KorAP: Find »[drukola/base=obosi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...325 >

8,125 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

Adam Adam tăcu brusc. Privea În gol concentrat, ca și când ar fi căutat Într-un spațiu nedefinit ceva - imagini, cuvinte, Înțelesuri, trăiri care se destrămaseră fără motiv și refuzau să se reînchege și să permită continuarea povestirii. Ori poate că profesorul obosise doar - nu-mi era foarte clar, așa că m-am abținut să reacționez În vreun fel. De fapt, nici nu văd ce-aș fi putut să fac potrivit și util În situația dată: să comentez, să Întreb, să-i cer să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
cei dintâi, i-au redevenit mobili și funcționali, i-a rotit prin Încăpere ca și când s-ar fi aflat pentru prima oară acolo și Încerca să se familiarizeze cu ambientul. A coborât mâna atârnândă nefiresc În aer și s-a lăsat obosit pe spătarul fotoliului. Simțeam aproape fizic cum oasele și articulațiile i se desțepenesc lent, iar relaxarea Îi irigă treptat corpul și Îi Încurajam caraghios În gând Întoarcerea la viață: hai, băiețică, hai, copăcel-copăcel... Cu mâini Încă nesigure, Adam a desfăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

Te preaslăvim, mărite Baikal...” Episodul 7 UN TAIFAS NU FĂRĂ TÂLC După ce se lămuri asupra rosturilor pe deplin întemeiate, atât de nobile, ale acelui harem-tiparniță, Metodiu, care avea nu puține primăveri în trupu-i tomnatec, simți nevoia să se hodinească. Nu obosesc a lăuda obșteasca osârdie ce văz aici - grăi el către tătar. Ochii-mi se desfată, inima se-nalță. Dar adevăr zic ție, mărite han, că nevrednicele mele picioare sunt departe de cuget și nu mai voiesc a-l asculta. Au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
a spune nimic din ceea ce, îndeobște, îți reține atenția. Aibi încredere în noi, nu te ducem pre tine în ispită de la trebi, nu mai povestim, ci facem puțintică retorică. Șezi colea lângă noi și întinde-te o clipită. Precum noi obosim cu scrisul, așișderea tu cu cititul. Ut pictura, lectura. Nu umbla încrâncenat după înțelesuri și pricini acolo unde însuși izvoditorului îi scapă, ci tolănit cum bine-ți șade la umbra istorisirilor în pârg, lasă creionul roșu în iarbă și privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
caracteristică vârstei, își vârâră ascultători iataganuțele la brâu. — Fraților! - glăsui tătarul, și acest cuvânt, rostit cu putere, se rostogoli ca o chezășie peste stepă. Fraților! Am ascultat aici vorbele pline de miez ale acestui preaînțelept dunărean mazilit și timpanul meu obosit de vuietul vaietelor și-ai vânturilor a vibrat tresărind la zvonurile retoricii! Mare lucru, fraților! De zece ani umblu teleleu, parcă așa se spune, prin stepă, n-am casă, n-am masă, n-am decât o tradiție, fraților! Sunt, scuzați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
extaziase viziriul, urmărindu-și stăpânul. Episodul 38 îN SALA DE FORTZĂ în fine, la flotarea cu nr. 203, sultanul Beșiktaș Mehmet Hamzà își făcu semnul semilunii și se ridică de pe covorul cu bătălia de la Nicopole. Se vedea cât-colo că-i obosit, dar mulțumit. — Ce urmează? - privi el spre cadâna de serviciu. — Masaj sau vernisaj - răspunse dânsa. — Masaj! - hotărî sultanul și-o luminiță ciudată îi sclipi pentru o clipă în ochi. După aceea? - întrebă el cu un glas care îi miră pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
trăsături a păstrat ceva din frumusețea mamelor sale. Păi câte mame a avut? - zise Metodiu. Nu zâmbi, străine, că nu-i de zâmbit - oftă hangiu. A avut două mame, fie-le țărâna ușoară! Câteodată Domnul, în nemăsurata sa lucrare, mai obosește și-atunci de sub mâna sa tremurătoare ies făpturi de care te-ai speria oarecum dacă Dânsul nu s-ar trezi brusc din visare și văzând ce ciudată alcătuire a scos, nu le-ar da o minunată înfățișare a chipului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
porțile larg deschise ale curții boierești, din pridvorul în stil ce mai târziu se va numi brâncovenesc, coborî să-i întâmpine, probabil vestit mai înainte de-o slugă iute de picior, însuși Radu Stoenescu-Balcâzu, un om despre care nu vom obosi să susținem că s-a scris uimitor, nedrept de puțin. Episodul 177 DIALOG ȘI DESCRIERE — De chipul meu, care groaznic la vedere este, nu vă va speria prea tare, îndemnându-vă a face cale întoarsă, cum am mai pățit - grăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
țiganul care le frige și - aici boierul roși ușor - o fată care mi le aduce mie înăuntru, seara, după ce s-au culcat toți. îi dau și ei câte una că e tânără și pofticioasă. Episodul 181 îN CARE POVESTITORII SUNT OBOSIȚI Da, există și asemenea cazuri: o dimineață mohorâtă, cețoasă, de noiembrie, o stare vizibilă de mahmureală, zgomotul tenace, apropiat al unui perforator, un pix care scrie prost - toate acestea și multe altele pot provoca oboseala povestitorilor. Desigur, o împrejurare trecătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
epic, cum s-ar zice, altul de dialoguri, al treilea de descrieri, iar al patrulea de schițarea, conturarea și, atunci când povestea o cere, de introducerea în subiect a noi și noi personaje. E pentru prima oară când toți patru suntem obosiți. S-a mai întâmplat de-a lungul acestei istorii să mai obosească câte unul din noi, în special cel cu descrierile, o fire mai plăpândă și nițeluș astmatic; mărturie stau episoadele cu numerele 23, 71, 104, 160, când descrierile fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
iar al patrulea de schițarea, conturarea și, atunci când povestea o cere, de introducerea în subiect a noi și noi personaje. E pentru prima oară când toți patru suntem obosiți. S-a mai întâmplat de-a lungul acestei istorii să mai obosească câte unul din noi, în special cel cu descrierile, o fire mai plăpândă și nițeluș astmatic; mărturie stau episoadele cu numerele 23, 71, 104, 160, când descrierile fie că lipsesc cu desăvârșire, fie că sunt, estetic vorbind, jenante. Dat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
trebuie spus că nici dialoghistul nostru n-a strălucit tot timpul, dovedind mai ales între episoadele 110-118 (când, e drept, a avut niște necazuri în familieî o totală lipsă de inspirație. însă, așa cum spuneam, e pentru prima oară că suntem obosiți toți patru. într-un fel e o situație amuzantă. în planul nostru de lucru episodul 181 trebuia să fie prezentarea unui ospăț la boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. De curiozitate ne uitarăm pe fișele colegului nostru cu descrierile. Tot ce-a pregătit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
greutate buzele: — Boruncă, Băria-Ta! Ce zici, mă? - nu înțelese Sima-Vodă. — Boruncă, Băria-Ta! - repetă Vasâle. Abia acum își dădu seama Sima-Vodă că feciorul e beat mort. — Poruncă, ai? - făcu el și începu să-i care la palme și pumni, dar curând obosi și se opri, pentru că Vasâle era cât un munte și nici nu se clintise, ba chiar părea că nici nu se trezise din somn în timp ce Vodă asudase pleznindu-l pe unde se nimerea. Gâfâind, Vodă se lăsă pe un divan din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

Uneori. — Și ce culoare avea? — Nu-mi amintesc. Copilotul, care coborâse la rândul său din mașină și observa totul cu atenție, se întoarse spre colegul său și-i spuse tot în franceză, dar cu un pronunțat accent străin: — Nu te obosi. Oricine ar fi fost, acum sunt deja departe și cel mai bine ar fi să plecăm cât mai repede. Ajută-mă să scot apă! Se apucară să tragă de funie, dar imediat Gacel făcu un pas și întrebă cu naturalețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ca și cea mai mare dintre moscheile unde nu se rugaseră niciodată, răcoroasă și întunecoasă; servise probabil de adăpost sigur vreunui trib numeros din timpuri îndepărtate, când pe acele meleaguri încă mai curgea un râu năvalnic care, din motive neștiute, obosise să ude poalele munților. Apa a dispărut, pământul a murit, a fugit vânatul, au plecat locuitorii, iar ca amintire a frumoaselor vremuri au rămas doar peștera, picturile și resturi de oase și coarne de animale. Fiind ascunsă în spatele a două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
văzut o dată, dar eram prea mică și abia mi-l amintesc... Pe mine m-a uimit cât de multe știa. Probabil că ar fi fost omul potrivit ca să unească poporul nostru, dar când s-a întors din Franța era deja obosit de atâtea războaie. — Întotdeauna am crezut că un inmouchar nu se satură niciodată să lupte. — Problema e că acela a fost un război al francezilor, în care bărbații nu luptau față în față cu spada în mână, ci cu avioane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
afectați să primească personal... Bătrânul amenokal, cel mai mare patriarh al triburilor tuarege din regiune, ridică mâna, împiedicându-l să continue cu niște argumente pe care în mod evident nu era interesat câtuși de puțin să le audă. Nu te obosi! îl rugă. Nu va mai fi nici un „de acum încolo“. Ce vrei să spui cu asta? se alarmă celălalt. — Că Sfatul bătrânilor a luat o hotărâre, și când imohagii iau o decizie, nu mai dau înapoi... Din nou făcu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
și când începu să simtă cum ochii i se iritau din când în când și cum, de fiecare dată, îi era tot mai greu să distingă direcția pe care i-o indica busola, ajunse la trista concluzie că risca să obosească fără să înainteze după cum voia în direcția corectă. În cele din urmă se lăsă să cadă la pământ scârbit și epuizat, legă un picior al animalului așa cum văzuse că obișnuiau să facă beduinii, închise ochii și adormi profund, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
înapoi toți banii pe care i-am luat, doar să nu fiu aici sus. — Și ei, să nu se afle acolo jos. Ce facem? Continuăm să ne învârtim. Vântul urla cu mai multă forță. Apoi, dintr-o dată, păru că a obosit să repete de o mie și una de ori același cântec și se potoli. Fără vraja muzicii sale, nisipul se plictisi să mai danseze și începu să revină, foarte încet, la locul lui de origine. Soarele străluci cu puterea sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
teacă un hanger lung și ascuțit de care nu se despărțea niciodată, și apucă mâna dreaptă a prizonierului, ce scoase un profund geamăt de groază. — Nu! aproape că urlă. Nu, te rog! Iartă-mă! Iartă-mă, te implor! Eram foarte obosit și n-am știut ce fac. Călăul său așteptă până când celălalt închise instinctiv ochii ca să nu vadă ce-o să i se întâmple și, chiar în clipa aceea, îi făcu doar o tăietură adâncă pe mână. — Au fost prea multe suferințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

mut, Îl apropie de ceea ce credem noi, În momentele noastre de revelație, că poate să simtă o piatră sau un copac. Să vrei să vorbești despre un bărbat despre care n-a vorbit nimeni, să vorbești despre un bărbat prea obosit să Îți arate cutare sau cutare lucru din micile lui agoniseli de viață. Ai un răgaz acum; căldura umedă a norilor În acest sfîrșit de septembrie se insinuează aproape olfactiv În pereții blocului. Stai la masa de scris și aștepți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
sărace sînt dialogurile noastre interioare În Închipuirea celor care ne surprind În momentele de absență. Cu cît mă Încăpățînez mai mult să scriu despre el, simt că-l trădez. Totul se maculează, capătă trăsăturile vulgare ale propriei mele fizionomii. Am obosit. SÎnt sigură că Grigurcu, care nu-i cunoaște decît poezia, ar putea să-l descifreze mai bine. Așa cum stă acum, de cînd s-a trezit, În halatul cafeniu de casă, adîncit În Scrisorile persane ale lui Montesquieu, pare un personaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
și eu indiferent În fața alternativei pentru că am credința că tot ce se Întîmplă În ultimă instanță e spre bine. — Păi, domnule, față de somnul matale suveran, claustrarea mea e... — Hai s-o lăsăm baltă. Fiecare pasăre pe limba ei piere. Am obosit, n-ai vrea să schimbăm discuția? Mai bine Îți recit ceva din Pessoa: „Să-i imităm pe Perșii din poveste În timp ce-afară, - aproape Războiul, viața, patria ne cheamă, Zadarnic să lăsăm De-afară să ne cheme, să visăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
la televizor? Cei trecuți de prima tinerețe, cărora le-a surîs șansa și-și poartă gloria În buzunar alături de legătura cu chei și de buletinul de identitate, nu mai au nevoie de ea. Cei care nu au obținut-o niciodată, obosiți de atîtea eforturi zadarnice, Încetează de asemenea s-o mai rîvnească. Dar ce fac vitalii, Îndîrjiți, furioșii, ce substituie ei acelei pofte de glorie după ce obiectivul a fost atins? Se retrag la țară, se ocupă de grădinărit, devin rentieri? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
că s-a ales cu o ciomăgeală a-ntîia ce contează cazi o dată cazi de două ori și pînă la urmă Îți iese pasiența nu se poate să nu le rup gura doar știu ce-am trimis acolo europenii au cam obosit Îi salvează tehnica aici nemții sînt ași dar n-au coaie interesanți sînt asiaticii indienii vin cu altceva dar umblă prea mult la simboluri la metafizică e nevoie de o lovitură după ceafă de o realitate violentă o fotografie care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]