2,953 matches
-
vreo eliberare pe cuvânt de onoare. - Am fost ocupat cu o muncă absorbantă. Dimineața ea se Îmbrăca, se machia, apoi Își inspecta părul, fața, silueta, În trei oglinzi felurit luminate - oglinda din dormitor, cea din baie și cea din toaleta musafirilor - pe urmă pleca trântind ușa din față. Eu rămâneam cu o jumătate de durere de cap și o jumătate de durere de inimă. Ceea ce Îmi concentra mintea. - Nu știe să se Îmbrace, a continuat Ravelstein. Toate materialele alea fistichii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
pentru toți cei care veneau să‑l vadă pe Ravelstein. Abe lua medicamentul uzual prescris pentru maladia lui, dar nu voia să se știe. Îmi aduc aminte cât de șocat a fost când infirmiera a intrat În camera ticsită de musafiri anunțând În gura mare: - E timpul să vă luați AZT‑ul. A doua zi Ravelstein mi s‑a plâns: - Îmi venea s‑o strâng de gât. Oamenii ăștia nu sunt cât de cât instruiți? - Vin din ghetou, a răspuns Nikki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să cer lămuriri. - Ți‑am scris adresa unde să‑l trimiți, mi‑a spus și mi‑a Înmânat un petic de hârtie. - E ca și făcut. - Am să‑ți Înapoiez banii. - Lasă asta! Mă Întrebam dacă nu cumva vreunul dintre musafiri Îi șterpelise o brichetă sau un bibelou și Ravelstein plătea acum răscumpărarea. Dar mi‑am spus că n‑are rost să‑mi bat capul. Îmi vorbise de apetitul lui sexual În continuă creștere. Îmi repeta: - Mă simt excitat, și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
are cel puțin un an În față. - Nu gândeai și tu la fel? m‑a Întrebat Rosamund. - Sigur, dar el n‑ar accepta ca pur și simplu să se târască Înainte. În spital o să fie ferit de prieteni și de musafiri care‑i vor binele. - Chick, el e mult mai sociabil decât tine. Adoră compania. Nu era vorba numai de companie. Oamenii veneau la el cu problemele lor, de parcă se așteptau ca de pe patul de moarte să li se comunice nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
pe Nikki afară din cameră. L‑am culcat În patul cu saltea de puf și cuverturi de mătase. Când și‑a lăsat capul pe pernă, l‑am Învelit cu toate pledurile moi. Apartamentul s‑a golit curând. Când mai soseau musafiri Întârziați, Nikki apăsa pe buton ca să țină ușa liftului deschisă și le spunea: - Abe ar fi fost atât de fericit să vă vadă, dar a luat fel de fel de medicamente și nu știe singur pe ce lume e. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
oftează femeia. De ce-ați oftat? ─ E adevărat ce-am spus, dar e greu să te obișnuiești cu ideea, zice ea. ─ Des - pi - na! ─ Pasărea mea vrea să iasă din colivie. Știți, de obicei zburătăcește prin casă, dar când am musafiri o închid, să nu deranjeze. Dar poate că dumneavoastră nu v-ați supăra...? Vai de mine, iubesc păsările, zice Pascal. De fapt cred că iubesc toate animalele. Și arborii, adaugă el. Și vișinata. Gazda surâde. Iar Pascal bagă de seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
e gata. Ciorba am terminat-o. Ce mai fac? Goncea o trase de șorț: - Nu mai faci nimic, fă. Ești liberă și faci de te roiești. Nu te-ai prins că dom’ Băcănel e ocupat acuma? Nu vezi că are musafiri?! Afinoghiu îi făcu semn că așa-i, poate să plece, nu mai avea nimic de făcut. - Da io mâine nu viu, chicoti femeiușca. Că mâine e sfântul Miai și Gavrilă și dă gagiul meu bairam. Mergem și la pădure, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
am alungat dictatura! Jost teroriștii!“ A îngenunchiat plutonul. Burtăncureanu a făcut un ușor semn cuiva dinspre garaj. Apăru un ins durduliu, cu o lanternă în mână. - Vandaxoane, strigă Burtăncureanu. Adă niște lumânări de-alea mai groase. Și tricolorele, că avem musafiri. Peste câteva clipe veni flăcăiandrul cu un pachet de lumânări. Îl urma un ins burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nou de jucării. Simțindu-mă datoare, m-am dus către zona care era cunoscută sub numele de bucătărie, ca să nu spun altfel, și am pus apa la fiert. De un singur lucru nu duceam lipsă niciodată, ceaiul. Acum că aveam musafiri, eram obligată să fac un pas în spate și să-mi contemplu stilul de viață sordid, de burlac - cutii goale de bere, mâncare la pachet și așternuturi murdare-pe care îl adoptasem de curând. Gata! Scap de mobile și fac curățenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Unul dintre ofițeri se apropie de barcă și-i Întinse o mână lui Brunetti pentru a-l ajuta să urce pe mal. — Buno giorno, signor commissario. L-am scos din apă, dar, cum puteți vedea, ne-am ales deja cu musafiri. Gesticulă spre nouă sau zece oameni care se Înghesuiau În jurul unui lucru de pe caldarâm, corpurile lor ascunzându-l de ochii lui Brunetti. Ofițerul se Întoarse Înapoi spre mulțime, rostind În timp ce pășea: — Bine. Treceți În spate. Poliția. Abia la apropierea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să afle totul. — Îmi pare rău de prânz, dar dădeam niște telefoane. Nu face nimic. Am luat masa alături de William Faulkner. Un om foarte interesant. De-a lungul anilor, ajunseseră să-și trateze vizitatorii de la ora prânzului ca pe niște musafiri reali, dezvoltaseră glume despre manierele la masă ale doctorului Johnson (șocante), discuția cu Melville (josnică) și despre cât bea Jane Austen (uluitor). — Voi fi acasă la cină, Însă. Mai trebuie doar să discut cu câțiva oameni aici și să aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pe-o mantră: Pippo Patta, Pippo Patta, Pippo Patta. — Poate ni te-ai alătura, Augusto, Întrebă el, ignorându-l pe Brunetti. Nu, nu, trebuie să ajung la aeroport. Mă așteaptă soția pentru cocteiluri, după care, precum ți-am spus, avem musafiri la cină. Trebuia să-i fi spus lui Patta și numele acestor musafiri, căci simpla aducere aminte a puterii lor magice fu Îndeajuns să-l facă pe Patta să zâmbească larg și să-și lovească palmele una de cealaltă, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
alătura, Augusto, Întrebă el, ignorându-l pe Brunetti. Nu, nu, trebuie să ajung la aeroport. Mă așteaptă soția pentru cocteiluri, după care, precum ți-am spus, avem musafiri la cină. Trebuia să-i fi spus lui Patta și numele acestor musafiri, căci simpla aducere aminte a puterii lor magice fu Îndeajuns să-l facă pe Patta să zâmbească larg și să-și lovească palmele una de cealaltă, parcă Într-un gest de bucurie indirectă pentru prezența lor acolo, În biroul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de puțin. — Am fost unde este orice om la locul lui noaptea, dottore: am fost acasă cu soția și copiii mei. — Aici? — Nu, eram În Milano. Și, dacă aș putea anticipa viitoarea dumitale Întrebare, erau și alți oameni acolo, doi musafiri și trei servitori. Când ați ajuns aici? — Astă-dimineață, cu primul avion. Zâmbi și, ducând mâna În buzunar, scoase un cartonaș albastru mic. — A, ce noroc că mai am la mine biletul de Îmbarcare. I-l Întinse lui Brunetti. — Ați vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lemn de la curte stând deschisă, știu că avea să fie prea târziu: prea târziu pentru Viscardi și prea târziu pentru signora Concetta. O găsi acolo, la picioarele scărilor ce urcau din curte, cu brațele ținute la spate de doi dintre musafirii de la prânz ai lui Viscardi, dintre care unul, observă Brunetti, Încă avea șervetul Îndesat după gulerul cămășii. Erau amândoi bărbați foarte corpolenți, acești musafiri ai lui signor Viscardi, și i se păru lui Brunetti că nu era nevoie să țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
acolo, la picioarele scărilor ce urcau din curte, cu brațele ținute la spate de doi dintre musafirii de la prânz ai lui Viscardi, dintre care unul, observă Brunetti, Încă avea șervetul Îndesat după gulerul cămășii. Erau amândoi bărbați foarte corpolenți, acești musafiri ai lui signor Viscardi, și i se păru lui Brunetti că nu era nevoie să țină În felul acela mâinile signorei Concetta, răsucite la spate. În primul rând, era prea târziu, iar În al doilea, femeia nu opunea nici o rezistență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de mamă, este cel mai nobil, cel mai scump și mai drag pentru mine. Vă mulțumesc că m-ați ajutat să fiu un școlar bun, să scriu compuneri pentru revista școlii, să desenez și să cânt. Îmi amintesc ce mulți musafiri au venit la noi în clasă când am avut lecție deschisă. Eram atât de emoționat și doream să nu vă dezamăgesc. Nu îndrăzneam să răspund, dar dumneavoastră m-ați privit zâmbind și mi-ați dat curaj. Toți colegii parcă se
Doar un trecător prin destine.... In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Apostol Lucian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_585]
-
un gest de comandă. Spre surprinderea ei, Alice și-a dat seama că el flutura borcanul în direcția ei. Tonul lui era neașteptat de brutal; de fapt, de-a dreptul bădărănesc. Mai ales dacă luai în considerare faptul că era musafir în casa lui Alice și că abia făcuseră cunoștință. În calitate de soție a directorului, Alice se așteptase la mai mult respect, dar poate că în această eco-comunitate toată lumea era egală. Cu toate astea, Alice s-a decis să nu dea impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
divorț, i-a amintit Hugo cu amabilitate. Și despre faptul că vrei să-l iei pe Theo, a completat el, lipindu-și nasul de capul călduț al copilului pe care, în timp ce Amanda era ocupată să-și ia la revedere de la musafiri, îl luase din nou în brațe. Și ce s-a schimbat? l-a întrebat ea calmă. Lui Hugo i-a venit să urle din cauza șocului. Deci Amanda îl trăsese pe sfoară. Nu avea nici cea mai mică intenție să negocieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
canapea, cu mâinile pe genunchi. I se citea groaza pe chip. Ăsta își joacă bine rolul, bombăni... Și-așa devenise ziua monotonă și nici nu mai aveam chef de scris. Îi aduse un pahar cu apă de la bucătărie și, în vreme ce musafirul îl dădea pe gât, întrebă într-o doară: - Dacă nu sunt indiscret, acest geamantan este plin cu bani? Înregistră anticipata mișcare afirmativă a capului. Bancnote mici, presupun... Musafirul aruncă o privire rapidă către geamantanul înfipt în mijlocul încăperii. Apa scursă de pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de scris. Îi aduse un pahar cu apă de la bucătărie și, în vreme ce musafirul îl dădea pe gât, întrebă într-o doară: - Dacă nu sunt indiscret, acest geamantan este plin cu bani? Înregistră anticipata mișcare afirmativă a capului. Bancnote mici, presupun... Musafirul aruncă o privire rapidă către geamantanul înfipt în mijlocul încăperii. Apa scursă de pe el udase deja covorul rotund, dar se părea că această informație nu prezenta niciun interes pentru individual speriat. - Mici, domnule, evident. Bancnote mici, nu trebuie să fie tot
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o pură întâmplare - pe care aș putea să o înțeleg, ne despărțim prieteni, eu rămân cu ploaia și cu reumatismul, dumneata cu banii, iată happy-end-ul - sau cineva a ținut cu tot dinadinsul să producă zâmbete strâmbe, ca la camera ascunsă? Musafirul începu să tremure. Uimirea întipărită pe chipul său nu părea deloc trucată. - Chiar nu înțelegeți? Dumneavoastră sunteți scriitorul, autorul întâmplării nefericite prin care trec de câteva zile. M-ați aruncat în plin coșmar. Sunteți singurul care puteți să spuneți cum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
viața mea, poate fi distrusă mai curând decât ați crede. Se ridică, merse în bucătărie, deschise furios frigiderul - câteva din bilețelele Luciei își luară zborul ca niște păsări galbene și pătrate -, apoi reveni în sufragerie cu două beri. Îi pasă musafirului una, o desfăcu pe a sa, apoi sorbi cu nesaț. După ce bău, așeză doza pe măsuță și îl fixă pe interlocutor cu o privire de gheață. - Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă conversez cu vreunul dintre
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Accept ideea că s-ar putea să am în față unul dintre cei mai buni comis-voiajori care mi-au bătut până acum la ușă. Sunteți talentat. Ce vindeți? Promit că voi cumpăra orice, v-ați jucat rolul la perfecție. Fața musafirului se lungi văzând cu ochii. Părea stupefiat. Sau nu, nu părea, chiar era stupefiat. Încercă să articuleze câteva cuvinte, dar vorbele refuzară să abandoneze cavitatea bucală. Semăna cu un pește extras din lumea acvatică pentru a fi aruncat în tigaia
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
-o armonică, apoi o aruncă înspre coșul de gunoi aflat lângă birou. De regulă nu nimerea, dar acum observă încântat cum recipientul poposește exact în coș. Punct ochit, punct lovit, uite că te-am nimerit! Aproape că nu auzi întrebarea musafirului. - Se poate ieși prin spate? Îi făcu semn că da, întrebându-se cum ar reacționa dacă intrusul ar solicita dormitorul pentru câteva ore de somn fără vise. Poate că i-aș oferi și o pijama, de ce nu?Geamantanul rămâne aici
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]