2,656 matches
-
aceasta însă, toți observară că intra în detalii, plin de mânie. — Arhitectul acela va fi alungat de îndată de la Misenum, apoi vom vedea ce facem cu el. Clarvăzător, Asiaticus se gândea că acele corăbii nu erau un simplu monument, ci nutreau un vis. Dar pe când vorbea astfel, îl vedea pe senatorul Marcus Vanicius, care avea planuri asemănătoare cu ale sale; acum era un aliat doritor să ajungă la putere, însă urma să devină un dușman aprig în momentul împărțirii ei. Vanicius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alegerii lui Gajus Caesar, învățase toate mecanismele și îl observă cu atenție pe unul dintre cei doi praefecti ai cohortelor pretoriene, Cornelius Sabinus, un fost gladiator pe care însuși Împăratul îl dorise alături de el. În ciuda imensei recunoștințe pe care o nutrea față de Împărat, acesta nu se arătă scandalizat de noul complot. Toată lumea vedea acum câți dușmani avea Împăratul și cât de hotărâți erau aceștia; cele mai mari șanse de victorie le aveau ei, cu siguranță. Sabinus le dădu de înțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un om de treabă“. Îl dezaprob: „Vă Înșelați, hahalera asta lacomă de glorie o să răzbească prin orice mijloace și o să obțină tot ce-și dorește, veți vedea. Deocamdată se antrenează, face vocalize“. (miercuri) Mă obsedează acel nucleu obscur de spaimă, nutrind În subconștient metamorfozele bizare ale visului; ești undeva, aștepți pe cineva cunoscut, o rudă sau un prieten, nu te preocupi de nimic, nu te paște nici o primejdie; te lăfăi Într-o nepăsare crasă, ești ca o balegă de cal aburind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Mă Întorc din nou spre literatură și o găsesc restrictivă, nu-mi folosește la nimic. Nu mai citesc din repulsie. Nu mai pot citi. Orice idee mă ocolește sau, dacă vine, nu mai am cu ce s-o acopăr; mă nutresc din carnea lecturilor trecute. Vorbesc la seminar și mă trezesc ridicol, fiindcă uitasem unele amănunte din À rebours al lui Huysmans, confundând pe Des Esseintes cu Dorian Gray. Sorin A. m-a privit cu ironie. Doi și cu doi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ai o idee generală și o teorie asupra lor. Pentru a pricepe cum trebuie, de pildă, ce era D-na Maintenon față de Ludovic al XlV-lea sau D-na Sevigne față de fiica sa și ce fel de sentimente sau pasiuni nutreau, trebuie să-ți pui mai multe Întrebări asupra tinereții acestor două femei sau, și mai simplu, trebuie să-ți pui una singură, cea dintâi și aproape singura totdeauna, când e vorba despre o femeie: A iubit? Și cum a iubit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ce-l măcina necontenit. E posibil că cei doi să nu se fi Întâlnit cu adevărat decât În aceste scrisori pe care cineva, romancierul, le răsfoiește acum fără să știe cât de mare a fost combustia interioară ce le-a nutrit. Oare suntem mai autentici În jurnal decât În viața reală? Un posibil sfârșit de roman Țigara de foi mai fumegă Între degetele lui; dâra ei de fum, șarpe capricios În aer, este un semnal permanent că aici au loc arderi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care abia-abia îi mai încălziră alba răceală. — După ce termini, don Antonio, hai să stăm de vorbă. Dar ascultă, Eugenia, vino... — Nu, nu, nu, buna-cuviință! - și desprinzându-și mâna din mâinile lui, continuă -: Nu știu ce fel de speranțe te-au făcut să nutrești rudele mele, sau mai degrabă mătușă-mea, fapt e însă că te-ai înșelat. Cum m-am înșelat? — Da, ar fi fost cazul să-ți spună că am un logodnic. — Știu. — Ți-au spus ei? Nu, nu mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un traficant fără inimă. — Adică dumneata pretinzi să depind de dumneata, pentru că nu-ți sunt indiferentă... Oh, nici gând, nici gând, nici gând de-așa ceva. Nici vorbă, Eugenia, nici vorbă! Nu urmăresc să depinzi de mine. Mă jignești și numai nutrind bănuiala asta. Vei vedea - și, lăsând-o singură, ieși cuprins de-o mare agitație. Se întoarse în scurt timp aducând niște acte. — Iată, Eugenia, documentele care-ți atestă datoria. Ia-le și fă ce vrei cu ele. — Cum? — Da, renunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ți pasă ție? — Totdeauna când e vorba de dumneavoastră îmi pasă. — Vrei adică să spui că eu te înșel... — De asta nu-mi pasă. — Vrei să mă faci să cred că, după speranțele pe care te-am făcut să le nutrești, nu ești geloasă? Dac-ați ști, don Augusto, cum și-n ce familie am crescut, ați înțelege că, deși sunt tinerică, sunt departe de povestea asta cu gelozia. Noi, cele din lumea mea... — Taci din gură! Cum vreți. Dar vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bărbatul acela pe-a lui“, și simțeam, de ce să nu-ți mărturisesc adevărul, o anumită satisfacție intimă, ceva inexplicabil, de parcă eu aș fi știut să aleg mai bine decât el și el ar fi recunoscut asta. Iar ea, soția lui, nutrea un gând analog, deși inversat, după cum mi-a mărturisit mai târziu. I-am oferit ajutorul meu pecuniar, tot ce i-ar fi fost de trebuință din averea mea, și la început m-a refuzat. „Voi munci ca să trăiesc și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe semenii, pe frații, pe co-oamenii mei, să se găsească pe ei înșiși și să intre pentru totdeauna în istorie și să-și facă propriul roman. A fi de acord!, uf!; există animale ierbivore și există plante carnivore. Fiecare se nutrește din contrarii săi. Când Cassou menționează trăsătura cea mai intimă, cea mai profundă, cea mai umană a romanului dramatic care e viața lui Pirandello, faptul că a avut-o lângă el, în viața zilnică, pe mama lui nebună - și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
voi mai ridica mâinile din noroiul doctrinelor. Și blestemul patriei mele, al aceleia care va apărea fără doar și poate în viitor, să cadă asupra lor!“ Așa să fie! Așa să fie, zic eu despre savanții, despre filozofii care se nutresc în Spania și din Spania, despre cei ce nu vor strigăte, despre cei ce vor să primim surâzând scuipații ticăloșilor, despre cei mai mult decât ticăloși, despre cei ce se-ntreabă ce anume o să facem cu libertatea. Ei? Ei..., s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau mai bine zis prin intenție - propriu zis prin intensiune -. (De ce oare, de vreme ce avem extesiune și intensitate, să nu avem și intensiune și extensitate?) Îmi trăiesc acum și aici viața povestind-o. Și acum și aici țin de actualitate, care nutrește și topește succesiunea timpului, așa cum eternitatea o învăluiește și-o îmbină. Duminică 3-7 Citind azi o istorie a misticii filozofice din Evul Mediu, am dat din nou peste acea formulare a Sfântului Augustin din Confesiunile sale unde zice (cartea 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fie cam incomodă pentru mine. Se înșelase. Recunosc că am fost supărat când am văzut cartea prima dată, dar asta a fost cu ani în urmă. Piesa nu putea dezvălui mai multe. Aș fi recunoscut cu greu personajele. Aș fi nutrit doar antipatie pentru niște actori care le interpretau. Cu câțiva ani în urmă, când o piesă despre Franklin Roosevelt, numită Răsărit la Campobello, s-a jucat pe Broadway, un reporter a întrebat-o pe Eleanor Roosevelt ce părere are. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lui. Poate nu se preface. La urma urmei, când numele dumneavoastră nu a fost pe lista de supraviețuitori, a tras concluzia că sunteți mort. Trăiește cu această tristețe de mult timp. Poate că e prea dureros pentru dânsul să mai nutrească vreo speranță. — Dacă este atât de distrus, de ce a denigrat amintirea tatălui meu? Se teme să creadă că sunt în viață. Sunteți sigur despre ce și când s-a întâmplat? M-am gândit la părul blond al mamei și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Lake District. Era o întâlnire importantă și nu voiam să risc. M-am pregătit pentru că nu-mi doream să-mi scape nici un fel de cuvinte greșite. Îi spusesem Lisei că nu aveam de gând să pomenesc despre Tally, că dacă nutream speranța să-mi refac căsnicia, nu trebuia să existe reproșuri. Am sunat la ușă și am încercat să-mi încetinesc bătăile inimii. Am trecut printr-o panică groaznică la gândul că Mark nu era acasă, că a găsit o scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
la New York, oraș pe care nu-l văzuse niciodată. Henry se simțea parțial răspunzător pentru eșec, iar dorința profundă de a calma spiritele stârnite de acest mic incident nu făcu decât să Îi apropie și mai mult pe cei doi. Nutrea de mult ideea de a scrie pentru o revistă un articol despre activitatea lui Du Maurier și ceru permisiunea artistului de a-i face o vizită pentru o discuție, propunere care se soldă cu o invitație promptă la New Grove
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
femeia asta, Henry? — Da, mă interesează. Opiniile ei În materie de literatură sunt de o sensibilitate remarcabilă. — Știi bine ce-am vrut să spun, Henry. Ai vreo intenție față de ea? — Intenții matrimoniale, adică? Bineînțeles că nu. — Cred că ea le nutrește față de tine. — Fenimore Înțelege perfect care e natura relației dintre noi. Ea se bazează pe interesul comun față de cărți și de arta scrisului. — Mă mir că ai avut răbdare să-i citești povestirile alea nesărate, zise Alice țâfnoasă. Gelozia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dacă este să dăm crezare cărții de rugăciuni, spuse Henry, forțându-se din nou să zâmbească. Făcu un calcul rapid: Fenimore trebuie să fi trecut de cincizeci de ani, mult dincolo de vârsta la care mai putea avea copii. Să fi nutrit oare cine știe ce vis În care nu trupurile, ci spiritele se reuneau, ei doi lucrând fiecare În biroul său, Întâlnindu-se pentru mese și plimbări plăcute, așa cum făcuseră la Bellosguardo? Acolo funcționase, dar farmecul aranjamentului stătuse tocmai În faptul că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Compton), pregătindu-se să plece a doua zi la mănăstirea benedictină de la Douai pentru a-și Împlini o veche chemare spre preoție. Doamna Peverel era Îndrăgostită de Guy, dar Își ascundea sentimentele din stimă pentru religia lor Împărtășită, În timp ce el nutrea pentru ea un respect cast care, după cum lăsa autorul să se vadă, În alte Împrejurări, s-ar fi putut preschimba Într-un sentiment cu totul diferit. Frank Humber, prietenul lui Guy, care nu avea habar de simțămintele dnei Peverel, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu reușiseră să vadă luminile rampei. Deși prefațase volumul cu o Notă a autorului de o modestie elaborată, recunoscând că el era, practic, o comemorare a eșecului și pledând doar În favoarea ideii compensatorii de spectacol „virtual“, desfășurat În mintea cititorului, nutrise În taină speranța că cronicarii aveau să Îi țină partea față de producătorii care Întâi Îl Încurajaseră și pe urmă se Întorseseră Împotriva operei lui, deplângând faptul că iubitorii de teatru fuseseră privați de plăcerea de a urmări spectacolele și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
schimb, stătea acum Într-un teatru londonez, plătit pentru a urmări o piesă de Henry James. Admira intens, chiar dacă nu Întotdeauna savura, romanele și povestirile lui Henry James, pe care Îl considera supremul tehnician al artei literare, domeniu În care nutrea el Însuși ambiții ( În locuința sa din Chelsea, Într-un sertar al biroului, se afla un roman terminat pe jumătate, iar The Yellow Book, la care colabora și James, Îi acceptase deja spre publicare o povestire). Se uită În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu atâta stăruință spre desăvârșire, mama nu și-a pus la dispoziție numai recolta consumului ei mai degrabă măsurat - ea fuma, cu pioșenie, țigări Orient dintr-un muștiuc auriu -, ci și bonurile valorice pe care un client sau altul, care nutrea simpatii față de ea, nu și față de artă, i le mai oferise pe deasupra tejghelei. Uneori, tatăl, după ce fusese plecat în vreo călătorie de afaceri ca negustor de coloniale, cum își zicea el, îi aducea fiului mult-doritele bonuri valorice. Și calfele bunicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
exact așa cum văzuseră spectatorii în cinematografe că se desfășura întoarcerea fericită a eroilor lor; cât despre submarinele care se scufundaseră cine știe pe unde, cu echipaj cu tot, acelea nu existau în nici o imagine mișcată. Nu, nu ziarele mi-au nutrit încrederea în eroi - părinții mei nu erau abonați la militantul Avanpost, ci la obiectiv-prietenosul Ultimele știri -, jurnalul săptămânal a fost acela care m-a servit în foarte mare măsură cu adevăruri pavoazate alb-negru, în care credeam fără nici o ezitare. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
stare să extragă, din închipuirea că într-o bună zi băiețașul ei avea să creeze ceva frumos, ceve trist-frumos, în orice caz ceva care, prin trista-i frumusețe, să placă, acea speranță ce o făcea să surâdă, pe care o nutrea în cea mai mare taină de îndată ce era vorba de mine și de planurile mele lăudăroase și de făgăduințele mele pline de norișori trandafirii. Curând, surâsul îi pieri, alungat de firea fricoasă pe care i-o crease oroarea căreia îi supraviețuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]