2,772 matches
-
loc întâlnirea cu maica Teodosia (poeta Zorica Lațcu). Extraordinarei personalități a maicii Teodosia, părintele Teofil îi dedică o importantă secțiune a acestei cărți, încununată cu câteva dintre cele mai frumoase poeme religioase ale sale. Istoria plină de peripeții a hirotonirii monahului Teofil este relatată alert, cu umor și cu sentimentul recunoștinței față de cei care au făcut acest lucru posibil: în primul rând mitropolitul Nicolae Colan, care, într-un moment de inspirație profetică, i-a spus diaconului de atunci: „O să fii duhovnic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ori că, dacă și-ar lua toți cât au așezat în mine prin ajutorul pe care mi l-au dat, nu știu ce ar mai rămâne din mine” (p. 148). Mesagerul bucurieitc "Mesagerul bucuriei" Aceasta este o carte excepțională despre viața unui monah excepțional. Un arhimandrit fericit să asculte Bach și Vivaldi, să-l citească pe Dostoievski sau Coșbuc, fiind convins că „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1, 17). Părintele Teofil
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Stăniloae, care spunea că „avem nevoie de o teologie foarte concretă, de o teologie a experienței. Ne hrănim toți din această teologie practică, pretutindeni, în fiecare moment”1. Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? ne prezintă povestea unui monah cu o fire sensibilă și aleasă - un om care a suferit, până la bătrânețe, multe piedici sau nedreptăți. Părintele Teofil este cunoscut însă de prietenii săi ca mesager al bucuriei și încrederii, propovăduind „taina mulțumirii” sau „filozofia bucuriei” (nulla dies sine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
chip uimitor, primind darul unei vieți noi, „încep să am drepturi în Dumnezeu”. Monahismul: de la credință la cunoașteretc "Monahismul \: de la credință la cunoaștere" Viața monahală nu este o permanentă trecere de la simpla credință (pistis) la nemincinoasa cunoaștere (gnosis) a Duhului. Monahii sunt cei care vin să mărturisească, „în tot locul și-n tot ceasul”, slava acestei cunoașteri prin har. Urmașii Înaintemergătorului au îndrăzneala cercetării tainei prezenței lui Dumnezeu. Pentru a câștiga deplina libertate, monahul a învățat să moară „în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pistis) la nemincinoasa cunoaștere (gnosis) a Duhului. Monahii sunt cei care vin să mărturisească, „în tot locul și-n tot ceasul”, slava acestei cunoașteri prin har. Urmașii Înaintemergătorului au îndrăzneala cercetării tainei prezenței lui Dumnezeu. Pentru a câștiga deplina libertate, monahul a învățat să moară „în fiecare zi” pentru a se uni cu toți semenii în Dumnezeu. Trăind în absolut misterul persoanei, călugărul obține experiența catolicității („monahul e un om universal”). Este un adevăr pe care aproape nimeni nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Urmașii Înaintemergătorului au îndrăzneala cercetării tainei prezenței lui Dumnezeu. Pentru a câștiga deplina libertate, monahul a învățat să moară „în fiecare zi” pentru a se uni cu toți semenii în Dumnezeu. Trăind în absolut misterul persoanei, călugărul obține experiența catolicității („monahul e un om universal”). Este un adevăr pe care aproape nimeni nu-l mai înțelege fără să-l răstălmăcească ori să-l accepte fără să cârtească. Ca un „izvor pecetluit” (Cântarea Cântărilor 4, 12), el duce o viață singuratică prin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o viață definitivă” întrucât anticipează condiția eshatologică. Monahismul nu este calea făcută să convină cuiva, nici măcar celor care au vocația singurătății. Pentru cei din lume, monahismul este scandal și nebunie. Rămâne de admirat, pe de o parte, zelul cu care monahii adevărați refuză să-și justifice condiția săracă în fața lumii. Cei care, încredințați de propria vocație, nu se grăbesc să devină niște ridicoli interpreți ai curiozității omului recent, care se întreabă în treacăt: „Ce mai e și asta?”. Nici un creștin lucid
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
monahismului să nu poată fi argumentată în termenii seculari (e.g., vechimea istorică, rolul cultural etc.). Cum s-ar putea justifica inutilitatea socială a monahismului - ireductibil, în forma sa pură, la oricare din funcțiile instituțiilor de tip caritativ ale Bisericii- atunci când monahii au pierdut harul provocator și geniul neprevăzut al Sfântului Ioan Botezătorul? Cum vom evita comparația monahismului cu toate celelalte instituții omenești atunci când călugării și călugărițele au încetat să mai fie mesageri ai cerului, gătind calea Domnului în vremuri de apostazie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Domnului să părăsească văile secate ale deșertăciunii pentru o viață ascunsă și necunoscută. Arhimandritul Emilianos descrie treptele vieții monastice în cadența lor mistagogică. Parcursul ascendent al vieții fiecărui creștin cunoaște în monahism o pantă mult mai abruptă. Întreaga strădanie a monahului este de a recâștiga harul botezului și curăția desăvârșită a celor care s-au unit cu Hristos ca într-o nuntă. Nunta e metafora centrală în scrierile profeților din Vechiul Testament și o figură recurentă în scrierile pauline. În lumina acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și o figură recurentă în scrierile pauline. În lumina acestei corespondențe între monoteism și monogamie, monahismul apare ca un parcurs al reintegrării omului în starea de pace și împăcare cu Dumnezeu. La capătul unei vieți de înfrânare și pocăință, fiecare monah reface experiența unității eshatologice a umanității. Fără recunoașterea abisului despărțirii noastre de Dumnezeu este imposibil de ajuns la această stare de har. Rănit în profunzimile sale de căderea adamică, omul se găsește într-o continuă căutare a unui balsam tămăduitor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a-L chema pe Dumnezeu după Nume), mănăstirea nu va fi locuită decât de niște figuranți îmbrăcați în negru, triști și debusolați. Ideea ortodoxă despre monahism este cu totul alta. Călugării sunt, prin definiție, oameni de excepție. Nu pot ajunge monahi cei care n-au devenit mai întâi creștini - o devenire întru ființa Bisericii. Etapele de pregătire incluse în perioada noviciatului - astăzi atât de frecvent neglijată - au rolul de a cerne vocația autentică de situațiile improprii sau, mai grav, de atentatul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
templu al Duhului”. Aici, ucenicii lui Hristos depun mărturie despre slava Tatălui. Limpezirea minții nu înseamnă niciodată netezirea inteligenței. Dimpotrivă, prin curățirea de patimi, mintea ajunge să poată contempla creația în Dumnezeu, iar pe Dumnezeu în creație. Țelul ultim al monahului este nașterea din nou prin însoțirea cu Mirele ceresc. Duhovnicească, această nuntă are și caracterul unei înfieri sau unei nașteri tainice. Nu poate fi aici imaginată deprimanta autosuficiență în acel „doi” cu care astăzi începe și, foarte adesea, se termină
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
caracterul unei înfieri sau unei nașteri tainice. Nu poate fi aici imaginată deprimanta autosuficiență în acel „doi” cu care astăzi începe și, foarte adesea, se termină viața de familie. Ființa călugărului este răstignită dintr-o neînțeleasă economie a iubirii. Pentru monahi, lumea întreagă nu este prea mare pentru a nu putea fi cuprinsă într-o rugăciune. Agonisind darurile Duhului, monahul ajunge să fie un adevărat homo universalis - dar altfel decât în felul renascentiștilor polimați. Semnele distinctive ale unui adevărat monah sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
astăzi începe și, foarte adesea, se termină viața de familie. Ființa călugărului este răstignită dintr-o neînțeleasă economie a iubirii. Pentru monahi, lumea întreagă nu este prea mare pentru a nu putea fi cuprinsă într-o rugăciune. Agonisind darurile Duhului, monahul ajunge să fie un adevărat homo universalis - dar altfel decât în felul renascentiștilor polimați. Semnele distinctive ale unui adevărat monah sunt, pentru starețul de la Simonos Petras, veselia inimii, „schimbarea rărunchilor” (imaginea biblică pentru interioritatea ultimă a omului) și ținerea de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Pentru monahi, lumea întreagă nu este prea mare pentru a nu putea fi cuprinsă într-o rugăciune. Agonisind darurile Duhului, monahul ajunge să fie un adevărat homo universalis - dar altfel decât în felul renascentiștilor polimați. Semnele distinctive ale unui adevărat monah sunt, pentru starețul de la Simonos Petras, veselia inimii, „schimbarea rărunchilor” (imaginea biblică pentru interioritatea ultimă a omului) și ținerea de mână a lui Dumnezeu, alături de prietenii lui Hristos. Călugărul este un bărbat îndrăgostit de frumusețea înțelepciunii divine. Existența monahală se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de mână a lui Dumnezeu, alături de prietenii lui Hristos. Călugărul este un bărbat îndrăgostit de frumusețea înțelepciunii divine. Existența monahală se distinge printr-o strălucire filocalică. În Hristos, unirea firii omenești cu firea dumnezeiască este „neîmpărțită, nedespărțită, neamestecată și neschimbată”. Monahii trăiesc cu darurile care cad din mâna lui Dumnezeu. Ce l-ar putea despărți pe Făcător de istoria plăsmuirilor sale? Privind creația în palma Creatorului, monahul vede veșmântul de lumină al începuturilor, când toată făptura cânta bucuria odihnei întru pacea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În Hristos, unirea firii omenești cu firea dumnezeiască este „neîmpărțită, nedespărțită, neamestecată și neschimbată”. Monahii trăiesc cu darurile care cad din mâna lui Dumnezeu. Ce l-ar putea despărți pe Făcător de istoria plăsmuirilor sale? Privind creația în palma Creatorului, monahul vede veșmântul de lumină al începuturilor, când toată făptura cânta bucuria odihnei întru pacea Domnului. Monahii și monahiile participă la liturghia cosmică a îngerilor. Hrana lor permanentă este Cuvântul lui Dumnezeu. Desfătarea în rostirea numelui lui Iisus se prelungește în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu darurile care cad din mâna lui Dumnezeu. Ce l-ar putea despărți pe Făcător de istoria plăsmuirilor sale? Privind creația în palma Creatorului, monahul vede veșmântul de lumină al începuturilor, când toată făptura cânta bucuria odihnei întru pacea Domnului. Monahii și monahiile participă la liturghia cosmică a îngerilor. Hrana lor permanentă este Cuvântul lui Dumnezeu. Desfătarea în rostirea numelui lui Iisus se prelungește în bucuria nepieritoare de a mulțumi pentru darul necuprins al vieții. Aflat în starea de contemplație naturală
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și monahiile participă la liturghia cosmică a îngerilor. Hrana lor permanentă este Cuvântul lui Dumnezeu. Desfătarea în rostirea numelui lui Iisus se prelungește în bucuria nepieritoare de a mulțumi pentru darul necuprins al vieții. Aflat în starea de contemplație naturală, monahul face experiența „eternei reîntoarceri” a doxologiei. Când rugăciunea euharistică arde în inima monahului ca rugul nemistuit de flăcări al lui Moise, atunci viața sa nu mai suferă amenințările traumaticei experiențe a plictisului. Repetiția - atât de importantă în rumegarea Scripturii, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lui Dumnezeu. Desfătarea în rostirea numelui lui Iisus se prelungește în bucuria nepieritoare de a mulțumi pentru darul necuprins al vieții. Aflat în starea de contemplație naturală, monahul face experiența „eternei reîntoarceri” a doxologiei. Când rugăciunea euharistică arde în inima monahului ca rugul nemistuit de flăcări al lui Moise, atunci viața sa nu mai suferă amenințările traumaticei experiențe a plictisului. Repetiția - atât de importantă în rumegarea Scripturii, ea însăși o formă de rugăciune - se regăsește cu aceeași greutate în doxologia creației
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
importantă în rumegarea Scripturii, ea însăși o formă de rugăciune - se regăsește cu aceeași greutate în doxologia creației. Am observa aici că, într-o lume care a secularizat prin cultura grădinilor nostalgia pentru originea noastră paradisiacă, caracterul poetic al contemplațiilor monahilor poate fi răstălmăcit. Contemplațiile duhovnicești sunt lipsite de echivocul emoțional al modernilor aflați în fața frumuseții naturii. Privirea monahului păstrează însă ceva din foamea artistului aflat în căutarea formelor primordiale. Bucuria de a fi plecat deja pe cărarea Împărăției nu alungă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Am observa aici că, într-o lume care a secularizat prin cultura grădinilor nostalgia pentru originea noastră paradisiacă, caracterul poetic al contemplațiilor monahilor poate fi răstălmăcit. Contemplațiile duhovnicești sunt lipsite de echivocul emoțional al modernilor aflați în fața frumuseții naturii. Privirea monahului păstrează însă ceva din foamea artistului aflat în căutarea formelor primordiale. Bucuria de a fi plecat deja pe cărarea Împărăției nu alungă mirarea. Uimirea îmblânzește gesturile mai mult decât cuvintele; gesturi de copil, care cuprind mângâierea tandră sau atingerea temătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îmblânzește gesturile mai mult decât cuvintele; gesturi de copil, care cuprind mângâierea tandră sau atingerea temătoare, fără să cunoască violența poftei sau plăcerea manipulării. Prin contemplația naturală, misticul își însoțește mirarea, nevăzut și neauzit, cu o perpetuă laudă (Evagrie Ponticul). Monahul face în sine sinteza între percepția oculară a lumii - care pentru greci este un mic rezumat taumaturgic - și sensibilitatea auditivă a poeticii iudaice, înclinată teocentric spre imnografie. Pe scurt, monahul este cel care, cu toate simțirile sale înduhovnicite, „a găsit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mirarea, nevăzut și neauzit, cu o perpetuă laudă (Evagrie Ponticul). Monahul face în sine sinteza între percepția oculară a lumii - care pentru greci este un mic rezumat taumaturgic - și sensibilitatea auditivă a poeticii iudaice, înclinată teocentric spre imnografie. Pe scurt, monahul este cel care, cu toate simțirile sale înduhovnicite, „a găsit raiul”. Regenerarea firii se produce într-o întâlnire neprefăcută cu veșnica „noutate a lui Dumnezeu, care a intrat cu putere și care împinge spre desăvârșire lumea întreagă și, mai înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
produce într-o întâlnire neprefăcută cu veșnica „noutate a lui Dumnezeu, care a intrat cu putere și care împinge spre desăvârșire lumea întreagă și, mai înainte de toate, pe om. Și astfel, oarecum, Dumnezeu e un suflet mai interior în interiorul lumii”. Monahul a aflat paradisul în decorul fastuoasei gratuități a harului. Monahul se plimbă în grădina Raiului așa cum un arcuș vibrează peste corzile solare ale iubirii dumnezeiești. Lumea monahului este luminată de binecuvântări. Adâncimea privirii ieșind de sub pecetea inelară a unor cearcăne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]