13,698 matches
-
deja foarte mult și am o groază de treburi. Dar ne vedem mâine, fără doar și poate. A sărutat mâna Carminei, și-a luat rămas bun de la Ovidiu. Fana și Ela îl așteptau la ușă, și una și alta cu obrazul întins: cereau vama plecării. Pe mâine, s-a mai adresat el oaspeților și aplecându-se de la ușă le-a făcut cu mâna. Da, pe mâine, a spus Ovidiu. După plecarea lui, Fana și-a regăsit încet, încet vivacitatea. Avea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își terminase cafeaua. A așezat ceșcuța cu farfurioara pe masă. Trebuie să mergem și noi, s-a adresat el Carminei. Mai avem o mulțime de treburi. S-a ridicat, s-a apropiat de Fana și aplecându-se, i-a sărutat obrazul. Mulțumim pentru masă, iubita, a fost delicioasă. Habar nu aveai tu ce talente de gospodină zac în mine. Apropo: Îți mai amintești de cartea copilăriei noastre: Habarnam în orașul soarelui? Ce s-o fi întâmplat cu ea? S-au îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-mi este frică de hoți, va mormăi ea cu același ton de reproș și ca o pată albă, mișcătoare, va străbate holul întunecat către dormitor, o va auzi cum se trântește în pat, cum își caută poziția și-și cuibărește obrazul în pernă... Deocamdată Ovidiu doarme împăcat, obosit și mulțumit după dragoste, îmbăiat, deocamdată e al ei, al ei fără nici o îndoială, celulă cu celulă, o ține în brațe, prizonieră a somnului său, deocamdată subconștientul său încă mai este scăldat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o liniște stânjenitoare, Carmina era atentă la gesturile soțului ei, o tresărire pe mușchiul omoplatului stâng, o clătinare nervoasă a capului, mișcarea oscilantă de pe un picior pe altul. Târziu observă lacrimile Sidoniei ce săreau anevoie peste ridurile ce-i cutau obrazul, mari, limpezi, ostentative, oferite cu generozitate. Se auzea ceasul ticăind. Ovidiu nu realiză ce se întâmplă decât când o auzi pe Sidonia suflându-și nasul, se clinti din fața ferestrei, contrariat, se petrecea în sfârșit ceva care-i atrăgea atenția, păși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avalanșă, puternică, vie. Neprevăzută. Era atât de greu să știi ce gândește dincolo de cuvintele ei, dincolo de măștile grăitor alcătuite, ar fi fost edificator să știi ce se întâmplă cu ea seara, după ce întoarce demonstrativ spatele lui Trofin și își așază obrazul în căușul palmei, calmă, gata de somn, cu inima ticăind în interior în timp ce privea alene pantalonii lui Trofin așezați la dungă pe marginea scaunului. Oare cum își rememorează ea toate faptele zilei? Cu luciditate? Cu cinism? Se oprește asupra ororilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și era așa de abătută... Ea nu era persoana care să se poată hrăni cu amintiri, cu himere, ea avea nevoie de ceva apropiat, palpabil, altfel se temea să nu simtă că trăiește în gol... Venise, îi sărutase în hol obrazul, apoi o apucase puțin mai sus de cot, o strânsese. Îi plăcea să-i simtă în palmă carnea. Intrară pe ușă amândoi, legați astfel, degetele lui erau albite de încordare, brațul ei se învinețea, dar nici unul nu scotea un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și-ar fi putut imagina o asemenea întorsătură! Nu greșise cu nimic, era convinsă de asta și totuși...Pe urmă sesiză că spusele Carminei însemnau de fapt o competiție și ea plecase cu inima strânsă, în hol, se sărutaseră pe obraji, erau amândouă ceremonioase. Ne vedem peste un an, murmurase Fana și plecase convinsă că anul va trece cu folos pentru ea, că va ajunge prima, învingătoare, la finiș. După plecarea ei, Carmina se dusese la baie, se demachie cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Se încruntase, trepida de nervi. Dintr-odată se urni din fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate. O libertate pe care tu mi-ai oferit-o, cu multă generozitate, să nu uităm asta. Mă îngrozesc la gândul că ai deveni o femeiușcă așa ca celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o blocă. Un scurt semnal de alarmă i se strecură în sânge. Se simți săltată din fotoliu. Spune-mi, dacă nu mi-ai fi văzut mașina în fața blocului ai fi venit cu el sus? O întrebă cu gura lipită de obrazul ei. Spune-mi, repetă și o scutură. Inutil să te încăpățânezi ești în mâinile mele. Deci l-ai fi adus aici? Nu, ne despărțisem în fața complexului. De ce acolo? Din cauza bătrânei de la etajul întâi. Care bătrână? Una care stă toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trosneau sub pașii lor. Atunci a știut că dincolo de ezitările ei se va căsători cu Ovidiu, a crezut că era posibil între ei un proces de osmoză, el avea un sacou în carouri, părul de culoarea tutunului, pieptănat cu grijă, obrazul bărbierit cu multă atenție, ochii foarte blânzi, nu prea avea chef de vorbă, mergea alături de ea și răscolea cu vârful pantofilor mormanele de frunze, atunci ea a știut că n-ar fi vrut să-l piardă, că el era suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gen de superioară ironie, uite, eu am avut înțelepciunea să trec peste hachițele inimii, părea să spună. Bine că toți îi dădeau bobârnace! Categoric, aerul curat și soarele, contactul zilnic cu atmosfera verii îl favoriza, avea o culoare sănătoasă în obraji, cu mult diferită de pământiul știut de ea pe vremea când omul se afla încă între zidurile tribunalului. Regretă că nu avea timp să șadă prea mult timp în natură, expunerea la soare i-ar fi schimbat cu siguranță figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ajungă la portiera mașinii sale aflate în parcare. Venise apoi o vreme când Ovidiu lipsise, lipsise mult timp. La sfârșitul primei săptămâni, Carmina deja era epuizată, avusese două zile sterpe când "știuse" că vine, se îmbăiase, se parfumase, își masase obrajii, își aranjase cu ondulatorul vârful la păr, cu respirația accelerată, tot mai speriată că el va veni înainte de a isprăvi ea pregătirile, că va auzi cheia învârtită în broască, în timp ce va sta întinsă pe pat cu ochii acoperiți cu pansament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că se afla în mâinile lui. Poate o să se întâmple acum, își zise, crispată și sângele îi coborî din obraji. Poate acum. De îndată ce se văzu dincolo de marginea orașului mașina țâșni înainte, ca scăpată din chingi. Geamul era puțin lăsat în jos. Prin fâșia îngustă aerul pătrundea cu repeziciune în interiorul automobilului. O șuviță de păr i se sălta bărbatului pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai faceți notații personale pe reviste. Nu sunt ale mele sau ale dumneavoastră, sunt un bun comun. Poate altcineva, citind textul, va fi nemulțumit de comentariile dumneavoastră. Pe măsură ce Carmina îi vorbea, omul se ridica în picioare, cu sângele scurs din obraji, cu pleoapele plecate, puțin încruntat, exact ca un elev prins cu cine știe ce șotie. Printre firele de păr rărite se vedea pielea capului galbenă. Vă rog să mă scuzați, murmură Matei, vă rog foarte mult, nu se va mai întâmpla, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
alarmat, nici nervos, am luat micul dejun la bucătărie, ceai, pâine, nuci, zacuscă de vinete. Am coborât împreună scările, nu ne vorbeam, dar eram amândoi surâzători, m-ai condus cu mașina până în poarta uzinei, la despărțire m-ai sărutat pe obraz. Atunci, în timp ce mă îndreptam către poartă, mi-a venit pentru prima oară să plâng. Acel sentiment de mare iubire liniștită era efemer ca puful de la plopi care plutea în aer. Pe urmă am plecat de la plajă. Am fost la cofetărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că recepționera nu-mi plasase pe nimeni, probabil că cei veniți dimineață erau perechi, perechi. Bravo lor! Când am coborât la masa de seară, cu rochia purpurie, rochia Carmina, așa cum i-ai spus tu, vedeam lumea cu ochi foarte limpezi. Obrajii îmi erau fierbinți deși nu stătusem decât o oră la plajă. Știam că-mi șade bine când sunt îmbujorată. Mi-am căutat o masă mai retrasă. M-am așezat de data asta cu spatele la fereastră. Așteptam să mi se aducă comanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Informații de nu știu ce gen îmi intră prin cercul gurii, probabil negru văzut și mai mic desigur decât cercul cănii cu, câinele Ham e cuminte și se joacă singur cu un ziar potolit, fără să mai scoată sunete de monstru marin. Obrazul mi l-am lipit de cadranul unui ceas desenat care s-a șters la mare și acum e făcut cu fard bleu de Prințesa Miau, recunoscută pentru marea ei imaginație în ce privește jocurile neconvenționale. N-am știut de ce m-a atras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ușă, ne futem de toți pereții când sună nevasta... da, puiule, vin acum... de față cu mine... ieșim pe stradă, ne luăm la revedere, pa, zic, te sun... și privește speriat... vreau să-l pup, dar nu pe gură, pe obraz... m-a împins! știi cum s-a ferit?!? Bianca face ochii mari din centru... știi cum s-a ferit? sună tu, pula! că eu nu te sun să te deranjez, că poate ești cu nevasta prin preajmă, da’ sună dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
formă... oarecum, mă faci, îmi trimite el mesaj de la mare, când eu, beată, am avut tupeul să-l sun, dar deja lucrurile se stinseseră, când vine iubita, o întreb pe Bianca peste masă, după ce Filosoful mă pupă, ce chestie, pe obraz, bine că mă bagă în seamă... mâine! îmi șoptește ea, hei? ce-ai vrut tu să spui cu ce-ai scris aici? găsește Bianca prilej să-l cheme la noi la masă, arătându-i un articol, iar el se așază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
când abia venisem de la mare. Mergeți voi mai în față, Miau! mai vorbesc și eu cu Bianca. L-am pierdut, îți închipui, l-am pierdut pur și simplu, stăm la masă, târziu, Filosoful nu venise încă să mă pupe pe obraz, te-ai bronzat, te-ai mai împlinit, mi-a zis și Cezar, aha... deși asta nu mă încântă atât de tare, Miau îmi spune să-i dau un mesaj Păianjenului, să vedem ce face, nu-i spusesem încă ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
mele scrise ca să pot construi o scară spre liniștea mea. Scriu aberant, incoerent și fără logică, cuvinte care spun tot negrul din mine, transfigurat și echivalent cu un somn bun, o masă bună, o îmbrățișare de ajuns, o mângâiere pe obraz de care m-ai îmbolnăvit tu, tata, scriu și propria mea scriere se unește cu mine ca și cum m-aș întregi după o lungă pierdere, cuvinte nenumărate, fără punctuație, mare, nisip, plajă, Păianjen, sărut, să nu te-ndrăgostești, am venit pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
a spus nenorocitei ăleia despre... Se opri la jumatatea frazei. — Despre mesa? îl întreba Eleanor, dar văzând figură jalnică a lui Șam, adaugă: Îmi pare rău, Șam. N-ar trebui să te tachinez. Nu în dimineața asta. Îl săruta pe obraz împăciuitor. El o cuprinse cu brațul și o săruta pe buze. Eleanor îi răspunse pe jumătate la sărut, însă după două-trei secunde îl împinse la o parte. — Nu, Șam... De ce nu? — Te folosești de mine doar ca să-ți mai alini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
asta, zise Eleanor. Adrian își privi în fugă ceasul de mână. — Mai bine ies acum la jogging, altfel n-o să am timp de sauna înainte de pranz. — O să-ți pară rău. — Nu, n-o să-mi pară. Îți promit. O săruta pe obraz, după care ieși. Eleanor privi o clipă în gol, cu un aer necăjit. Apoi se așeza la masă, despături suplimentul duminical al lui Sentinel și se apucă să citească articolul lui Fanny Tarrant din punctul în care o întrerupsese vizita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
vasul de ceramică dacă v-ați sculat. Și văd că v-ați sculat. — Ziceai c-o să stai acolo o lună, îi aminti Eleanor. — Mi-am schimbat planurile. Și, altfel, ce mai faci? întreba el, aplecându-se s-o sărute pe obraz, insă Eleanor îi întoarse spatele și se așeza la masă. — Nu-mi arde să te sărut, Șam. Șam o privi nedumerit. — Ah! făcu el, trecându-și dosul palmei peste bărbie. Am țepi? Sau îmi miroase gură? — Sunt supărată pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mea - cu cincizeci la suta - la treaba asta. Îmi pare rău, Șam! repeta Eleanor. Se apropie de el și-i puse mâna pe braț. — Spune-mi că mă ierți. — Treacă de la mine. Te iert, spuse el. Eleanor îl săruta pe obraz și se așeza în șezlong. — Cât ai de gand să-l mai lași pe Adrian să te terorizeze? întreba Șam. Nu prea mult. Oricât de sinistru ar fi articolul lui Fanny Tarrant, nu poate fi mai sinistru decât clipele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]