2,147 matches
-
frumos regatul său: pustiu, negru și liniștit, iar fața lui, mereu Încruntată, fu pentru o clipă gata să se destindă, pentru prima oară În atîția ani, cînd deodată ochii, „singurul lucru decent pe care-l pusese Dumnezeu pe chipul acela monstruos”, Îi străluciră, buimaci, pe cînd se Întorcea spre micul golf de la capătul insulei. - Un vapor...! Negrul, În picioare alături de el, se uită În aceeași direcție și Își dezveli cu totul dantura albă: - Da, un vapor, admise el cu glas batjocoritor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
butoiașul, ibricul și pîlnia și, dintr-o singură smucitură bruscă, aproape că Îl azvîrli la pămînt pe omulețul speriat, despre care nu se putea spune cu siguranță dacă se simțea mai Înfricoșat de insolitul asaltului și al capturării decît de monstruoasa urîțenie a răpitorului său. - Haide! porunci acesta. Și nu uita că, dacă scoți o vorbă numai, Îți retez beregata. Îl tîrÎ după el fără nici un fel de menajamente, ca și cum ar fi fost vorba despre un animal de povară, Înaintînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
deja mama și fiica. CÎnd ambarcațiunea se pierduse În beznă, În direcția luminilor de pe Virgen Blanca, rotofelul căpitan se Întoarse spre cavaler și Îi zîmbi afabil: - Nu trebuie să o Învinuiți pentru purtarea ei, spuse el. Atîtea animale ciudate și monstruoase impresionează pe oricine, darămite pe o fată atît de tînără și delicată. - Dar am educat-o În așa fel Încît să știe să facă față cu curaj vremurilor grele În care ne-a fost dat să trăim... Atitudinea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sclav pe cine nu e la fel ca mine - Încercă să surîdă În chipul acela care-l făcea și mai Înspăimîntător, dacă era cu putință așa ceva. Nu-l voi respecta decît pe egalul meu, pe acela care va fi la fel de monstruos, diform și nefericit ca mine... Ridică mîinile Într-un gest care nu voia să spună nimic, dar care probabil Însemna mult. - Mi se pare o poziție potrivită pentru vremurile pe care le trăim, nu crezi? Dominique Lassa, născut În Sète
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oameni. Cum era cu putință ca o asemenea greșeală, de la care nu te puteai aștepta decît să fie În stare să emită o jumătate de duzină de cuvinte inteligibile, să aspire să-i Înfrunte pe cei care nu erau la fel de monstruoși ca el, Îndrăznind să se transforme În suveran fie și al unui singur metru pătrat de pămînt? Ar fi jucat, desigur, un rol nemaipomenit ca mic tiran peste o stîncă, stăpînind În mod comic peste iguane, broaște-țestoase și sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
simțit cu toții neputincioși, pentru că prezența Iguanei era de ajuns pentru a-i teroriza, expresia lui diabolică Îi făcea să Înlemnească, și s-ar fi putut spune că ochii lui, „singurul lucru decent pe care-l pusese Dumnezeu pe chipul acela monstruos”, știau dinainte ce anume le trecea prin cap. Prin urmare, Îi Îngăduiră să-i lege ca pe niște colete vii, chinuiți de strînsoarea chingilor și de semiasfixierea provocată călușuri, pentru a cădea din nou În fundul grotelor umede și a observa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oamenii de pe María Alejandra, erau singurii care Îl cunoșteau, care aveau certitudinea absolută a existenței sale și care știau că acolo, pe Insula Hood, sau Insula Spaniolă, cea mai solitară din Arhipelagul Insulelor Vrăjite, se stabilise pentru totdeauna un harponier monstruos cu faimă de asasin. Primul lui impuls fu să fugă, să se urce pe culmea falezei Înalte dimpotriva vîntului și să-și caute refugiu În peștera lui, avînd astfel deplina siguranță că nu-l va găsi nimeni, dar se lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din dinți ca să nu strige de spaimă cînd silueta lui se profilă În golul orbitor de la intrare. El rămase acolo cîteva clipe, fără Îndoială pentru a-și obișnui ochii - „singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos“ - cu penumbra și Înaintă apoi, șchiopătînd ușor, pînă cînd se opri În fața ei și o cercetă cu o privire care părea că vrea să o hipnotizeze. — Cum te cheamă? Întrebă el, autoritar. — Carmen... Carmen de Ibarra. - Carmen de Ibarra, repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că totul era simplu și că fusese de-ajuns să schimbe rolul de victimă cu acela de călău. Cruzimii trebuia să-i răspundă cu sadism, nedreptății, cu tiranie, iar biciului cu asasinate. Rezultatul era evident: din Iguana Oberlus, un harponier monstruos, fiul lui Scaraoțchi, devenise Oberlus, regele Insulei Hood și poate, Într-o zi, regele Arhipelagului Galápagos. Nu mai era nevoie să se scuze pentru aspectul și prezența lui, nici să-și petreacă nopțile treaz și aducîndu-i sacrificii Elegbei pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În cele din urmă nu avusese Încotro și trebuise să implore milă. Dar chiar În această implorare supusă de a nu mai continua să o chinuiască găsise o plăcere specială, pentru simplul fapt că, după cum era de așteptat, stăpînul ei monstruos nu o ascultase. Soarele se afla la zenit, fluxul la punctul cel mai scăzut, iar portughezul Gamboa, Joăo Bautista de Gamboa y Costa, dormita În ascunzătoarea lui, la umbră, lăsînd să treacă acele atît de greu de Îndurat ceasuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se putea compara cu arma celuilalt. - Vino! repetă el cu un gest semnificativ al mîinii. Să vedem dacă ești așa de curajos cum spui... Oberlus nu răspunse. Ochii lui - „singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos” - erau ațintiți asupra securii de piatră, cîntărind gradul de primejdie și Încercînd să ghicească, după modul În care era ținută, cum anume avea să fie folosită. În cele din urmă, cînd se simți sigur, continuă să Înainteze, ieși din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
jur că mi-a trebuit multă vreme ca să accept ideea că nimeni... Nimeni, ascultă-mă bine... nu a făcut față de mine un gest amabil. - Trebuie să-ți fi fost greu. - Greu nu e cuvîntul potrivit - dădu el din capul acela monstruos, ca și cum l-ar fi costat mult să admită că trăise acele vremuri. Nu există nici un cuvînt capabil să descrie asta... Nici măcar lacrimile mele nu-i Îmbunau, cu toate că, ce-i drept, am renunțat curînd la a mai plînge. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
simțise liber și unde-și petrecuse cei mai frumoși ani din viață. Era perfect conștient că, din clipa În care aveau să pună piciorul pe continent, dacă ajungeau să o facă, avea să se transforme din nou În Oberlus, Iguana, monstruosul fiu al lui Scaraoțchi de care Își băteau toți joc și care le producea scîrbă tuturor și că foarte curînd avea să fie dat În urmărire generală. Era adevărat că acum avea mulți bani, dar nu știa cu siguranță la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
limpede umerii masivi. Cârnul se opri brusc. Ridică arma și trase. * Melania Lupu răspunse timidă: ― Alo? Scarlat, gata să apese pe trăgaci, o privea fix. Arăta ciudat și hidos în același timp. Capul părea construit din două jumătăți străine: una monstruoasă, de căpcăun, cealaltă, normală. Ochiul bolnav lăcrima. Vocea ― "un bărbat tînăr" își zise Melania Lupu ― se interesă: ― Casa Crîșmaru? ― Da, răspunse bătrâna fără să clipească. Familia Miga. ― Oh, iertați-mă, am greșit numărul. Legătura se întrerupse. Melania își lipi mai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
neglijente, împrumutîndu-i un aer de cochetărie firească. Capotul de lână, ieftin, cădea elegant pe silueta grațioasă. Valerica Scurtu o examină rece, cu colțurile gurii adunate. Nu trebuia să se uite în oglindă ca să știe cum arată. Diminețile, în special, erau monstruoase. Diminețile cu ochi urduroși, când somnul nu se desprinde de genele rare și țepene, cu cearcăne și pleoape umflate, cu fața verzuie ca o pungă de venin și surpriza coșurilor ivite peste noapte. Se răsti incapabilă să-și stăpânească iritarea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ca Popa, cu graficele lui. Îl și vedea în cabinetul de consultație, scoțîndu-și nota din buzunar și oferind rapoarte amănunțite." Le malade au petit papier" spunea Charcot. Dar bătrânul era mai mult decât un simplu ipohondru. Era de-a dreptul monstruos. Pe maior îl copleșea existența care și-o construise, cu un orizont baricadat de bucurii urâte. Ceva ca o încăpere fără lumină și fără orificii de aerisire, ceva jilav și alunecos unde se târăsc jivine mărunte cu trup de gelatină
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să citească. * William Blake scoțându-și pălăria, pe o stradă pustie, în fața nimănui. Întrebat pe cine salută, răspunde candid: „Pe Apostolul Pavel.“ Byron mărturisind că cele mai reușite satire le-a scris în anul de grație 1815, an de chefuri monstruoase, pe când se strecura în pat, dimineața, părându-i-se prea banal și tăcut gestul acesta. Eriugena ucis în miezul secolului al X-lea de către propriii-i călugări, în apărarea lui Dumnezeu. Cu timpul, toate sfârșesc în maxima infantilitate spirituală: a
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
gândi, când mintea îi devenise o rană deschisă, o masă supurândă de materie cenușie împrăștiată, neuroni explodați și impulsuri electrice scurtcircuitate? Unde mai era rațiunea când persoana adorată din viața ta tocmai te-a insultat cu un pomelnic de acuzații monstruoase, despicându-ți ființa neajutorată cu lovituri ale securii disprețului său? Unde mai era echilibrul mental, când aceeași persoană și noul său acolit și-au declarat intenția de a te jefui de tot ce ai, iar tu simți că nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-te să nu încapi în nici o definiție! Tragedia și mărețiile noastre constau în aceea că ne învârtim printre lucruri finite, dar visăm la cele absolute. De ce murim? Dar de ce trăim? La primele confruntări cu absurdul, viața pare de o inutilitate monstruoasă. Metafizica de cârciumă are, deocamdată, cea mai largă răspândire. Pilonii metafizicii sunt turnați din tulburătoare semne de întrebare. Stăm de mii de ani precum Sf. Sebastian în bătaia tuturor săgeților metafizice. Artei i se trage nemurirea îndeosebi de la filonul metafizic
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
să prindă formă și linia neagră ce se desena în fața lor, frântă și lipsită de armonie. Masivul Sidi-el-Madia se înălța brusc în mijlocul pustiului, roșu și ocru, rod al unui imens cataclism anterior probabil apariției omului pe pământ, ca și cum o mână monstruoasă l-ar fi împins chiar din măruntaiele pământului, așezându-l acolo printr-o vrăjitorie. Eternul vânt al deșertului îi măturase culmile timp de milioane de ani, lipsindu-le de orice urmă de pământ, nisip sau vegetație, și aspectul lui era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lumi a cărei principală grijă părea să fie acea de a încerca să spargă timpanele celor ce, asemenea targuí-ului, erau obișnuiți dintotdeauna cu pacea și tăcerea. Sfârșit, întinse pătura într-un colț și adormi îmbrățișându-și armele, asaltat de coșmaruri monstruoase în care trenuri, autobuze și mulțimi zgomotoase păreau că vor să se năpustească în continuu asupra lui, zdrobindu-l și transformându-l într-o masă informă și sanguinolentă. Se trezi în zori, tremurând de frig, dar transpirând abundent din cauza viselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sub o bancă, pentru ca apoi să se așeze pe ea și să se concentreze, într-o zadarnică încercare de a-și pune ordine în gânduri și de a reuși să-și dea seama în ce parte a giganticului, puturosului și monstruosului oraș se afla Palatul prezidențial și în ce parte se aflau casbah și locurile ce îi păreau oarecum familiare. în cele din urmă, înțelese că pierduse partida și că era mai prudent să facă imediat cale întoarsă și să încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
imaginându-și că poate herculeeanul Uriaș din Farepíti urmase și el același drum, cu vagă speranța de a se bucură de o noapte de dragoste cu dulcea Maiana. Ești tu, Chimé? Răspunsul fu un răcnet animalic și, fără nici un cuvânt, monstruosul individ făcu un pas înainte, ridică o ghioaga uriașă, care i-ar fi putut zdrobi capul așa cum piatră zdrobește o nucă, si o coborî, cu toată forța lui nemăsurata, asupra băiatului surprins, care abia avu timp să sară într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
studiindu-le încă o dată traiectoria, încercând să și-o graveze în memorie, până când ar ajunge să facă parte din propria lor existența. Atunci cand Mării Dame Solitare nu-i mai lipseau decât trei degete până să dispară de pe firmament, se convinserăcă monstruosul sălbatic nu va apărea, fiindcă în curând prima lumină a zilei avea să șteargă de pe cer stelele care încă se mai puteau zări. Și-acuma ce facem? întreba decepționat Chimé, când în sfârșit putură să-și vadă chipurile. Plecăm după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-o arunce. Bestia păru să-nțeleagă pericolul care se apropia și răcni și mai puternic, însă de această data Tapú nu se mai lăsa intimidat și, învârtind curelușa cât putu el de tare, ținti cu atenție și lansa proiectilul. Monstruosul războinic încerca să se arunce asupra lor, dar era evident că în starea în care se găsea abia dacă se putea ține pe picioare, rezemându-se de o stâncă, astfel că, la a patra încercare, îl nimeri exact în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]