1,950 matches
-
personajul. Mut este o carte despre sacrificiile pe care le cere literatura, despre neliniștile și frământările unui scriitor cu un destin literar dificil. Mut dobândește astfel valoarea mărturisirii. Scriitorul ridică voalul zeiței Isis și vine în fața cititorului în ipostaza de mărturisitor: „Totuși, dau la o parte faldurile cuvintelor și ale nălucilor și revăd acea rotunjime minunată, alungită la bază, care poate fi orice, de la fructul interzis din pomul vieții până la propria mea făptură miniaturală înainte de-a cădea în timp“. Un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
ortodoxe au servit drept creuzet pentru identitatea religioasă în cursul secolului XX și al catastrofelor lui politice nazism, fascism, comunism ele au devenit păstrătoare ale realităților religioase"1. Acest creuzet a fost rezistent în România, fiind întărit de martirajul atâtor mărturisitori, numiți sfinți chiar dacă o canonizare oficială încă nu există. Ca orice creuzet supus multor încercări, și Biserica Ortodoxă a fost trecută prin fel de fel de experiențe din care a ieșit întărită, fiind scut de apărare al românilor. Așa cum afirma
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
idealul moral al omului trebuie să fie sfințenia"148. Deseori Preafericitul Teoctist, cu diverse ocazii, strecura în imaginarul colectiv latura mistică a vieții sale și o făcea cu atâta naturalețe încât istoria îl va consemna și ca un veritabil trăitor, mărturisitor și diplomat. "Mânuia" bine cuvintele, știa că, plecând de la exemple concrete ale vieții sale, să îndemne către spiritualizare, către credință. În discursul său la împlinirea a optzeci și doi de ani de viață, Prefericitul Teoctist lăsa să se întrevadă faptul
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
București, 1966. Kierkegaard, Sőren, Școala creștinismului, Editura Adonai, București, 1995. Lecomte, Patrik, Comunicare, Televiziune, Democrație, Editura Tritonic, București, 2004. Lossky, Vladimir, Introducere în Teologia Ortodoxă, Editura Sofia, București, 2006. Lull, James, Mass-media, comunicare. Manipularea prin informație, Editura Antet, 2000. Maxim, Mărturisitorul, Sfântul, Ambigua, traducere și aparat critic de Dumitru Stăniloaie, E.I.M.BOR, 2006. Mazilu, Dan Horia, Proza oratorică în literatura româna veche, volumul I, Editura Minerva, București , 1986-1987. McQuail, Denis, Winhal, Seven, Modele ale comunicării, Editura Comunicare.ro, București, 2001. Moldovan
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci", Evanghelia după Matei, cap. 13. 19 Sensul real al cuvântului este "anulându-și". 20 Sfântul Maxim Mărturisitorul Ambigua, traducere și aparat critic, Dumitru Stăniloaie, E.I.M.BOR, 2006, p. 48. 21 Atât Euharistică, dar și de trăire a bucuriilor și suferințelor cu celălalt. 22 McLuhan, La galaxie Gutenberg, vol. 1, traducere din limba engleză, Gallimard, Paris, 1977, apud
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
perspectiva e totul pentru un zburător" după cum se exprimase în fața lui nea Schintee, un bețiv cu nasul borcănat și roșu ca un gogoșar de Comana, gata oricînd să dea o mînă de ajutor cui avea sau cui nu avea nevoie, mărturisitor săptămînal în fața unui țoi cu tescovină pe care Popianu îl oferea în văzul lumii la crîșma lui Bercu. Popianu a pufnit auzindu-l pe Schintee cum se străduia să-l imite pe colonelul Stoicescu, bățos, dînd din mîini și ridicînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
închis în anul 1958, și-a „desăvârșit” studiile universitare la vestitele închisori de la Gherla, Aiud, Botoșani, Pitești sau în lagărele de la Poarta Albă sau Ostrov. Actualul preot al Granicestilor, scriitorul Constantin Hrehor i-a schițat un portret în lucrarea „Muntele Mărturisitor” dedicat rezistenței anticomuniste din Bucovina și i-a pictat portretul în biserică din Granicesti. Preotului Casian Bucescu i-a fost dat,ca după ieșirea din închisoare, să mai trăiască 23 de ani, din care 22 să-i dedice tot bisericii
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93296]
-
împăratului. Corneliu Tacit (+ 117 p. Chr) vorbind despre aceste persecuții zice: "Temnițele se deschiseră acum pentru martirii creștinismului; fiarele sălbatice se pregătiră spre a sfâșia cu lăcomie mii de creștini și RUGURILE SE APRINSERĂ pentru a arde de vii pe mărturisitorii credinței. Chinurile cele mai înfiorătoare se urziră pentru sprijinitorii cultului creștin". // Cine-i de vină în ipoteza asta? Focul, martirii sau împăratul? Dacă urâm focul și pe martiri, atunci trebuie să urâm și Crucea și pe Christos, căci crucea la
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
de la traducerile, introducerile, lucrările și câteva dintre mărturisirile sale. Într-o primă parte, voi trece în revistă autorii foarte vechi de care s-a ocupat. Apoi, voi zăbovi asupra a patru „segmente” patristice dragi inimii sale: Filocalia; Pseudo-Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Grigore Palamas. În final, aș dori să punctez idiosincraziile și „scăpările” sale voluntare sau involuntare. Într-un interviu din anul 1989, publicat într-o revistă italiană, Stăniloae făcea această mărturisire: Sfinții Părinți mi-au dezvăluit înțelegerea profundă și completă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
câteva dintre tratatele lui Grigore Palamas). Cu timpul însă, observăm că demersul său devine din ce în ce mai personal, accesoriile științifice fiind înlocuite printr-un autentic dialog pe picior de egalitate cu Părinții. Notele pe care Stăniloae le redactează pentru Ambigua lui Maxim Mărturisitorul, pentru diferiți autori din Filocalie, pentru operele lui Pseudo-Dionisie Areopagitul sau pentru Imnele lui Simeon Noul Teolog au puțin de-a face cu notele unei ediții științifice cu care ne-au obișnuit cercetătorii de specialitate occidentali. Este vorba mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
degrabă despre scolii teologice, menite nu numai să limpezească textul patristic, dar și să-i insufle o nouă viață. Această metodă „dialogală”, deopotrivă cuviincioasă și fără complexe, este proprie lui Dumitru Stăniloae în modul de abordare a scrierilor patristice. Maxim Mărturisitorul nu este pentru el un autor oarecare, ci un „maestru al adevărului”, al cărui mesaj teologic și existențial nu și-a pierdut nimic din forță și actualitate. Iar acest dialog nu se mărginește numai la traduceri, ci se continuă și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care a introdus, din anul 1926, în programa de învățământ teologic a Universității din Chișinău o materie ce părea stranie în ochii colegilor săi: „mistica ortodoxă”. După propria-i mărturisire, directorul Gândirii i-ar fi descoperit pe Pseudo-Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschinul la Viena, în 1920, prin intermediul volumului Mistica bizantină, scris de poetul... dadaist Hugo Ball183. În 1926, el începe să predea „mistica” la Universitatea din Chișinău, sub acoperirea unui „curs de literatură religioasă modernă”. Printre alte scrieri, de la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
impresionantă. În afara celor douăsprezece volume ale Filocaliei (ale Filocaliei sale), despre care voi vorbi numaidecât, ea conține autorii și titlurile următoare, în ordine cronologică: Grigore Palamas, Triade 1, 2 și 3; Antiereticul împotriva lui Achindin (1932, 1933, 1938)184; Maxim Mărturisitorul, Mistagogia (1944); Grigore de Nyssa, Omilii la Cântarea Cântărilor; Despre fericiri; Despre rugăciunea domnească; Despre instituțiile creștine (1982); Maxim Mărturisitorul, Ambigua (1983); Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
următoare, în ordine cronologică: Grigore Palamas, Triade 1, 2 și 3; Antiereticul împotriva lui Achindin (1932, 1933, 1938)184; Maxim Mărturisitorul, Mistagogia (1944); Grigore de Nyssa, Omilii la Cântarea Cântărilor; Despre fericiri; Despre rugăciunea domnească; Despre instituțiile creștine (1982); Maxim Mărturisitorul, Ambigua (1983); Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie (1988); Chiril al Alexandriei, Tâlcuirea psalmilor (1989, 1990, 1991); Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
domnească; Despre instituțiile creștine (1982); Maxim Mărturisitorul, Ambigua (1983); Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie (1988); Chiril al Alexandriei, Tâlcuirea psalmilor (1989, 1990, 1991); Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești (1990); Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești (1990); Chiril al Alexandriei, Închinarea și slujirea în duh și adevăr (1991); Chiril al Alexandriei, Glafire (1992); Paladie, Istoria lausiacă (Lavsaicon)(1993); Grigore din Nazianz, Cinci cuvântări
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vieții, a făcut o traducere foarte frumoasă, amplu comentată, a corpusului dionisian. Cartea, apărută în 1996, cuprinde o introducere densă, asupra căreia voi reveni numaidecât, traducerea celor patru tratate și scrisorile (după Migne 196), scoliile transmise sub numele lui Maxim Mărturisitorul și propriile note ale lui Stăniloae 197. În ceea ce privește influența exercitată de Pseudo-Dionisie asupra gândirii teologului român, există deja un studiu al lui Gheorghe Drăgulin 198, care trece în revistă câteva texte semnificative: 1. un articol din 1952, cu care Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și sinodalitate”200, care actualizează învățăturile Areopagitului asupra sfințeniei credinței și a ierarhiei preoțești; 3. paginile din Teologia dogmatică ortodoxă consacrate cunoașterii apofatice, creației lumii și energiilor necreate 201. Stăniloae îl citează aproape întotdeauna pe Pseudo-Dionisie în compania lui Maxim Mărturisitorul, marele său interpret din secolul al VII-lea, și a lui Grigore Palamas, a cărui teorie despre „energiile necreate” ar fi fost prefigurată de către Pseudo-Dionisie. Introducerea lui Stăniloae la Operele complete reprezintă, cred, ultima încercare importantă - și cât de donquichotescă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tot mai virulentă și sistematică împotriva modernismului (implicit împotriva metodei critice și istorice practicate de către savanții occidentali), împotriva Occidentului în general și a catolicismului în special. Naționalismul comunist, omniprezent în epoca lui Ceaușescu, i-a înlesnit, vai!, această atitudine. Maxim Mărturisitorul împotriva lui Origen via Stăniloae Aproape aceeași atitudine o regăsim în atitudinea lui față de opera lui Maxim Mărturisitorul, pe care o cunoștea în profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și-și făcea chiar o datorie de onoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Occidentului în general și a catolicismului în special. Naționalismul comunist, omniprezent în epoca lui Ceaușescu, i-a înlesnit, vai!, această atitudine. Maxim Mărturisitorul împotriva lui Origen via Stăniloae Aproape aceeași atitudine o regăsim în atitudinea lui față de opera lui Maxim Mărturisitorul, pe care o cunoștea în profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și-și făcea chiar o datorie de onoare în a denunța „origenismul” ori de câte ori avea prilejul (or, așa cum se știe, Origen nu poate fi redus la origenism
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mărturiilor mai multor persoane care îl frecventau, Stăniloae a fost scandalizat și a pregătit cu minuțiozitate o contraofensivă. Ca să-l combată pe Origen și mai cu seamă origenismul, el alege să traducă și să comenteze Ambigua mult îndrăgitului său Maxim Mărturisitorul. și chiar în Introducerea acestui tratat, în care Maxim explică pasajele controversate ale lui Grigore din Nazianz și Pseudo-Dionisie, Stăniloae își reglează conturile cu Origen 209. Așa cum se știe, Maxim însuși s-a format la școala lui Origen (direct sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în evidență unele distorsiuni operate de Palamas tradiției patristice pentru a-și pleda cauza. De asemenea, teologul român îl acoperă cu reproșuri pe Jean Sergio Nadal, apărător al lui Akindynos, și pe Juan-Miguel Garrigues, autor al unui articol despre Maxim Mărturisitorul 228. În puținele pagini pe care le-a consacrat acestei polemici, Stăniloae nu aduce câtuși de puțin răspunsuri decisive, mulțumindu-se mai degrabă să-și reia acuzațiile împotriva viziunii prea raționaliste, chiar maniheiste, a Occidentului în general și a catolicilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
decât în relație cu celelalte două. Ajunge să parcurgem în fugă Teologia dogmatică ortodoxă (1978), ca să ne dăm seama de rolul jucat aici de Părinții Bisericii. Pentru revelația naturală și supranaturală sunt citați și comentați pe larg Pseudo-Dionisie și Maxim Mărturisitorul (I, pp. 71-72); pentru cunoașterea apofatică și catafatică sau rațională, Maxim Mărturisitorul este amplu folosit, împreună cu Grigore din Nazianz și Ioan Hrisostom; pentru definiția teologiei ca „explicație vie a Tradiției” sunt scoși în arenă Evagrie Ponticul, Grigore de Nyssa și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dogmatică ortodoxă (1978), ca să ne dăm seama de rolul jucat aici de Părinții Bisericii. Pentru revelația naturală și supranaturală sunt citați și comentați pe larg Pseudo-Dionisie și Maxim Mărturisitorul (I, pp. 71-72); pentru cunoașterea apofatică și catafatică sau rațională, Maxim Mărturisitorul este amplu folosit, împreună cu Grigore din Nazianz și Ioan Hrisostom; pentru definiția teologiei ca „explicație vie a Tradiției” sunt scoși în arenă Evagrie Ponticul, Grigore de Nyssa și, din nou, Grigore din Nazianz; Maxim Mărturisitorul, aproape omniprezent, revine și în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și catafatică sau rațională, Maxim Mărturisitorul este amplu folosit, împreună cu Grigore din Nazianz și Ioan Hrisostom; pentru definiția teologiei ca „explicație vie a Tradiției” sunt scoși în arenă Evagrie Ponticul, Grigore de Nyssa și, din nou, Grigore din Nazianz; Maxim Mărturisitorul, aproape omniprezent, revine și în capitolul despre participarea omului la atributele lui Dumnezeu; pentru cristologie ne sunt oferite învățăturile lui Chiril al Alexandriei, Leonțiu al Bizanțului și Nicolae Cabasila; semnificația Cincizecimii, ca episod al întemeierii Bisericii, este explicată prin invocarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un sfânt „proto-român” din secolul al VI-lea sau al VII-lea, căruia i-a consacrat o introducere din rațiuni... patriotice. Tradiția de care se simte atașat este aceea reprezentată de Athanasie, Chiril al Alexandriei, Părinții capadocieni, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Simion Noul Teolog, Grigore Palamas și isihaștii din Filocalia sa. E vorba despre aceeași Tradiție atât de dragă lui G. Florovsky și Vl. Lossky, două figuri de frunte ale „curentului neopatristic”. Respingerea necondiționată a lui Origen și a „origeniștilor” mi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]