tragică din existența sa lumească. Toată demonstrația converge consecuția sacrificării și mitizării. Nu intru în amănunte. Potrivit mecanismului numit de Ralea "deviere logică", efect de precaritate a inteligenței, care duce la confuzia punctelor de vedere, excepția Eminescu e pusă de adversari pe seama nebuniei. Theodor Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
esența ei, de evaluarea istoriei noastre literare: "Neizbânda criticului o pun pe seama a două cauze: pe de o parte, el a căzut în mrejele unei ideologii transnaționale, cu rădăcini în perioada kominternisto-sovietică, mreje pe care le-a acceptat din pricina beneficiilor lumești, menite să-i satisfacă un imens orgoliu personal, iar, pe de altă parte, prea marea legătură cu ethosul postmodern care l-a împiedicat să recurgă la o lectură adecvată, bunăoară, a cărții lui Harold Bloom și să înțeleagă istoria canonului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Heidegger, numește kynism rezistența la convențiile sociale nenaturale și chiar antinaturale, așa-numita atitudine de jos. În timp ce prin cinism înțelege o represiune, acea atitudine de sus, potentată. Oricum, cert e că "se observă un contrast uluitor între adâncimea tragediei lumești a poetului și o înseninare lăuntrică, rămasă o enigmă pentru toți", subliniază Theodor Codreanu, acesta fiind de părere că Mihai Eminescu, în ultimii ani scurși din propria viață, "va semăna din ce în ce mai mult cu Diogene, câinele, filozofia sa dobândind elementaritatea grosieră
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
grația cromatică pe tarlale arate în negru, cenușiu, maro, lumina estetică este transcendența lumina neapropiată, să comute singurătatea păcatului cînd cerul aderă, chiar dacă este de pămînt, cenușiu de nori, tapițeria zilei, săltați în fire, fiilor, cerul ia ființa norilor, cele lumești sînt mohorîte, Cerul a dat semn! superbă ieșire, din zi în imn! INTERVENȚIE ÎN TEXT Lucrurile ce ne determină ne constituie. Text palimpsestul teandric versetul. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT Halta Rateș-Cuza la traducerea brută: (indiciu de modalizare feroviară), (arhaism), cazarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
nările, Sascut barajul, aparența imobiliară, ființa viteză îngăduie, ființa ipoteză se aține, ființa umană încheagă, scris-cititul în Domnul! viteza maximă aceea optimă, cu atît mai cutremurător că a fost programată, miracol! km 270 coșurile termocentralei Bacău aduse de departe, răpirea lumească în lume, Faraoani nici nu mai privesc, tot cu ochii pe limita cea mai depărtată posibil, singura îngăduită, lipirea cu trecutul s-a făcut dintr-o ticăloasă slăbiciune, hiperbola dorinței în peisaj, mă identific cu ea, Valea Seacă, Bacău îngrășăminte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de 700 de lei pentru satele: Vadul Jorăi și Bulăești din ținutul Orheiului: „ găsind măria sa că nu-i cu cale, nici este volnic a vinde egumenul moșiile mănăstirii.” - Mai greșeau și cuvioșiile lor. Uneori aveau chiar comportări de-a dreptul lumești. Este pilduitor faptul că au fost neînțelegeri între călugării Galatei și cei ai Frumoasei. - De unde a pornit gâlceava, mărite Spirit? - Gâlceavă în gura mare poate n-o fi fost, dar își făceau necazuri unii altora și asta cu bună știință
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
primite danie de „rugătorii noștri” din mănăstirea Galata? Imagineză-ți o sutană în spatele tejghelei, dregând paharul nevinovatului enoriaș care nu prea duce la ureche zeama de lemn strâmb izvorâtă din belșug din nesfârșitele vii ale mănăstirii. Asta-i o treabă prea lumească... - Nu-ți vine a crede, dar așa stăteau lucrurile, dragule.Cuvioșiile lor aveau dugheni și în iarmarocul din Târgușor (Târgușorul Nicolina). Numai că nu-i prea trăgea ața să facă treabă. Atunci vodă - supărat - la 31 martie 1763 a „poruncit
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
de le Sfânta Vineri, în juecata cu morile despre care am vorbit, erau împotriva celor de la Frumoasa, iar acum sunt de partea lor și împotriva călugărilor de la Cetățuia. Felul de a se purta al cuvioșiilor lor este mai mult decât lumesc. - Iți dau deptate, mai ales că vodă spune că „niște petre ce s-au aflat pe șes,...s-au aflat cu vicleșug puse...” - Vorba ceea: „Să faci ce spune popa, nu ce face el.” Dar iar mă întorc și zic
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
cumva îți era dor de o nouă gâlceavă, dragule neliniștit? - Mărturisesc că nu mi-i dor de vreo gâlceavă între fețe bisericești. Când aud de așa ceva, nu știu cum, dar mi-i cam peste mână. Le prefer pe cele sfinte, în locul celor lumești...Nu-ți place nu-ți place, dar curios știu sigur că ești. - Ce să fac și eu, mărite Spirit? Așa m-a făcut mama. Dar despre ce-i vorba? - De data asta, adică la 16 mai 1667 (7175, călugării mănăstii
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
vietățile fără stăpân și fără rost, în vreme ce câinele adormit la soare are „stabilitatea“ unui călugăr Zen. Aș vrea să am îndrăzneala, libertatea interioară, inteligența de a mă întinde lângă el și de a mă sustrage, astfel, împrejurărilor curente, vremurilor, asfixiei lumești. Dar am pierdut, laolaltă cu toți semenii mei, instinctul „rupturii de nivel“, al ieșirii din timp. Sunt mereu „în rețea“, cablat, preluat, „angajat“, dependent de drogul urgențelor... În loc să facem din animale spectre (lucrative) ale unor funeste pandemii, ar trebui să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe alții). Că banii nu îți umblă, neapărat, la suflețel, că faptul de a avea bani nu garantează nici liniștea lăuntrică, nici căsnicia ideală, nici buna dispoziție, nici sănătatea, nici înțelegerea superioară a lucrurilor e adevărat. Dar există vreo sursă lumească a unor astfel de „bunuri“? E sărăcia mai productivă? E obligatoriu ca omul cu bani să fie o otreapă sau un melancolic nevindecabil? Tot ce se poate spune e că „fericirea“ nu depinde de bani. Că drumul spre ea are
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Pascal Într-un „Discurs despre pasiunile iubirii“ al cărui manuscris a fost descoperit de Victor Cousin la mijlocul secolului al XIX-lea, Blaise Pascal, încă necon vertit (ceea ce, pentru unii, pune în discuție autenticitatea manuscrisului), vorbește, neașteptat de liber, despre amorul lumesc. Una din temele discursului este perfecta înrudire dintre iubire și rațiune. Poeții greșesc - spune Pascal - când își imaginează că iubirea e oarbă. Există, chiar și pentru cele mai furtunoase pasiuni, premise și justificări solide, fie ele și nemărturisite sau nevalidate
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]