17,288 matches
-
de unu’ de la București. Mi s-a făcut pielea de curcă, l-am strigat pe bărbată-meu care, știți, e profesor de matematică și rezolva niște probleme... Nu știu cum mai rezistă, lucrează toată noaptea, fumează de se înnegresc pereții și perdelele, muncește ca prostu’... Alții câștigă și trei milioane pe zi, dar nu, el e trup și suflet pentru elevi, nu vrea nimic pentru el... Nici nu știu de când n-am mai fost într-un concediu, n-am mai văzut marea de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la tâmple și i s-au adâncit brazdele de pe frunte. - De când am început povestea asta cu pictarea icoanelor în biserică, toate îmi merg pe dos. Nu mai înțeleg nimic... - Ai conflicte cu popii? am întrebat. Leonard o mai pățise o dată, muncise o vară și, dup-aceea, uitaseră să-i dea banii, de și-a tocit pingelele pe la ușile lor, „Mi-a intrat aghiazma-n pori de când bântui pe la ei, am să iau un braț de lumânări data viitoare, să am când mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mîna ca să-i pipăie mușchii și să se convingă că se afla Într-adevăr acolo, În fața lui, și, deși mort, continua să fie din carne și oase. - Ești tînăr și frumos, șopti el răgușit, mai mult pentru sine. Ai putea munci zi și noapte și n-ar trebui să-ți dau nici măcar de mîncare - se opri În fața lui și Îl privi de aproape, dîndu-și seama că nu era deloc impresionat de urîțenia lui. Ești foarte frumos, a repetat. Un dar minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dîndu-și seama că nu era deloc impresionat de urîțenia lui. Ești foarte frumos, a repetat. Un dar minunat al Elegbei. Nu primi nici un răspuns, pentru că, după legendă, zombi nu vorbeau și nu li se Îngăduia să părăsească cimitirul decît ca să muncească pentru stăpînii lor, fără glas, fără să se vaite, neobosiți, răbdători și indestructibili, Înzestrați numai cu forța divino-demoniacă a Elegbei, zeița neagră care domnea, de la Începutul timpurilor, În adîncul pădurilor din Dahomey. - Vino! Îi porunci apoi autoritar, fericit că În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
niciodată, tot mă bucură ce ai făcut, căci În felul ăsta Elegbá mi-a dăruit un sclav atît de vînjos ca tine... Haide! Îl grăbi el ridicîndu-se din nou În picioare. Curînd o să iasă soarele și vreau să văd cum muncești... Își continuă mersul rapid spre culmea Îndepărtată. Soarele era sus pe cer cînd au ajuns, iar el se Întoarse, mulțumit, să mai contemple o dată mica insulă, „regatul” lui, În care dispunea, Începînd din acea dimineață, de un prim supus cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
recompensele, iar În felul ăsta obținea de la oamenii lui mai multă supunere decît oricare dintre colegii săi, pentru că veghea invizibilă ajungea să se transforme Într-o obsesie pentru marinari, care niciodată nu Îndrăzneau să se eschiveze cînd era vorba să muncească. Acum el, Oberlus, era căpitanul, armatorul, stăpînul absolut al acelei insule care Într-o zi, cînd armata lui de sclavi va fi crescut suficient ca număr, avea să se declare independentă, căci nu pricepea de ce trebuia să accepte autoritatea regelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
parfumat. - Frumoasă viață duceți voi, căpitanii! exclamă el În chip de concluzie. Niciodată nu vă lipsește nimic și aveți spațiu cît cuprinde, În vreme ce echipajul putrezește Îngrămădit dedesubt... Rom, paturi curate, mîncare bună, ba chiar și femei, pe spinarea celor care muncesc cu adevărat - lăsă ulcica deoparte și Începu să deschidă sertarele și cuferele, Îngrămădind pe masă tot ce i se părea de interes. Îți amintești de Guyenot, nu-i așa? Le Îmbarca pe cele mai arătoase prostituate și ni le flutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
totul să funcționeze cum poruncea stăpînul lui. - De-acum Încolo e răspunderea ta, Îi atrase el atenția. Și dacă vrei să-ți păstrezi degetele care ți-au mai rămas, te sfătuiesc să ții ochi larg deschiși... Nu mai trebuie să muncești, o să-ți dau o carafă cu rom pe săptămînă și ceva mîncare, dar va trebui să mă informezi dacă vreunul dintre ei se lasă pe tînjală, se revoltă sau nu pricepe de vorbă bună... Și astfel reuși să-i despartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sigură, În așteptarea, ca Întotdeauna, a unor improbabile vremuri mai fericite. Deocamdată erau mulțumiți că-și salvaseră pielea, devenind singurii supraviețuitori ai unui echipaj format din treizeci și șase de bărbați și, dacă tot ceea ce li se cerea era să muncească și să dea ascultare, atunci erau cît se poate de obișnuiți să facă asta. Din această pricină, atunci cînd Gamboa, care adeseori abuzase de ei ca pilot, Încercase să-i facă să se răscoale și să-și riște viața Înfruntînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai ceară nimic nimănui. Nici măcar zeilor. Ceea ce dorea lua cu forța, iar pe cel care i se opunea Îl anihila. Și astfel, lumea Înțelegea. Lungit pe stînca lui, Își plimba luneta asupra insulei și Își zărea supușii, cu spinarea Încovoiată, muncind cu sîrg douăsprezece ore pe zi fără să scoată o vorbă sau să lase să le scape vreo tînguire. Disciplinați și supuși, nu Îndrăzneau nici măcar să-și ridice capul spre locul unde se afla el, de teamă ca nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
orele cele mai neașteptate, să verifice că nu făcuseră nici o Încercare de a evada... Sentința, În legătură cu care Îi avertizase dintru bun Început, era fără drept de apel: tortura și pedeapsa cu moartea pentru toți trei. În timpul zilei Îi obligă să muncească Într-un ritm și mai alert, refăcînd, Înainte de toate, depozitele de apă; unul dintre portughezi, Ferreira, care se arătase recalcitrant, primi treizeci de lovituri de bici ce-l lăsaseră lat vreme de o săptămînă și Își salvase viața numai datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sfîrșit deja. Din bogățiile sale nu mai rămăsese decît aurul, care nu-i slujea la nimic acolo, iar dintre toți prizonierii nu mai trăiau decît norvegianul și cei doi portughezi. Dar chiar și așa, avea să supraviețuiască. Să lupte, să muncească, să lovească și să se Înfurie erau singurele lucruri care-i rămîneau pe lume, și din pricina asta putea fi văzut deseori pradă unei activități febrile, care-l Împiedica să stea locului fie și pentru o clipă și-l făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lîngă o vagă cunoștință căruia nu-i datorezi mai mult decît un zîmbet de recunoaștere. Fiecare își vedea de treaba sa, ori lăsa să se înțeleagă acest lucru, chiar dacă nu avea nici o treabă anume. Cel care socotea cît și cum muncea fiecare era Mihai Mihail și toți funcționarii îi lăsau, înțelepți, această povară pe umeri, să o ducă de unul singur. Dacă fuseseră de multe ori în aceeași echipă însemna fie că aveau aceleași calități, fie că aveau calități complementare. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nouă și de cea mai bună calitate, Iacobescu, Iacob Iacobescu era singurul care aducea o astfel de marfă direct de la Parma, unde se produceau catifeaua și brocartul cel mai bun din toată Europa. Era puțină, cîteva ateliere în care se muncea tradițional, "Manufatture di Parma" și numai pentru cunoscători. Ia te uită! Unii din cunoscători erau tocmai o femeie din Vladia și, datorită ei, și adjutantul Popianu. K.F. purta nu aceeași rochie, ci același model de rochie, cu umerii ridicați, guler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Doar cînd era trimis ici-colo cu cîte o treabă. Nu era dintre aceia care să fie legați de glie, de pădure, de animale, cu atît mai puțin de cai. Pentru cai îți trebuie o mulțime de bani, numai dacă nu muncești cu ei, cărăuș ori țăran. El era orășean și funcționar. Îi plăcea că e așa, avea altă lume, alt fel de a trăi decît cei mai mulți din jurul său. Asta îl făcea să fie mai liber, mai puțin dependent de ceea ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se cheamă ierarhie, dar care altă dată s-ar fi numit abuz și tîlhărie", spunea destul de des Cezar Stoicescu. "Mofturi" se auzea cel mai des cînd venea vorba de crizele de personalitate ale tînărului ofițer. "Mofturi și farafas tîcuri. Să muncească și o să aibă", adăuga cîte un grad mai mare atins totuși de o undă a neliniștii, căutînd așa o soluție temporară, care de fapt nu rezolva și nu explica nimic. Dar acestea toate au fost amănunte care au ieșit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prezent sau putea da cîte o explicație lămuritoare asupra viitorului incert. Ce rost avea să fie preocupat de sfîrșitul unui om, sfîrșit violent, pricinuit chiar de mîna sa, cînd exista dovada clară că procedase bine rămăsese în viață, respira încă, muncea, putea simți chiar pragul dintre durere și plăcere. I se întîmplase pînă acum de trei ori să ia viața cuiva pentru a-și salva propria viață. Era un cuvînt adevărat, exact, i se întîmplase, pentru că unul din principiile sale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Iar după aceea se trecea la compararea imaginii exacte cu imaginea normală. De aici ieșeau deosebirile și din deosebirile acestea întotdeauna răsărea adevărul. Nu putea spune că raportul lui Leonard Bîlbîie nu era un model de imagine exactă a cazului. Muncise mult poate toată noaptea, ca să-l redacteze, dacă voiai puteai avea în fața ochilor întreaga desfășurare a seratei de la Basarab Cantacuzino, începînd cu temperatura camerelor și cu mirosurile dominante și terminînd cu inflexiunile vocii lui Italo Balbo cînd se adresa tinerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adevărat în ultimul timp. Nu avusese astfel de gînduri niciodată. Și acum toate îi bîzîiau în cap fără odihnă. Se străduia să-și ocupe fiecare oră din zi, să cadă frînt de oboseală pentru a nu avea timp de gîndire, muncea ca un apucat, citea toate rapoartele, lucru absolut de neconceput pînă atunci și de cele mai multe ori fără de folos, făcea observații cu mîna lui pe marginea paginii, cu semne de întrebare și exclamare, "cine?", "de ce?", "cînd?", "mai detailat", "vorbărie, prea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se hrănesc din ea. A luat-o prin grădini ca să se poată apropia cît mai mult de Vilă, străzile erau bătute de patrulele băieților de prăvălie. Probabil data sosirii lui Caraiman se apropia, sus pe deal activitatea era frenetică, se muncea ziua întreagă, noaptea mărăcinii, scaieții erau arși în ruguri, nu era urît cum clipeau focurile pe culme, auzise că șanțurile, șanțurile lui, fuseseră astupate cu totul, se organizaseră chiar două parăzi, muzică de fanfară și defilare militărească, cot la cot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu care adulții transformau trunchiurile groase de tou în scânduri lațe, care urmau să facă legătura între carene. Era o îndeletnicire care cerea un deosebit efort de concentrare, căci o singură lovitură prea puternică putea strică o scândură la care munciseră șapte oameni timp de patru zile. După ce se desprindea scândura de restul trunchiului, prin lovituri ușoare și prin mici arsuri, un grup de femei începea să netezească cele două fețe ale acesteia, cu piatră coralifera, iar apoi le șlefuiau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
delicată, căci în loc de burghiu se vedeau obligați să folosească un bețișor cu o bucățică de scoică în vârf și, cu această unealtă primitivă, erau nevoiți să perforeze orificii de mai puțin de o jumătate de centimetru în diametru. Și, în timp ce munceau, bărbați și femei, copii și bătrâni, săraci și bogați, intonau la unison „Cântecul lui Tané“, care avea să ajute frumoasă ambarcațiune pe care o construiau să străbată oceanul, evitând în același timp toate pericolele. Dacă eu îmi conduc piroga peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
persoană în toată insula care să nu contribuie cu ceva la construcția mării nave, care urma să suporte luni întregi bătaia vanturilor și a valurilor. Fetele cele mai frumoase se îngrijeau să le ducă apa proaspata și mâncare celor care munceau, să le șteargă sudoarea atunci când era nevoie, să le ofere un zâmbet sau un cuvant dulce și să-i răsplătească pe burlăci cu mângâieri și îmbrățișări pătimașe, după lăsarea serii. Tapú Tetuanúi se simțea foarte fericit cu rolul său, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de găuri. Tot acest edificiu era întărit prin interior cu grinzi de aito, un lemn extrem de rezistent, care, în plus, era considerat sfânt și se credea că va proteja ambarcațiunea. De aceea, în ciuda faptului că toți locuitorii insulei, până la ultimul, munceau din zori și până în noapte, construirea Mararei ( Peste Zburător), căci așa hotărâse Consiliul că se va numi vasul, înainta foarte încet. Roonuí-Roonuí și războinicii lui își pierdeau răbdarea calculând avansul aproape irecuperabil pe care îl aveau dușmanii lor, insă impasibilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
doar de funie împletita din fibră de cocotier și menținându-o, în același timp, în echilibru pe una din chile, însă cei de pe Marara o duceau la bun sfârșit cu naturalețea unui fapt cotidian și, în timp ce dulgherul și ajutoarele sale munceau, ceilalți ascultau într-o tăcere respectuoasa relatarea plină de amărăciune a captivității fetelor, o povestire cutremurătoare, care îi făcea să se căiasca pentru că nu trecuseră prin ascuțișurile săbiilor toată rasă aceea de ființe abominabile, obișnuite să comită actele cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]