142,832 matches
-
unul din cai sărea stîngaci/ pe împiedicatele picioare dinainte,// Prin sfîșierea zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina/ pînă ce ajunseră a fi doar culori/ de podoabă ale zilei,/ zărirăm caii, și toți alergarăm/ să le îmbrățișăm capetele osoase/ cu ochi tulburători./ Iar ei, surprinși,/ se smulgeau din îmbrățișare, clătinîndu-ne” (Copiii-păstori). Starea de tihnă pogoară asupra convulsionatelor reliefuri. O duioasă lentoare, o recuperatoare somnolență, o benefică solaritate par a purifica orizontul cotidian: „Apune luna, e o ceață-n lucruri,/ un început
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
sensibilizată, umanizată) în urma armistițiului cu lumea fenomenală. Irealizarea începe cu propria alcătuire somatică a făpturii auctoriale: „Prin anotimp străin, la ceasul/ cînd aburi ca sudoarea curg pe zidurile lumii,/ vîrtej țîșnit sub pasul meu de frunze/ asurzitor învăluindu-mă./ Cu ochii închiși, oprit în spaima tandră/ eu am rămas cu haita-n răsucire:/ limbi roșii, boturi în ocol, și rug/ suind pe căi de fum spre cer.// Neașteptată, repede pierită, fericită/ mînie a văzduhului!/ Ca dintr-un val m-am reîntors
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
neființa trecutului devenit ficțiune metaforizantă: „Absență a timpului pe un țărm de fluviu oprit./ Și praful tot crește se spulberă/ cenușă a vieții purtată cîndva de puternica undă./ Ne scufundăm în uitare/ și lacrimi de pulbere curg/ din foștii noștri ochi pe fostele chipuri” (Uitare). Solitar „în pustiul rațiunii”, țipînd pentru a se sprijini „de zările genunii”, poetul își rememorează viața populată „de-acele spectre vagi/ cu visul lor bizar de a fi” (Piramida). Spre a mărturisi compasional: „Mi-a fost
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
între ființă și datorie, nu poate încăpea slăbiciunea vreunui clivaj. Rațiunea de a fi și măreția condiției lor le reprezintă incoruptibilitatea, ascetismul, viețuirea curată în imediata vecinătate și în contact nemijlocit cu chemarea păcatului, cu tentația diabolică supremă (banul e ochiul dracului, nu?). Fără integritatea lor, exprimată în cinste și corectitudine, lumea ar eșua în haos. Chiar dacă sensul sacral al existenței mânuitorilor de bani s-a degradat în timp, această castă continuă să funcționeze în virtutea asumării seculare și mutuale a pantonomiei
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
a făcut din el, fără putință de dubiu, un delapidator irevocabil? Un răspuns - cam năstrușnic, recunosc - ar suna astfel: casierul blestemat este un cititor comprehensiv și pertinent al începutului nuvelei lui Caragiale Inspecțiune; acolo i se ia ultimul văl de pe ochi și înțelege că este iremediabil și definitiv condamnat! Lăsând gluma la o parte, voi spune că autorul înțelege să respecte până la capăt regulile jocului de-a ghicitoarea, nelăsând nimic neelucidat. Există în text, drapat cu grijă sub aparențe anodine, un
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
apăsând parcă asupra minții. Un elefant pe catalige, un elefant cu picioare de păuanjen. Picioare gata să cedeze, rezistând spre mirarea tuturor, grație acelor încheieturi fragile, deosebit de mobile, numite amănunte. Pânze de păianjen, picioare fragile, asta era lumea.” (p. 53) Ochiul de sociolog nu dă greș și savoarea acestei literaturi vine exact din amestecul inefabil de umor, ironie, naivitate, candoare, cruzime, cinism, banal și miraculos al amănuntelor vieții de zi cu zi. Mediile surprinse de Dan Lungu sunt cele marginale, oamenii
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
parte/ o bucurie vie fără casă/ tot dau să cînt și ea îmi scapă/ de mine-ndestulată ca-ntr-o moarte/ alienată și pură” (ibidem). O negare ontologică separă ceea ce pare indisociabil: „o legătură numai o negare/ cînd s-ar desface ochiul să separe/ apa de rîu/ și aerul de frunză” (Ci). Din pricina unei defecțiuni (epuizări) a mecanismului universal, axiologia se inversează, puterea devenind slăbiciune iar slăbiciunea devenind putere, într-o perspectivă în care începutul se reneagă, îmbolnăvind eternitatea care s-ar
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
și între vorbe/ glasul cerul aurora” (Romanță). Amplificîndu-se, vidul biografic se arată a fi un vid al Destinului: „Iar e luni/ și nu m-am mai născut/ iar mă voi naște din cînd în cînd/ și pînă să-mi crape ochii/ văd stele vezi...// Numai în copilărie știam/ că m-am născut o dată/ pentru totdeauna./ Atunci mi se dădea toată/ promisiunea pe mînă” (Fișă de identitate). Ori într-o variantă mai puțin tăioasă, divulgă funciara inadaptabilitate a ființei auctoriale: „senzația de
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
a călcat. În principiu, însă, e legalist și crede în Dumnezeu din superstiție. Dacă legile n-ar fi respectate de ceilalți, ce halviță ar mai avea el cînd le calcă? Iar bunul Dumnezeu, drăguțul, pe el l-a luat în ochi de bine, ca Mai Marele din cer al băieților de cartier din lumea asta și din cea de apoi. Cei care-l compară pe Gigi Becali cu Silvio Berlusconi nu greșesc. Deosebirea e de amplitudine - Berlusconi are și un imperiu
Fenomenul Becali by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13202_a_14527]
-
liberă dar și cea mai conflictuală. Mă gândesc la întreaga istorie a Occidentului, nu neapărat la ziua de azi. Întâlnești în istoria Occidentului mai multe bune decât în alte părți și poate... și mai multe rele. “Se creează, chiar sub ochii noștri, un nou tip de civilizație” - În fine, trăgând linie, rămâne faptul că civilizația occidentală este marea civilizație a ultimului mileniu și că nu există astăzi alternativă rezonabilă la modelul occidental. Se creează chiar sub ochii noștri un nou tip
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Se creează, chiar sub ochii noștri, un nou tip de civilizație” - În fine, trăgând linie, rămâne faptul că civilizația occidentală este marea civilizație a ultimului mileniu și că nu există astăzi alternativă rezonabilă la modelul occidental. Se creează chiar sub ochii noștri un nou tip de civilizație. Tot timpul oamenii au făcut altceva, a existat o evoluție care s-a accelerat treptat, începând cu secolul al XVIII-lea, dar nu existau rupturi radicale de la o generație la alta, cea mai mare
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
udat, fotografia soției pe malul lacului, orașul, frunzele și nisipul din mintea ta. Să scrii cu disperare. ș...ț Să nu-ți menajezi cititorul, să-l bagi la idei, la spital, să-i lași urme pe față, pe spate, pe ochi. Fără milă. Să pulverizezi într-una, nu contează ce, dar să pulverizezi. Să rîcîi.“. Un astfel de crez artistic sugerează poate un grad înalt de conștientizare a realului. Paradoxal, absența acestuia definește proza lui Răzvan Petrescu. Experiența trăită, incidentul banal
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
Magritte ori Chagall. Lumea nu poartă nici un înțeles, nu are nici miez și nici rost, ea doar se lasă văzută și descrisă la modul brut, în cantități, forme și cuvinte care au o singură menire, aceea de a se înfățișa ochiului și auzului ca fapte în sine, demne să devină literatură prin propria lor existență. Realitatea se compune, în ritm grăbit, din acumulări de imagini care pătrund în interioritatea personajului-narator, ca în romanele lui Blecher. Lipsește însă starea de perplexitate și
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
în care se joacă. Și care este respectată dumnezeiește. De fiecare actor în parte. Miza filmului! Ce se întîmplă te surprinde la fiecare pas - și de asta impactul este teribil - pentru că nimic nu anunță atîtea fapte cumplite. Nimic nu scoate ochii că acolo se petrec grozăvenii și crime. Dar tu, spectatorul, le simți, te încarci, ești năuc... În premiera cu spectacolul “Chip de foc” de la Teatrul Odeon, în regia lui Felix Alexa, lucrurile stau invers. Adică, mi se spune clar și
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
Mircea Mihăieș Oricine a ținut, vreme mai îndelungată, o rubrică, știe că adeseori căutarea unui subiect poate fi un coșmar. Simți că nu mai ai cuvinte, că aceleași și aceleași teme, aceleași și aceleași personaje îți defilează prin fața ochilor, fără să aducă absolut nimic nou. Totul devine de-un previzibil înfricoșător. O alergare sterilă în cerc, urmărind un vânat ignobil și trăgând în el cu gloanțe de cârpă. Obligația de-a fi mereu inteligent, expresiv, „pe fază”, poate crea
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
ce-și imaginează că problemele României vor fi rezolvate o dată cu intrarea în Uniunea Europeană. Dacă mă uit la viteza cu care „observatorii”, „raportorii”, „consilierii” și „experții” străini își însușesc abilitățile noastre tradiționale (șpaga, traficul de influență, închiderea la momentul oportun a ochiului, intrarea în cârdășie directă cu marii escroci ai neamului etc.), îmi pierd orice speranță. Ar mai fi tineretul, îmi spun. Dar mă mușc imediat de limbă, încercând să-mi înghit cuvintele, pentru că singurii tineri reprezentativi care-mi vin în minte
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
inaugurată în anul 1995. Ca editorialist, Nicolae Manolescu are cîteva teme predilecte de reflecție. Se poate spune că, într-un fel, editorialele sale sînt o combinație a preocupărilor publicistului Nicolae Manolescu din rubricile care l-au făcut celebru: Cronica literară, Ochiul magic și Teme. Cele mai multe dintre texte se află la confluența dintre literatură și politică și discută dintr-o perspectivă morală rolul jucat de scriitori în societatea românească dinainte și de după evenimentele din decembrie 1989. Altele pornesc de la pretextul unor aniversări
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
am cam dat-o în bară! În fine, după ziua de miercuri, încep să mă extrag din prăpastie, să mă adun din spaime și să-mi redevin cît de cît simpatică. Joia stau, pînă pe la prînz, ore în șir cu ochii într-un punct fix. Și deodată, încep să funcționez normal, să-mi încarc plămînii cu aer bun, să văd că afară e soare sau ceață, să ascult muzică, să cînt, să dansez, să-mi sun prietenii, să mă gîndesc la
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
blochez puțin și începe să-mi devină limpede faptul că înaintarea îmi va fi grea. Recunosc chipuri, ne salutăm, ne îmbrățișăm, zîmbim - lucru mare - mă strecor încet printre enorm de mulți tineri și amici. Într-o sălița din dreapta dau cu ochii de Mașa Dinescu - acum zece ani, tot ea mi-a ieșit, luminoasă, în cale -retrasă și calmă. M-am gîndit că ea știe de ce stă acolo. Ne luăm cu vorba, mă uit la ceas, ca să nu pierd discursurile de lansare
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
că orice greutate poate fi spulberată de chestia asta. Îi zăresc și emoția pe sub borurile largi ale pălăriei texane. Vreau să plec și o simt pe Tita lîngă mine, aplecată cumva, pregătită pentru un mic dialog complice. Mă întorc cu ochii plini de lacrimi și îi văd zîmbetul. E fericită! , lumea e a mea. Uneori, joia, poate fi minunat! Cît pentru săptămîni, și luni, și ani.
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
dacă acesta-i e dușan de moarte), ca să nu-și atragă oprobriul strămoșilor de pe pereți. Don Ruy Gomez evocă faptele mărețe ale acestora (ei vorbesc aici prin glasul său!) pentru a fi demn să-i privească, și în viitor, în ochi. Intenția evidentă a lui don Ruy Gomez de Silva e ca și propriu-i portret să li se alăture, cîndva, în galerie, întregind-o. Portretul trebuie tratat întotdeauna cu respect de cel care-l deține. Am îndoieli serioase că Hugo
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
privească și să fie viu. Teroarea Fetei cu cercel de perlă este că, într-un moment incert din viitor, rivala și stăpîna ei o va descoperi nu ca pe o slujnică, ci ca pe un portret independent: „Își va ridica ochii în timpul mesei și va vedea cum mă uit la ea de pe un perete”. Portretul și modelul sînt mereu interșanjabile. Și ne privesc. Și spun povești.
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
propriu-zisă, de marmoră de Paros, oferită alături spre vedere într-o cutie de cristal, o vitrină, o raclă, dacă vreți, de vreo treizeci de cm. pe douăzeci, aproximativ, neavând voie să te atingi de ea, s-o măsori, decât cu ochii - nici ea nu ar mai fi fost necesară. Ca și capul statuii cine știe unde zăcând... Pentru că, dacă ar fi avut capul la locul lui, Victoria de la Samotracia ar fi dispus azi de o fizionomie a ei... încruntată, probabil, înverșunată, patetică, oricum
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
impunerea unui sistem de valori literare complet aberant (comunismul) funcționa încă. Or, un critic care ar fi vorbit despre epocă neputînd să spună tot ce trebuia spus, ar fi avut toate șansele să se compromită singur riscînd să treacă în ochii confraților de breaslă drept un nostalgic al perioadei staliniste. După revoluție, cu atît mai puțin s-au găsit amatori pentru scufundări în mocirla literaturii proletcultiste, chiar dacă filele acesteia constituie probe esențiale la dosarul atît de necesarului și mereu invocatului „proces
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
catalog sau pușcărie), el le mai pune și întrebări arierate, gen: “Ce etate aveți?” (p. 34) Adept teatral al jocului de-a solidaritatea cu oligofrenii, “reporterul” știe să se bage pe sub pielea “interlocutorilor”, făcînd în același timp discret cu coada ochiului cititorului. În fond, comedia “reportajului pe teren” are și ea niște limite de toleranță socială (și estetică). La observațiile lui Ioan Iuliu Plătică despre rolul maistrului, de o platitudine totală și un efect soporific garantat (“De la idee să treacă la
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]