3,226 matches
-
un miros de putreziciune, iar pe acoperiș hornul se Înclină spre miazăzi. Găleata, când se scufunda În adâncul fântânii, scotea un oftat prelung. Cumpăna scârțâia și apa se zbătea lovindu-se de pietre și aruncând În afara ei chipurile ce se oglindiseră Înlăuntru. Vitele mugeau În grajduri și cocoșii din sat cântau zi și noapte cucurigu. Clopotele băteau În surdină, lumânările se răsuceau În sfeșnic și aerul se umplea de șoapte și voci pe care le auzea doar moartea... ...La drept vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Sedusă de toți dușmanii, Strecurată printre timpuri, Ai uitat să-ți numeri anii. De la Decebal încoce, Tu ți-ai cam uitat trecutul, Decebale, Decebale, Unde ți-ai îngropat scutul? Printre marile simboluri, Ți-ai ascuns de tot misterul, Sarmisegetuza doarmne, Oglindind în ea tot cerul. Colinele cu văile întinse, Cu tinda veche din bordei, Cu ulcica de pământ, Ți le-au furat pe toate ei. Drumărind prin munții tăi, Doar în fotă și-ntr-o ie, Ți-au luat aurul și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
verde în iarna, când așteptările se albesc de atâta uitare... Iubire de zăpadă Iubirea are culoarea zăpezii, la colț de stradă câte o stea coboară în fântâna săpată, cu grijă, în suflet A înghețat și ultima fărâmă de iubire, chipul oglindit în apă creionează fața acoperită de ninsori, iar lacrima caldă dezgheață iubirea. În zare ninge cu flori ce nu mor. m-aplec spre mine ca spre o prietenă, nu-mi cunosc sufletul de atâtea așteptări, ochii brodați cu vorbe rebele
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
te rogi, te am învățat să te cunoști... acum e rândul tău să arăți cine ești... Ne naștem și ne plătim datoria față de moarte singuri, chiar dacă viața întreagă căutăm să-i avem lângă noi pe acei în ochii cărora ne oglindim adevăratul fel de a fi. Oricât de bine ne-am simți la un moment dat alături de unele persoane, viața are nevoie și de singurătate căci doar atunci sufletul poate să decanteze faptele noastre și să simtă ce mai e de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
în lumea născută de vorbirea ei; soțul devenise astfel un om al deciziilor mari și definitive mișcate în domeniul public, imbatabil promotor al principiilor etice, el nu auzea niciodată nimic din aceste nobile transmiteri ale soției; dacă s-ar fi oglindit vreodată în apele acelor vorbiri, nu s-ar fi recunoscut în nici un fel, ar fi rămas chiar uimit de existența unui asemenea supraom al abnegației, al eticii și-al dreptății. Războiul se terminase de un an și ceva dar timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
strălucitor de frumoasă. Era încântată că ne vedem din nou ca și cum nu ne-am mai fi văzut de timp îndelungat. Părul, ce nu-i mai era prins în coc (uitare neglijentă sau calcul al unei altfel de cochetării?), i se oglindea în apele „lacului” lui Lamartine și o auzii recitând, ireal, în timp ce tălpile ei goale stârneau, în mișcarea sprintenă ca un dans, iarba catifelată de pe mal. Puseră din nou masa și spre seară mâncarăm împreună, domnul Pavel destupând, vesel - o veselie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Poate numai dorința de a fi. Stătusem cu ei un an și ceva, zi de zi, cinasem de-atâtea ori împreună în sufrageria modestă cu mobilă rurală, sub veghea crucifixului din perete, vorbeam și râdeam, mă obișnuisem cu ei, mă oglindisem în ochii Anei, mă preumblasem primăvara și vara cu ea și sora ei de-a lungul lizierei pădurii și pe malul iazului comunal, familia lor devenise ca propria mea familie, o a doua natură, de care abia acum îmi dădui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în numele căreia se primesc felicitări, iar în alte cazuri invers: forța de a legitima aparența drept adevăr, prin instituirea erorii căreia i se dă liberă trecere în circulația socială. Doamne, îmi spuneam, asta nu poate fi gândirea unui judecător! Gândind, mă oglindeam în ochii ei și nu credeam, privirea i se agățase de mine: „Te iubesc” îmi spuse. Lung nu auzea, vorbea ceva, nu înțelegeam, pentru că o ascultam numai pe ea, nici nu observă neatenția noastră, și nimeni dintre nuntașii acelei seri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lume dintâi. Apoi șoldurile, pulpele ei, picioarele desculțe, cel drept atârnând cu talpa goală pe blana de urs aflată peste covorul persan, moale și caldă. Și toată ființa ei tulburătoare, pe jumătate vederii, pe jumătate ascunderii. O privii lung, mă oglindii în ochii ei ca în apele Lacului Ghenizaret, pe malul căruia au călcat tălpile Mântuitorului, unde s-au rostit primele minuni ale lumii, cea dintâi dintre ele ai fost tu, cu ochii tăi adânci, din depărtări imemoriale, de care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
numai ea știa câte - de oprire a timpului. 4. Timpul trecea însă nepăsător, fără vârstă, încât Ana întâlnindu-l în cerdacul casei, acum când primăvara se afla în toiul împlinirii ei, se opri în fața lui - a Timpului - cât să se oglindească în apele-i adânci și limpezi, căci el avea ochii de o deschidere nefirească în care te puteai răsfrânge cât pofteai; ea se privi doar câteva secunde, aranjându-și părul prins deasupra capului: se bucură că-și păstra tinerețea, neatinsă încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
am în față, direct, eu și tu, cum suntem acum, la fel am fost de-atâtea ori dar nu ți-ai dat seama. Te iubesc! - până când am să-ți repet vorbele astea și tu să nu înțelegi nimic? M-am oglindit adineaori; arăt la fel ca-n ziua când ne-am despărțit, când te-am sărutat aici, în cerdacul acesta, era în seara nunții mele, iar eu în loc să stau nedezlipită de soțul meu, te sărutam pe tine, și cred că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că era miezul nopții, eu de asemeni. - Uit, totdeauna, când vorbești, timpii și vârstele, spusei; ai început să vorbești despre timpul prezent, dar se naște apoi o anumită aură, ce amestecă timpii, identitățile, scoțând la suprafață substanța în care ne oglindim - mereu aceeași -, cât despre vârste, nu; mai știu că uneori sunt foarte bătrân, alteori sclipitor de tânăr, dar nu o tinerețe fără sens, decorativă, ca trestiile în bătaia vântului, ci purtătoare a unui anume destin, magnific, ireductibil, așa cum e vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
preventiv, fără de care principiul nerecurgerii la forță rămânea o simplă vibrație a aerului, lipsită de sens și eficiență! Lucrările celor șase sesiuni ale Comitetului special 23 și dezbaterile pe aceeași temă la sesiunile Adunării Generale a O.N.U., au oglindit o evoluție pozitivă în atitudinea statelor, orientată, în ansamblu, spre recunoașterea utilității, necesității și urgenței definirii agresiunii. Încă de la cea de-a doua sesiune (New York, 1969), Comitetul a început dezbaterile pe baza proiectelor prezentate de fosta U.R.S.S., un grup
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Comitetului special, s-au obținut progrese remarcabile, în sensul că definiția agresiunii căpăta, pentru prima oară, contur juridic, formulându-se un preambul și 8 articole, poziția delegațiilor față de textele formulate, dar încă neacceptate prin consens, în acel stadiu, continua să oglindească diversitatea de păreri. Și totuși, majoritatea participanților la reuniunea de la Geneva apreciau că Națiunile Unite nu au fost niciodată atât de aproape de realizarea acestui deziderat. Sesiunea ulterioară a Comitetului de la New York a confirmat realismul acestei aprecieri. Astfel, în aprilie 1974
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
și realismul propunerilor sale, astfel cum au fost, de altfel, reflectate în textul proiectului de rezoluție. Ce satisfacție mai mare poate avea un diplomat relativ tânăr (aveam 32 de ani) decât să-și vadă propunerile de text din mandatul său oglindite în textul care formase obiectul unor astfel de discuții și care a fost adoptat prin aplauze de către Adunarea Generală a O.N.U., la 14 decembrie 1974, prin Rezoluția 3314 (XXIX). În orice caz, nu am pretins avansarea ca azi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
îmi făceam socoteala că o asemenea femeie n-are nimic din apucăturile celor ce iscodesc cu ochii, zâmbesc cu înțelesuri și ademenesc cu glasul. Îi era frică de mine; abia îndrăznea să rostească cuvintele; în ochii ei mari nu se oglindea nici o gândire. Vra să zică aceasta e femeia care a înșelat pe Dragoș! Nu puteam înțelege cum poate o asemenea femeie să înșele pe Dragoș. După ziua arzătoare de vară, prăfuit și plin de țepi, mă întorceam, iar vătaful mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gândi. Proculus, marele maestru, încercase să-l învețe și asta. Se aplecă deasupra apei, să-și clătească fața. Se gândi recunoscător la cuvintele de iubire pe care Velunda i le șoptise de atâtea ori. În clipa aceea, îi văzu chipul oglindit în apa fântânii. Zâmbea. Înmărmurit, Valerius nu îndrăzni să se miște. Trupul îi fu străbătut de un fior. Velunda era acolo, lângă el. „Rămâi“, se gândi, continuând să privească chipul reflectat în apă. „Rămâi.“ Panglica albă cu care își legase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Foarte mult, Antonius. Îmi doresc să pot plăti împreună cu tine. 39 După victoria asupra lui Antonius și a Cleopatrei, împăratul Augustus adusese la Brixia o veche statuie a Afroditei, de la Alexandria, din Aegyptus. Statuia, care o înfățișa pe Afrodita aplecată, oglindindu-se în scutul lui Marte, fusese donată de Augustus orașului. Ani la rând stătuse în sala principală a Pretoriului, până când fusese cumpărată de Calvia Crispinilla, care reușise să convingă cu banii ei un guvernator din cale-afară de slab... Calvia pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cel mai bun bucătar din întregul Imperiu - ca să nu plece din Gallia și să intre în slujba lui Galba. Nu mai e nimeni aici, cu noi... Până și Ausper a dispărut, strigă Listarius. Zâmbi. Preț de o clipă, îl zărise oglindit într-o fereastră pe tatăl său, un spectru liniștit în cele din urmă, care ridică mâna în semn de salut înainte de a se risipi. Vitellius încerca să deschidă un cufăr bătut cu nestemate. — Ajută-mă! îi porunci lui Listarius. Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trecea, obrajii lui se rotunjeau ușor; expresia încordată și îngrijorată i se topi într-una de mulțumire; trecerea lină a zilelor și a nopților care se ridicau și cădeau peste el se reflecta delicat pe chipul lui, iar ochii săi oglindeau liniștea dealurilor din depărtare. 9 — Și cursul meu de dactilografiat? își întrebă Pinky tatăl într-o dimineață, la scurt timp după Predica din Arborele de Guava, când devenise evident, după părerea ei, că nimănui nu îi păsa că viața din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
au mers spre direcția aceasta a artelor decorative. Există și învățători care insistă în această direcție a artei decorative prin lucrările de quilling și origami, o preocupare constantă a școlii noastre. Arta decorativă este o formă a activității umane care oglindește realitatea prin imagini expresive pe care le regăsim și în arta populară. Este o artă care se lucrează în baza anumitor surse de inspirație cum ar fi: forme geometrice, animaliere, florale și antropomorfe. Profesor, Adrian Grigore CATEDRA DE RELIGIE Profesor
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
E imposibil de spus dacă noi am găsit insula sau am făcut-o. Eu înclin spre cea de-a doua ipoteză, Grimus spre prima. El susține că Tehnologia Conceptuală nu face altceva decât să scoată la iveală existențe care-ți oglindesc conceptele. Eu nu sunt prea sigur. Totuși am făcut insula și e un paradis fertil, îmbelșugat și verde. Grimus i-a dat numele. Insula Kâf. Muntele este muntele Kâf. Dar pentru că nici Deggle, nici eu nu suntem maeștri ai pauzei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
funebre? — SÎntem, respectiv, mîinile lui dreaptă și stîngă. Wilfredo Velludo, la dispoziția dumneavoastră, iar aici, alături de mine, ucenicul meu, bacalaureatul Samson Carrasco. — Încîntat, am completat eu. Călugărița ne examină sumar și Încuviință, indiferentă la perechea de sperietori ce i se oglindeau În privire. — Bine ați venit la Santa Lucía. Eu sînt maica Hortensia, cea care v-am chemat. Urmați-mă. O urmarăm pe maica Hortensia fără să spunem nici pîs de-a lungul unui coridor cu aspect de peșteră al cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
când nu știam că exiști? acum, Soarele răsare mai la răsărit de răsăritul care mi-a fost dat și mult deasupra timpul trecut și Luna este mai a mării și apa limpede mai a izvorului, de când ochii tăi mi-au oglindit gândurile niciodată de acum înainte n-ai să mai poți exista doar în afara mea; cea mai pătimașe latură a parfumului poartă numele tău tu ai făcut zăpada atât de albă, încât iarna îmi ține de cald în toate visele focul
Un prim cântec de dragoste (Descoperire). In: Cântece de dragoste by Vasile Ionac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/523_a_867]
-
Și când vă plictisiți acolo, vă ascundeți după costumele ce stau Înșirate În dulap?! V-ați Întrebat de ce faceți aceste gesturi aberante?” Apucându-l de un nasture de la uniformă, Noimann Își apropie fața de ciudatul personaj. Ochii săi albaștri se oglindiră pentru o clipă În ochii celuilalt. Un damf de alcool amestecat cu parfum ieftin Îi gâdilă nările. „Cu ce drept vă băgați nasul În viața mea intimă?” răbufni el. Piciorul se Încruntă. Fața sa capătă o expresie nedumerită. „Cum de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]