1,938 matches
-
istorii, umbre false și iarăși, într-o "inversă răsucire", imperii de regrete, căci timpul se cuprinde în ierburi, măsoară în ritmul lui uitări, într-un cuvânt,timpul nu ne mai înșală, chiar dacă conștiința lui ne mistuie ca o despărțire de mirajul existenței. Alexandru Piru fixează unele poeme din câteva volume 1 sub semnul modelelor Lautréamont, Ezra Pound, Gottfried Benn. În "Zăpezile fără întoarcere" timpul este implicat în sentimentul iubirii. "La semnul ei hipnotic, printre ziduri/ de vechi cetăți ne ascundem sub
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ploi de curcubeie". Se întoarce la tradiție, la obiceiuri și ceremoniale vechi, la folclor: "Întoarce-te la casa geamului deschis" ("Poezie"). În poemul "Cât infern" pune problema "cuvintelor". Fiecare cuvânt este semnul unei părți din civilizație; În cuvânt sălășluiesc infernul, mirajul și cenușa; cuvintele ard, sunt stele mișcătoare, de aceea căutarea cuvintelor, întruchiparea lor îi dau sfâșieri și trăiri de calvar. Ioan Alexandru cântă raiul "începutului", și anii trec fără să i se dezvăluie lucrul în sine. "Legat de ceafa mea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
esența, miezul de foc, straja eternă care sălășluiește în om: " În drum spre ființă prin jertfa neființei" ("Tentation"). Există un ceas anume în această mare călătorie, ceas în care se poticnesc toți călătorii, când steaua urmărită se depărtează ca un miraj. Unii se depărtează și dispar în această cumplită arșiță, ca Emirul lui Macedonski, iar alții se retrag la timp. "Via Dolorosa. Durează chinul până/ Ai dispărut și din zbuciumul mării/ Primordiale apar primele țărmuri neînchipuite./ Prea Puternic îi să vorbești
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de pământul Traciei va face din el un dezrădăcinat; dar eroul va păstra în permanență în inima lui pământul Traciei. Curând va risipi pământul, plătind cu el vămile sale omenești. Rămâne clară ideea bărbăției și a curajului celui atras de mirajul depărtărilor, în care este căutat un tâlc ascuns al lumii. În "Cavalerul trac", e urmărită călătoria spiritului; Manimazos este cel dintâi care a spus că sufletul omului, după ce își parcurge destinul în cer, se reîncarnează într-un animal și o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dinspre partea dreaptă/ și numai două picioare/ tot dinspre partea dreaptă." Drama cuvintelor este drama neputinței atingerii absolutului în artă, a luării în stăpânire a realului, a aneantizării prin cuvinte, a materializării abstracțiunilor. Universul spre care tinde devine un permanent miraj, pentru că el, Dedal, artistul, este acoperit și sufocat de teluric: "De ce te îndepărtezi de mine/ i-am strigat/ De ce pleci, de ce/ fără pricină/ Mi-a răspuns, fără pricină" (Al meu suflet, Psychée"). Condiția poetului este de nemulțumire perpetuă: "E făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
el nu poate defini absolutul, lumea este o imensă scenă și comunicarea se realizează dincolo de cuvânt ("Scenă"). Altădată, poetul opinează că este posibilă o armonizare a cuvintelor cu obiectele pe care le reprezintă ("Armonizare"). Nașterea omului este un cântec divin ("Miraj") și zicerea devine "de cai, de hai, de haide, de să nu fim, să nu fie"; orice este posibil, repetă obsesiv poetul, atâta vreme cât harul este divin ("Coboară Doamne stelele joase/ pe coasta mea de colivie"). Nichita Stănescu încearcă o resacralizare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rămân aceleași; poetul însă le nuanțează sau împrospătează limbajul, căutând alte formule de expresie. În "Oul și sfera", lumea se desfășoară între doi poli: poetul și absolutul. Poetul încearcă să se situeze în sfera absolutului, dar aceasta rămâne un permanent miraj, un fel de Mecca ce lasă în urmă, semnificativ, strădania: "...Dar el s-a dus alunecând,/ împins din rai ca de un vânt,/ sau, poate, de apăsarea unui gând/ cu mult mai mare" ("Îngerul cu o carte în mână"). Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
G. Bacovia ("De iarnă") o stare emoțională: Se aude/ doar: Stângul! Stângul!/ Drept-drept,/ stângul!/ Stângul! Stângul!/ Drept-drept/ Stângul..." ("Tu") sau "Lerui-ler/ Plouă și e noroi, Lerui-ler/ plouă pe dinăuntru, în respirație/ lerui-ler, în degete, lerui-ler/ în timpane,/ lerui-ler, în dinte" ("Miraj"). Nevroza se transformă într-o stare permanentă, stare de fapt, similară exaltării, provocată de o trăire ascuțită cu toate fibrele. Pentru a-și defini stările, poetul creează cuvinte menite să sugereze principiile cosmogonice al lumii; "Aerburg", "Ferburg", "Terburg", "Focburg" (apa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Arată-i țâța ta-n oglindă/ și miere picură-i pe limbă". Poetul este în căutarea "sunetului mai pur", deși nu mai suntem Ulise, deși marea s-a uscat între timp, deși ne lipsește curajul și nu ne mai fascinează mirajul depărtărilor. Expus luminii și soarelui, poetul poartă aureolă de sfânt, se situează printre cei aleși: "Mă simt ca omul zăpezilor,/ Scos din peșteră și pus la soare,/ De i se topesc sloiurile/ De păr, de piept și de picioare/ Și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
că vei avea noroc de extratereștri mai rezistenți la încercările vieții... Nu mai lungesc vorba. Spor la treabă și, dacă ești norocoasă, poftă bună! un PS pentru binele tău și al extratereștrilor cu care împarți patul și mai ales cina Mirajul gloriei în bucătărie nu trebuie să ne întunece rațiunea. Pentru că în acea încăpere shit happens, la început ar fi de preferat să lași loc de „poftă bună“ măcar în restaurantul tău de suflet! Nu încurajez încălcarea normelor pe care ni
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Cuvântul acționează prin „apelul la Înțelegerea rațională”. El insinuează sau comunică În mod repetat anumite „idei” și „sentimente” care ajung, În final, să fie acceptate, prin persuasiune de către cel căruia Îi sunt adresate. Sugestia este un veritabil „câmp semantic al mirajului”, o „fata morgana” care face ca persoana țintă a inducerii sugestive să adopte iluziile și să le substituie realității și adevărului. Ea va „crede” și se va lăsa „manipulată” de interlocutorul său, de funcția fabulatoare a acestuia, devenind un individ
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cinematograful mut” și făcea, într-un catren, această mărturisire excesivă: „Pe mormînt aș vrea să-mi scrie/ Următorul epitaf:/ «Ăsta-și întîlnea iubita/ Doar la cinematograf!»”. Deși, cu o anumită distanță critică, în același interval de timp, Ion Trivale evoca „mirajul magic al cinematografului”, care dă iluzia înălțării sufletului „la înălțimea morală care e de rigoare”. Ulterior, impresionat de Francesca Bertini în rolul Margarettei Gauthier, Felix Aderca ia cinematograful ca pretext de poezie, iar Tudor Arghezi (dovadă că subiectul îl preocupa
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
exemplu, în Vânătoarea bursucilor, poem al suferinței de a se ști altfel, de a trăi în pofida regimului despotic al pseudonormalității (lectura în cheie politică a textului este o variantă demnă de luat în considerare), în fine, al credinței fanatice în mirajul nu numai artistic: Nu țin minte să fi văzut/ în țara bursucilor herghelii/ poate caii lor mai demult/ s-au ascuns sub temelii// o doar bursucii știu să vâneze/ știu să alerge să rupă/ știu chiar să clănțăne și să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îl aseamănă mai ales cu poetul Constant Tonegaru ("amândoi fac parte din aceeași familie de spirit modern și își propun, alături de alți tineri poeți: Mihail Crama, C.T. Lituon, Radu Teculescu, să abordeze aproximativ același perimetru tematic vagabondajul geografic, orașul tentacular, mirajul medievalismului, al nopții, al lunii"), apreciind că nota particularizantă a autorului Izobarelor ar consta însă în preferința pentru prozodia tradițională: "Scrise în strofe aproape clasice, cu ritm și rimă, poeziile lui Mircea Popovici se deosebesc de cele ale congenerilor săi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
frumusețe rafinată, dar veninoasă: "Iisuso, augusta am să te numesc, pentru că mi-ai dat/ viață,/ pentru că tentaculele luminii tale mi s-au strecurat/ în falange/ m-au atras în adâncul unui vârtej de patimi,/ de păcate,/ de miracole,/ de mântuiri./ Miraj/ sau partitură a diavolului/ neprihănire a lanțului/ ferecat la încheietura-mi/ înzidind dimineți lacustre" etc. Cel care îi cade în mreje, călăul (portretizat în ciclul intitulat chiar călăul neființei), nu apare la rândul lui atât ca un sinistru mesager mereu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Peirce" in S. Marcus (ed) Semnificație și comunicare în lumea contemporană, București, Editura Politică Paillart, Isabelle (ed.) 1993 Les territoires de la communication, Presses Universitaires de Grenoble Pârvu, Ilie, 1984 Introducere în epistemologie, București, Editura Științifică și Enciclopedică Pavel, Toma, 1993 Mirajul lingvistic, București, Ed. Univers Peirce, Charles Sanders, 1935-1966 Collected Papers of. C.S. Peirce, eds Charles Hartshorne, Paul Weiss, Arthur Burks, Cambridge, Harvard, Univ. Press Peirce, Charles Sanders, 1990 Semnificație și acțiune, prefața de A. Marga, traducere de D. Marga, București
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de a împinge cât mai departe de noi granițele ignoranței este marele țel al experienței teoretice și practice în general, nu doar din Economie. Întrecerea teoreticienilor pentru rafinarea metodelor de cunoaștere și acțiune economică, ce-i îndeamnă să creadă în mirajul echilibrului perfect, bunăoară, se traduce în dezastru când sfidează regulile de aur ale satisfacției pentru reușită. Acestea ne cer să nu ne propunem să rezolvăm toate problemele deodată căci rezultatul iese prost, să nu urmărim exclusiv o cale atunci când este
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Școlii Medicale Ardelene, amintindu-i cu pioșenie pe profesorii Iuliu Hațeganu, Ion Goia, Victor Papilian, Grigore Benetato, Alexandru Pop, Petru Bruda, care au onorat și au ridicat pe culmi de înaltă școală medicina transilvană. Atras încă de pe băncile facultății de mirajul artei și măiestriei specialității chirurgicale, specialitate izvorâtă din dragostea și devoțiunea pentru viața semenilor, se dăruiește acesteia cu toată capacitatea, puterea de muncă și temeritatea, preț de peste 50 ani, dintre care 46 închinați chirurgiei toracice. Pentru formarea sa profesională a
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
pentru procesul analogic de maturizare pe care e de presupus că l-a străbătut simbolul animalului sacru în Moartea căprioarei, unde implicațiile mioritice trebuie admise oricum, într-o adiacență de profunzime. În fapt, Moartea căprioarei, piesă reprezentativă, e moartea unui miraj; constituente imaginarului lui Labiș, munte, brazi, o simbolică „pasăre albastră”, basmul cu „fata prefăcută în căprioară” contrastează pluriform cu violența și amintirea războiului. Că poetul cunoștea (din manuale) o povestire sadoveniană pe teme apropiate, e sigur. Undeva, În pădurea Petrișorului
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
interioare, de ale căror efecte protagoniștii devin conștienți abia în final, când din pragul morții privesc înapoi. D. știe să capteze atenția cititorului prin intensificări ale actelor și trăirilor generatoare de dramatism și tensiuni, creând cu abilitate un fel de miraj al nefericirii implacabile. Dar calitatea demersului analitic, a discursului literar este de un nivel mediu. Intenția demonstrativă subordonează forțat, mecanicist cauzelor efectele. O anume lipsă de orizont, formula compozițională insuficient motivată și susținută, rostirea cam simplificatoare, comună dau, într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
iluzia, dorința nesatisfăcută, utopia. Capătă sens ca evocare a efemerității, printr-o conștientizare pozitivă ori o fixare a scopurilor inaccesibile. Există astfel castele din cărți de joc sau de nisip, construcții fragile destinate distrugerii, sau «castele în Spania», având valoarea mirajelor, a speranțelor vane și a viselor sterile. Cald, frig Căldura simbolizează iubirea, afecțiunea, starea de bine și destinderea, în timp ce răceala exprimă restricția, distanța relațională, tristețea. Astfel, în vis, un radiator în pană simbolizează pierderea iubirii ori a confortului, în timp ce, la
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
reface forțele și pentru a trage concluziile cu privire la obiective și strategia ce trebuie urmată. Imaginea unei oaze este pozitivă, deoarece înseamnă sfârșitul preumblării, al setei (și deci al dorinței nesatisfăcute) și al rătăcirii. Dar oaza poate fi uneori doar un miraj și îl pune în gardă pe cel ce visează cu privire la iluziile pe care și le face. Crede că a ajuns deja unde și-a propus, dar drumul este încă lung. Dezordine, haos În plan psihologic, dezordinea evocă regresia și este
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
mă tot prefac a scrie.” L. formulează aici o artă poetică neostentativă, și de aceea mai convingătoare decât orice manifest gălăgios. Imaginea urechii imense și a ochiului atoatevăzător fixează obiectivul comportamentist al prozei sale. Ea refuză, aparent, construcția, în favoarea unui miraj înșelător în literatură: transparența perfectă, observația și transcrierea directă. Expresia ei ideală ar fi sincronia - irealizabilă - între percepție, expresie și scris. Adaptată epistemei și tehnologiei sale, o atare sincronie își asimilează un element mecanic, naturalizându-l: mașina de scris. Conștient
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
apar ca niște simple mecanisme; (...) oricât de abila ar fi intrigă, există întotdeauna o cheie și n-ar putea fi altfel, chiar dacă autorul ar fi avut tot talentul și toată imaginația din lume. Misterul nu este niciodată altceva decât un miraj, se risipește imediat ce încerci să-l delimitezi" [Beauvoir 1998, I, p.288, subl.n.]. Descoperim un personaj unic și profund diferit de semenii săi. Mai mult decât atât, Pariziana se deosebește de ea însăși, multiplă și schimbătoare. Suntem în prezența
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
trottinent d'une façon incomparable; et le seul frémissement de leur tournure nous fait courir des désirs dans leș moelles ..." [Maupassant, Rouerie, în La parure, p.302]. "Toaletă poate fi un instrument de cucerire, (...) artă ei constă în a crea miraje, a oferi privirilor un obiect imaginar" [Beauvoir 1998, ÎI, p.283]. Pentru Pariziana, specializarea în articole de modă, a devenit o problemă de tactică. W. Benjamin vorbește în acest sens de "înfrumusețare strategică" [Benjamin, p.154]. Garderobă lui Renée, foarte
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]