5,691 matches
-
îmbarca pe Vietnam, Gaston a aflat că exista în port un vapor care arbora steagul japonez. I s-a spus că e cargobotul japonez Akashiromaru. S-a emoționat tot numai la auzul numelui și a pornit, normal, în recunoaștere. Tânărul marinar Tanaka i-a arătat, cu multă răbdare, vaporul, apoi l-a poftit la el în cabină și l-a servit cu prune murate, plante de mare și prăjiturele japoneze. De hublou atârna o pânză albă, lungă, cu șnururi la capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plante de mare și prăjiturele japoneze. De hublou atârna o pânză albă, lungă, cu șnururi la capete. Proaspăt spălată, fusese agățată acolo la uscat. — Ce este aceea? întrebă Gaston, ros de o curiozitate nesățioasă pentru tot ce era japonez. Tânărul marinar, jenat să-i spună adevărul, dar trebuind totuși să-i dea o explicație, se bâlbâi: — A, acela... e un șervet japonez. De fapt era o oarecare asemănare între un fundoshi japonez și un șervet european. Dorind o amintire de pe Akashiromaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spus că tocmai de la negustorii sirieni cumpărase un anumit nisip și celelalte substanțe ce erau folosite în fabricarea sticlei. Pactul pe care l-am făcut a fost limpede și mi s-a părut avantajos pentru amândoi. El furniza nava și marinarii, eu puneam banii care acopereau prețul mărfii la dus și la întors. Câștigul urma să-l împărțim, și-n plus, eu puteam să iau la bord șase oameni pe drumul de întoarcere. A fost prima și ultima oară în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cei care la sosirea mea mă priviseră chiorâș au început să-mi surâdă și să-mi vorbească cu simpatie. Vasul era mai curând mic, lung și îngust, fără vâslași și cu o mare velă în formă de triunghi; spațiul pentru marinari și călători era redus la minimul necesar. Comandantul era un bărbat taciturn, cu glas repezit, de care se folosea doar atunci când dădea ordine; musculos și totuși uscat, cu o față ieșită în afară în formă de cioc, ascunsă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ordine; musculos și totuși uscat, cu o față ieșită în afară în formă de cioc, ascunsă într-o barbă căruntă și creață contrastând cu țeasta fără fire de păr, semăna cu unul din pescărușii ce târcoleau deasupra noastră. Cei șapte marinari se temeau de el. Călătoria a fost lungă, primejdioasă și obositoare. Înaintam urmând din ochi coasta, cârmaciul fiind mereu atent și gata să dea ordine celor doi timonieri să se refugieze într-un port prielnic, legănați de tangajul necontenit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
înmânat lui Isacco Platone, care l-a parcurs la iuțeală și fără interes. Din întuneric, Andras a șoptit: - Știam și lucrul ăsta, numai că Heraclion nu este aici să te ocrotescă. În zori ne-au escortat până la un vas cu marinari corsicani. Unde am avut surpriza să ne reîntâlnim cu cardinalul Adeodato. Care mi-a spus: - Vreau să vin cu voi. Aceasta a fost ultima dorință a papei Onoriu și prima dorință a lui Severino. Dacă nu-mi îngăduiți, am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
apa din râuri și ploi mai curate ca „Lacrima Christi”. Se pare că populația monoică a făcut parte din grupul cunoscut ca “Popoarele Marii”. Minonienii erau oameni misterioși, de statură mică (1,60 m), educați, războinici și negustori, artiști și marinari experimentați. Au fost primii din Europa care au folosit un limbaj scris, care a descifrat abia acum câțiva ani. Trăiau în mare parte din agricultură, iar hrana era depozitată în amfore de 4 metri. îngropate la mai mult de două
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și le-au dus pe ascuns, cu mine cu tot, până în portul Joppa, unde au tocmit o corabie minoică pentru o călătorie spre Egipt. Pe drum a fost o furtună teribilă, care a rupt pânzele și aproape a scufundat corabia. Marinarii care mă auziseră țipând și suspinând credeau că sunt posedată de un demon ce dezlănțuise apele împotriva lor. Doar sabia lui Nehesi i-a oprit să nu mă înșface ca să mă arunce în apă. Dar eu nu știam nimic despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pletele bogate, de un blond venețian, de obicei Împletite, care i se rostogoleau pe umeri și coborau pînă la talie. Un păr de zînă, spunea Christian, logodnicul ei. O sirenă cu ochi verzi, care puteau să le sucească mințile tuturor marinarilor din lume. Bărbații pe care Îi cunoscuse Înaintea lui Îi spuseseră că e frumoasă. Astăzi, le dădea crezare. ZÎmbi timid necunoscutei care o privea din oglindă. Apoi se Încruntă brusc zărind-o În imaginea din oglindă pe maică-sa, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
va avea parte de nici un sprijin din partea fraților ei. Chiar dacă o adorau. Sau poate tocmai pentru că o adorau. Și apoi, Loïc și Gildas nu ar fi riscat să exprime o părere opusă aceleia a mamei lor. La Lands’en, nevestele marinarilor dobîndiseră de multă vreme respectul datorat de obicei capilor de familie. CÎnd ele vorbeau, erau ascultate. Tatăl Mariei se mulțumise de altfel să-și morfolească pipa, fără să zică nimic. Asta nu Însemna că Milic Își aproba fiica, chiar dacă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cărora era atît de plăcut să te cuibărești. Bretonul ăsta are ceva de corsar, afirma Milic. Marie redeschise ochii. Toate Îndoielile care-i dăduseră tîrcoale mai Înainte se risipiră, În timp ce vasul cu două catarge cîrmea ca să intre În port, iar marinarul radios o saluta aplecîndu-se adînc, cu mîna pe inimă. Dăduseră nas În nas la căpitănia din Saint-Malo În ianuarie al anului ce trecuse. El venea să-și Înmatriculeze goeleta veche, ea era pe urmele unei filiere de contrabandiști. Dragostea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o spargă. Dragostea cu el era ceva tandru, blînd, pudic. Regreta uneori că el nu arăta În dragostea ce-i purta aceeași pasiune pe care o arăta plecării pe mare și se acuza considerîndu-se o veșnică nemulțumită. MÎinile bătătorite ale marinarului știau să devină atît de blînde ca s-o mîngîie Încît simți că o cuprinde amețeala. Ele Îi cercetară obrajii, Îi atinseră ușor curba dulce a buzelor, linia bărbiei voluntare, apoi i se afundară În plete, În timp ce gurile lor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
le prinse din zbor. - La ultimul etaj. Apartamentul nupțial. Ai să vezi, n-am fost zgîrcit cu banii. - Dă-mi răgazul doar să-mi pun deoparte rochia de mireasă, lansă Marie către Christian, care-și Înșfăcase deja sacul solid de marinar. „Simplă superstiție“. TÎnăra zîmbi văzînd că maică-sa strecurase deja rochia Într-o husă, mai mult ca s-o protejeze de priviri indiscrete decît de praf. În schimb, vălul pe care Marie Îl stropise atît de zdravăn cu apă cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
noaptea. Anne l-a văzut Îndreptîndu-se spre șantier. * * * Fiul mai mare al familiei Kermeur nu protestase atunci cînd Jeanne Îi spusese să preia el șantierul naval la ieșirea la pensie a unchiului Joseph. Faptul că el preferase să se facă marinar nu intra la socoteală. La urma urmei, era vorba de ambarcațiuni, chiar dacă el construia traulere. CÎnd șantierul trecuse printr-un moment dificil, cu zece ani În urmă, Christian, pe atunci cu o situație financiară foarte bună, investise bani În afacere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întoarse capul și zări goeleta lui Christian care tocmai lăsase În urmă promontoriul Soaz și se Îndrepta spre larg, cu vela mare umflată de vînt. La orizont, primele fulgere Începeau să brăzdeze cerul. - Nu te neliniști, spuse el cu căldură. Marinarii se Întorc mereu la portul de baștină. Marie dădu mașinal din cap și plecă, după ce Îngînase ceva ce aducea a scuză, În vreme ce apăsa febril tastele mobilului căutînd numărul lui Christian. Se auzi soneria, apoi mobilul Îi dădu căsuța vocală. Mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
primit de la Christian și se duse țintă spre mica criptă Închinată Sfintei Fecioare. Apropiindu-se, văzu, la picioarele Madonei, o fotografie așezată la vedere. Intrigată, o ridică și zîmbi iarăși. Neliniștea surdă care pusese stăpînire pe ea cînd Își văzuse marinarul Îndepărtîndu-se În larg se risipi brusc cînd Îi recunoscu scrisul. E a noastră, dragostea mea, voiam să-ți fac o surpriză. Fotografia Înfățișa eleganta casă de pe țărm pe care, Împreună cu Christian, o vizitase cu cîteva luni mai Înainte. „Casa viselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tradiție, persiflă el. TÎnăra polițistă dădu din umeri și continuă: - Masacrele și jafurile au continuat mai bine de doi ani. PÎnă În acea noapte cumplită În care jefuitorii au făcut să naifragieze al nu știu cîtelea vas și au ucis marinarii... Fără să știe că aceia erau pescarii de pe Mary Morgan care se Întorceau În sfîrșit acasă. Lucas dădu drumul unui rîs scurt, sarcastic. Marie preferă să nu-i dea atenție și trecu mai departe, la o machetă mare care reproducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu două motoare de 90 CP. Cel care l-a furat era grăbit să plece. Ea nu făcu nici un comentariu. Vestea că un vas tocmai fusese semnalat În primejdie În pasul Molène - ale cărui recife la suprafața apei erau coșmarul marinarilor - adăugată descoperirii Ipod-ului și furtului celor zece mii de euro o făcea să se teamă de tot ce era mai rău În legătură cu nepotul ei. Ca și cum ar fi citit În gîndurile tinerei femei, Lucas se mai Îmblînzi și o sfătui să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Christian nu socotise util s-o prevină că pleca și el Împreună cu echipele de salvare. Cunoștea Îndeajuns de bine pasul Molène, căci trecuse pe acolo de mai multe ori și știa deja că locul acela Îi costase viața pe destui marinari experimentați. Voia s-o ferească pe Marie, deja cumplit de Încercată, de o eventuală descoperire macabră. - Băieții s-au scufundat pînă la epavă, nu era nimeni la bord, explică el. Anexa a dispărut și ăsta e mai curînd semn bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dar tu ce voiai să-i spui? - Ai terminat cu Întrebările? Degeaba se strădui Christian, se simțea agasarea din glasul lui. Se duse În baie și ieși apoi cu trusa de toaletă pe care o vîrÎ În sacul mare de marinar. Marie veni În spatele lui și-l Înlănțui cu brațele. Instinctiv, se Încordă. - Nu pot pleca, șopti ea Într-o suflare. Nu așa. Nu acum. Christian știa că ea avea să spună lucrul ăsta. O știa de cum văzuse conținutul plicului. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu gîndul la bacul pe care Loïc urcase și din care nu mai coborîse niciodată. - Trebuie să ne orientăm căutările spre mare. * * * Văzută de pe vapor, minuscula capelă se confunda cu stîncile Între care se găsea prinsă. Închinată sfintei Anna, ocrotitoarea marinarilor pescari, era refugiul acelora care așteptau Întoarcerea cuiva apropiat plecat pe mare. Sau care nu mai așteptau. Jeanne Își petrecuse acolo cea mai mare parte a celor mai frumoși ani ai ei, cînd Milic pornea la pescuit spre Terra-Nova sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cincizeci de kilometri de coastă, unele dintre ele ajungînd la mai multe mile depărtare de țărm, cu năvoadele tîrÎte În partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate pe punte măturau cea mai mică urmă de cavitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Pays-de-Loire, condus de skipperul Christian Bréhat, tocmai Își pierduse catargul la vînt de cincizeci de noduri și valuri de șapte metri. Toți văzuseră În asta un semn rău. Zorii se ridicau cînd traulerele se Întoarseră În port, unele după altele. Marinarii abătuți și istoviți debarcară și se Îndreptară spre bistroul unde Anne Îi aștepta cu cîte ceva care să le umple stomacul, În lipsa moralului căzut În bernă. Majoritatea insularilor erau pe punctul să se Împrăștie cînd vedeta jandarmeriei se Îndreptă țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
scăzut plecarea lui Yvonne, Între doi jandarmi, iar solicitudinea lui Fersen față de Marie nu le scăpă. Reflecțiile lor nu erau prea plăcute. - Polițiștii se Înțeleg Între ei... - Văd și eu, da... Fata lui Kermeur și-a luat repede gîndul de la marinarul ei... Liniștea biroului În care se Încuiase o făcu să se simtă bine. Concentrată asupra ecranului computerului, Marie lansa cuvinte cheie pe site-ul ziarului Télégramme de Brest, pîndind orice articol pe care l-ar fi putut lega de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fost și dorința lui Nicolas dacă viața i-ar fi dat timp să se gîndească la sfîrșit. Din dragoste pentru ei, tînăra polițistă era gata să Încalce legea. Cu mîna În mîna tatălui ei care mormăia În bretonă rugăciunea pentru marinari, privi sicriele Îngreunate de lest care se afundau Încet În apele adînci. Bulele de aer plesniră la suprafața apei, apoi se răriră pînă dispărură cu totul. Marea Își reintrase În drepturi. La Întoarcerea la Lands’en, Marie află că logodnicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]