KorAP: Find »[drukola/base=nepoată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...158 >

3,943 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

în fruntea moralității, dar la vremea când se petrece povestirea noastră, chiar și aceasta dispăruse, virtual. Să luăm un exemplu: William Eastcote, un om excepțional de bun, păstra, probabil, în mintea lui, un grăunte de irațională superioritate, în timp ce în mintea nepoatei sale Anthea, nu exista nici urmă de așa ceva. La noi, snobismul era mai curând de natură intelectuală și morală decât socială. Anumite grupuri își arogau calitatea de arbitri și judecători în chestiuni de superioritate culturală și morală. În ce privește asemenea lucruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
scosese pantofii și își înconjurase cu brațele un genunchi înălțat până aproape de bărbie, îmbrăcat într-un ciorap maro. Fetele nu aveau voie să poarte ciorapi-pantalon colanți, socotiți dăunători pentru sănătate. Hattie era „fetița neglijată“ la care ne-am mai referit, nepoata lui John Robert Rozanov. Avea șaptesprezece ani. Școala la care urma era foarte costisitoare, o școală în parte progresistă în ce privește ideile politice și sociale pe care le promova, în parte de modă veche în ce privește disciplina și înaltul standard al învățâmântului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
acel moment, venea s-o vadă și îi oferea un ceai în oraș. Asemenea întrevederi erau de obicei foarte posomorâte, pentru că Hattie, care acasă nu auzise nimic bun despre bunicul ei, era speriată de el, și atât bunicul cât și nepoata se simțeau stingheriți fiecare de prezența celuilalt. Păstrând și de astă-dată buna-cuviință, John Robert răspunsese prompt la scrisoarea lui Margot. Era de părere că cea mai bună cale de soluționare a soartei copilei era aceea de a o interna la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de vară Papucul. Voi plăti chiria trimestrial, prin ordin bancar, așa cum ați propus. Poate că ar fi trebuit să vă explic de la bun început că nu intenționez să ocup eu însumi casa, ci am închiriat-o ca reședință temporară pentru nepoata mea, Harriet Meynell, și pentru însoțitoarea ei. Cele două tinere își vor purta singure de grijă și nu vă vor deranja; vor circula numai pe poarta din spate. Vă sunt recunoscător pentru bunăvoința Dvs. În conformitate cu prevederile contractului, vă voi înștiința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în timp ce merge. Îi plăcuse rolul tânărului pe lângă Socrate-John Robert. Nădăjduia să se stabilească o rutină a acestor conversații. Mă voi înapoia în America mult mai curând decât îmi propusesem. — O, îmi pare rău... — Poate știi, sau poate nu știi că nepoata mea, Harriet Meynell, va veni să locuiască la Ennistone. — Da? Era prima oară că părintele Bernard auzea de existența unei nepoate. — Aș dori să te ocupi de ea. Părintele Bernard se simți brusc alarmat. Se gândea la o mucoasă obraznică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în America mult mai curând decât îmi propusesem. — O, îmi pare rău... — Poate știi, sau poate nu știi că nepoata mea, Harriet Meynell, va veni să locuiască la Ennistone. — Da? Era prima oară că părintele Bernard auzea de existența unei nepoate. — Aș dori să te ocupi de ea. Părintele Bernard se simți brusc alarmat. Se gândea la o mucoasă obraznică. În orice caz, responsabilități, necazuri, pericole. Câți ani are? — Șaptesprezece, cred. Poate optsprezece. A fost până acum, la un internat. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
o vizită? — Nu văd de ce-ar trebui. Crezi că trebuie? — Cum dorești. Mă rog, asta-i! Când vine domnișoara? — Mâine. Toată lumea-i înnebunită s-o vadă. — Dar de unde se știe? — Se știe. Toți mor de curiozitate să-i vadă nepoata. Vor să râdă. De ce să râdă? — Lumea întotdeauna râde. Și voi două ce-o să faceți? Nu știu. Sper să ne distrăm. — Pentru unii e bine, spuse Ruby. Dar ei nu-i place. — Doamnei McCaffrey? — Mai bine ai veni mâine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Atunci va trebui să mergem la magazin. Nu cred că mă voi duce la Băi. Trebuie să fie un loc atât de public! Pearl își aminti de remarca lui Ruby că lumea așteaptă „să râdă“. Desigur că vestea despre sosirea nepoatei lui Rozanov o fi făcut ocolul orașului. Hattie va fi înconjurată de o curiozitate intensă și nu pe deplin binevoitoare. Teama lui Hattie că va fi „privită“ era întemeiată. Îi spuse: — Oh, nu fi atât de prostuță! — Pearl! — Da, drăguțo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
grupul de la Papuc și dintr-un sentiment cu totul special de teamă, care-l copleșise brusc, o senzație de „tabu“. Imaginea lui Hattie în combinezonul ei alb, îi venea în minte cu intensitate. Când o văzuse, își spusese: „Fata asta, nepoata lui, e primejdioasă, e lucrul cel mai primejdios din lume“. În clipa când își reamintise de acest gând i se înseninase chipul; pentru că nu-i plăcea deloc să-și spună că se simțea mult prea stingherit ca să se apropie, firesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
întâlnise pe părintele Bernard, care le anunțase, cu mândrie, destinația lui. Gabriel gândi pe dată că-i cea mai bună ocazie să treacă și ea pe acolo și să arunce o privire faimoasei fete. Întregul Institut vorbea despre faptul că nepoata lui John Robert Rozanov fusese instalată la Papuc. Se aștepta cu nerăbdare apariția ei la Băi. Gabriel, brusc năpădită de un val de emoție posesivă, pe care o socoti secretă și de care aproape că se simți vinovată, își spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
spuse că ea trebuie să vadă copila și să stabilească relații speciale cu ea înainte de a deveni proprietatea tuturor ennistonienilor. Încercase să ascundă față de Brian și de Adam natura interesului ei. Totodată, ardea să afle dacă John Robert își încredințase nepoata în grija lui Alex. Sugeră ca, după ce aveau s-o vadă pe fată, să-i facă o vizită lui Alex, dar Brian nu avea nici un chef să-și viziteze mama. Deși făcea nazuri, nu-i displăcea să-și demonstreze independența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
care i-o acorda lui Hattie era vagă, distrasă, distrată și forțată. Se afla tot timpul „în altă parte“. Era notoriu faptul că nu-i plăceau copiii și nu-și dăduse nici cea mai mică osteneală să se apropie de nepoata lui, a cărei neîncredere și lipsă de experiență se potriveau aidoma cu monumentala lui stângăcie și lipsă de tact. Relațiile lui cu Pearl fuseseră, deși corecte, și mai lipsite de substanță. Se uitase o singură dată la ea și hotărâse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i răsuflare gâfâită și pe cea a lui Rozanov. — Probabil știi că am o nepoată, Harriet Meynell? Spusele constituiră o surpriză totală pentru Tom. Nu era la curent cu bârfa locală. Știa vag de existența unei asemenea persoane, dar nu o văzuse niciodată, nu se gândise niciodată la ea, și habar n-avea câți ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fost chinuitoare. „Oare mă hipnotizează?“ se întrebă Tom. Dumneata ești persoana de care am nevoie. Dar ce vreți să fac, pentru ce...? — Nu vreau ca o mulțime de oameni, o mulțime de bărbați... O mulțime de bărbați? Să rivalizeze... pentru nepoata mea. Verbul „să rivalizeze“ suna ciudat și străin pentru Tom, așa cum îl rostise John Robert. O clipă, aproape că nu-l înțelese. Dar n-are decât șaptesprezece ani. Și, la urma urmei, de ce nu? Doriți să țin băieții departe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fost atât de înlănțuit încât se temea să nu fie acuzat de ușurință? În mintea lui confuză i se nălucise că John Robert era un soi de clarvăzător smintit. S-ar fi zis că-i jertfea lui Tom propria-i nepoată, dar din ce motiv? Nu era decât un nebun din California, dar un nebun periculos. Tom, însă, era în acele momente prea dominat de John Robert, prea anihilat de vraja tonului său atât de poruncitor, încât să poată vedea propunerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ați fost convins că voi accepta. — M-am gândit că dumneata... am impresia că dumneata... Mi s-a spus că ai un temperament fericit. Mă întrreb dacă-ți dai seama cât de rar e? Nu... da... dar... Și vreau ca nepoata mea să fie fericită. Da, se-nțelege, dar... Pari să fii un tânăr cu o viață curată. În tonul acestei afirmații răsunau ecouri ale educației metodiste din copilăria lui John Robert și ale unor campusuri universitare americane. Tom avu senzația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
eu, poate că ar fi mai bine să plec la Bruxelles, să-i fac o vizită mamei,“ își spuse Emma. Dar știa că n-o va face. Ce s-a întâmplat? întrebă Emma. Ce-a vrut? Să mă însor cu nepoata lui. Ce? Nu. Îți bați joc de mine. Pe cuvântul meu. Vrea să se descotorosească de ea, vrea s-o mărite și m-a ales pe MINE. Nu-i o nebunie, nu-i un banc bun? Tom izbucni în râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
anunțe și pe ea că vin. El are convingerea că poate să-i determine pe oameni să facă anumite lucruri. Și poate să-i determine pe oameni să facă anumite lucruri. — Te poate determina pe tine să te însori cu nepoată-sa? Crezi că nu poate? Timpul o va dovedi. Am acceptat să încerc. Ai acceptat? Ai acceptat asemenea absurditate? Ceva atât de... de... indecent... de imoral? Nu văd ce-i imoral în asta. Se joacă cu tine. O, te asigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în felul ăsta, ești maniac! M-am gândit că s-ar putea să ai și tu nevoie de o schimbare, oricine are nevoie, poate că vrei pe altcineva... Am văzut-o pe fata aceea, Harriet Meynell, Hattie i se spune. Nepoata profesorului Rozanov? Am văzut-o în combinezon și cu părul despletit. Unde, cum...? Am văzut-o la Belmont, printr-un binoclu. Știi că locuiește la Papuc. Arăta... o!... Cum? — Albă. Neîntinată. — A, nu ca mine! Sper să nu te îndrăgostești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cu el. Ultimul lucru din lume la care s-ar fi așteptat era acela de a se pomeni brusc atras de un copil. Într-adevăr, John Robert a fost extrem de surprins când a constatat că, aflat față-n față cu nepoata lui, încerca emoții de o natură cu totul nouă. Ce anume era? Interes, tandrețe, afecțiune Orice-ar fi fost, își ținu sentimentul în strictă rezervă, numai pentru el. Își hotărâse cu multă vreme în urmă „tiparul de viață“, și experiențele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
un enervant element extraneu, un fel de excrescență pe cercul perfect al vieții sale, ceva cu totul din afară. John Robert a reflectat profund asupra acestui fapt și a ajuns la concluzia că fenomenul persista. Începuse să se gândească la nepoata lui cu o obscură înfiorare. În fața ei, însă, nu-și dezvăluia nici un strop de emoție. Mai târziu, mult mai târziu, aveau, uneori, să-l roadă remușcările, acel mușcător „Dacă aș fi...“ care își perforează drum până în miezul sufletului și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
celelalte experiențe de viață. Câteodată, remușcarea îi devia gândurile de la filozofie. Dacă, în trecut, ar fi stabilit între el și Hattie o relație directă, afectuoasă, un modus vivendi obișnuit! Din câte observa la colegii lui, alți bunici erau prieteni cu nepoatele, le țineau de mână, le alintau, le luau pe genunchi, le sărutau. Cu excepția prilejurilor când se aflase alături de ea în mașină sau într-un avion, el n-o atinsese niciodată pe Hattie. Nu o mângâiase pe păr, nu dăduse mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
lucrul pe care-l simțea și pe care gândea că nu poate să-l identifice să fi fost în perpetuă schimbare. Se schimbase oare în ultima vreme, de când Hattie crescuse mare? Cert este că bătrânul era obsedat de gândul la nepoata lui. Pe parcursul anilor când John Robert se gândise continuu la Hattie, o văzuse la intervale foarte rare. Își raționaliza, deliberat, vizitele, și acest lucru nu făcea decât să intensifice misterul care o înconjura pe fată. Mai târziu, își dăduse seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de altă rasă ieșeau din competiție (evreii nu erau excluși, dar singurii evrei pe care-i cunoștea John Robert erau americani.) Alesul trebuia să fie englez și nu trebuia să fie filozof, acest lucru era clar. Discuțiile filozofice cu soțul nepoatei sale nu intrau în perspectivele de viitor ale lui John Robert. Ba chiar orice fel de discuție cu acest individ era greu de imaginat. Băiatul mai trebuia să fie cultivat, student sau absolvent al unei facultăți. Și Hattie, presupunea el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
vâlvă în înalta societate și care însemnase pentru el un simbol al opulenței și puterii sociale. Poate că însăși ideea de a-l alege pe Tom izvorâse pe undeva din dorința, abia formulată în mintea lui, de a-și vedea nepoata „aplecându-se“ să se mărite cu un McCaffrey. John Robert nu intenționase, conștient, să-l domine și să-l prindă pe Tom în cursă, dar, subconștient, o făcuse cu oarecare satisfacție. Acestea constituie, desigur, o sumă de motive mai obscure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]