5,154 matches
-
din nou un tot în Câmpiile Elizee, în atemporal. Kathodos-ul lui Gavrilescu-Orfeu este unul reinterpretat, este un mixaj de simboluri, imagini, sensuri mitice, este o variantă, o interpretare a mitului reîntoarcerii, reîntregirii, este suma coborârilor în Infern și a modificărilor ontologice inerente. În nuvela Secretul doctorului Honigberger, doctorul Zerlendi este un cunoscător al literaturii yoghinice, al tratatului lui Pantajali, trecuse de pranayama, obținuse trezirea din somn în termeni tehnici „trecerea de la conștiința stării de veghe la conștiința stării de somn” și
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
sfera discursului despre Dumnezeu și Providență, progresul științific devenind necesar și fără un „de ce”. Al patrulea efect constă în afirmarea omului radical de maximă tehnologizare și de secularizare insinuantă. Radicalismul său relevă un individualism posesiv, anarhic și anti-autoritar. Refuzul conceptului ontologic de persoană face ca prima caracteristică a antropologiei radicale să fie concepția omului ca individ și nu ca persoană. Potrivit acestei concepții, individul poate fi o cărămidă, o pisică, iar persoana aparține, într-un fel, lumii spiritului. De la această concepție
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
diferite evoluții semantice la valoarea de „mască”. Chipul pe care îl imită actorul, diferit de al său, ia același nume - prósopon. Putem spune că prin concepția despre om în substanța sa spirituală-rațională, cultura greacă a pregătit calea spre o dezvoltare ontologică a ideii de persoană. Drama rezidă în identificarea subiectului concret cu substanța și, în acest mod, integrat în natura cosmosului, nu mai este în măsură să exprime valoarea istorică a libertății sale. De aceea omul caută să-și trăiască aspirația
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
fiecare ființă umană în realitatea sa individuală concretă. Termenului de persoană îi este asociat, în mod intrinsec, cel al unei demnități particulare, de respectat. Definiția filosofică se leagă în mod profund de o percepție morală specifică și originală a demnității ontologice care vrea să fie onorată. Natura umană atinge perfecțiunea sa ultimă în persoană, actul de a fi, perfecțiunea tuturor perfecțiunilor”. Emmanuel Levinas (1906 - 1995), prin concepția sa despre „persoană ca și chip”, mută axa de la „ego” la „celălalt”. În timp ce privirea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Conciliului Vatican al II-lea, în elaborarea documentului Gaudium et spes? Pentru Augustin, baza ordinii morale este legea eternă, iar planul lui Dumnezeu este recunoscut ca lege naturală care obligă în conștiință. Este vorba de o sinteză sistematică între gândirea ontologică și gândirea istorico-salvifică. În acest mod, conștiința, ca loc al cunoașterii naturii și al scopului natural al omului, devine spațiul în care omul este direct încredințat sieși, și, în același timp, spațiul de întâlnire cu Dumnezeu în sensul întâlnirii biblice
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
care se referă scrisorile pauline (Ier 31, 31-33)”. Dimensiunea Alianței, subliniată de Häring, în care întrevede deschiderea față de Dumnezeu și față de ceilalți, o putem reciti ca pe o vocație originară la Binele prin excelență, adică Dumnezeu. În paralel cu dimensiunea ontologică a conștiinței, tradiția tomistă a precizat natura intelectuală a aceleiași conștiințe, ca judecată de aplicare a principiului la un act particular oarecare, semnalând, în acest fel, raportul conștiinței ca judecată, cu adevărul principiilor desprinse de la sinderesis, care o precedă și
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
potrivit reflecției autorului, că logos-ul este poate mai necesar decât nomos-ul pentru a gândi persoana, în pofida imaginii neîncrezătoare a filosofiei și a metafizicii. Motivul justificat pe care îl invocă îl constituie raportul dintre valoarea persoanei și status-ul său ontologic, de la care își are originea demnitatea ei. În schimb subiecto-centrismul modern sugerează ideea că subiectul nu-l cunoaște pe celălalt în alteritatea sa, ci îl transformă în obiect disponibil pentru orice manipulare posibilă. În această reflecție se bazează pe personalismul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
loc, Boethius pregătește terenul pentru a răspunde la cealaltă marea întrebare. Cine este persoana? Cui putem atribui caracterul persoanei? Când afirmăm că un oarecare este persoană, nu atribuim doar un predicat moral sau de valoare unui oarecare, ci un predicat ontologic care comportă o valoare și o demnitate axiologică. Persoana este așadar un predicat ontologic la care se conectează un predicat moral de demnitate. La întrebarea dacă nomen dignitatis al persoanei, pus la baza drepturilor umane, este o atribuție independentă, este
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Cui putem atribui caracterul persoanei? Când afirmăm că un oarecare este persoană, nu atribuim doar un predicat moral sau de valoare unui oarecare, ci un predicat ontologic care comportă o valoare și o demnitate axiologică. Persoana este așadar un predicat ontologic la care se conectează un predicat moral de demnitate. La întrebarea dacă nomen dignitatis al persoanei, pus la baza drepturilor umane, este o atribuție independentă, este necesar să răspundem că acesta se fondează pe un anterior nomen substantiale, pe perfecțiunea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
care se conectează un predicat moral de demnitate. La întrebarea dacă nomen dignitatis al persoanei, pus la baza drepturilor umane, este o atribuție independentă, este necesar să răspundem că acesta se fondează pe un anterior nomen substantiale, pe perfecțiunea sa ontologică și pe caracterul în sine al persoanei. Persoana ca substanță primă nu doar există, ci subzistă, adică există în sine, și aceasta indică faptul că este dotată cu interioritate și imanență, spre deosebire de cea materială. În alți termeni, definiția persoanei nu
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
primă nu doar există, ci subzistă, adică există în sine, și aceasta indică faptul că este dotată cu interioritate și imanență, spre deosebire de cea materială. În alți termeni, definiția persoanei nu depinde intrinsec de o alegere morală anterioară, ci de constatarea ontologică a statutului său și a caracteristicilor sale. Din examinarea realității și a gradului de perfecțiune ontologică a persoanei izvorăște admirația și respectul pe care i le atribuim. Pe baza acestei constatări, Possenti face următoarea afirmație: „Într-un anumit mod trebuie
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
dotată cu interioritate și imanență, spre deosebire de cea materială. În alți termeni, definiția persoanei nu depinde intrinsec de o alegere morală anterioară, ci de constatarea ontologică a statutului său și a caracteristicilor sale. Din examinarea realității și a gradului de perfecțiune ontologică a persoanei izvorăște admirația și respectul pe care i le atribuim. Pe baza acestei constatări, Possenti face următoarea afirmație: „Într-un anumit mod trebuie să transferăm în persoană centrul filosofiei, deoarece acolo se află centrul vieții, și acolo stă o
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
sensul că persoana constituie ființa în mod perfect liberă; persoana există și nu poate decât să existe în forma cunoașterii, înțelegerii și deschiderii față de ființă. Cu aceste sarcini nu vrem să susținem că metafizica persoanei constituie o a treia paradigmă ontologică alături de cea a Unului și de cea a Ființei, deoarece persoana este în ființă și îi constituie cea mai înaltă concretizare, și „principiul-persoană” nu face altceva decât să ducă la împlinire paradigma metafizicii ființei.” Același autor încearcă să răspundă la
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
încearcă dizolvarea conceptului de substanță, reducându-l la cel de funcție, constă în a introduce orice afirmație într-o perspectivă evoluționistă: problemele de esență și de origine sunt negate și raportate în cadrul unui evoluționism omni-comprehensiv. În acest mod, și constatarea ontologică, și evaluarea morală nu sunt realizate făcând referire la forme și esențe, ci analizând procesele: legile vieții, ale persoanei, ale eticii, aflate în proces.” 3. Conceptul de persoană la Sfinții Părinți O preocupare activă față de conceptul de persoană o întâlnim
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
prosôpon» nu a fost împrumutat unui sistem filosofic. El se fondează pe experiența comună pe care oamenii o au despre persoana lor, în relație cu celelalte persoane. El este însoțit de termenul mai abstract «ipostază» care adaugă o valoare mai ontologică afirmației unității făcute la nivelul experienței obișnuite a persoanei”. Conceptul de ființă relațională nu se opune afirmării persoanei ca subiect, înțeleasă ca realitate dinamică și cu o orientare spre ceilalți, care tinde să exprime acest dinamism prin activitatea care îi
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
accepte ideea de persoană-de-rațiune” sunt următoarele: aplicarea la toți oamenii echivalează cu o depersonalizare pentru că nu permite o diferențiere a faptului de a fi persoană; în ordinea dezvoltării logice a aprofundării sale, recunoaște că ideea de persoană-de-rațiune contrazice însăși structura ontologică prin care „orice persoană este astfel în mod unic, în virtutea conținutului particular al experienței trăite (internă și externă)”; Persoana văzută din această perspectivă nu poate fi supusă unei legi, pentru că este ființa-persoană care constituie și fundamentul oricărei obediențe. Sferele persoanei
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
exemplară” care unește persoanele care formează o comunitate religioasă fondată pe actul cel mai fundamental care este iubirea, a cărui viață este împărtășită de către discipoli. El recunoaște că actul religios este actul cel mai personal, întrucât are loc la nivelul ontologic al persoanei. Caracterul absolut al „sferei Absolutului” se bazează pe auto-manifestarea și evidența sa. În sfera Absolutului se pot distinge două momente: consistența, care aparține omului și este dată de conștiința omului și conținutul, care poate fi chiar un idol
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
dezvoltare extrem de puternic. Oamenii mor întrucît le place să se imite unii pe alții. Ceea ce înseamnă că moartea nu era, inițal, obligatorie, nu era o necesitate, nu era înscrisă în logica existenței, a desfășurării vieții. numai că, datorită acestui blestem ontologic, datorită acestui instinct al imitației, mai puternic decît rațiunea, moartea s-a generalizat. ne putem imagina acest scenariu : a fost o vreme cînd oamenii nu mureau, dar la un moment dat un om, ca să facă pe grozavul, ca să-i epateze
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ale tristeții procesul este completat de o descindere a spiritului prin vine, ca pentru a ne arăta cât de organic ne aparținem. Răpindu-ne firii și redîndu-ne nouă, tristețea-i o izolare substanțială a firii noastre, în deosebire de împrăștierea ontologică a fericirii. În "accesele" de milă se manifestă o atracție secretă pentru "proastele maniere", pentru murdărie și degradare. Orice monstruozitate este o perfecțiune față de lipsa "bunului-gust" al milei, acest rău cu aparențele reale ale blândeții. În mormanul de pete și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la ce-mi servește un "eveniment"? Istoria universală există doar ca mijloc de autointerpretare. Întâmplările care nu m-au descoperit mie însumi s-au "întîmplat" vreodată? - Față de trecut trebuie să fim mai subiectivi decât față de prezent. Singurătatea-i o exasperare ontologică a ființei noastre. Ești mai mult decât trebuie. Iar lumea-i mai puțin decât ar trebui. Adevărul este o eroare exilată în eternitate. Omul se chinuie să fie măcar o greșeală, precum Dumnezeu un adevăr. Amândoi sânt pe cale cu șanse
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei halucinații. Vremile noi au pierdut în așa măsură simțul marilor sfârșituri, încît Isus ar muri astăzi pe o canapea. Știința, eliminând rătăcirea, a micșorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. De ce, când ne adâncim în taina ei, sîntem prinși de un freamăt patetic și de o tulburare vecină religiei? Să nu fie cumva Devenirea o fugă din Dumnezeu? Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de poezie pe care o atingem în interiorul lumii. Ea nu e numai o înălțime a noastră, ci a existenței înseși. Aceasta se înnobilează treptat înspre irealitate, devenind mai mult prin apropierea de o stare de vis. Irealitatea e un excedent ontologic al realității. Nu recunosc existență decât ființelor ce nu mai aparțin lumii. Acele femei ce n-au scăpat prilejul tainic de a muri zilnic de melancolie... Este ca și cum n-ai fi iubit niciodată decât pe Lucile de Chateaubriand... Mi se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
revelează totuși un adevăr viu? Se poate vorbi despre moarte fără experiența agoniei? Moartea nu poate fi înțeleasă decât dacă viața este simțită ca o îndelungată agonie, în care moartea se îmbină cu viața. Moartea nu este ceva în afară, ontologic diferită de viață, deoarece moarte ca realitate autonomă de viață nu există. A intra în moarte nu însemnează, cum crede mentalitatea curentă și în genere creștinismul, a-ți da ultima suflare și a păși într-o regiune de altă structură
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Nu este paradoxul iubirii de a atinge un vag general, deși ea se orientează înspre o singură ființă? Comuniunea mai adâncă nu se realizează decât prin individual. Iubesc o ființă; dar întrucît ea este un simbol al totului, eu particip ontologic la tot și la esență, în mod inconștient și naiv. Participarea universală a iubirii presupune specificarea obiectului; căci nu poți avea un acces total fără accesul absolut al unei ființe individuale. Exaltarea și vagul în iubire răsar dintr-o presimțire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
când ea nu mai este un obstacol și o rezistență materială, ci arde de focuri lăuntrice și curge de fluidități insesizabile. Sărutul nu e posibil decât într-o astfel de senzație de topire, de comuniune imanentă și fecundă. Existențial și ontologic, sărutul te apropie mai mult de esența intimă a vieții decât o reflexiune îndelungată și complicată. Căci nu prin forme și categorii se ajunge la realitățile esențiale. Și dacă ajungi la acestea în mod inconștient și naiv, ai pierdut ceva
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]