10,880 matches
-
și vei fi superbă!" (ibidem); "Vintage-ul este un must-have al sezonului" (stilfeminin.ro); "este suficient să adaugi câteva note subtile în cadrul look-ului tău" (cosmopolitan.ro). Jargonul specific poate fi ilustrat de seria de atribute din citatul următor: "Rochia în nuanțe de mandarin din China este flatantă, chic și intrigant" (cosmopolitan.ro). Primul termen (flatant) e un împrumut mai vechi din franceză, intrat în uzul curent; al doilea (chic) e un franțuzism destul de vechi, care (în ciuda eforturilor personajelor lui Caragiale și
Limbajul chic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7341_a_8666]
-
arată liniile norocului, pulverizate pe toate cele cinci degete. Ah, poezia îi venea ca o mănușă". Asta, spre mirarea revizioniștilor recenți de la care abia acum, o dată cu ei, începe literatura română... Analogia cu destinul lui Labiș sare în ochi. Firește, cu nuanțele de rigoare. Noi, comentatorii, spunem mereu același lucru. Fiecare cum poate. Spunem că Vasile Cârlova face parte din generația inițiatorilor de literatură modernă românească, nu cu o plachetă de poezie, nu cu un volum, nu cu zece sau cu o
Armoniile lui Cârlova by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7345_a_8670]
-
presimțirea morții (Radiografiile timpului citite în lumină) și la atrocitățile veacului (o atmosferă de cruzime și de resuscitată păgânătate aflăm în Legea talionului). Doar că poetul este o natură delicată, de o finețe constitutivă, căreia îi repugnă exprimarea fățișă, preferând nuanța, aluzia, sugestia, mult mai poetice, în opinia noastră, decât ostentația și brutalitatea expresiei. Profesarea scrisului ca luciditate, rostire surdinizată (understatement), transfigurare și sublimare îl exprimă, credem, cu fidelitate pe poet. Nu din slăbiciune vitală își exersează acesta asceza, ci dintr-
Noblețea discursului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7346_a_8671]
-
se ia de la început, să se scuture bine cînd simte că a obosit sau că praful inerțiilor s-a așternut. Mie acest rol mi se pare că o reinventează pe actrița Virginia Mirea. Rostește altfel, forța ei are mii de nuanțe, felul în care merge sau se prelinge ca o felină, felul în care trage cu ochiul la istorie și la "omul nou", felul în care accentuază și frazează, felul în care își lasă, uneori, masca să cadă, disperările ei sufocante
Zoia Denisovna Pelț by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7347_a_8672]
-
pianului este contele Obolianinov, admiral interpretat de Gelu Nițu. În vîrtejul de pe scenă, în graba cu care se adaptează lumea, personajul său rămîne static, inert cumva, ca imaginea dintr-o fotografie sepia, plină de mister, de șoapte și tăceri. Cu nuanțe și particularități clare pentru personajele lor sînt, deopotrivă, și ceilalți actori, fiecare dintre ei actori importanți, solizi, care merg pe mîna lui Tocilescu, fiecare colaborator la această montare. Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Gheorghe Dănilă, Dragoș Huluba, Aurelian Bărbieru. Reușita acestui
Zoia Denisovna Pelț by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7347_a_8672]
-
declanșarea unei drame shakespeariene". "Cum priviți lumea?" - întreabă reporterul. "Cu indiferență? Cu o ideologie prestabilită? Cu pasiune? Cu optimism? Cu neîncredere?" În nici unul din felurile acestea", răspunde, surâzând, Tschinag. "O privesc mit Erhabenheit." Cuvîntul german e greu de tradus în nuanța lui ultimă. Erhabenheit desemnează măreția, prestigiul, sublimul. E vorba, așadar, de a privi lumea cu simțul grandorii, al sublimității, al demnității nobile. A o privi din unghiul din care a fost creată...ť Luarea-aminte a lui Andrei Pleșu e din
Un important scriitor mongol: Galsan Tschinag by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7350_a_8675]
-
prin forma hibridă în care cuvântul fusese adaptat în română: se scria bleumarin, urmându-se deci în prima sa parte ortografia (bleu-) și pronunția franceză, în vreme ce finalul (-marin) reproducea pronunția, nu și ortografia originară. În franceză, compusul bleu marine precizează nuanța închisă de albastru printr-o apoziție - substantivul feminin marine ("marină") - care indică reperul vizual: culoarea tradițională a uniformei marinărești. În engleză, culoarea respectivă este desemnată, într-un mod asemănător, prin sintagma navy blue. Cuvântul sudat, cu adaptare parțială, produs în
Culoare înșelătoare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7367_a_8692]
-
împrumuturilor mai vechi și de largă circulație. Bleu și-a păstrat ortografia și pronunția de origine, în ciuda frecvenței cu care este folosit și chiar dacă și-a modificat, de mult, sensul, devenind - din numele unei culori de bază (albastru) - numele unei nuanțe (albastru deschis). Probabil că și bleu, și bleu marine au fost considerate multă vreme elemente franceze neadaptate și de aceea n-au fost cuprinse în dicționare: nu le găsim nici în Dicționarul limbii române ("Dicționarul Academiei", Literele A-B, 1913
Culoare înșelătoare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7367_a_8692]
-
deja în vorbire - cel puțin în cea familiară, în mediile culte, mai mult sau mai puțin franțuzite. La Caragiale apare înregistrată, în conversația de salon din High-life, formula franceză bleu gendarme (culoarea pălăriei purtată de Mița Protopopeasca). Sintagma desemnează o nuanță de albastru identificată tot cu ajutorul unei uniforme: ceva mai deschisă decât bleu marine (așa cum o demonstrează, în absența unor explicații din dicționarele generale, imaginile din internet). Termenul bleumarin/bleu marine apare la mai mulți scriitori interbelici (dintre cei sensibili la
Culoare înșelătoare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7367_a_8692]
-
cu ajutorul unei uniforme: ceva mai deschisă decât bleu marine (așa cum o demonstrează, în absența unor explicații din dicționarele generale, imaginile din internet). Termenul bleumarin/bleu marine apare la mai mulți scriitori interbelici (dintre cei sensibili la dramele intelectuale și la nuanțele de culori): la Camil Petrescu (în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război), la Hortensia Papadat-Bengescu (în Fecioarele despletite), la Gib Mihăescu (în Donna Alba) etc. După cel de-al doilea război mondial, atât bleu, cât și bleumarin sunt
Culoare înșelătoare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7367_a_8692]
-
În internet, pe site-uri care prezintă moda vestimentară sau fac publicitate pentru diferite produse, am întâlnit de mai multe ori forma bluemarin: "Este un adevarat fan al culorii bluemarin" (kudika.ro); "poți alege un model simplu, dar elegant, în nuanțe de bluemarin, negru sau gri închis" (acasatv.ro): "anunț auto: vând Seat Cordoba 6k, berlină, bluemarin" (best-cars.ro). Frecvența cu care forma apare arată că nu e vorba de o simplă eroare de tastare. Ortografia indică o contaminare cu adjectivul
Culoare înșelătoare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7367_a_8692]
-
războiului și realitățile dure ale lumii postbelice reclamă însă o reîntoarcere la istorie, o reînvigorare a umanismului, precipitând astfel sfârșitul modernismului și revirimentul realismului. In varianta sa europeană, reflectând scepticismul și criza spirituală din acei ani, neorealismul postbelic conține puternice nuanțe existențialiste și elemente ale absurdului. În Statele Unite, deși realismul existențialist profesat de Sartre și Camus se regăsește la unii scriitori cum ar fi Wright, Mailer, Ellison, sau chiar Bellow și Updike, el ia preponderent forma unui realism moral, îndeosebi la
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
Arthur Miller în 2005, Norman Mailer și Kurt Vonnegut în 2007. Plecarea lui John Updike amplifică sentimentul că se sfârșește o epocă, la a cărei glorie literară au contribuit din plin eleganța prozei sale, exigența inteligenței, finețea redării detaliilor și nuanțelor, profunzimea introspecției și intuiția alegerii momentului revelator pentru a redescoperi America.
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
se înmulțiseră declarațiile care o prezentau drept o ființă normală, clasică, ba chiar conservatoare. Nimic ieșit din comun, nici un viciu din cele la modă (sado-masochism, droguri, scientologie, experiențe fizice ori psihice extreme), nici un scandal sexual, nici o escapadă erotică (eventul, cu nuanțe de lesbianism). Nimic. O viață de-o banalitate exasperantă. O normalitate menită să te scoată din sărite. Drept urmare, au fost scoase de la păstrare docomentele. Adică diversele declarații făcute de-a lungul vremii de actriță. Ei bine, de data aceasta au
Cum definim normalitatea? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7636_a_8961]
-
mai greu sau nu sunt deloc suportate, stîrnind uri de nestins, grele, compacte, răvășitoare, emanații ale senzației de neputință." (p. 274) În partea a doua, cititorul nu are cum să nu se regăsească în tonul tribulațiilor lui Gabriel Dimisianu, toate nuanțele gravitînd în jurul unui sentiment dominant: sentimentul de zădărnicie pe care i-l inspiră ținerea unui jurnal, sentiment de care nimeni din cei care au avut vreodată o intenție asemăntoare nu au fost scutiți. La sfîrșitul cărții, după un periplu de
Legea inefabilă a jurnalului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7637_a_8962]
-
este ceva absolut frapant. Artificiul identității sintagmelor e menit parcă să satisfacă gustul de cititor al lui Cioculescu însuși. Nu era el cel care recunoștea, în rezumatul matein al lui Montaigne, o expresie tip aparținându-i chiar acestuia din urmă ? Nuanța suplimentară e formidabilă. Și relativizează serios rigorismul științific al teoriilor receptării. Dacă autorul Șerban Cioculescu se pretează unei invocări filologic exacte, cititorul omonim însă nu poate fi prins între ghilimele. Avem, în cele două ipostaze livrești ale lui criticului interbelic
Câteva constatări by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7470_a_8795]
-
de ipocriți trebuie să fim, ca să nu recunoaștem că nimic nu este mai devastator în viața noastră psihică - și prin asta înțeleg că nimic nu ne poate bulversa în mai mare măsură - decît imaginația sexuală, neliniștea cărnii". Și cu o nuanță dură în plus: "noi, bărbații, aceste animale eterne, nu putem intra măcar o dată în somn fără să fi mîngîiat, cu ochii mijiți ai minții, un trup de femeie". E citată cu satisfacție o vorbă din Jurnalul lui Barbellion: "Pentru mine
Dincolo și dincoace de Noica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7475_a_8800]
-
pornește de la definirea specificului estetismului vienez, pentru a configura toată complexitatea mișcării se-cesioniste ca fenomen de avangardă, aflat în corelație cu prerafaeliții englezi, cu les décadents, cu simboliștii francezi și belgieni. E urmărită, de asemenea, cu o salutară grijă pentru nuanțe, efervescența teoretică și pasională stârnită în epocă de artiștii secesiunii, ecourile sociale ale suportului lor teoretic - "aristocratizarea maselor" ca misiune a artei, bunăoară - precum și reverberațiile pe care le-au produs în posteritate. În fine, toată această elegantă dezvoltare poate fi
Portretul unei culturi by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/7476_a_8801]
-
lor reciprocă este întortocheată și deloc lineară: Umblam fără să ne căutăm, dar știind că umblam ca să ne găsim. Și nu e deloc de mirare că dragostea este definită prin nedefiniție ori prin gesturi simple dar misterioase, întretăiate de varii nuanțe ale abandonului. Explică Oliveira: și ceea ce noi am numit dragoste n-a fost poate nimic altceva decât atât, eu stând în picioare în fața ta, cu o floare galbenă în mână, și tu ținând două lumânări verzi, iar timpul ne sufla
Julio Cortázar, scrisori de dragoste by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/7484_a_8809]
-
volumul Chiar dacă? de Ion Beldeanu singura certitudine a autorului este că nu are nicio certitudine. Sau are una singură. Că singurul viitor după care alergăm în viață din clipa în care am deschis ochii este moartea. O carte gravă, cu nuanțe tragice scrisă de unul dintre poeții de certă valoare, dar nu foarte răsfățați de critica literară (cel puțin la sud de Carpați), ai faimoasei generații optzeciste. (Cvasi)Debut în universalitate La doi ani după debutul său în poezie, Ioan-Petru Viziteu
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
traduce cât mai spectaculos, cât mai plastic. Totuși comparația cu originalul în franceză arată că nu s-a respectat întotdeauna stilul mai degrabă reținut, cu respirații scurte și ritm foarte alert, cu termeni preciși, simpli, cultivând repetițiile și o anume nuanță, discretă, de patetism bine temperat. Traducătorul leagă textul, îl face mai clar la nivel epic și mai fluent ca expresie, pierde acea "rugozitate" elegant-dramatică în favoarea unei ironii colocviale. Acesta ar fi, la limită, reproșul de esență: că în textul Monicăi
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
decît să te lauzi pentru răbdarea de a fi continuat lectura, neînchizînd cartea după primele pagini. Straniu este că gustul textelor reușite se simte imediat. Este ceva, în cadența cuvintelor, în ingeniozitatea lexicală sau în ascuțimea tonului, care împrumută frazei nuanțele unei miresme plăcute. Volumul coordonat de Alin Gavreliuc, Alin Tat și Ciprian Vălcan are atît defectul inerent unui tom colectiv cît și calitatea pomenită mai sus: cîteva trufe risipite într-un steril amalgam tematic. De aceea, chiar dacă dorința autorilor de
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
ansamblului: Leonardo sau mitul omului deasupra vremurilor (Roxana Melnicu), Alexandru cel Mare și Sfîntul Augustin în armonia arcului și a lirei (Alexandra Pârvan) și Inconstance, ennui, inquiétude. Pascal și Cioran (Ciprian Vălcan) În rest, majoritatea textelor te indispun prin netezimea nuanțelor și prin platitudinea ideilor. E ca și cum ai călca pe suprafața unor surcele care au fost date la rindea, lăsînd privirii suprafața fără asperități a unor texte moarte, lucioase ca lemnul sec al sicrielor făcute la comandă. Titlul cărții - Ispita alexandrinismului
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
prozator și jurnalist, se recunosc, înainte de orice, chiar de pe copertă, aș zice, prin ingeniozitate. Este acel tip de scriitor care nu se mulțumește cu simpla transcriere a cotidianului, ci așteaptă de la textul literar ceva mai mult, înclinat fiind să caute nuanțele, nișele, candela și mai puțin flash-ul. Numai dacă citim Noi, doi-trei la zece mii, carte publicată în urmă cu doi ani, vedem, fără a focaliza prea mult, cum se conturează această dorință nu de a învesti banalul cu unicitate și
Invitație la inocență () [Corola-journal/Journalistic/7245_a_8570]
-
vise", între etos și patos, face caz de "lexicul heideggerian", de "incertitudini", de "neliniște în fața neantului", de "simțământul tragic al existenței" etc. Pe de altă parte, votantul lui G. Călinescu și prietenul lui Al. Paleologu, e un spirit critic de nuanță galică, "literator de școală franceză", din stirpea ocărâților și prețuiților E. Lovinescu, Zarifopol, Pompiliu Constantinescu. Aceștia din urmă l-au contrariat, după mai bine de cincizeci de ani, pentru că au declanșat pe vremuri o campanie împotriva scriiturii lui Vasile Pârvan
Sărbătoarea lecturii by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7244_a_8569]