2,311 matches
-
o piatră sau la alta, iar marele spătar își strângea pleoapele, apropiindu-le în așa fel ca să lase vederii doar o crăpătură strâmtă, avea o cută adâncă între sprâncene și ținea capul pe spate ca și cum ar fi vrut să pară nedumerit sau chiar jignit. Brâncoveanu schimbă bastonașul aurit în mâna stângă și întinse precaut dreapta spre pietre, întorcând întrebător capul spre cei doi negustori. Cu un aer trist, amândoi aprobară balansându-și bărbile lungi și rare. Gestul voievodului era mai degrabă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doar că la fiecare era adăugată istoria pe scurt a foștilor proprietari, toate terminându-se cu câte o frază tip, care-l puse pe gânduri pe spătar: dăruită fiului său... la anul... luna... Răsfoi vreo zece astfel de foi și nedumerit ridică privirea spre fratele său mai mare. — Ai văzut? De doi, trei ani, „măria sa” și aci glasul stolnicului luă o inflexiune plină de dispreț, este cel mai sărac om din țară, nu mai are nimic, a dat totul zestre fetelor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aflăm, sugeră fericit domnitorul că poate abate în altă direcție atenția de la vestea propriu-zisă. Dar cu ce spune Corai că plănuiește Gin Ali Pașa, cum rămâne? întrebă prințul Constantin. Ștefan prinse cu privirile-i triste licărul ochilor tatălui său, care nedumerit ridică din sprâncene. O clipă voievodul se simți nehotărât, dar când Ștefan aproape imperceptibil dădu afirmativ din cap ca imediat apoi să se întoarcă distrat spre fereastra pe care intra lumina dimineții însorite, Brâncoveanu înțelese că toată greutatea hotărârii rămâne
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
șopti răsărind în convorbirea celor trei fără să-și ceară permisiune în vreun fel. — Poruncă de la doamna să veniți în iatacul măriei sale. A spus că pe nesimțite, unul câte unul; primul să fie beizadea Ștefan. Frații schimbară între ei priviri nedumerite și când Constantin vru să dea un răspuns, observă că băiatul dispăruse ca o nălucă. — Auzirăți? Porunca e poruncă! Și Ștefan îi părăsi pe ceilalți doi, îndreptându-se în direcția iatacului doamnei. Intrând în sala spațioasă cu ferestre largi, rămase
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vecii vecilor. Amin, spuse în românește vodă spre cei trei fii ai lui, pentru că între timp Radu se deșteptase, apoi împăturind foaia i-o înmână turcului, rugându-l să i-o dea spătarului Mihai Cantacuzinul în vederea expedierii. Mustafa Aga privi nedumerit și ripostă: — Expedierea scrisorii este treaba mea. Fie ca pacea lui Allah să fie cu voi! Salută protocolar și ieși lăsând boierii să intre pentru a păzi arestații. Afară se pornise o ploaie măruntă și vântul rece părea că vrea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să o liniștească spunându-i că vodă se odihnește, așa stând în jilț, pentru că rănile se vor vindeca mai repede dacă vor sta în adierea vântului. — Doar să nu se așeze vreo muscă, adăugă el zâmbind. Doamna Marica îl privea nedumerită, cum iese în bătătură, cum își dezleagă măgarul care fusese priponit de o ulucă, cum încalecă și pleacă. Nu-și aducea aminte să-l fi văzut până atunci, și nici să fi auzit pe cineva vorbind despre el. — Gherasim, ieromonahul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
n-am murit, sau nu mi-am rupt picioarele. A doua zi spre prânz s-a afișat în hol lista celor reușiți la examenul de bursă. Eram în capul ei, pe toată școala, cu media generală zece. M-am îndepărtat nedumerit: atunci de ce ieșise așa de prost la Miroși? Fuseseră acolo examenele mai grele? Și dacă și la Cîmpu-Lung aș fi ieșit ca aici? Mai poate cineva să spună că n-ar fi fost tot așa!? Și în minte îmi veni
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
spunea că la tezele lui (și avea dreptate), temele erau în așa fel concepute de el încît nici dacă ai fi stat liber cu manualul pe bancă și tot nu ți-ar fi folosit la ceva. În acest timp priviri nedumerite, dar nu admirative, se ridicau spre mine. Stăteam mai în spate și cei din față se răsuciră și se uitau increduli, nu prea curioși, strâmbi ca în fața oricărei întîmplări care iese din albia obișnuinței: dacă putusem învăța de zece (fiindcă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
grasă și urâtă, te pomenești că nu mai dormi trei zile... Izbucni și ea în râs. - Chiar așa, grasă și urîtă? Eu credeam că trebuie să fie una de-alea ochioase și afurisite... - Nu e! - Bietul Ilie! exclamă ea atunci nedumerită, dar senină. Mai rău o să fie dacă o să-i pară rău, fiindcă eu cu el nu mai mă împac. - Fii fără grijă, n-o să-i pară rău. Dacă vrei să știi, spusei eu îmbătat deodată de propria-mi știință despre
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
apucat de-a fugit... Nu mai puteam însă nici eu să-i repet ceea ce îi spusesem. Gândul trecuse prin capul meu ca un fulger, ea nu-l prinsese și îmi zburase și mie din minte. Am rămas amândoi tăcuți și nedumeriți. - Zici ca eu sunt de vină, reluă ea întru târziu. De ce? Păi aici era! Nu mai știam nici eu de ce. Se purtase bine cu el, îl iubise, avusese încredere. Dar dacă ar fi făcut totul pe dos, să nu-l
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Unde se tot duce?" i-am întrebat pe ceilalți. Unul din ei mi-a răspuns. într-o altă odăiță era nevastă-sa. De-acolo adusese tot ceea ce pusese pe masă. "Și de ce nu vine și ea încoace?!" am spus eu nedumerit. "E unguroaică, mi s-a răspuns, și nu vrea ca ea să audă tot ce discutăm noi!", " Dar știe ce se discută?" Bineînțeles că știe, adică bănuiește." "Și trăiește mai departe cu Codrin?" "Trăiește, e însărcinată, or să aibă și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
funcționar... Nimic... Studii puține, mi se răspunsese și cu o privire de neîncredere: eram prea mic, nu se angaja un funcționar fără state de serviciu, și mai ales la vârsta asta. - De ce nu te întorci la internat? zise atunci Diaconescu nedumerit. Mi-ai spus că ți-ai luat capacitatea... Știu, n-ai bani de taxe, dar să vorbim cu directorul, nu poate să te lase așa pe drumuri... Am ridicat privirea. Era o idee. - Ai dreptate, i-am spus, mă întorc
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
însă când eram cu Miron Paraschivescu, eram liber ca o pasăre a cerului și prietenia care mă lega de el era singurul mit în care credeam... Tocmai se dezbrăca de pijama să ieșim în oraș și rămăsese pe marginea patului, nedumerit și abătut. Era mic, ca și mine, o mână de om, cu picioarele subțiri ca niște țurloaie. - Miroane, zic, ce e pe picioarele tale? Ce ai? De la genunchi în jos picioarele lui erau roșii. El și le mângâia de sus
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
am dus la el acasă să i-l dau, că fusese arestat de curând, dispăruse (îmi spuse soția lui) pe drum, între birou și casă. Tot cam pe atunci fusese arestat și poetul statistician și ceva mai târziu Ion Caraion. Nedumerit, căutam zadarnic un înțeles al acestor destine tragice. Ce să scrii? Și cu toate că aveam în urmă un război și armata în care îmi petrecusem doi ani, acei ani împreună cu războiul erau un subiect aparte pe care gândul nu-l atingea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
-mi regăsesc acea privire, îmi spuneam... Am luat manuscrisul, l-am dactilografiat, apoi l-am băgat în sertar și am uitat de el cinci ani. Obsedați ai scrisului și ai afirmării, dar și iubitori pasionați ai cuvântului scris, mă întîmpinau nedumeriți: - Ce mai aștepți? Dă-i drumul!... Refuzam să accept că sunt scriitor, spuneam, senin, că vreau să mă las de scris. Și ce să fac? Într-adevăr, ce vroiam să fac? Timp de patru ani insidioasa oboseală, care nu mă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
CENTRALE A CONDUCĂTORILOR DE GRUP ȘI AȘTEPTA SĂ-I FIE ADUS AVIONUL. AERUL ERA PROASPĂT ȘI RĂCOROS; ZIUA PROMITEA SĂ FIE ÎNCÂNTĂTOARE. REMARCĂ FAPTUL, DAR ÎL ALUNGĂ CURÂND DIN MINTE. AVEA O SENZAȚIE DE GOL ÎN STOMAC. SE ÎNTREBA, PUȚIN NEDUMERIT, ÎN CE FEL ÎI VA RELATA CELE ÎNTÂMPLATE LUI WADE TRASK. MARIN ÎȘI STRÂNSE BUZELE CU HOTĂRÂRE. NU ERA NICI O ÎNDOIALĂ CĂ EL TREBUIA SĂ FIE CEL CARE ÎI DĂDEA VESTEA. ȘI ÎN CEEA CE ÎL PRIVEA PE EL ÎL PUTEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
AM SUGERAT CĂ S-AR PUTEA GĂSI O SOLUȚIE. DAR VEI FI NEVOITĂ SĂ ACCEPȚI LUCRURI PE CARE NU LE-AI FI ADMIS ÎNAINTE. VOI FACE. NUMAI DACĂ MI-AȘ PUTEA SALVA FAMILIA... Se întrerupse. \ DE CE FACI ASTA? ÎNTREBĂ EA NEDUMERITĂ, PE UN TON APROAPE COPILĂROS. APOI, ÎNAINTE CA EL SĂ POATĂ RĂSPUNDE, PUSE ÎNCĂ O ÎNTREBARE: PENTRU MINE? Asta fu tot. Ea păru să accepte faptul, ceea ce nu era întru totul neobișnuit. Conform planului, era prevăzut ca de acum înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
repede. Gazul afecta grav femeile și era posibil ca efectul produs să fie mai puternic decât al drogului. \ ...Și apoi tu ai spus... Și după aceea eu am spus... Întâi ea refuză să-i facă o relatare detaliată. Era vizibil nedumerită. Repeta întruna că el stătuse tot timpul întins lângă ea pe podea și că trebuia să știe despre ce discutaseră. Reproducea o frază, apoi se uita la el în semiîntunericul din dormitor, clătinându-și capul ca și cum ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
DE RECUNOȘTINȚĂ. PUR ȘI SIMPLU AȚI AVUT NOROC. FEMEIA \ RIVA ALLEN, PARCĂ \ A LUAT LEGĂTURA CU MINE PRIN INTERMEDIUL CELOR CARE O SPRIJINEAU. ÎL ȚINEA PE TRASK SUB SUPRAVEGHERE DE MAI MULTE ZILE, IAR EL TOT DISPĂREA ÎN VIZUINA LUI. ERA NEDUMERITĂ. \ MULȚUMESC, SPUSE MARIN. SE SIMȚEA TERIBIL DE UȘURAT SĂ AUDĂ CLARIFICAREA MISTERULUI ÎN CELE DIN URMĂ. RIVA ALLEN FU ADUSĂ ÎN CAMERĂ. EA INTRĂ FOARTE VESELĂ. AVEA UN AER INTELIGENT, SIGUR DE SINE ȘI APROAPE FERICIT. ÎȘI ABANDONASE ROLUL DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
slab și vînjos. - Îți mulțumesc, fiule, spuse Balducci. Și acum, am luat-o din loc. Se ridică și se îndreptă către arab, scoțând din buzunar o bucată de frânghie. - Ce vrei să faci? întrebă pe un ton sec Daru. Balducci, nedumerit, îi arătă frânghia. - Nu-i nevoie. Bătrânul jandarm șovăi: - Cum vrei. Măcar ești înarmat? - Am o pușcă de vânătoare. - Unde? - În cufăr. - Ar trebui s-o ții lângă pat. - De ce? Nu văd de ce m-aș teme. - Tu nu ești în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu este întâmplător, îmi spun; norocul îmi surâde și o să uit să mor de-atâta întinerire. Și nimeni nu observă că timpul stă în loc doar pentru mine. Îmbrăcat în mire, mă cere de nevastă contra legilor naturii. Eu mă uit nedumerită și-l refuz pentru că știu că este parșiv și mă ademenește în jocul lui etern... „Timpule, ești doar o clepsidră cu nisip”! îl dojenesc. Și totuși mă simt bine în jocul acesta iluzoriu. Măcar o zi să simt că sunt
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
zise deodată caporalul, întorcîndu-se spre gropari și uitîndu-se cu necaz la țăranul care se oprește să răsufle. Auzi?...Țara... locurile... niet frumos! adăugă apoi, arătând cu mâna ținutul și stîlcindu-și graiul spre a se face mai înțeles. Țăranul holbă ochii, nedumerit, cu un zâmbet umil, bolborosind ceva pe rusește. ― Nu pricepe ăsta, don' căprar, limba noastră, zice atunci un soldat, îndreptîndu-se din șale. ― Nici nu-i vina lor că țara-i păcătoasă, adăugă îndată cellalt soldat, proptindu-se în lopată. Toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceasta foarte limpede din chiar vorbele colonelului, din tonul lui, din... M-a întrebat pentru ce anume am fost mutat aici, înțelegi? ― Căpitanul se așezase pe scaun, lângă masa cu hărțile, și se uita întrebător și speriat la Bologa care, nedumerit, răspunse: ― În interes de serviciu, firește. De altfel, în război nici nu se mai ține seama de alte interese... ― Ei bine, colonelul știa, trebuia să știe, și totuși m-a întrebat, zise Klapka mai încet și cu o umbră de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cei ce vorbesc românește. Îi venea să-l îmbrățișeze și să se arunce la picioarele lui, cerîndu-i iertare. Și în cele din urmă, nemaiputîn-du-se stăpâni, murmură cu glas de fericire: ― Petre, Petre, fratele meu... nădejdea mea... Soldatul tăcu o clipă nedumerit. Apoi clătină din cap și zise domol, resemnat: ― Doamne-ajută... 7 Câteva nopți nu mai apăru reflectorul. Apostol Bologa, de veghe în observatorul din șanțurile infanteriei, îl aștepta însă mereu cu atenția încordată, ca să mulțumească pe Klap-ka. În liniștea nopților, tulburată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plecă fruntea. Pe urmă își redobândi încrederea și, pironindu-și ochii cu hotărâre în ochii generalului, vorbi repede, sacadat: ― Știu, excelență... am aflat că divizia noastră, peste câteva zile, va pleca în altă parte... pe alt front... ― Exact, zise generalul nedumerit, mai ales văzând că Bologa se poticnește. ― Atunci, excelență, ― urmă locotenentul brusc, parcă întreruperea i-ar fi dat un imbold nou, ― atunci vă rog să-mi faceți favoarea de a mă lăsa pe mine aici... Ori, dacă aici nu se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]