3,463 matches
-
Al. T. Stamatiad, printre ei) îl socoteau mai bun decât pe Cincinat. A contat, poate, și faptul că sclipirile lui de spirit au fost adunate abia postum (Epigrame și epitafuri, 1925). Cinice sau glumețe, vezicante și surâzătoare, uneori licențioase ori mizând pe simple jocuri de cuvinte, producțiile epigramatice ale lui P. sunt lucrate atent, chiar și atunci când țâșnesc dintr-o inspirație de moment. Spontan, ca mai orice umorist, autorul nu pregetă să se angajeze în dueluri literare. Victimele sunt alese dintre
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
care mușcă dacă e nevoie/ care-ți ține de cald.../ Respirația invizibilului.” Dacă unele dintre numeroasele traduceri ale lui J. sunt remarcabile prin fidelitatea ideatică, mai ales cele din „poeți ai libertății”, publicistica sa este în bună parte perimată, întrucât mizează pe un lirism care își va dovedi rostul abia atunci când va fi trecut în poezie. Exceptând culegerea de început: Schituri cu soare - exerciții tinerești de acomodare cu o tehnică poetică dificilă - și volumul Inimi sub săbii, unde lirismul hieratic tinde
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
principesa Nocturna, care sub diferite întruchipări se întâlnește mereu, prin timp și spațiu, cu Satan, cavalerul Întunericului înfățișându-se ca un irezistibil seducător. În povestea ei de superstiții și mistere oculte, K. întrețese, pornind de la Drăculești, și un fir istoric, mizând pe interferarea de real și suprareal. Formula care ar putea sugera impulsurile acestei narațiuni este „febră și viziuni”. Dyonisia (1926), „roman de voluptate și durere”, istorisește, cu un tâlc moralizator, pătimirile unei cochete. Răsfățată și egoistă, Dyonisiei, căreia îi place
KARNABATT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287703_a_289032]
-
să se conformeze rolurilor predefinite. Menirea statului era de a fabrica „personaje sociale ce lucrau într-un program fondat pe credința în adecvarea persoanei și rolului”. Întreaga perioadă comunistă a constat în conformarea la principiile acestei prime modernități, care au mizat pe adecvarea utilitaristă și normativistă a rolurilor individuale față de cerințele programelor instituționale ale statului totalitar. Sistemele de supraveghere și de integrare puse în funcțiune de statul totalitar angajau „informatori” multipli pentru a face controlul social cât mai eficient. În perioada
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
revista „Lumina”, cu versuri (1953) și, doi ani mai târziu, publică poezii în limba sârbă, la „Polja”. Editorial debutează în volumul colectiv Versuri (1962). Producția sa poetică, adunată în mai multe plachete, conține versuri dedicate copiilor, într-o tonalitate ce mizează pe naivitate, cu o anumită prospețime a zicerii, și poezii lirice înrâurite de folclor și scrise în registru romantic. Erotica este simplă, directă, fără o preocupare specială în privința tehnicilor. Prin romanele Încercarea de a zbura (1988) și Calea scorpionilor (1989
MILOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288148_a_289477]
-
Molière (George Dandin sau Bărbatul dat pe bete, Bădăranul sau Burghezul gentilom), Beaumarchais (Căsătoria lui Figaro), Bernardin de Saint-Pierre (Mulatrul), precum și din Méllesville, Charles Desnoyers, Casimir Délavigne, Frédéric Soulié, D’Énnery, Eugène Labiche ș.a. Exploatând până la saturație comicul de limbaj, mizând pe firesc și spontaneitate, pe M. îl interesează nu realizarea literară, ci argumentele spectaculare ale textelor asupra cărora se oprește. SCRIERI: Un poet romantic, Iași, 1850; Baba Hârca, București, 1851; Masca pe obraz sau Hai să râdem, București, 1862; Apele
MILLO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288146_a_289475]
-
versuri par, în succesiunea lor, „fragmente ale unui discurs unic, redactat cu grație și maliție, cu eleganță și fandări ceremonioase” (Radu G. Țeposu). Atât volumele, ca ansambluri de poeme, cât și poemele, ca însumare de secvențe, ilustrează o tehnică ce mizează pe contrapunct, contrast și sincopă. În spațiul lor alternează spiritul ludic și gravitatea, notația seacă, reportericească și expresia rafinată, atent cizelată. Pe de altă parte, „edificiul amintirilor prețioase” se armonizează cu fascinația civilizației moderne, tonul dominant elegiac este uneori disimulat
MIHAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288131_a_289460]
-
și sincopă. În spațiul lor alternează spiritul ludic și gravitatea, notația seacă, reportericească și expresia rafinată, atent cizelată. Pe de altă parte, „edificiul amintirilor prețioase” se armonizează cu fascinația civilizației moderne, tonul dominant elegiac este uneori disimulat în grațioase caligrafii mizând pe forța de sugestie a dicțiunii studiat-arhaizate (Reverență silențioasă), iar alteori este redus la condiția eliptică a „lipsei de cuvinte”, care devine elocventă prin contrastul provocat de sentința din finalul poemului: „la 26 de ani învățasem/ 26 de cuvinte unul
MIHAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288131_a_289460]
-
Scriitorilor din București (1975). Indiferent de apartenența la un gen literar sau altul, scrierile lui M. pot fi considerate ca o „piesă de teatru” de mari dimensiuni, în care tema căutării neobosite a adevărului iese victorioasă din jocul istoriei. Autorul mizează pe firescul observației „caracterelor”, fără a-și aroga totuși „vanitatea” de moralist, pe consemnarea cu naturalețe a substanțialului „material didactic” reprezentat de faptele de viață cotidiană, ce se definesc de la sine prin ridicolul lor organic. Depășește determinările strict temporale din
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
1978) continuă aceeași linie, M. perseverând la nivelul inovației stilistice: discurs fragmentar, un amalgam de imagini, metafore, registre, tonalități diferite - uneori un melanj de versuri și proză -, ritm sacadat, alert, notație lapidară, imagism ermetizant. Prin acumularea de elemente disparate se mizează în fond pe un efect de sugestie, hipnotic, care să unifice poemul și să comunice acel inefabil de dincolo de cuvânt. M. pare că dorește să refacă aventura alchimică rimbaldiană, în orice caz aspiră la o resacralizare a discursului poetic - întreprindere
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
altele, conflictul dintre poezie și literatură, reputat ca fiind relativ târziu și mai ales modern. E de reținut din aceeași perioadă prestigiul simbolic al literaturii - rar atins mai târziu în sistemul sociocultural - de valoare-pilot a unei mentalități predominant umaniste și mizând pe paideia. Evul Mediu și, în prelungirea lui, Renașterea lucrează cu accepții mult mai diferențiate de literatură. Raportul de forțe din interiorul configurațiilor conceptuale se schimbă constant, făcând mai evidentă dinamica sensurilor. Două fisuri esențiale devin net vizibile acum în
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
ficțiunii, fie comentariului ei. În cărțile de critică, M. s-a ocupat intermitent de diferitele momente ale devenirii poetice. Un pivot important al demonstrațiilor sale îl reprezintă studiile eminesciene - cel din Repere (1977), dar și comentariile succesive la Luceafărul, care mizează pe dimensiunea „neoonirică” a poemului. Un altul e reprezentat de analiza modelelor semiotice ale baladei, conform axiomei enunțate, conform căreia evoluția formelor românești de expresie poetică începe, ca punct de maximă realizare, cu poezia populară. Odată stabilite premisele, criticul survolează
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
Horia Simionescu, Radu Petrescu, Gellu Naum (în Zenobia), pe dramaturgul Matei Vișniec sau pe eseistul Petru Creția în Norii ș.a. Odată cu volumul Textualism și autenticitate, concepția textualistă a criticului depășește nivelul tehnicist al anilor ’80 (sub influența modelului tel-quelist): va miza acum pe ideea de autenticitate și pe dimensiunea existențială a actului scriptural. Poeticitate românească postbelică (2000; Premiul Uniunii Scriitorilor) continuă acest demers, oferind o încercare de sinteză asupra poeziei românești postbelice, văzută din punctul de vedere al succesiunii „generațiilor de
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
învie, dar o mistuie propriul ei zeu, care până la urmă o s-o înghită și pe ea. Noi, în prăpăditele noastre coșciuge cu tricolor, mai avem o șansă.” Tot ceea ce întâlnește printre românii americani cade sub condeiul neiertător al prozatorului, care mizează pe fapte și chipuri reale și declară deschis: „Orice asemănare cu persoane și situații reale nu este pur întâmplătoare”. De altfel, cei vexați îi vor intenta proces scormonitorului în viața intimă a celor întâlniți, procese evocate în Răstignit în America
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
fie o perioadă în care vom chibzui mai bine banul, dar, în același timp, sper să beneficiem de ajutoare din partea lor, cum sunt proiectele acestea finanțate din exterior: infrastructură. Vom fi obligați să avem și noi infrastructură ca lumea și mizez pe un ajutor din partea Occidentului în sensul acesta, care se și vede. Acuma, încă puțină lume cunoaște consecințele integrării în Uniune. Care ar fi avantajele? Dezavantajele? Foarte multe persoane se gândesc la grija zilei de mâine, ce fac, prea puțină
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
mulți, ca să se mântuiască” (I Corinteni 10, 33). Ar fi greșit ca persoanele cu putere de decizie în ierarhia Bisericii să se lase convinse de apartenența formală a majorității țiganilor din România la ortodoxie. Nimeni n-ar mai putea să mizeze, în zilele noastre, pe conservarea cutumei, adică pe litera legii. Nu asistența pasivă și nedumerită la slujbele Bisericii articulează trupul mistic al lui Hristos, nici o mărturisire toantă a Crezului nicean. Dacă ortodoxia este radicală și paradoxală, atunci slujitorii Bisericii ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pe care ortodoxia românească îl poate juca, din dragoste față de aproapele, în următorii treizeci de ani. Așa cum alții s-au jertfit, părăsindu-și meleagurile natale pentru a le vesti Evanghelia, românii ortodocși pot resimți astăzi sarcina incomodă față de minoritatea țigănească. Mizând pe resursele infinite ale iubirii care „pe toate le nădăjduiește”, viitorul rămâne deschis. Urgența integrăriitc " Urgența integrării" Într-un timp în care identitățile naționale în Europa sunt chemate la osmoză, ecuația culturală schițată mai sus ne îndeamnă la câteva judecăți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale altora” (Filipeni 2, 4). La fel de importantă este arta persuasiunii sau tehnica seducției prin conjuncția dintre inocență și inteligență („fiți așadar înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” - Matei 10, 26). O viziune ortodoxă despre logos, cunoaștere și istorie nu mizează pe falsul conflict dintre „marea cultură” și micile continuități de provincie, dintre parcursul taciturn al academicienilor și efortul unor inimoși vulgarizatori 1. Cel puțin în tradiția ortodoxă, sistemul de segregare prin caste n-a fost ratificat, iar lucrarea celui mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al enigmei” - este, după cum însuși Chandler recunoaște, insolubilă. Primejdia de a spune prea mult este la fel de reală ca și aceea de a spune prea puțin. Opțiunea lui Chandler s-a dovedit, și din acest punct de vedere, fericită: el a mizat cu toată forța talentului pe sporirea valorii estetice a textului, lăsându-l pe detectivul Marlowe pradă ezitărilor sale între metafizică și diegesis! Observațiile lui Raymond Chandler privitoare la ficțiunea polițistă depășesc limitele comentariului pur literar. Egoismul tradițional al scriitorului e
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
misterului nu e întâmplătoare. Încă de prin 1907, Freeman a lansat un gen de povestire polițistă - avându-l drept erou pe seducătorul dr. Thorndyke - ce contrasta puternic cu direcția auster-dominatoare a lui Conan Doyle. Freeman lasă indiciile crimei la vedere, mizând pe inteligența cititorului. În realitate, el doar mimează cooperarea, deoarece povestirea e concepută asemenea unei rachete cu mai multe trepte. Invitat să ajute la desprinderea uneia, cititorul se găsește atras pe o pistă nouă, unde rezolvarea problemei anterioare nu-l
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
publică/estetică pe care, măcar unii dintre ei, ar fi meritat-o. Pagina întreagă de reclamă cumpărată în Publisher’s Weekly anunța evenimentul în cel mai curat stil al economiei de piață. Deși nu avea decât trei propoziții, textul publicitar miza pe forța de impact a numelor invocate: „În 1929, Dashiell Hammett. În 1934, James M. Cain. În 1939, Raymond Chandler”. Era limpede că editorul își pusese speranțe serioase în viitoarea carieră a debutantului. Alfred Knopf este secondat în această viziune
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu s-a sfiit să publice un text plin de emfază, pariind cu entuziasm pe valoarea autorului: Nu am nici o ezitare să-mi pun în joc reputația literară pe care o am acum sau o voi avea vreodată și să mizez pe viitorul literar al acestui scriitor. Fiecare rând al lui Chandler e compus cu un desăvârșit control al artei scriitoricești (MacShane, 1976, p. 89). (Ca informație pur anecdotică, numele lui Morton Thompson - altminteri un jurnalist, romancier și scenarist de oarecare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
acolo deloc și lumina din grinda de porțelan din tavan străfulgeră cu ascuțime încăperea. Asemenea fragmente, a căror valoare artistică este indiscutabilă, nu constituie excepția, ci regula discursului chandlerian. Intuiția și talentul l-au trimis spre o zonă în care miza pe efectul artistic este mai importantă decât parcursul dezlegării enigmei. Chiar dacă în această formulă intră suficiente imponderabile, alegerea e perfect rațională. Chandler știe că singurul teritoriu în care inovația poate merge la nesfârșit este cel al invenției artistice, nu al
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dar finalmente cuantificabile și ele. Evadând din capcana apartenenței la o poetică reformistă în intenție, dar, practic, vag anchilozată după primele cărți ce-i respectau cerințele, Chandler s-a sustras primejdiei de a-și vedea eforturile compromise odată cu epuizarea mesajului. Mizând pe expresivitatea literară, el a făcut din mesaj un obiect seducător: înainte de a fi un joc al minții, el este un joc al sufletului. Ce izbește la lectura celei de-a doua cărți a lui Chandler este libertatea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ce se petrecuse între timp cu personajele din vitraliu. Nodul cu care era legată femeia simboliza o enigmă ce avea să reziste încăpățânat încercărilor de a o dezlega. Aici, bătaia ușoară cu palma pe cap anunță un caz în care miza rămâne în zona derizoriului - ceea ce, până la un punct, corespunde adevărului. Ceea ce nu mai corespunde este asemănarea dintre Guy Sternwood și doamna Murdock. Cucerit din prima clipă de noblețea generalului în scaun cu rotile, Marlowe simte de cum intră în cameră o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]