4,695 matches
-
nu fusese emoționant la această Înmormîntare deloc romantică. Dar mototolise batista În mînă ca să facă ceva. Nu știu cum e obiceiul. După Înmormîntări urmează o masă, nu-i așa? Dar probabil că nu doriți să luați masa cu noi? — Sarcinile de serviciu..., murmură Lecoeur. — Pot măcar să vă ofer ceva de băut? Maigret era surprins de felul În care se schimbase. Chiar și acolo, În cimitirul pustiu, de unde dispăruse și fotograful, Francine se uita În jurul ei ca și cum ar fi fost amenințată de o primejdie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și, de data asta, domnișoara Lange a răspuns. Am făcut legătura. Păru stînjenită, aruncă o privire spre Maigret, vrînd parcă să-și dea seama ce efect va face asupra lui. Probabil că și ea Îl recunoscuse. — Ați ascultat ce vorbeau? murmură Lecoeur, cu blîndețe. Îmi cer scuze. N-am obiceiul ăsta. Lumea spune că ascultăm toate convorbirile, dar dacă oamenii ar ști cît de neinteresante sînt, poate că ar gîndi altfel. Poate că am făcut-o din cauza asasinării surorii sale. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de mii de franci vărsată În cont. E singura sumă de acest fel. — Tot În bancnote? — Tot. — Care e valoarea contului În acest moment? — Patru sute cincizeci și două de mii șase sute cincizeci. Lecoeur repeta aceste cifre pentru Maigret. — Era bogată..., murmură el. Și totuși, Închiria camere În timpul sezonului. Îl auzi cu surprindere pe comisar răspunzîndu-i: — Era foarte bogată. — Adevărat. Se pare că acești bani proveneau din aceeași sursă. Un om care poate să trimită cinci mii de franci pe lună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
mult să afle la ce hotel locuia. Nu i-ar fi telefonat și nu i-ar fi dat de Înțeles că ar fi putut obține de la el o sumă mare de bani. Iar ea știe ce vrea el? — E posibil, murmură Maigret, uitîndu-se la ceas. — Probabil, nu? Dovadă că i-a fost destul de teamă ca să plece fără să ne spună. — Trebuie să mă Întîlnesc cu soția. Și fusese gata să adauge: „Ca și celălalt!” Ca acel bărbat corpolent, lat În umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
devină suspect. Trebuia să-și continue, ca și soții Maigret, programul zilnic. Locuia la unul dintre cele două-trei hoteluri de lux? Asta nu-l privea pe Maigret, dar, dacă ar fi fost În locul lui Lecoeur... — Lecoeur e un polițist grozav, murmură el. Adică, În sinea lui: „Se va gîndi cu siguranță la asta. Nu sînt prea mulți clienți În astfel de hoteluri, să...” Dar ar fi dorit să facă el cercetarea asta. — Să nu uiți că ai Întîlnire cu Rian. — Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Și Închise. 6 — La ce te gândești? Întrebarea tuturor cuplurilor, tuturor celor care trăiesc Împreună de ani de zile, se privesc unul pe altul trăind alături și, poticnindu-se În fața zidului numit față, privire, nu se pot abține să nu murmure: — La ce te gândești? Este adevărat, doamna Mairget nu rostea aceste cuvinte decât atunci când Își simțea soțul relaxat, ca și cum ar fi existat o zonă În care recunoștea că nu are dreptul să intre. După lunga convorbire telefonică cu Francine, urmase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
gât, fără să vrea s-o omoare. Sau... Maigret se opri În mijlocul unei alei, iar soția lui Îl imită, aruncându-i o privire scurtă. Sau, aflase ceva atât de monstruos, de neașteptat, de inacceptabil... — Mă Întreb cum va proceda Lecoeur, murmură el. — Ca să ce? — Ca vinovatul să mărturisească. — Mai Întâi trebuie găsit și arestat. — Se va lăsa arestat. Va fi o ușurare pentru el să nu mai fi nevoie să caute, să trișeze, să... Sper că nu-i Înarmat? Din cauza Întrebărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
arătă tavanul. Era inutil și plin de cruzime să-o lase pe soția lui așa, fără să știe nimic despre bărbatul ei. Noaptea se anunța lungă și existau puține șanse ca soțul ei să revină ca s-o liniștească. Lecoeur murmură: — Puteți să trimiteți un bilet doamnei Pélardeau. Dacă nu știe nimic. — Nu. Ce să-i scriu? — Nu știu. Că veți fi reținut mai mult decât ați crezut... Omul se Îndreptă spre recepționer. — Ai o foaie de hârtie, Marcel? Era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și comisarul simțea asta foarte bine. Nici o tresărire pe fața lui. Privirea se deplasa de la un polițist la altul și probabil Încerca să ghicească rolul șters jucat de Maigret. Lecoeur, ca să mai câștige puțin timp, Își aranjă blocnotesul și creionul, murmurând parcă doar pentru el: — Răspunsurile la Întrebări nu vor fi Înregistrate, pentru că nu e un interogatoriu oficial. Bărbatul Înclină capul În semn de Încuviințare. — Vă numiți Louis Pélardeau și sunteți industriaș. Locuiți la Paris, pe bulevardul Suchet. — Exact. Presupun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ar fi făcut semn colegului lui că apuca pe un drum greșit. Într-adevăr, bărbatul se uita la Lecoeur cu o uimire sinceră și, o clipă, acel personaj de șaizeci de ani se dovedi de o candoare aproape copilărească. — De ce? murmură el. De ce-aș fi urât-o? Întoarse capul spre Maigret, vrând parcă să-l ia drept martor. — Ați iubit-o? Atunci se petrecu o transformare neașteptată. Se Încruntă, Încercând să Înțeleagă. Ultimele două Întrebări Îl surprinseseră, ca și cum totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
doamna Maigret, coborând din pat să-l Întâmpine. Am visat că erai la biroul tău de la Paris, luai un interogatoriu care nu se mai sfârșea și cereai să ți se aducă mereu pahare cu bere. După ce-l observă un moment, murmură: — S-a terminat? — Da. — Cine e? — Un bărbat foarte bine, care conduce mii de funționari și de muncitori, dar naiv din fire. Sper că mâine vei dormi? — Din păcate, nu. Trebuie să mă duc să-i explic totul soției lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
am mai văzut dezbrăcat, rostește Livia înțepată. Ajunsă lângă el, îl mângâie liniștitor pe frunte. Se întoarce apoi către medici: — Ce s-a întâmplat? — Blestemata asta de constipație rebelă, mormăie Musa, manipulând spatula cu grijă, pentru a obține dilatarea dorită. Murmură ceva ininteligibil către colegul său. — Ia nu mai șușotiți acolo pe grecește, de parcă ați avea secrete, se impacientează împărăteasa. Vorbiți tare, să vă auzim și noi. — Cred că nu e cazul să mai încercăm încă o clismă, îndrăznește Themison. Având
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cocă din miere și făină, să tragă puroiul... Astea cel puțin nu dor, șoptește încetișor bătrânul principe. Musa adaugă ezitant: Ar mai trebui și o dietă corespunzătoare. — Până și plăcerile burții vreți să mi le luați! se revoltă Augustus. Livia murmură încetinel: — Și Themison spunea că o să-i alcătuiască un regim riguros... Antonius Musa își dezvelește caninii într-un rânjet batjocoritor. Lasă, stăpână, bazaconiile scornite de grecoteiul ăsta care pretinde că schimbă regimul alimentar în funcție de mișcările astrelor. Principele surâde. Amândoi sunt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să tresară. — Cine e? întrebă Parthenicus, la un semn al principelui. — Prietenii tăi așteaptă să intre, răspunde o voce groasă. Împărăteasa îl recunoaște pe secretarul imperial Polybius și își stăpânește cu greu un gest nerăbdător. Primul grup de curteni pupincuriști, murmură destul de tare ca să fie auzită. Figura ofensată a soțului îi dă ghes să continue: — Distribuția puterii corespunde distribuției accesului la șe ful statului. De aceea se îngrămădesc cu toții la ușa ta dis-de dimineață. Nu din dragoste. Augustus se aprinde la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
așeze lângă el, pe marginea patului. — Spune-mi, ce griji te frământă? Îi înconjoară umerii cu brațul. — Azi-noapte, când mă foiam în pat de durere, te-am simțit de câteva ori venind tiptil până la ușa mea. — Am venit într adevăr, murmură ea. — De ce n-ai îndrăznit să o deschizi? O strânge afectuos la piept și suspină: — În doi, noaptea ar fi trecut mai repede. — De ce nu m-ai chemat? șoptește Livia cu glasul sugrumat de emoție. Își îngroapă fața în faldurile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fie că primeau hrană și băuturi pre gă tite de mâna acestora? îl chestionează cu asprime în glas. La rândul său, Augustus se dă mai la o parte pe marginea patului. — Ca unul care deține o putere atât de mare, murmură cu un suspin, e drept că sunt nevoit uneori să iau măsuri ne po pulare și să rănesc sensibilități. Schițează un zâmbet trist. — Nu pot fi pe placul tuturor. Respiră adânc, ca să alunge povara din piept. — Știu că se mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sprijin pe tăblia mesei. — E vorba de magie, șoptește încă descumpănită. Se agață de brațul lui, rugătoare: — Magia este opusul protecției divine pe care se întemeiază puterea ta. Nu poți închide ochii. Chiar îi închide pentru o clipă, suspinând ostenit. Murmură apoi în surdină: — Acuza asta revine aproape întotdeauna în procesele inten tate de delatori. Își degajează mâna din strânsoarea ei și începe din nou să se pre umble prin cameră. — Turnătorii sunt cancerul care distruge justiția noastră. Nu se mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Adăugă batjocoritor: — Avocatul cauzelor pierdute. Livia îi aruncă o privire crâncenă. Și-a dat seama că joacă teatru. — Tot ce se poate, răspunde înțepată. Își impune să se liniștească. Cu nervi și istericale n-are nici o șansă să câștige bătălia. Murmură: — E vorba de un senator... Un senator, deci! Se aștepta la asta. — Cine? o întreabă cu asprime. Nu știu. Bătrânul își întoarce fața de la ea, mânios. Sigur că știi, dar nu vrei să-mi dai timp să mă pregătesc dinainte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să cadă, inerte, pe lângă corp. Începe să înțe leagă ce urmărește de fapt. Nu atât condamnarea unui dușman perso nal, cât să-l pună pe el în situația de a se implica oficial ală turi de ea. — Nu e cazul, murmură, ușor descumpănit. Nu și a revenit încă din mirare. — De ce nu? îl repede Livia. Augustus i-l arată din ochi pe cubicular, îndemnând-o să se stăpânească. — Dar e vorba de otravă! Repetă ca într-o incantație: — Otravă. Magie și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lung și anevoios al anulării deosebirii dintre Italia și provincii... De cealaltă parte a mesei, Ianuarius se gândește încruntat că întreținerea unei atare forțe armate este de departe sarcina cea mai grea pentru buget... — Așa am pus capăt războiului civil, murmură la un moment dat Augustus. Pare deprimat. Secretarul își acordă o clipă de reflecție, apoi rostește: — Legionarii nu reprezintă decât o parte din cheltuielile militare. Mai sunt cavaleria, ofițerii și garda pretoriană, care primesc 20 000 de sesterți. — Dar tuturor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
le vin direct de la împărat. De aceea îl consideră generalul și stăpâ nul lor, deși n-a pus de multe ori piciorul pe câmpul de luptă! — Odată recrutați în condiții dinainte cunoscute, oamenii nu mai au motive să se răscoale, murmură Augustus ca și cum i-ar urmări gândurile. Ianuarius nu este deloc mirat. Încuviințează în tăcere. Să fi avut Pollio darul de a prevedea viitorul? Uite că ideea lui a prins și merge. Încearcă să-și continue discuția începută: — Mai sunt și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Lovește cu palma în tăblia mesei. — Așa că le-am integrat ca un element permanent în armată. Zâmbește apoi din ochi către el: — Încă o bătălie câștigată împotriva unei prejudecăți pros tești. Dar și aceste unități combatante regulate grevează buge tul, murmură cu tristețe secretarul. Nu sunt nici măcar plătiți sistematic, răspunde Augustus, cu indignare în glas. Libertul clatină din cap. — 150 000 de oameni, aproape echivalentul legionarilor... Cifra îl surprinde pe împărat. Trece însă repede peste mo men tul de slăbiciune și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
când poate insista și când trebuie să renunțe. Îl cântărește așadar iute din priviri și răspunde imperturbabil: Este o modalitate artificială de a reduce cheltuielile militare, care nu degrevează bugetul, din contră. Sprâncenele jumulite ale principelui se adună a încruntare. Murmură îndârjit: — Armata este acum o forță stabilă și oamenii au dreptul la o pensie după douăzeci, douăzeci și cinci de ani de serviciu militar... Ianuarius se mulțumește să înalțe din umeri. Cu siguranță, reformele inițiate de Pollio și introduse de Augustus sunt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și sfârșind cu ultimul consilier din cel mai îndepărtat municipiu, cu toții ne exercităm gratuit funcțiile publice, pe punga noastră. Ianuarius aprobă fără ca vreun mușchi să i se clintească pe față, și totuși lui Augustus i se pare că-l aude murmurând: — O manevră menită să întărească dominația economică... Restul se pierde în aer. Principele îl cercetează neliniștit. Silueta din fața lui, ușor co câr jată și slăbănoagă ca o trestie uscată, cu privirea inexpresivă și mișcări rigide, îl duce cu gândul la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
câteva ori cu palma în masă. — Toate impozitele trebuie să meargă la tezaur. Ianuarius oftează. — De asta l-am și păstrat, continuă cu severitate bătrânul, ca un buget central ce primește și direcționează surplusurile către provinciile mai sărace. — Nu ajunge, murmură secretarul. — Atunci organizează mai bine strângerea dărilor! Reia pe un ton mai potolit: — Că bugetul este insuficient asta știu foarte bine, doar am fost nevoit în patru rânduri până acum să ajut tezaurul public din averea mea personală... Îl privește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]