3,411 matches
-
Gîndesc deci, sînt demon. Vocea neutră din mine îmi spune: „-Vei primi doar ceea ce vei reuși să faci din singurătatea ta.” Și spațiul din jurul meu se umple brusc de farmec. Părăsind jungla, mă regăsesc într-un oraș suprapopulat clădit deasupra mlaștinilor. Oamenii rîd, plîng, se mișcă grăbiți pe străzi. N-am mai văzut asemenea construcții. Pașii mei străbat drumurile drepte ce duc la Marea Piramidă și simt cum mi se scurge prin tot trupul durerea primordială. Cea din care s-a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
înspăimînte. Descoperirea lui V. tînăr are ceva neomenesc. Și-l văd cu greu cum intră fascinat în presupusa împărăție a normalității cruzimii. În jurul meu apele au urcat și simt cum în jur mă înghite abisul. Zăresc orașe scufundate peste care mlaștinile devin străvezii. Suferința celui tînăr mă face să sîngerez. Licoarea neagră se prelinge din mine murdărind apele. Și marea deasupra se-ntărește cu o crustă aspră. Bătăi și sunete pătrund pînă la mine, înăuntru. În veacul tinereții Doctorul nu vrea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ies niciodată din casă. Petreceam ore întregi întinsă în pat, uitându-mă în gol, cu Kate stând în pătuțul ei de lângă mine, în timp ce afară ploua cu găleata în asemenea hal încât ferestrele se abureau, iar grădina se transformase într-o mlaștină. În fiecare dimineață, mama venea la mine în cameră, dădea la o parte draperiile, dezvelind o nouă zi, la fel de întunecată și de umedă ca și precedentele, după care zicea: —Ei, ce program ai pe ziua de azi? Știam că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
aia nenorocită trebuia să se oprească odată și-odată. După ce i-am dat biberonul lui Kate, m-am așezat cu ea pe pat și am legănat-o. Îmi devenea din ce în ce mai clar că deși fusesem destul de norocoasă ca să fiu târâtă din mlaștina nefericirii, această nou-descoperită libertate adusese după ea o serie de responsabilități. Ziua precedentă fusese foarte plăcută. Foarte distractivă. Dar, și gândul ăsta m-a lovit fără ca eu să-l fi invitat, viața înseamnă mai mult decât distracție. Omulețul din creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ei Mortimer; decizie, care, deși luată din compasiune, va fi considerată în curând nefericită. Moartea a bântuit din nou Winshaw Towers în noaptea aceea. 2 Așezată în bovindoul dormitorului lor, care dădea spre East Terrace și spre întinderea dezolantă a mlaștinilor desfășurată în valuri spre orizont, Rebecca simți mâna lui Mortimer așezându-i-se ușor pe umăr. — O să fie bine, spuse el. — Știu. O strânse în brațe și se duse la oglindă, unde își aranjă cravata și brâul. — E foarte frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
discute acest subiect. — Mă îndoiesc foarte mult că voi trăi mai mult decât Lawrence. Mai are încă în față mulți ani de viață. — Cred că ai dreptate, spuse după un timp Rebecca. Mai aruncă o ultimă și lungă privire spre mlaștini, apoi își scoase colierul de perle din sertar și îl încheie cu grijă. Afară, câinii urlau solicitându-și cina. Postată în ușa dinspre Holul Mare, cu mâna ei mică vârâtă în mâna lui Mortimer, Rebecca se pomeni în fața unei încăperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
citit testamentul în reședința familiei, Blackshaw Towers. Kenneth a plecat în Yorkshire cu trenul, însoțit de prietenul lui, un agent de pariuri monden (interpretat de Sidney James) și a descoperit că Blackshaw Towers era situat pe o margine izolată a mlaștinii, departe de cel mai apropiat sat. Negăsind nici un taxi, au acceptat să fie duși cu un dric, care i-a abandonat în mlaștină, în mijlocul unei cețe dese. Când au ajuns în cele din urmă la conac, au auzit în depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
interpretat de Sidney James) și a descoperit că Blackshaw Towers era situat pe o margine izolată a mlaștinii, departe de cel mai apropiat sat. Negăsind nici un taxi, au acceptat să fie duși cu un dric, care i-a abandonat în mlaștină, în mijlocul unei cețe dese. Când au ajuns în cele din urmă la conac, au auzit în depărtare urlete de câini. Sidney spuse: „Nu e prea vesel aici, nu?“. Kenneth spuse: „Locul ăsta are ceva straniu“. Celorlalți spectatori li se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
celorlalți că unchiul Edward fusese ucis. Sid încercă să sune la poliție, dar descoperi că legătura telefonică fusese tăiată. Kenneth spuse că el pleacă acasă, dar avocatul îi atrase atenția că pe o asemenea vreme nu se putea trece prin mlaștină și că dacă va pleca în momentul acela, va fi primul suspectat de uciderea lui Edward. Le recomandă tuturor să se ducă imediat la culcare și să-și încuie ușile. Fisk spuse: — Ăsta e doar începutul. Va mai urma unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Înțelegi ce vreau să spun? — Nu cred că vorbim despre același lucru, spuse Phoebe. Tăcură câteva minute. — Mie mi se par două cazuri similare, spuse Roddy. Se făcuse șase când au trecut prin Helmsley și apoi au luat-o spre mlaștinile din nordul York-ului. Soarele încă strălucea și Phoebe descoperi că mlaștinile în sine, pe care le văzuse de mai multe ori și i se păruseră întotdeauna îngrozitor de sinistre, i se păreau în ziua aceea vesele și primitoare. — Ești norocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse Phoebe. Tăcură câteva minute. — Mie mi se par două cazuri similare, spuse Roddy. Se făcuse șase când au trecut prin Helmsley și apoi au luat-o spre mlaștinile din nordul York-ului. Soarele încă strălucea și Phoebe descoperi că mlaștinile în sine, pe care le văzuse de mai multe ori și i se păruseră întotdeauna îngrozitor de sinistre, i se păreau în ziua aceea vesele și primitoare. — Ești norocos, spuse ea, că ai aici casa. Îmi închipui că a fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
gloria cu acel avocat odios, așa că după ce m-am întors în Yorkhire, am solicitat imediat o discuție cu Tabitha, personal; care a fost stabilită. La ospiciu se putea ajunge, după cum am descoperit, doar după un lung drum cu mașina printre mlaștini și de cum l-am văzut, m-a copleșit tristețea și neliniștea. Probabil că un singur loc din toată zona este mai sinistru și mai dezolant. Mă refer desigur la Winshaw Towers. Am fost condus în apartamentul personal al Tabithei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a-l însoți la ospiciu. Au avut câteva discuții lungi în următoarele zile. Nu știu ce au discutat, pentru că totul a a fost ținut secret, chiar și față de mine. De fiecare dată eu așteptam pe o bancă în grădina care dădea spre mlaștini și citeam câteva pagini din Proust - cred că am reușit să citesc primele două volume aproape până la capăt - și în fiecare zi când ne întorceam acasă, pasagerul meu păstra o tăcere severă și impenetrabilă sau flecărea pe teme total diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dumneavoastră și atunci v-ați dus direct la Winshaw Towers. — Mi-o iei înainte splendid, Michael. Capacitatea ta de premoniție este incredibilă. Am ajuns acolo puțin după ora zece. Probabil știi că, deși se vede de la o mare distanță peste mlaștini, Winshaw Towers are în față o alee străjuită de copaci stufoși, deci mi-a fost destul de ușor să-mi ascund mașina puțin mai departe de casă și să ajung pe jos fără să atrag atenția. Pe vremea aceea - și cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
moment, nu găseam nimic de spus. Era o dimineață splendidă, continuă el brusc. Soarele strălucea, cerul era senin. Frunzele începeau să devină aurii. Cunoști zona aceea, Michael? Uneori îi duc dorul, chiar și acum, Winshaw Towers se află la marginea mlaștinii Spaunton și pentru că nu mă simțeam în stare să mă întorc în oraș, am mers până la un loc liniștit, unde m-am plimbat câteva ore, cugetând la ciudatele întâmplări din ultimele săptămâni, întrebându-mă ce semnificație aveau și la ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
femeia asta? Apoi plecă în Lake District ca să cugete asupra acestei chestiuni. Începuse să bea ca să-și alunge singurătatea. Nu singurătatea pe care o simțea uneori când administra singur ferma și petrecea deseori zile întregi în solitudinea trufașă, regească a mlaștinilor, având drept companie doar oi și vite. Aceasta era mai degrabă singurătatea camerelor de hotel spartane din centrul Londrei: seara târziu, cu perspectiva unei nopți de insomnie și cu nimic altceva de ocupat gândurile decât o biblie Gideon și ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am cumpărat-o. Îmi amintesc că în noaptea aceea mi-a fost foame. În timp ce se întorcea din Lake District, la numai cincisprezece kilometri de fermă, George a oprit mașina la marginea drumului și a stat puțin în fața porții, privind dincolo de mlaștini. Era destul de treaz, nu era nici măcar mahmur (în ultimul timp nu mai era mahmur), dar simțea o apăsare ciudată, parcă avea o presimițire rea. Ca de obicei, revederea cu soția lui îl înspăimânta; și mai grav era că îi aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
încă pentru rolul principal din Kind Heads and Coronets după 12 ani, celălalt era chipul stafidit și excentric al Esmei Caston, care-i amintea irezistibil de mătușa lui Tabitha, încă închisă într-un ospiciu de mare securitate undeva la marginea mlaștinilor din Yorkshire; și al treile îi aparținea în mod inconfundabil lui Sid James, una dintre vedetele filmului care se turna în prezent - o adaptare comică liberă după un film cu Boris Karloff, Strigoiul, sub noul titlu Ce hăcuială!. Thomas își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
plată și un Barbour verde. — Merg până la aproape un kilometru de el: mai mult nu mă apropii, spuse bărbatul. Urcă. Merseră câteva minute în tăcere. — Urâtă noapte, spuse în cele din urmă șoferul, pentru un străin să se rătăcească în mlaștini. Am crezut că autobuzul mă va aduce mai aproape, spuse Michael. Serviciul de transport de aici pare cam haotic. — Trebuie schimbate lucrurile, spuse șoferul. E o crimă ce se petrece. Fornăi. Să știi că eu nu i-aș vota pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și plecă, lăsându-l din nou în ploaie și vânt, care păreau să-și fi dublat intensitatea. Nu se vedea nimic în întunericul din jur în afară de drumul aspru, pietros din față, mărginit de ambele părți de o fâșie îngustă de mlaștină, alternând mereu turba neagră golașă, cu iarba-neagră încâlcită și cu grămezile de pietre cu forme ciudate; și nu în ultimul rând, după ce Michael mersese mai mult de zece minute, deveni conștient că drumul începuse să urmeze linia unui lac artificial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să devin mătușică. Și când se naște micuțul? Amândoi au părut total debusolați, așa că, preț de câteva clipe, m-am temut că ne-am Înșelat și că vestea cea „grozavă“ era că Își construiau o casă nouă, mai mare, În mlaștina aia În care trăiau, sau că, cine știe, Kyle se hotărâse În sfârșit să plece de la firma de avocatură a lui taică-său și că avea s-o ajute pe sora mea să deschidă galeria de artă la care visase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și săruturi. Nu știu de ce mă tot scarpin. M-am spălat aseară pe cap cu un șampon nou: reacție alergică poate? Sau poate că am luat cine știe ce forme de viață inferioară de pe bancheta din spate a lui Pegas: asemănător unei mlaștini, taxiul ar putea fi un mediu propice pentru o Întreagă serie de nevertebrate. Pe de altă parte, muzica ce Învăluie taxiul Își are originile la capătul opus al evoluției umane. Sunetele Înfierbântate ale trompetelor și loviturile sacadate ale percuției Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
școală publică cu mințile vraiște de la ceva droguri, Ecstasy, probabil. „Nu-mi simt degetele“, se văicărește unul Încontinuu, ca și cum habar n-ar fi avut de la ce e. Nu-mi pasă: Îmi vine să-i spun să se târască Înapoi În mlaștina din care a venit și să-și dea sufletul acolo În liniște. Îmi vine să-l pălmuiesc pentru că irosește timpul celor de la spital. Winston, care s-a dus să-l parcheze pe Pegas, se Întoarce și se duce la recepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pretinde că este Edo să plece. Să dispară pentru totdeauna din viața mea! Nu, nu e bine să-ți pui speranțe în oameni! E clar că, dacă mă apropii de ei, viața mea va deveni o nesăbuită târșâială printr-o mlaștină în care voi sfârși prin a mă cufunda, iar realitatea mă va copleși, îndepărtându-mă încet și sigur de ficțiune și smulgându-mă cu totul din ea, în cele din urmă, ca pe o buruiană nevrednică. — E clar, îi spun
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
stâng stătea să cadă o lacrimă. Amintirile disparate care îi invadaseră mintea în acea seară o trăseseră cu forța într-un tunel prin a cărui beznă povâr nită alunecase neajutorată, din ce în ce mai adânc, și apoi o azvârliseră nemiloase înapoi, într-o mlaștină vâscoasă în care de-abia își târșâia ființa. — Tu mai ții minte cum a fost prima dată? o întrebă din senin Ionela Neacșu cu o privire umedă, clar amețită de alcool, și cu o voce scăzută, în timp ce fumau în bucătărie
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]