2,571 matches
-
el să nu fie un chip al ei. Zile întregi nu ațipea decât două-trei ceasuri, se zvârcolea gemând prăbușit în coșmaruri pe care n-ar fi fost în stare să le descrie. Aproape nu mânca; când simțea dureri în stomac, mesteca încet și în silă o bucată de pâine cu brânză și nimic altceva. Îi plăcuse dintotdeauna să-și pregătească singur mâncăruri și prăjituri, dar acum abia mai intra în bucătărie. Bea multă cafea și fuma enorm, cum n-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
avion distrus și se așeză lîngă domnul Maxted, printre trupurilor Înghesuite unele de altele sub lumina Înserării. Foamea Îl amorțea. Își supse Încheieturile degetelor, mulțumit chiar și de gustul puroiului lui, apoi rupse tulpini de plante de pe marginea drumului și mestecă frunzele acide. Un caporal japonez Îi escorta pe doctorul Ransome și pe doamna Pearce spre docuri. Debarcaderele și depozitele, care de la distanță păruseră intacte, fuseseră bombardate și erau aproape o grămadă de moloz. Fluxul clătina carcasele ruginite a două torpiloare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
o rană. VÎrî degetele În carne și luă o bucățică Între buze. O aromă stranie dar puternică Îi umplu gura cu gustul grăsimii animale. După ani de orez fiert și cartofi dulci, gura lui era un ocean de mirodenii exotice. Mestecînd cu grijă, cum Îl Învățase doctorul Ransome, scoțînd și ultimul dram de putere nutritivă din fiecare Îmbucătură, Jim termină carnea. Însetat după toate mirodeniile, deschise cutia de Klim ca să găsească doar un praf alb. Își Îndesă În gură boabele grase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
era dispus să-l primească pe Jim În biroul comandantului. Jim se servi din cutiile de conserve stocate lîngă perete. Luă o gustare rapidă cu Spam și lapte praf, apoi se așeză În spatele biroului sergentului Nagata, În camera de serviciu, mestecînd un baton de ciocolată și sortînd revistele americane. Mai tîrziu, cînd Tulloch plecă să gonească mulțimea crescîndă a chinezilor Înfometați din afara porților, Jim urcă pe scara turnului de pază. Îi putu vedea pe Price și grupul lui de căutători, cercetînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
așteptând trenul și am băut cafea, îmi place să beau cafea mergând prin magazine, pe stradă, am senzația că-mi plimb intimitatea pe străzi și că mă izolez într-o sferă, beam și atunci cafea pe peron de la tonomat și mestecam gumă și el dădea bipuri ca să se asigure că sunt în gară, dar eu nu-i mai puteam răspunde pentru că nu mai aveam cartelă, se sperie, zic, se sperie că nu sunt aici, așa cum se va speria și Pinochio când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
-i prindă privirea și atunci o devoră pe îndelete, pe față, fără echivoc, dimpreună cu fondanta roz ținută grațios între policar și index. Și pictorul o fixa, însă nu o vedea, fiind preocupat de altceva. Intrigată, Toinette se opri din mestecat. Îl urmări cum se îndepărtează și aruncă restul fondantei înapoi în cutie. Iancu tocmai revenea în sală. Purta cele mai elegante haine pe care un tânăr boier și le-ar fi dorit. Ar fi arătat bine și în hainele europene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
încuraja. Îi făcea bine să le audă. La un moment dat îi strigase să oprească. Coborâse și luase un pumn de castane coapte. Le luase cu mâna direct din tăvița sub care ardeau cărbunii. Nu-i mai păsa de arsuri. Mestecase vreo două așa, fierbinți, chiar dacă îl ustura limba. Cu gura plină, îi poruncise vizitiului să-i aducă muieri. După vreun sfert de oră se întorsese cu două dintre acele femei care slujeau de „sfânta găurică” pentru soldații ruși. Dar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mișcă ceva printre nămeți și văzurăm, fraților, o arătare, un strigoi, gol și vânăt. Tot întindea mâna înghețată spre Glavnoe Komandir. Să-ndură careva și-i aruncă un posmag. Și, drept spui, pă crucea mea, că nu l-a mai mestecat, nu l-a mestecat dăloc. S-a scurs posmagu’ ăla pă gâtu’ lui cum să scurge votca la sete mare. Atunci crăpă gura și Înălțimea Sa dă-l întrebă dacă este pidemie. Ăla, neam să priceapă, că nici eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și văzurăm, fraților, o arătare, un strigoi, gol și vânăt. Tot întindea mâna înghețată spre Glavnoe Komandir. Să-ndură careva și-i aruncă un posmag. Și, drept spui, pă crucea mea, că nu l-a mai mestecat, nu l-a mestecat dăloc. S-a scurs posmagu’ ăla pă gâtu’ lui cum să scurge votca la sete mare. Atunci crăpă gura și Înălțimea Sa dă-l întrebă dacă este pidemie. Ăla, neam să priceapă, că nici eu n-am auzit de pidemie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
va fi chiar ultimul. Degeaba încercă D’Autrey să pătrundă dincolo de zâmbetul prințului. Acesta își lăsase deja pleoapele în jos. Așa încât se apucă temeinic să mănânce. Înghițea enorm. Își trecea, pur și simplu, mâncarea direct în stomac, fără să o mestece, lărgindu-și gâtlejul cu ușurința unui imens șarpe boa. ― Sunteți un om extrem de generos, Alteță! Prietenul meu se va bucura, după cum, de altfel, și eu mă bucur că am din nou privilegiul de a vă vorbi despre tainicele aspecte ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mireasmă. Stoarse puțină zeamă de lămâie, luă cuțitul pentru pește și, cu ghilotina lamei, decapită scurt capul unuia din cei doi păstrăvi. Apoi, cu un zâmbet enigmatic, îl împinse ușor în farfurioara pentru resturi. Da. Terminase definitiv cu marele vizir. Mestecă liniștit fiecare îmbucătură, mulțumit de bogata salivație pe care i-o provoca savoarea păstrăvului proaspăt. Asta însemna pentru Marele Komandir a mânca sănătos! Cât despre amiralul Ciciagov... De acum dumnealui n-avea decât să sosească oricând poftea, cu toată suita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
am fost alungat din clasă. Odată dascălul m-a întrebat dacă nu cumva mă trag din Ramses al doilea. Nu i-am putut însă răspunde, fiindcă aveam gura plină cu acadele vopsite. Când s-a apropiat să mă întrebe ce mestec, de frică eram să mă înec. Atunci, namila îmi băgă palma sub bărbie și făcând-o cornet îmi strigă: - Scuipă! În clasă se făcu o liniște de moarte, când au început să se scurgă în cupa labei lui, vreo zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
În liniștea ce se coborî în odaie, am auzit-o pe Laura din camera vecină, în sfântul locaș al seninelor mele rugăciuni, gemând de două ori prelung și dureros. Plasatorul de mașini gâfâia ca după trântă. - Ramses, reluă vorba bătrâna, mestecând cu lingurița cafeaua din ibric, intrată în clocot. Laura mi-a zis: Mamă, cum mi-o și norocul. Zic eu: Ce-ar fi să întrebăm pe Ramses, să vedem ce crede el. Dar Laura a izbucnit în plâns și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
duce aminte de „adormitul” cu biblioteca în sacul de merinde. Căram pretutindeni, printre galeții sfărâmați, pe Wilde, gigantul reîntors din Reading la Paris să-și negocieze dantura pentru o coajă de pâine, pe care desigur nu a mai putut-o mesteca între gingiile stâlcite; pe Baudelaire, care a distins Franța, trecând prin Paris mai rece și mai elegant decât însuși versurile sale; pe epilepticul acela, numit Feodor Dostojewski. Îi luam pe toți cu mine între încărcătoarele cu gloanțe, din care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și curgător: Eu care îi măsor zilnic, nici nu-mi trece prin minte să stau la discuție cu morții. Le croiesc paltoanele de scânduri după măsură și gata! - „Zaharia, zic eu, de ce ți-ai retezat mustața?” - „Ca să nu o mai mestec cu mâncarea”, răspunde el cu gândul aiurea. Îl privesc mai îndeaproape: are nasul roșu ca un gogoșar. Sub mustața cu breton, groasă și decolorată, îi rânjesc niște buze ca o rană crudă. Gingiile stâlcite îi sunt însemnate pe alocuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mele. Ușile de la intrare și zidul dimprejur erau cernite. Mahalaua năvălise prin odăi ca să caute și să vadă mortul. Răposatul însă, nicăieri. „Cine a murit, domnule Zaharia?”, mă întrebă croitorul de peste drum. „Băiatul”, zisei liniștit, îndopând talaș în sobă și mestecând apoi cu pensula cleiul din ceaun. Atunci mi-am auzit femeia, cum scoate un urlet prelung. Dăm buzna cu toții într-acolo, și o văd cum își smulge părul, în fața latrinei cu ușa izbită de perete. Înăuntru, băiatul meu mai dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prânzului ca să termin aceste dări de seamă și bilanțuri. Faci foarte bine. Nu trebuie să îngăduim ca Levy Pants să rămână ultima în lupta pentru supraviețuirea celui mai bun. Ignatius mușcă din primul său sandviș, reducându-l la jumătate și mestecă un timp mulțumit. Sper din toată inima să vină domnișoara Trixie, spuse el, după ce terminase primul sandviș și scosese niște râgâieli care răsunau de parcă i se dezintegra tubul digestiv. Mi-e teamă că valva mea nu tolerează sandvișuri cu carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cunoscută opera lui Scarlatti. A fost ultimul muzician adevărat, spuse Ignatius, reluându-și atacul furibund asupra cârnatului deosebit de lung. Cu înclinația muzicală pe care se pare că o ai, ar trebui să te ocupi de ceva care să merite. Ignatius mestecă mai departe, în timp ce bătrânul își reluă fluieratul nemelodios. Spuse apoi: Îmi închipui că dumneata consideri „Curcanul din fân“ drept un cântec popular american valoros. Ei bine, nu-i așa! Nu-i decât o monstruozitate discordantă. — Nu prea văd ce importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Cu alți vânzători am lucrat ani întregi și n-am ajuns să am neplăceri cu Departamentu’. — Ceilalți erau, fără îndoială, mai șmecheri decât mine. — Au pus un om să te urmărească. — A, da? Liniștit, Ignatius făcu o pauză, cât să mestece capătul unui crenvurșt care îi ieșea din gură, ca un chiștoc de trabuc. Deci așa se explică apendicele acela al oficialității. Arată în mod clar ca un vlăstar al birocrației. Pe funcționarii guvernamentali îi poți recunoaște după golul desăvârșit care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe... Insch i-o tăie scurt. — Tu ar trebui să lucrezi cu inspectorul McPherson. — Păi... Da. Insch Încuviință din cap mulțumit și trase din buzunar un alt jeleu pe care Îl făcu repede nevăzut În gură și Începând să Îl mestece În timp ce vorbea. — Nu mai e cazul. Până când McPherson Își repară capul, ești al meu. Logan Încercă să-și ascundă dezamăgirea. McPherson fusese șeful lui timp de doi ani, asta până Angus Robertson Îi Înțepase măruntaiele cu un cuțit de vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nu spunea nimic, În timp ce polițistul Îi comunica pe rând rezultatele negative. Stătea pur și simplu acolo, clefăind În mijlocul unei grămezi de sticle de cola efervescentă. Polițistul Își termină raportul și acum Îl aștepta pe inspectorul Insch să se oprească din mestecat și să spună ceva. — Spune-le echipelor să continue Încă o oră. Dacă nici până atunci nu găsim nimic, ne oprim. Inspectorul Îi Întinse punga cu bomboane, care era aproape goală, și polițistul luă una, aruncându-și-o În gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
aglomerată. — Adu-i avocatul. — Domnule? vorbi Logan la fel de surprins cum era În realitate. — Ai auzit ce-am spus. Adu-i avocatul. Patruzeci și cinci de minute mai târziu Încă așteptau. Insch Își Îndesă În gură un alt pătrățel multicolor și mestecă cu zgomot. — O face dinadins. Jigodia asta slinoasă Întârzie doar ca să ne scoată din sărite. Ușa se deschise, exact la timp cât să poată fi auzită remarca inspectorului. — Poftim? se auzi o voce din ușă, pe un ton vădit dezaprobator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
avea nevoie de altceva pentru a-și afișa mutra În fața camerelor de luat vederi. Inspectorul Întinse punga deschisă către Logan, care se servi cu o bomboană de cocos cu umplutură de lemn dulce. — Criminalistica tot va descoperi ceva, spuse Logan mestecând. Fetița a fost sigur la el În apartament. Erau firmituri de mâncare și sticle goale de vin În sacul de gunoi. Nici o șansă să o fi pus În sac În altă parte... Doar dacă nu cumva are o altă proprietate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
turnă o cantitate indecentă din el În sandvișul cu șuncă. — Ar fi trebuit să te arăți mai devreme. Fața nou-venitului făcu o grimasă fățișă de invidie În momentul În care agenta Jackie Watson Înfulecă o bucată sănătoasă din sandvișul ei. Mestecă parcă făcându-i În ciudă, având Întipărit pe chip un zâmbet pătat din belșug cu sos de roșii. Nefiind tocmai un tip care să se dea bătut prea ușor, bărbatul pe care Logan Încă nu Îl putea recunoaște se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cât de bun e! constată el, În timp ce grăsimea Îi aluneca În jos pe bărbie. — Ești un nemernic fără scrupule, Simon Rennie! Nemernicul Simon Rennie Îi făcu cu ochiul agentei Jackie Watson. — Teoria selecției naturale. Logan se dădu Înapoi de lângă masă, mestecându-și sandvișul și Încercând să Își aducă aminte ce naiba se Întâmplase În noaptea trecută. Nu Își amintea de nici o petrecere. I se rupsese filmul după pub. Chiar și multe din cele Întâmplate Înainte erau destul de neclare. Dar se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]