3,421 matches
-
cu picioarele pe pământ” și a început să vorbească: --Ascultă ce spune într-o scrisoare “Mitrofan egumenul a sfintei mănăstiri a Trei Svetiteli... la mâna iubitului întru Hristos, fratele nostru, Ioan egumenul de la mănăstirea Tazlăul”... --Da’ ce pricină l-a mânat pe Mitrofan să-i scrie lui Ioan de la Tazlău? --“Pentru niște țigani”. --Ce-au făcut nefericiții? --S-a întâmplat de s-au întrolocat “Neculai, țigan a Trei Sfetitelor, și țiganca... Dochița a Tazlăului”... --Și? --Din această unire au ieșit șase puradei, care
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
entuziasmului unui popor, care la un moment dat au crezut în ceva. Desigur că în zilele noastre, nici măcar pe pușcăriași nu-i mai poți pune la treabă și de aceea pare de neconceput, cum tinerii de atunci, fără să-i mâne nimeni de la spate, s-au înscris voluntar pentru a scrie poate cea mai înălțătoare și profund umană, pagină din istoria acestei țări continuu oropsite, istorie pe care scârbe autohtone, prostite de străini încearcă să le ascundă sub acum sub preș
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de aur. A trebuit ca să vină timpul, când unor conducători de imperii ,să li se deschidă ochii de perspectiva extraordinară de supunere a poporului, pe care le-o punea la dispoziție această religie a nonviolenței, a existenței placide de dobitoc, mânat la muncă pe această lume, fluturându-i în față frumusețile unei vieți viitoare, (bineînțeles, după ce a dat totul de ce a fost în stare, pe pământul acesta și a crăpat creștinește, cum este sorocul fiecărui muritor). Și după cum spuneam, fiecare popor
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
a fost internată în ospiciu, dar după o vreme a revenit acasă cu privirile tulburate de o uitare de sine. Trecea prin satul nostru spre un alt sat unde locuia o soră de a ei, și nu de puține ori, mânată de un instinct de gloată, strigam și eu alături de copiii satului după ea: -Duuuraaa!...Duraaaaa!... Uneori părea că nici nu ne aude, alteori ne alunga, făcându-se după noi, amenințându-ne cu pumnul. De câte ori am văzut-o, ocrotea în mâinile
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
întinderea aceea ucigașă de apă tulbure și agitată sau care, poate, mulțumită de câștig, își râgâia în barbă. Femeia cu ochi goliți de tristețe își deapănă, parcă doar sieși, povestea tristeților amare: feciorul ei are trei copii, soția a plecat mânată de bătăile lui și scandalurile nesfârșite. Era cizmar și mai aducea câte un ban în casa... Acum au rămas pe drumuri... Și din când în când, își șterge cu dosul palmei ochii umflați și înroșiți în așteptare... Cât cinism!... Ce
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mai trăgeau oamenii ocheade pe stradă...acum, lucrul ăsta a ajuns la îndemâna oricui...adică , ce mai, nu-ți mai bați picioarele, nu-ți mai tocești bocancii... stai lejer, cu o bere în față și click în stânga, click în dreapta, mă rog, mână să ai. Și o minte ascuțită, bineînțeles... Așa s-a întâmplat într-o zi friguroasă de iarna, când o biată gospodină tăia liniștită ceapa în bucătărie (să facă o ciobă pentru)...dar a avut neinspirata idee de a-și deschide
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
această stare, a slujit de rezidență domnească până în vremea lui Ioan Sturza v.v. La 19 iulie 1827, la un ceas după amiazăzi, un foc izbucnind însă în casele spătarului Ilie Burchi, care astăzi formează aripa dreaptă a Academiei (Mihăilene), și mânat de o cumplită furtună prefăcu în câteva ceasuri toată Ulița Mare și cu a treia parte din oraș în cenușă. Atunci și curțile, deși izolate prin piața întinsă în mijlocul căreia se afla, luară foc și până în seară de-abia câteva
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
îți spune ceva, fiule? „Măi, să fie! De unde până unde plăcinte poale-n brâu? S-o fi pricepând el să le facă, dar când a avut vreme să le migălească? Aici îi lucru cu dichis... Tare mă tem că-i mână de gospodină la mijloc... Păi n-am auzit eu - ca prin vis, ce-i drept - dar am auzit un dialog între călugăr și o femeie în grădina din poiană? Și strașnic mai semăna cu unul cunoscut de mine!... Dar care
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
se ridică o formă apărută în ușa cabinei. Parohul văzu cu ușurare că acum bărbatul avea față - nu una simpatică, ci de-a dreptul oribilă, dar, la urma urmei, totuși o față! - și că se apropia de femeie prin spate, mânat de cine știe ce intenție oribilă. în clipa următoare intenția a și fost dusă la capăt. Bărbatul se aruncă asupra femeii, cuțitul căzu pe punte, femeia încercă să se agațe de marginea ambarcațiunii și apoi alunecă drept în apă. Părintele paroh St
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
doară brațele. Trec de scaunul domnului Wunsch și îi zâmbesc scurt, dar el pare să nu mă remarce. Parcă am devenit brusc invizibilă. Hai, că e ridicol. Trebuie să fie un loc unde să‑l pot lăsa. — Ser‑veș‑te‑mân‑ca‑rea! șuieră o voce furioasă în spatele meu, și tresar speriată. — OK! răspund, ușor buimacă. OK, am s‑o servesc! Pentru numele lui Dumnezeu. E probabil mai simplu s‑o servesc. Așa măcar scap de ea și pot să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Anchee Min Cum am devenit doamna Mao Traducere din limba engleză de Mihaela Negrilă Lui Lloyd, cu toată dragostea mea Ești dorința care te mână din străfundul ființei tale, Și cum îți e dorința, așa ție și voința. Și cum îți e voința, așa îți e și fapta. Și cum îți este fapta, așa îți e și soarta. − Brihadaranyaka Upanișade IV.4.5 Doamna Mao
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nu mai merge la petrecerile de sâmbătă noaptea ale înalților demnitari. Dansul ca sport și mijloc de socializare, ăsta e noul joc din oraș. Nevestele sunt încântate de dispariția actriței. Însă departe de ochiul public, la date stabilite în prealabil, mânată de pasiune, actrița i se oferă lui Mao. Stă întinsă în patul lui în nopțile cu furtuni și zorii răcoroși. După aceea, el o roagă să-i cânte din opera lor preferată, Planta perlă purpurie. Când ea face asta, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
putut să cadă în orice clipă. E foarte posibil să fi căzut, chiar. De ce? Mie mi se pare că Buddha a fost protecția lui - cu cât construia mai mult, cu atât se simțea mai bine protejat. Trebuie să fi fost mânat de această idee. Trebuie să fi rămas fără suflu în această întrecere cu sine însuși. Brusc, ea are senzația că Mao vorbește despre el însuși. Despre poziția lui în Biroul Politic. Dușmanii pe care-i înfruntă. Lui îi este teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și-a întrerupt exercițiul pentru longevitate și continuă să se culce cu fete tinere. Și, totuși, vrea să reia legătura cu mine. Și vrea asta foarte mult. Uneori, simt că-l cunosc îndeajuns de bine încât să-l iert - e mânat nu de pasiune sau de dorință trupească, nici măcar de marea sa dragoste de patrie, ci de teamă. Alteori, simt că a fost întotdeauna un străin pentru mine. O ființă rece și distantă, bulversată din punct de vedere emoțional, întocmai ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
suport gândul de a fi abandonată iarăși. Nu există nici o logică în spatele acestei chestiuni. Mao este pur și simplu un blestem. Nu i-aș dori niciodată o astfel de iubire fiicei mele. Este pur și simplu mult prea greu. Sunt mânată de un impuls fatal. Precum un somon rănit, înot împotriva curentului ca să-mi găsesc drumul înapoi în râul în care m-am născut. Îmi fac griji că, dacă mă opresc fie și doar pentru o clipă, s-ar putea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
se porniră în cârduri spre inima Bucureștiului. Era seara lor, seara colindătorilor. Ulițele adormite, cu zăpada împinsă pe margini, se umplură de viață și lumină. Hăuleau flăcăii, râdeau fetișcanele, alergau masalagiii, zburau canafii colorați de la urechile cailor, sunau zurgălăii săniilor mânate de arnăuți încinși cu săbii și pistoale. La hopuri își aruncau ciucurele roșu al fesului când pe un umăr, când pe celălalt. În vârtejuri albe treceau și săniile ofițerilor ruși, conduse de muscali bine rumeniți după votca băută. La răscruci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe Marioritza stând într-un genunchi și tăind scurt capul păsării, iar pe Apostolache grăbit să ajungă la ea, cu o pereche de potârnichi atârnând la oblâncul șeii. Intenționase, desigur, să-și ofere serviciile, dar nu mai apucase. Copoiarii își mânau deja câinii spre alte tufișuri, ca să stârnească păsările și pentru șoimul lui Grigore-Feirat, fiul prințului. În marginea pădurii cu copacii desenați în albul zăpezii, Dimitrie Moruzi era mai preocupat de problemele sale, deși părea atent la propriul său șoim și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lumea. Să fi fost înțeleși dinainte? Erau într-adevăr agenți? Kutuzov își înfundă și mai tare bărbia. Fierbea. Turba. El, ditamai generalul, rătăcise singur ore în șir prin orașul adormit. Nu-și mai găsea locul. Nu mai avea stare. Vizitiul mâna caii de la acea troică improvizată, cu pocnete de bici și cu cele mai spurcate înjurături rusești și românești. Chiar el îl încuraja. Îi făcea bine să le audă. La un moment dat îi strigase să oprească. Coborâse și luase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
oraș deosebit, un fel de port minunat în care s-ar fi putut întâlni nu numai oameni dornici să scape de o opresiune sau alta, dar și cele mai noi invenții ale începutului de secol, pulsul puternic al progresului: vapoare mânate de forța aburului, trenuri, șine de fier, macarale puternice... Mariam se așeză lângă domnița Ecaterina. Asculta povestea unor încurcături dintr-un proces mai vechi, dar era atentă la cei doi. Îi privea ca și cum ar fi privit un tablou în curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
împinsă, cu brutalitate, în trecut sau azvârlită înapoi, în prezent. Dar adevărata liniște, liniștea pe care o dorea, nu o găsea nicăieri. Toate amintirile i se răsculaseră. Cereau noi interpretări. Scormoneau prin răni vechi. Răbufneau în judecăți aspre, necruțătoare. O mânau spre prima ei dragoste. Se împotrivea. Își interzisese să-și mai amintească vreodată de acea perioadă. Prima ei dragoste... Ce infernală deziluzie! Doar oroare, umilință, cruzime, perfidie și răzbunări crunte... Dar, mai ales, groaza, groaza că și-ar putea surprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dormitor, micuțul Bichon, stimulat discret de valet, începea să latre vehement, ceea ce, având în vedere că nu-i putea ierta stăpânului umilitoarea palmă administrată pe spinare, îi producea o mare satisfacție. Avertizat astfel, Hermelinul o zbughea repede în camera valetului. Mânat de o intuiție genială, Julien îl luase de mână pe același Hermelin și îl introdusese în cabinetul consular. „Excelență, băiatul se pricepe la tot felul de servicii.” Și, din acel moment, consulul se luminase ca un cer de primăvară după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ciupercile. Mâncăm cum se Întâmplă să se coacă ceva - păp’șoi cu pâne din straistă, pur cu ciperci coapte În spuză... Eu beau apă din ploscă (mi-a adus-o domnișoara Tuza de la ei, din Alba Iulia), bătrânul dă o mân’ di-agiutori cu jinișoru din șâp... După ce ne ospătăm, trecem la muncă: alegem tulpinile cele mai drepte și mai lungi - mai alungi, de alung...; le tăiem frumos de „pe picioare”, ca să nu se crape aiurea și să se așchieze; le curățăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
privise în sus, către picioarele care i se bălăngăneau afară din pat, și-și dăduse seama că, desigur, atinseseră o coardă similară din starea lumii. Fără-ndoială, împovărat de aceeași teamă de fragilitate, de inevitabil și de pieire, Sampath fusese mânat sus, între crengi, departe de lumea cea dureroasă. Își amintea figura lui de pe vremea când mergea la școală, cum încerca mereu să se urce pe acoperiș ca să fie singur când venea acasă și se simți îngrozitor gândindu-se cum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
siguranță, forța destinului l-ar fi făcut inevitabil. Cine știa dacă reușise sau nu comunitatea științifică să determine proprietățile dătătoare de dependență ale alcoolului asupra ordinului primatelor? Adevărul era limpede. Îl iubeau într-un mod pasionat, nebunesc; începură să scotocească mânate de o neliniște nouă, care-i făcu pe oameni să se întrebe dacă nu cumva o luaseră razna puțin. Alunele și bananele nu mai însemnau nimic pentru ele acum. La câteva zile după prima lor întâlnire cu alcoolul, descoperiră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
cu alt gardian condamnat pe viață, sau de unul singur cu sacoșa de ziare, așteptând copiii să vină la el, țestele lor chiluge, colțuroase, năpădite de cicatrice și cucuie și îngrămădindu-se de-a lungul culoarelor ca spinările unor animale mânate în turmă, răsfirându-se și regrupându-se și iar risipindu-se, după legi imemoriale ce călăuzeau și viața lui. Se vedea oglindit în privirile ochilor lor negri animate de o mobilitate neostoită, insistentă, lacomă, pendulând între frică, viclenie, implorare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]