3,500 matches
-
neobișnuit pentru o zi caniculară, în centrul Micului Paris. Spre deosebire de ceilalți, el poartă pe umărul drept o cruce grea, de fier forjat. Capătul smuls din pământ lasă o urmă vizibilă în carnea neagră a asfaltului. E însoțit de alți doi mici vagabonzi, care aleargă brownian în jurul său, ca doi pești piloți în jurul unui rechin. Tabloul în sine conține ceva din abjecția străzii Evului Mediu, este dezgustător și magnific în același timp. Omul cu crucea traversează piața în diagonală. Florăresele, vânzătorii de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
zice, „din alt film“. și asta-i tot (sau așa pare după prima fușereală ; a doua fușereală ne va limpezi, poate, cîteva lucruri). După acest rezumat conștiincios (cu care nu urmăresc nicidecum să iau locul cuiva în fruntea ierarhiei acade mice), recomand totuși lectura în continuare a Tine re țilorț, începînd cu ce a mai rămas din prefața mea și continuînd cu cartea propriu-zisă. Pentru că nu întot deauna lucrurile sînt cum par. Vezi uneori, la cursele de semifond de pe pistele atletice
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în perioada în care nu ne văzusem. Expoziția Națională „Lemnul tradiție și modernitate” București, 2002 Vernisajul de la Alba Iulia, întreaga atmosferă de sărbătoare națională și nu în ultimul rând petrecerea de la „Hanul cu Berze” unde am fost cazați a încheiat mica mea plimbare, întorcându- mă într-un final acasă, puțin mai obosit datorită distanței mari ce a trebuit să o parcurg mergând cu trenul, dar cu o vie amintire ce mi-a rămas întipărită în memorie despre marea întâlnire cu lemnul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
aibă necazuri cu proprietarul noii lui locuințe, crede că va trebui să-și reia apartamentul - dacă se poate. Scriu fără șir, dar vai, de la plecarea ta nu mă mai regăsesc, căci am pierdut-o pe Euridyce a mea. Noapte bună, Mica! Reiau scrisoarea, marți, 16 septembrie [1947] De dimineață, plajă. Irène și Mirona s-au dus până la capătul digului. Când a vrut să sară, Mirona s-a lovit rău de o stâncă; și a făcut două tăieturi mari în zona apendicelui
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
neregulate, divane de lemn alb și multe bibelouri alese cu gust. M-am dus astăzi acolo de două ori. În grup era și Marcu de la Studio 42, care e un băiat foarte drăguț și care mi-a vorbit de tine. Mica, încep să fiu serios îngrijorată; au trecut mai mult de 10 zile și scrisoarea de la Curtici încă n-a sosit. Aș vrea să am vești de la tine, mor de grijă; tu știi că n am reușit să concep această lungă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Te iubesc. Luni seara, 29 sept[embrie] [1947] Atâtea provizii am vrut să fac, încât am rămas a doua oară fără bani. Și așa, azi, m’am trezit fără suma suficientă pentru plecare. Dar ce-mi pasă, voi găsi. Închipue-ți, Mica mea, că Lisette Bălteanu văzându-mă atât de turburată de lipsa de vești mi-a telegrafiat: „Așteaptă acasă două scrisori. Sărutări, Lisette“. Sunt în al noulea cer și plec miercuri, cu ce provizii voi găsi până atunci, pentru că și chestiunea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ce poleește magic coperișurile: e lună plină, cu geamia veche, cuprinsă în flacăra roș gălbuie a asfințitului și cu cărăruia lunei pe întinsul albastru argintat. Și din pragul acestei plecări, cu inima mea, Mangalia toată la picioarele tale. Te sărut, Mica! Mamina 5/1947 2 octombrie, joi, 1947, București Monica mea dragă, Am sosit acasă miercuri seara la 11½, sculată de la orele 4½, cu un personal ce părăsea cu regret Mangalia sidefie și albastră. După telegrama Lisettei, n’am mai putut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în jumătatea a doua a lui ianuarie. Cred că va fi primejdie Cinci; sunt aproape sigură. Ai grijă; cred că la o nouă aba tere și la un nou „refren“ al lui Cinci, se va isca iarăși sufe rință pentru Mica. Rugămintea să nu se jertfească degeaba; să păstreze ce i se cuvine și ce îi este drag, căci nu există nici mai rău, nici mai bine. Pierzându-l pe Cinci, va pierde și o mare prietenie, abso lut necesară și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
jubilez, dacă nu te-aș ști pe tine departe, atât de departe. [...] O, Mouetta mea, mult mă tem că anii se vor așterne între noi, că nu te voi mai vedea, mamă, mamă dragă, dulcea mea Monică, Mouettă, Moy, Moicuța, Mica mea... Draga mea, mult iubită. Pe biuroul tatei, de pe care îți scriu, e un taler de lut cu grâu verde, des ca peria, înalt de vreo zece centimetri, și între fire două crengi de primavere, iar printre firele de grâu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
auzim pârâitura despărțirii; dar eu doresc ca această creangă să-și găsească și în altă parte pământ de aclimatizare și înflorire, chiar dacă ruptura a fost atât de adâncă, încât a făcut să se piardă întreaga sevă a copacului mutilat. Mouetta, Mica, trec prin momente grave, din ce în ce mai grave, dar îți făgăduiesc să rezist până la maximum de rezistență. Aș vrea să te întreb urlând: „Ce să fac, Mica dragă?“ Cât voi putea, voi lucra și voi aștepta viaticul: revederea noastră. Tu, draga mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
atât de adâncă, încât a făcut să se piardă întreaga sevă a copacului mutilat. Mouetta, Mica, trec prin momente grave, din ce în ce mai grave, dar îți făgăduiesc să rezist până la maximum de rezistență. Aș vrea să te întreb urlând: „Ce să fac, Mica dragă?“ Cât voi putea, voi lucra și voi aștepta viaticul: revederea noastră. Tu, draga mea, lucrează serios acolo la teza ta de doctorat. Am impresia că aceasta e însă lucrul care te atrage cel mai puțin; știu teoria ta: că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acolo? Îți pot spune: La fin à ce soir. Îți întind cu ochii umezi botul meu de câine bătrân și bătut. Mângăie-mă cu mânuța ta cu degete lungi și delicate. Mama II 2 ianuarie [1948], sâmbătă, ora 8 dimineața [...] Înțelegi, Mica, dacă lucrurile s-ar fi petrecut înainte de război, aș fi venit să te văd... dar așa, îi spun inimii mele: Poți să crăpi, na, că n-ai s-o mai vezi. Să știi asta, să-ți porți crucea. Și mi-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tău. Eu te iubesc, te binecuvântez și consider orice scrisoare ce-ți va veni de acum încolo de la mine ca o grație a lui Dumnezeu. Mamina ta II 13 ianuarie, marți [1948] [...] Ce faci tu cu doctoratul tău? Crede-mă, Mica, sunt îngrijorată pentru că îmi pare că tu părăsești gândul doctoratului și eu țin atât de mult la lucrul acesta, care e în fond la baza sacrificiului consimțit de mine. [...] Crede-mă, uneori pierd nădejdea unei revederi, alteori nici nu vreau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întors amândouă acasă? Oare ce vei fi mâncat tu în ziua aceea, aici, pentru ultima dată? Restul? Îl voi retrăi azi, cine știe cum, prin ceață; dar simt nevoia să te caut, deși am siguranța că nu te voi găsi. [...] Draga mea Mica, nu sunt o mamă bună. Mă tângui și mă jelui, în loc să-ți fiu sprijin. Sunt la o vârstă când Maica sta în vârful patului, Taica - Moșu B[ălăcioiu] - se plimba în halat gris-bleu pe drumul ce duce spre șoseaua mare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cunoscute! Noapte bună. Mica, scumpa mea dragă! M. 88-89/1948 Marți, 30 noiembrie [1948] Mouette, uneori când tristețea pune stăpânire pe mine ca o boală necruțătoare, mă gândesc, făcându-mi apăsat cruci mari, că n-am să te mai văd. Mica, atunci aș vrea să mor pe loc. Căci dacă pot îndura orice, cu stoicism câteo dată, o fac în speranța întoarcerii tale. Căci nu mă văd ajungând într-o bună zi la Paris, intrând în camera ta [...], având fericirea să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
găsi 300 de mii aș risca orice; mă gândesc la tine în fiecare zi, în fiecare noapte; aș veni la tine ca o nebună, fiindcă de acum încolo trebuie să nu ne mai atașăm de lucruri, ca să evităm eventualele suferințe. Mica mea dragă, încearcă să-ți faci o situație acolo; nu există deocamdată nici o speranță de întoarcere. Dar parcă poți să știi? Mă clatin de somn și de oboseală, dar am vrut să-ți scriu în seara asta, înainte de plecarea curierului
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Pe urmă, invitație la prânz. Am stat de povești despre vrute și nevrute: vrea să se despartă de bărbatul ei, detestă, urăște familia Coadă de Topor. Ne-am așezat la masă; eu mâncam, ea scria pe niște fotografii de amator dedicații pentru Mica; scotea limba și trudea la pagina de scris ca un copil. Trebuia să ajungă la repetiție la ora două, dar la două jumătate încă mai era cu mine, făcând planuri. A plecat înaintea mea, căci au telefonat ca s-o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
îți aduc zâmbetul pe buze. Dar pe tine te-au întristat... Cunosc delicatețea lui Alexandre, știu că, din colo de cadoul în sine, a atins obiectele acelea, înainte de a ți le dărui, cu adorație și fervoare. Ciudată coincidență! Verișoara ta Mica a primit și ea o rochie verde-jad. Dar pe mine m-a întristat să aflu că ți se pare prea elegantă pentru tine. Mamounette, te lipsești de toate. Cum mai stau lucrurile cu tine? Mănânci întotdeauna pe săturate? Iubita mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
i se face rău. Acest adevăr, aruncat brutal în față, a descumpănit-o. Totuși a fost în stare să-i răspundă: „Da, drăguță“. Noroc că era cu mine. Nu că ar mai avea veleități, dar sigur s-a gândit la Mica. Am consolat-o spunându-i că băiețelul ar fi putut să se adreseze atât ei, cât și mie. Dar n-am fost în stare s-o conving. [...] c. p. 8 iunie [1950], joi [...] Într-o stație de tramvai am întâlnit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea, te strâng în brațe, cu patimă, cu tot ce este în mine căldură umană și sentiment divin, unice pe lume. M. c. p. 31 iulie [1950], luni [...] Azi prietena mea plângăreața mi-a arătat o fotografie foarte drăguță cu Mica și Mircea, în port național românesc; abia dacă am zărit-o, dar mi-a făcut mare plăcere. [...] De când am văzut fotografia Micăi - zău că semănați destul de bine -, mi se pare că prezența ei îndepărtată, dar sărbătorească, și-a găsit lăcaș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
O zi mohorâtă, fără perspective. Sandu L. la înălțime, dar, pe toți sfinții!, [contează doar] „dreptul celui mai tare“. Emoționată ca o biată amărâtă, în picioare mai mult de o jumătate de oră, sprijinindu-mă în baston, gata să izbucnesc. Mica încoace, Mica încolo: a părăsit nu știu pe cine și nu știu ce, trebuia sau nu trebuia s o facă, iar mama ei n-ar fi trebuit să depună nici o contestație împotriva lui Wally. Rezultatul vineri, 27 octombrie. Deloc grozav, deloc plin
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mohorâtă, fără perspective. Sandu L. la înălțime, dar, pe toți sfinții!, [contează doar] „dreptul celui mai tare“. Emoționată ca o biată amărâtă, în picioare mai mult de o jumătate de oră, sprijinindu-mă în baston, gata să izbucnesc. Mica încoace, Mica încolo: a părăsit nu știu pe cine și nu știu ce, trebuia sau nu trebuia s o facă, iar mama ei n-ar fi trebuit să depună nici o contestație împotriva lui Wally. Rezultatul vineri, 27 octombrie. Deloc grozav, deloc plin de speranțe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea, am o grijă care mă chinuie zi și noapte. După cum merg lucrurile, mă tem pentru viața Micăi. Nu cred - dar nu sugerez nimic, căci cine ar îndrăzni să dea sfaturi în clipa de față - că ar fi bine ca Mica să plece de la Chris[tiane] și Francine. Oricum, partida e pierdută. Marina e o proastă care s-a lăsat păcălită; mai devreme sau mai târziu, dezastrul are să ajungă și la ea. În orice caz, am un singur sfat să-ți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai târziu, dezastrul are să ajungă și la ea. În orice caz, am un singur sfat să-ți dau: faceți într-o zi un consiliu de prieteni; gândiți-vă bine înainte de a lua o hotărâre. Ți-o dau în grijă pe Mica. De altfel, nici nu știu cât de mult a crezut ea de cuviință să se implice în încăierare. Aici lumea zice că s-a vârât până în gât. 2 decembrie [1950], sâmbătă seara Of, afurisită zi! De la ora 8, la nenorocitul ăla de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
casă, cu ușile închise. Dacă îți scapă un cuvânt în tramvai, unii rânjesc, alții te amenință din ochi (și încă e bine!). Așa că vorbesc doar franceza asta didactică, înțelegi de ce. [...] II Miercuri, 10 ianuarie [1951] Din păcate, nu știu ce e cu Mica, dacă nu s a rătăcit prea rău pe acolo. O să plece și Chris[tiane] la Marina? Mă îngrijorează tare gândul ăsta, fiindcă, după părerea mea, Wally o să se ducă la Marina să-i facă un scandal cât toate zilele! De
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]