2,429 matches
-
II-lea? Îi văzusem și poza într-o vitrină, sau într-un ziar, îmbrăcat în cămașă verde. De ce vruseseră legionarii să-l dea jos? Întrebările însă nu-mi stăruiră în minte, ca și Nilă îmi mâneam franzela ca un cal nepăsător... firește... cu pistoalele lor... Trebuia s-o pățească... Mă miram în clipele acelea cum de ajunseseră ei să... Hm!... Și acum... Gheorghe... Megherel... Dar nu mă mai gândii nici la Gheorghe și nici la Megherel. Totul fugea parcă cu viteză
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
câțiva pași prin holdă. Întinse banul luciu babei. Abia-i auzeam glasul: —Babă hăi, iaca, să bei desară un pahar de rachiu cu undelemn... Are să-ți facă bine... Se întoarse cu fața-i tristă la carul lui; băiatul se alătură nepăsător de boi. Doctorul zise scurt: —Mână!... Și pornirăm iar pe drumul lung, fără sfârșit, pe sub văzduhul plin de vârtejuri de foc. După noi, venea băiatul zbârlit. Lângă el, pășea pe gânduri moșneagul. Amândoi, eu și doctorul, ne gândeam la același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dintrodată o simțire neobișnuită își făcu loc în sufletul lui: o adiere de milă pentru cel ce se stângea. Și cuvinte parcă i se ridicau în întrebări. - Chihaia aduse o lumânărică de ceară. Boierul îl privea cum se mișcă, solemn, nepăsător parcă, c-o încrețitură în frunte, deasupra nasului, pe când în el se iezea neliniștea. Omul primi lumânarea și o puse alăturea, pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate. Deodată boierul vorbi: —Bine, omule, dar ce-ai avut? — L-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
juru-le și scuipă cu un blăstăm murmurat spre biserica creștinului. În clipele acelea i se părea departe tare de la ea până la altă lume, de la ea și până la străinii curați și veseli ai mahalalei. I se părea departe. Căci ei treceau nepăsători privind în altă parte, fără griji. Și ea avea într-o clipă o privire de ură spre ei, iar alteori, în colțul ei de fereastră, avea o strângere de inimă. IItc " II" Într-o vreme, primăvara, Haia a prins a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
murdare, plecați asupra acului, bătând încordați cu ciocanul, trudindu-se în toate meseriile, săraci și umiliți; iar acuma umblau încet, se odihneau parcă în soarele auriu de toamnă, care frângea raze și-n ochii lor neliniștiți. Haia Sanis îi privea nepăsătoare de la geamul ei. Înstrăinată a fost în anul acela și de marile zile ale toamnei, de sărbătoarea împăcării și a cuștilor. Nu-i mai aduceau lacrimi în ochi povestirile vechi pe care Sanis, în odihna zilelor acelora, întors de la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i-i spune ce ai de spus... Alexa vătaful intră în adevăr pe poartă și grăbi cătră casă, cum îi era obiceiul. — A venit un om, îi zise Cristina. Te caută pentr-o poruncă boierească... Întorcând spatele cătră pădurar, intră nepăsătoare în casă. Vătaful Alexa o găsi cântând încetișor și privind pe geam la zarzării cei strâmbi și negri plini de horbotă albă de floare. Cum îl simți, se întoarse și-l întrebă dacă nu poftește cozonac ș-un pahar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Aș prefera să fiu privit cu indiferență. E mai tonic. M-am săturat să mă văd protejat de colegi din cauza bolii. Vreau să fiu pe picior de egalitate cu ei. li privesc, gelos, cum umblă ca niște animale sănătoase și nepăsătoare. Nu se tem să respire. Nu se culcă seara cu spaima că nu mai există a doua zi. Se trântesc în pat ca niște nesimțiți sănătoși. Îi detest și îi invidiez. Ei de ce au dreptul la asta, iar eu nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prima care ar fi trebuit să figureze pe lista suspecților era ea însăși, căci dintre toți era singura care avea o poziție prosperă. Se vorbea că știa să-și folosească farmecele ca să-și netezească drumul și că dincolo de aerul ei nepăsător, administrativ, se ascundea un ochi atent la slăbiciunile bărbaților, de care se pricepea să profite la momentul oportun. Ceea ce, la drept vorbind, nu mira aproape pe nimeni. Călugărul, mai ales, dovedea o mare înțelegere la acest capitol: "Femeilor le plac
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fost unul dintre puținele momente când mi-a fost rușine. În rest, am rămas credincios păcatului meu originar. O, știu cum m-aș putea apăra: că toți sîntem inculpați! Chiar și cei mai cuminți. Dacă nu ești învinovățit că ești nepăsător, ești, sigur, învinovățit că ești prea sensibil; dacă nu ești învinovățit că umbli cu capul în nori, te trezești învinovățit că ești prea lucid. De scăpat, nu scapi. A muri nevinovat înseamnă doar a muri prea devreme, înainte de a fi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o pastă moale care te provoca să-ți înfigi degetele în ea. Dar gândul că și cei care sânt aruncați în mlaștini au partea lor de răspundere nu mă oprea să constat că nu mă ridicasem la înălțimile unde domnesc, nepăsători, marii egoiști, marii bolnavi, care nu-și mai pun probleme și n-au nici un regret. Chiar faptul că stăteam pe marginea mlaștinei dezgustat de mine era un indiciu că nu reușisem să obțin o inimă de fiară cum îmi dorisem
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fiului sau, sensei secund, cum îl numeam eu în glumă, care tocmai experimenta noi tehnici de producere a unor culori speciale, marca Nanatsumori. Noi încă aduceam vase aburind îmbietor, pe când bărbații se apucaseră deja să mănânce, vorbind și râzând tare, nepăsători. "Ce neciopliți" schimbam priviri cu Reiko, iar ea, cu demnitatea trufașă a unei regine exilate, părea ca răspunde "ce vrei, suntem la țară aici, foarte la țară, sugoi countryside" (așa spunea de fiecare dată când simțea că se sufocă departe
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
adevărată. O cumpărasem, o primisem cadou, o făcusem eu însumi ori o furasem de undeva, n-aș putea spune cu exactitate. De fapt, acest ultim lucru n-are nici o importanță. Important este că atunci, privind firișoarele de nisip care curgeau nepăsătoare dintr-o jumătate în cealaltă a clepsidrei, ajunsesem să înțeleg exact, să trec prin filtrul sufletului această cursă implacabilă a timpului. Nisipul se scurgea din ce în ce mai leneș. În fluxul lui, reușeam să recunosc fiecare secundă, să identific fiecare fracțiune de secundă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
pot să cred așa ceva...” ... ... ... ... ... ... VI.2. ...”Ai auzit?” “Depinde de veste” “Vestea cea mai senzațională din ultimul secol în acest oraș” “Zău?” “Da. Dar, dacă te miri în halul ăsta, înseamnă că nu știi nimic. Cum poți fi așa de nepăsător, de insensibil, colega? Tocmai dumneata, un condeier cunoscut și recunoscut la nivel republican, o veritabilă personalitate a târgului?!...” “Să lăsăm!...” “Mă rog, modestia-i modestie. Probabil că știi, la fel de bine ca și mine, adagiul ăla care spune că oamenii cu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
aduci luna de pe cer, dacă... El face tot cum are-n minte; rămâne orb și surd chiar și atunci când e clar că are de-a face cu o lecție densă, autentică, sau una bine regizată și... nimic altceva. Rămâne complet nepăsător și incapabil să facă diferența între un farsor și-un sforar sau un om muncitor, conștiincios și talentat. Dacă vrea cine trebuie și dă dispoziție, negru-i alb și albu-i pământiu! Nedreptate, părtinire, ilegalitate sunt, pur și simplu, niște noțiuni
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
dat cei mai mulți bani, fix o sută douăzeci de mărci. Cam atunci mi-am dat seama că e timpul să îmi închei afacerea. Gunther arăta jalnic și bătusem deja toate cartierele de lux. Văzusem lacrimi, frică, uimire, milă, oameni furioși sau nepăsători, priviri bănuitoare. Dar absolut toți s-au grăbit să scoată bani din buzunar pentru a nu l mai vedea pe Gunther. Se zice că o pisică moartă aduce ghinion, dar mie mi-a adus noroc. Și mulți bani. M-am
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
prima dată, m-am simțit ca la Jude cata de Apoi: ochii divinității care mă sfredelesc. I-am zâmbit frumos. Rușinată, am lăsat privirea în podea. Anica, o femeie la vreo cincizeci de ani, durdulie și cu obrajii roz, dădea nepăsătoare cu aspiratorul. Cred că era cel mai haios aspirator pe care-l văzusem în viața mea: mic, rotofei - așa, ca Anica -, roșu, cu ochi și gură desenate, iar în dreptul nasului începea furtunul. Pă mântul uscat și pietricelele căzute din pantofii
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
sună de ieșire. Îmi bag caietul în ghiozdan. Ușor, aproape cu tact. Scot apoi tricoul din bancă, trăgând cu coada ochiului la colegi, ca să văd dacă observă. Ia stai așa. Auzi, ce tricou e ăla? Care, ăsta? mă prefac eu nepăsător. A, e cu Del Piero. Mișto, nu? Pff, mișto, mișto. Nu mi-l dai mie la oră? Ha, ha. Ce vorbești? Și eu cu ce mă îmbrac? Ți-l dau pe-al meu. Nu pot, n-am cum, nu mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
apoi ridicându-i-se brusc în gâtlej, se stăpânea cu toate puterile să nu vorbească în acele clipe în care glasul i-ar fi tremurat sub imperiul emoției și să nu arate nici ce simte și chipul îi era aproape nepăsător, cu o sprânceană ușor ridicată, urmărind totul cu o atenție rece, ușor ironică, și doar fibrele subțiri ale mușchilor fălcilor palpitau, trădându-l. La fel și acum. Ca de fiecare dată când se simțea prea cuprins de emoție, se străduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ferestre, între bagajele unui grup gălăgios de adolescenți care făceau planuri extravagante pentru vacanță. La ora la care a ajuns, gara Mangaliei era aproape pustie, câțiva turci ofereau camere de închiriat, nici unul nu s-a apropiat de el, văzându-l nepăsător și numai cu o gentuță, prea semăna cu un navetist venit la lucru. Orașul încă dormea, s-a plimbat agale pe străzile goale, a privit un timp țăranii care se îndreptau în pas iute spre piață, cu coșuri cu legume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
moară cu povara asta? Și atunci? Atunci ea ce trebuie să facă? Învârtea dintr-odată cu furie aproape bețișorul prin aer, întorcea într-o parte ochii din nou umezi, privea fix spre capătul terasei, unde doi bătrâni citeau sub umbreluțe colorate, nepăsători la culorile cerului ce se amestecau, calde și aprinse, în timp ce o soră subțire și blondă le pregătea niște licori pe o tavă, apoi punea bețișorul pe umărul lui Andrei Vlădescu: „Tu, care ai citit atâta filosofie, ai fi în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pătrundea de afară pe ușile-fereastră larg deschise către lumina și cerul limpezit. Fiecare cu câte o cană mare cu cafea, așezate alături, pe o tavă, direct pe parchetul umflat, lângă telefonul mare și negru, ca o absurdă insectă odihnindu-se nepăsătoare pe suprafața murdar-arămie a lemnului. „Am simțit întotdeauna că, atunci când scotocești în lucrurile rămase de pe urma cuiva și mai ales în însemnările lui, nu trebuie să te lași cuprins de amărăciune sau îngândurare, ci că treaba asta trebuie să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bătut. „Ce vrei?“, îl întreba cu bruschețe. „Doar să te văd.“ „Bine, vezi-mă.“ Mergeau până la autobuz fără o vorbă, ea urca repede, făcându-i un semn cu mâna. Pe urmă mașinăria torcea, zumzăia, măcina, orașul colcăitor, aglomerat, zgomotos, imens, nepăsător îl înghițea și ea se pierdea în mulțime. Ura orașul ăsta prăfuit, rece, aprig, copleșitor, amenințător, în care se simțea distrus. Nu orașul îl distrugea, dar era ca și cum n-ar mai fi avut puncte de sprijin în indiferența din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
afle dacă din iubire suferă sau dacă era numai orgoliu sau disperarea că se găsește deodată singur în fața unor drumuri nesfârșite pe care trebuie să le continue, pentru că așa a ales el, în timp ce jocuri și strigăte și voioșie și viață nepăsătoare la înaintarea lui se înșiruie de o parte și de alta a drumului. Ca în visul din noaptea Anului Nou. Încerca să afle și nu putea distinge nimic și atunci își zicea că era suferință din iubire, cum altceva? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de trăsurici. Curînd după aceea, Își pierdu bicicleta. Încerca să Îndrepte furcile din față, cînd un negustor chinez și hamalul lui veniră spre el. Negustorul apucă ghidonul, dar Jim Înțelese că nu Încerca nicidecum să-l ajute. Privi În ochii nepăsători ai chinezilor. Era obosit și primise destule palme. Jim Îi urmări ducînd bicicleta prin mulțime și dispar pe una dintre sutele de străduțe. O oră mai tîrziu, ajunse pe jos În Szechwan Road, dar Întregul sector financiar al Shanghai-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dintre case. — Jim, a venit timpul să-ți dezmorțești picioarele. Fă o plimbare pînă acolo și vezi dacă nu cumva cîntă cineva la pianul cel alb. Jim ascultă zgomotul Încet dar neîntrerupt al motorului camionului. Frank ședea cu spatele rezemat, nepăsător, dar piciorul lui uriaș era sprijinit pe pedala de accelerație. Fața palidă a lui Basie părea o lanternă atîrnată sub copaci. Jim Înțelese că plănuiseră să-l lase acolo. Deoarece nu reușiseră să-l vîndă chinezilor, Îl vor abandona noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]