4,293 matches
-
Am apucat pe acest drum, singurul care rămăsese, și mă măgulesc că, urmându-l, am înlăturat toate rătăcirile care până acum dezbinaseră rațiunea cu sine însăși în folosirea ei în afara experienței.73 Concepută în acest fel, drept critica rațiunii pure, metafizica devine o știință. Kant opune tot timpul metafizica, în această înțelegere, metafizicii pe care o numește dogmatică, ale cărei pretenții de a reprezenta cunoașterea unei realități transcendente nu pot fi susținute în fața tribunalului pe care îl instituie critica rațiunii pure
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
urmându-l, am înlăturat toate rătăcirile care până acum dezbinaseră rațiunea cu sine însăși în folosirea ei în afara experienței.73 Concepută în acest fel, drept critica rațiunii pure, metafizica devine o știință. Kant opune tot timpul metafizica, în această înțelegere, metafizicii pe care o numește dogmatică, ale cărei pretenții de a reprezenta cunoașterea unei realități transcendente nu pot fi susținute în fața tribunalului pe care îl instituie critica rațiunii pure. „Critica rațiunii duce deci în cele din urmă, în mod necesar, la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rațiunii sub raportul oricărei cunoașteri pure a priori și se numește critică, sau, în al doilea rând, sistemul rațiunii pure (știință), întreaga (atât cea adevărată cât și cea aparentă) cunoaștere filosofică din rațiune pură în înlănțuire sistematică, și se numește metafizică...75. Dacă pentru Kant metafizica este știința ca sistem al rațiunii pure și numai ca sistem al rațiunii pure, atunci ce sens mai poate avea discuția dacă Critica rațiunii pure ne oferă o metafizică sau o teorie a cunoașterii? Metafizica
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pure a priori și se numește critică, sau, în al doilea rând, sistemul rațiunii pure (știință), întreaga (atât cea adevărată cât și cea aparentă) cunoaștere filosofică din rațiune pură în înlănțuire sistematică, și se numește metafizică...75. Dacă pentru Kant metafizica este știința ca sistem al rațiunii pure și numai ca sistem al rațiunii pure, atunci ce sens mai poate avea discuția dacă Critica rațiunii pure ne oferă o metafizică sau o teorie a cunoașterii? Metafizica și teoria cunoașterii sunt la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în înlănțuire sistematică, și se numește metafizică...75. Dacă pentru Kant metafizica este știința ca sistem al rațiunii pure și numai ca sistem al rațiunii pure, atunci ce sens mai poate avea discuția dacă Critica rațiunii pure ne oferă o metafizică sau o teorie a cunoașterii? Metafizica și teoria cunoașterii sunt la Kant tot una atât timp cât problema teoriei cunoșterii este cea a posibilității, întinderii și limitelor unei cunoașteri prin rațiunea pură. Noica insistă asupra ideii că formele a priori, în calitate de condiții
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
metafizică...75. Dacă pentru Kant metafizica este știința ca sistem al rațiunii pure și numai ca sistem al rațiunii pure, atunci ce sens mai poate avea discuția dacă Critica rațiunii pure ne oferă o metafizică sau o teorie a cunoașterii? Metafizica și teoria cunoașterii sunt la Kant tot una atât timp cât problema teoriei cunoșterii este cea a posibilității, întinderii și limitelor unei cunoașteri prin rațiunea pură. Noica insistă asupra ideii că formele a priori, în calitate de condiții ale posibilității experienței, sunt constitutive experienței
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
spre a deveni lume.76 Pentru a reduce lucrurile la expresia lor cea mai simplă: dacă prin lume înțelegem totalitatea fenomenelor, atunci se va putea spune că pentru Kant conștiința în genere este cea care constituie lumea. Filosofia transcendentală, adică metafizica în sensul lui Kant, reprezintă sistemul formelor a priori proprii conștiinței în genere, care sunt forme constitutive ale lumii. Există însă vreun temei pentru a spune că filosofia transcendentală sau metafizica nu ar avea nimic de-a face cu teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
genere este cea care constituie lumea. Filosofia transcendentală, adică metafizica în sensul lui Kant, reprezintă sistemul formelor a priori proprii conștiinței în genere, care sunt forme constitutive ale lumii. Există însă vreun temei pentru a spune că filosofia transcendentală sau metafizica nu ar avea nimic de-a face cu teoria cunoașterii, așa cum încearcă să argumenteze Noica, urmându-l în această privință pe Heidegger? Considerațiile de mai sus ne conduc la concluzia că un asemenea temei nu există. Potrivit spiritului și literei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
conduc la concluzia că un asemenea temei nu există. Potrivit spiritului și literei textelor lui Kant, filosofia transcendentală, ca știință a formelor pure, a priori, ce fac posibilă experiența, ca teorie despre condițiile de posibilitate ale cunoașterii, este totuna cu metafizica. A opune filosofia transcendentală, ca metafizică, filosofiei transcendentale, ca teorie a cunoașterii, nu înseamnă, așadar, „a-i face dreptate lui Kant”. A spune că la Kant transcendentalul „trebuie și el înțeles ontologic”77 nu poate avea alt sens decât a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
temei nu există. Potrivit spiritului și literei textelor lui Kant, filosofia transcendentală, ca știință a formelor pure, a priori, ce fac posibilă experiența, ca teorie despre condițiile de posibilitate ale cunoașterii, este totuna cu metafizica. A opune filosofia transcendentală, ca metafizică, filosofiei transcendentale, ca teorie a cunoașterii, nu înseamnă, așadar, „a-i face dreptate lui Kant”. A spune că la Kant transcendentalul „trebuie și el înțeles ontologic”77 nu poate avea alt sens decât a indica prin această formulare rolul formelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Este lumea pe care Kant o va numi „țara intelectului pur”. El o va caracteriza deosebit de sugestiv drept obiect al unei cunoașteri cu caracter sțiințific, în contrast cu acea pretinsă cunoaștere despre o lume transcendentă, pe care pretinde să ne-o ofere metafizica clasică: Dar această țară este o insulă, pe care natura însăși a închis-o în hotare imutabile. E țara adevărului (un nume fermecător), împrejmuită de un ocean vast și furtunos, adevăratul sediu al iluziei, unde multă ceață deasă și multe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
deșarte pe navigatorul pornit fără țintă după descoperiri, angajându-l în aventuri la care nu poate niciodată să renunțe și pe care totuși nici nu le poate duce la sfârșit.79 Ca disciplină teoretică ce analizează condițiile cunoașterii prin experiență, metafizica nu devine doar pentru prima dată o știință, crede Kant, ci este știința prin excelență. Căci în timp ce obiectul științelor se schimbă continuu, odată cu extinderea experienței, obiectul metafizicii va fi dat odată pentru totdeauna de vreme ce rațiunea pură „este o insulă, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
duce la sfârșit.79 Ca disciplină teoretică ce analizează condițiile cunoașterii prin experiență, metafizica nu devine doar pentru prima dată o știință, crede Kant, ci este știința prin excelență. Căci în timp ce obiectul științelor se schimbă continuu, odată cu extinderea experienței, obiectul metafizicii va fi dat odată pentru totdeauna de vreme ce rațiunea pură „este o insulă, pe care natura însăși a închis-o în hotare imutabile”. Spre deosebire de științele bazate pe experiență, metafizica, o dată aflată în posesia firului conducător și a metodei adecvate, ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
excelență. Căci în timp ce obiectul științelor se schimbă continuu, odată cu extinderea experienței, obiectul metafizicii va fi dat odată pentru totdeauna de vreme ce rațiunea pură „este o insulă, pe care natura însăși a închis-o în hotare imutabile”. Spre deosebire de științele bazate pe experiență, metafizica, o dată aflată în posesia firului conducător și a metodei adecvate, ar putea ajunge în scurt timp la rezultate definitive. Este ceea ce Kant va afirma, cu deplină încredere, încă în „Prefața” la prima ediție din 1781 a CRP: Potrivit ideilor pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a metodei adecvate, ar putea ajunge în scurt timp la rezultate definitive. Este ceea ce Kant va afirma, cu deplină încredere, încă în „Prefața” la prima ediție din 1781 a CRP: Potrivit ideilor pe care le vom expune despre ea aici, metafizica este singura știință care își poate permite o astfel de executare completă, și anume în scurtă vreme și cu eforturi reduse, dar unite, astfel încât posterității să nu-i rămână decât să întocmească pentru scopuri didactice totul după intențiile ei, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pură - ansamblul conceptelor și principiilor ce fac posibilă experiența - ar fi „o lume închisă între hotare imutabile” și, în acest sens, dat o dată pentru totdeauna, s-a dovedit, desigur, a fi o nouă iluzie și tot așa și supoziția că metafizica, în sensul CRP, ar putea ajunge în scurt timp o știință pe deplin încheiată. Semnificativă din punctul de vedere al discuției pe care o propune Noica este, în acest pasaj, înțelegerea metafizicii drept o cunoaștere impersonală, cu valoare obiectivă, despre
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nouă iluzie și tot așa și supoziția că metafizica, în sensul CRP, ar putea ajunge în scurt timp o știință pe deplin încheiată. Semnificativă din punctul de vedere al discuției pe care o propune Noica este, în acest pasaj, înțelegerea metafizicii drept o cunoaștere impersonală, cu valoare obiectivă, despre un obiect strict delimitat, o cunoaștere ce ar putea fi dobândită prin unirea forțelor tuturor celor care cercetează. Nu ar mai avea nici un rost să se insiste asupra opoziției dintre această înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o cunoaștere impersonală, cu valoare obiectivă, despre un obiect strict delimitat, o cunoaștere ce ar putea fi dobândită prin unirea forțelor tuturor celor care cercetează. Nu ar mai avea nici un rost să se insiste asupra opoziției dintre această înțelegere a metafizicii și cea pe care a împărtășit-o Noica. Ca autor al unei viziuni ontologice ce se plasează mai degrabă în tradiția hegeliană, Noica va avea dreptate atunci când se va delimita de Kant, și nu atunci când va căuta temeiuri pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
transcendentului a lui Kant i se înfățișa drept o poziție definitorie pentru atitudinea spirituală a modernității occidentale, o poziție cu totul străină Răsăritului ortodox. Spre deosebire de Kant, filosoful român gândea teoria cunoașterii drept o întemeiere a acelui mod de a concepe metafizica pe care cel dintâi îl califica drept „precritic” sau „dogmatic”. „Vasăzică oricât ar fi teoria cunoștinței o disciplină deosebită de metafizică, și oricât ar face parte ea din propedeutica metafizicii, nu este mai puțin adevărat că teoria cunoștinței, făcută ca
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
străină Răsăritului ortodox. Spre deosebire de Kant, filosoful român gândea teoria cunoașterii drept o întemeiere a acelui mod de a concepe metafizica pe care cel dintâi îl califica drept „precritic” sau „dogmatic”. „Vasăzică oricât ar fi teoria cunoștinței o disciplină deosebită de metafizică, și oricât ar face parte ea din propedeutica metafizicii, nu este mai puțin adevărat că teoria cunoștinței, făcută ca introducere la metafizică, are cu totul altă înfățișare sau are, în punctele esențiale, o înfățișare deosebită de teoria cunoștinței, făcută dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoașterii drept o întemeiere a acelui mod de a concepe metafizica pe care cel dintâi îl califica drept „precritic” sau „dogmatic”. „Vasăzică oricât ar fi teoria cunoștinței o disciplină deosebită de metafizică, și oricât ar face parte ea din propedeutica metafizicii, nu este mai puțin adevărat că teoria cunoștinței, făcută ca introducere la metafizică, are cu totul altă înfățișare sau are, în punctele esențiale, o înfățișare deosebită de teoria cunoștinței, făcută dintr-un punct de vedere științific.”91 Pe scurt, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cel dintâi îl califica drept „precritic” sau „dogmatic”. „Vasăzică oricât ar fi teoria cunoștinței o disciplină deosebită de metafizică, și oricât ar face parte ea din propedeutica metafizicii, nu este mai puțin adevărat că teoria cunoștinței, făcută ca introducere la metafizică, are cu totul altă înfățișare sau are, în punctele esențiale, o înfățișare deosebită de teoria cunoștinței, făcută dintr-un punct de vedere științific.”91 Pe scurt, pentru Nae Ionescu teoria cunoașterii nu era decât o legitimare a cunoașterii absolutului. Reflecțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
s-au exercitat asupra lui. Luând drept „cel mai bun îndreptar” aprecierile cu totul necalificate din lucrarea lui Lenin Materialism și empiriocriticism, Florian ajunge la concluzia că dacă Immanuel Kant are vreun merit acesta este cel de a fi criticat metafizica tradițională. Noua lui metafizică ar fi, în schimb, „neviabilă”, „caducă”. (Cu douăzeci de ani mai înainte, în monografia publicată în 1938, el afirmase, la p. 199, tocmai contrariul scriind: „Drept încheiere, constatăm că toate textele kantiene, citite fără prejudecăți, impun
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui. Luând drept „cel mai bun îndreptar” aprecierile cu totul necalificate din lucrarea lui Lenin Materialism și empiriocriticism, Florian ajunge la concluzia că dacă Immanuel Kant are vreun merit acesta este cel de a fi criticat metafizica tradițională. Noua lui metafizică ar fi, în schimb, „neviabilă”, „caducă”. (Cu douăzeci de ani mai înainte, în monografia publicată în 1938, el afirmase, la p. 199, tocmai contrariul scriind: „Drept încheiere, constatăm că toate textele kantiene, citite fără prejudecăți, impun interpretarea metafizică”.) O apreciere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Introducerea” la traducerea dizertației din 1770, De mundi sensibilis atque inteligibilis forma et principiis, precum și „Două introduceri și o trecere spre idealism”, care preced traducerea făcută de Noica primei introduceri la Critica facultății de judecare. 69. C. Noica, „Kant și metafizica, după interpretarea lui Heidegger”, în Immanuel Kant, 200 de ani de la apariția Criticii rațiunii pure, Editura Academiei, București, 1982, p. 146. 70. Kant și metafizica ..., p. 173. 71. Vezi Immanuel Kant, logica generală, traducere de Al. Surdu, Editura Științifică și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]