2,300 matches
-
în lume, nu mai văd nimic în jur. Eduard privește încordat pe geam - nu știu la ce se gândește. Mă străduiesc să-i aud gândurile, dar nu reușesc. în schimb, prind șușotelile tinerilor îndrăgostiți, care își țin frunțile lipite deasupra măsuței de cofetărie. Mă simt stingherită să le aud șoaptele tandre, dar nu am încotro. Tocăm carnea și punem două cepe, susură ea languros. — Ba nu, iubito, murmură el, o ceapă ajunge pentru o cra tiță de sarmale! Mă încrunt fără
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-și mai amintea de când, și incidentul de mai devreme o tulburase peste poate, rău prevestitor. Când închise ușa simți încă o dată mirosul ade menitor de cafea și se enervă și mai tare. Se întoarse în dormitor și se așeză la măsuța de toaletă inspirând adânc și privindu-se în oglindă. în felul acesta se calma în totdeauna, de foarte mulți ani. Se privea în oglindă, masându-și ușor tâmplele. își admira tenul neted și catifelat, își trecea mâna cu unghii lungi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mod ciudat, nu îl putea controla de data asta, nu-i putea comanda să se destindă, să se lase pe spate și să închidă ochii. Dimpotrivă, îl simțea cum stă tensionat, ca pe ghimpi, aplecat ușor înainte. Privirea ei fixa măsuța pe care se afla ceașca de porțelan plină cu cafea, și toarta aurie a ceștii îi aduse aminte, din senin, de stiloul auriu cu care scrisese atunci compunerea la olimpiadă. Primise mai târziu o diplomă pentru acea compunere. O diplomă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de autobuz, așa că domnul Neacșu pu tea ajunge oricând, cu mașina, în următoarele minute. își trase pe ea repede o pereche de jeanși și un tricou negru gros, își netezi părul și se parfumă ușor. Se așeză pe taburetul din fața măsuței de toaletă și se privi în oglindă, inspirând adânc. Arăta bine, chiar foarte bine. Avea tenul neted și catifelat, iar părul, disciplinat de atâția ani la coafor, îi stătea mereu ca lumea. Era mulțumită de sine. Da, arăta bine. De ce
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
luminos și cald. Nici o urmă a ploii din afară nu pătrunsese înăuntru - decât ea, cu ja cheta ei udă, cu pantalonii jilavi și cu botinele mustind a apă. Se relaxă imediat. Se așeză pe o canapea de piele, la o măsuță de bar, și îi surâse recunoscătoare fetei care îi aduse cafeaua și îi luă jacheta roz de lână, ducându-i-o la garderobă. Sorbi cu nesaț din cafeaua fierbinte care îi liniștea agitația și mai ales înfrigurarea de care se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
scările de marmură în urma lui și năvălind în sala imensă, plină de candelabre aprinse. Se răspândiră pe nenumăratele scaune tapițate cu piele de marochin și pe sofalele îmbrăcate în mătase de culoarea castanelor, ademenind, pe grupuri, lângă ei, câte o măsuță lăcuită, cu tacâmuri pentru servire din bucatele bufetului suedez. Amfitrionul, animat de un chef nebun și de o simpatie de nedescris la adresa lui Vladimir, necunoscutul din nordul Moldovei, prietenul lui cel mai drag, un tip de milioane, un om de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Își pierde echilibrul, Leac o prinde În brațe, n-apucă s-o țină lângă el prea mult, Andreea alunecă, se unduie galeșă, patinează. E mai trează decât credeam, se mișcă bine, trece de mine, ușor atingându-mă, se apleacă peste măsuța unde lăsasem camera video: - Beți ceva? Hai, Adi, ia ceva! N-apuc nici să răspund, nici să mă mir că-s poftit doar eu. Dar poate că Leac trebuie să rămână treaz, să-i pună planul În aplicare. Și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cuvine și n-ai avut niciodată mustrări de conștiință. Mă opresc. Aștept indicațiile Andreei. Întârzie. Trebăluiește ceva la cameră, o desface de pe trepied, o ține acum În mână, se plimbă cu ea. Până la urmă se urcă cu picioarele pe o măsuță, filmează de-acolo. Îi face un semn lui Leac. Leac Începe să vorbească, Îi văd buzele mișcându-se prin gaura cagulei, la Început nu Înțeleg, Îi spune și Andreea: Mai tare, Leac, și de la Început! Cetățene Pârvu Avram, acum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
convențiilor sociale pe care-l interpretau amândoi cu politețe excesivă. Evident, fiecare din motive complet diferite. Puteți fi sigură de asta, stimată doamnă. Rămași singuri, cei doi ies pe terasă unde se așează comod în fotoliile de răchită ce încadrează măsuța joasă, rotundă. În grădina imensă trandafirii sunt tunși și acoperiți cu grijă, iar pământul curat, proaspăt săpat, miroase a reavăn, ca după ploaie. Totuși, aerul trist persistă datorită lipsei bucuriei florilor din cauza iernii abia terminate. Sub umbrarul de lemn, acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
frenezia dulce-copleșitoare a dragostei maxim intensă, complete, suflet-trup. Se descleștează extenuați abia atunci când ziua arată prin umbrele prelungi ale mobilelor din cameră că începe să dea semne de oboseală. Așezat în capul oaselor, Marius întinde mâna după tabachera aflată pe măsuța de lângă pat. Își aprinde țigara cu bricheta, apoi privește spre fata care, așa cum stă, într-un dulce abandon al epuizării, pare replica vie a celebrei Maja desnuda a lui Goya. Întreaga ei făptură îi aduce aminte lui Marius de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se aude zgomotul dușului. Nu peste mult timp revine în cameră, cu un prosop înfășurat în jurul capului ca un turban. Murmură refrenul unui foxtrot la modă. În urma ei, pe covorul bej, se văd urmele ude ale picioarelor. Se așează în fața măsuței de toaletă. Aruncă prosopul pe pat și ridică brațele deasupra capului răsfirându-și părul castaniu. Își zărește în oglindă sânii frumoși, ascuțiți spre sfârcurile roz și gândindu-se la momentele divine când se înfioraseră sub mângâierile tandre ale lui Marius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Vă urez poftă bună și seară plăcută în continuare. Orchestra se oprește pentru o scurtă pauză. Liniștea relaxată face loc foșnetului fin al unor rochii sau a câtorva râsete reținute, punctate de clinchetului cristalin al paharelor. Chelnerului revine împingând o măsuță cu rotile. Pune pe masă un coș de pâine cu chifle crocante, servește vinul și după ce învelește într-un șervet alb recipientul metalic pentru cuburile de gheață, dispare la fel de silențios precum venise. Recepționat din necunoscut, un semnal de alarmă țiuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ce conversează animat cu o blondă atletică, echipată în uniforma personalului feminin din Luftwaffe. Miroase plăcut a mentă și esență de vanilie. De la un radio pus în surdină, ritmurile unui blues se insinuează printre scaunele cu spătar de paie și măsuțele rotunde de marmură. Două fete agreabile se mișcă silențios, servind diverse siropuri sau citronade în pahare înalte. Găsește un loc mai retras, departe de ușă. Comandă ceai și două felii de cozonac. Chiar când contemplă cu ochi pofticioși o prăjitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
iad, și mai ales sus, acolo, lîngă pupitrul de comandă? Și vom rămîne singuri, neînțeleși, noi cîți vom fi, puțini-mulți ai ceasului de acum. Dar totuși, Îmi spuneam, În ziua aceea... Învățătorul trecu lîngă fereastră și, stînd În picioare alături de măsuța cu vaza Gallé, reașeză - a plictiseală sau a nimic - cele cinci flori artificiale, distribuite În deschiderea largă, circulară, a vazei. - Și ce-i de făcut? continuă cu glas ce nu mai aștepta răspuns. - Nimic. Nu cred Însă că-l vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nu știam ce să fac, fu salvată de fiica ei care se ivi cu cele trei farfurii cu prăjituri pe o tavă mică, ovală, pe care o ținea făcînd haz de Îndemînarea ei de jongleur. Acum eram toți trei la măsuța rotundă de lemn și nu știam dacă să reiau sau nu - și cum? - conversația Întreruptă cu cîteva clipe Înainte, căci fusese oprită exact pe locul unde iarba crescuse lucitoare și multă, eu și Ana stăteam lungiți pe verdele acela de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În bibliotecă și pe birou. CÎnd mă Întoarsei În camera de la față, soarele incendia În lumini triumfal covorul persan cu desenele lui florale, canapeaua lată acoperită cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atîrnînd ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născînd o bucurie secretă. CÎțiva trecători; apoi, pe caldarîmul micului bulevard se auziră strigînd la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pămînt de flori!... Pămînt de flori!” Căruța Înainta Încet depărtîndu-se pînă ce zgomotul roților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
s-au făcut primii pași spre intimitate și spre stil. Salonul de primire, reconstituit, ca machetă, sub unul din goblenurile care, odinioară, îi împodobeau pereții, e decorat cu scaune roccoco, de pe care clienții puteau mirosi în voie flacoanele etalate pe măsuțe joase. Flacoane de argint, de sticlă și de porțelan, de care sînt pline încăperile muzeului. Unele dintre ele, pătrățoase, parcă împrăștiind lumina în tonuri de albastru-vernil - reprezentarea clasică, în mintea noastră, a sticlei de colonie - au fost concepute de Kandinsky
Cînd viața avea stil by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8366_a_9691]
-
de endorfinele stimulate de-un mic pătrat cafeniu, de care aproape că nici o dietă nu izbutește să ne despartă, și ce istorie de capă și spadă, mai că-mi vine a zice, are în spate! Cîte vitrine și scrinuri, comode, măsuțe de tot felul, susținînd, cu un bun gust desăvîrșit, servicii delicate, în care poți ghici, aburindă, noua ambrozie, îți trec prin fața ochilor, în cîteva încăperi de muzeu. Un inventar al civilizației, în jurul unei slăbiciuni de care omenirea nu se lecuiește
Cînd viața avea stil by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8366_a_9691]
-
în 11 iunie, deși alții o pățiseră, se considerase, se pare, că parterul în care stătea familia Cheresteșiu nu era de fapt un parter, ci un demisol) nu dură mai mult de câteva ore, fiindcă rafturile mele sărace, divanul-studio și măsuța zisă birou le trimisesem părinților, să le vândă sau să le păstreze, nu mai aveam acum nevoie de ele: minunatul birou la care scrisese Petrică poezii (de fapt nu scrisese!), biblioteca, pe care o umplui cu cărțile mele, erau ale
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu fata care ținea în brațe o tavă cu prăjituri și cafele, și mă invita, spunând că sânt plăcinte cu prune, specialitatea ei, fragede și pufoase. Privirea Matildei se înseninase, chipul i se spălase de îndîrjirea anterioară. Pusei volumul pe măsuță și într-adevăr, gustând din plăcintă, o și înfulecai, atât era de bună. Fata se întoarse cu o nouă tavă cu două cupe de cristal și cu o sticlă de șampanie. Matilda îi spuse să-și ia și ea un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o poate lua. Sânt tatăl ei și altul nu-i poate fi dat. E o realitate tot atât de indestructibilă pe cât de inexorabilă e despărțirea mea de maică-sa. Ieșii în hol și mă așezai într-un fotoliu. Ziarele și revistele de pe măsuță mi se părură o stupidă vanitate a oamenilor, care credeau că pot comunica între ei prin scris. Le răsfoii câteva minute fără să citesc nimic, apoi le aruncai. Mă ridicai și intrai în bibliotecă. Vederea cărților îmi aminti de ceva
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
la tine în casă, ai început s-o sapi cu îndîrjire la rădăcină și s-o distrugi. Ce s-a întîmplat, Matilda?" Mă ridicai foarte vesel, atât de vesel, încît izbii ca din întîmplare cu piciorul și dădui peste cap măsuța rotundă dintre fotolii, martoră a atâtor încercări ale mele de a smulge secretul care o făcuse pe această femeie să se căsătorească cu mine, deși dragostea ei tocmai se stinsese. Acum însă nu mă mai interesa, și nepăsarea îmi dădea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să-i memorez mersul lui normal. Nu se putea însă din pricina murmurului general al celorlalte, doar dacă m-ași fi lăsat pe vine cu fruntea lângă el. Nu trebuia însă să lucrez? Reluai filetatul bucșei, apoi căutai șublerul pe mica măsuță de scule de alături s-o măsor, dar șublerul dispăruse. Mă dusei iar la omul meu, care fără să-mi spună nimic îmi făcu semn din cap să-l iau pe-al lui. Ce se întîmplase totuși cu al meu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Curând uitai că aveam un strung chior, adică nu, orb, și un gând, unul singur se armoniza cu cele cinci ore care îmi mai rămăseseră până la trei: să-mi fac norma, să termin adică toate bucșele care așteptau stivuite lângă măsuță. După aceea eram liber, abia atunci puteam să dau curs vieții tuturor gândurilor mele: să mă duc sau să nu mă duc la revista Luceafărul literar și să-i propun lui Amăicălițului o colaborare? Să scriu sau să nu scriu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o dogmă teza că spiritul e materia care gîndește? În clipa aceea mă pomenii cum cineva, pe la spate, mă ciocănea in cap cu ceva ascuțit și, înainte ca eu să mă întorc să văd cine e, o mână aruncă pe măsuță un șubler și nu-i văzui individului decât spatele îndepărtîndu-se: se instală la strungul vecin și începu foarte rapid să-și înșurubeze în el o nouă piesă: aha: deci ăsta mi-l luase, acum aveam două și nu mă grăbii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]