KorAP: Find »[drukola/base=os & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...845 >

21,114 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

crescute alandala și de viță-de-vie, de coloane grecești pe jumătate prăbușite și clasice statui albe, cu brațe lipsă sau capete răsturnate sau socluri sparte, ce-și înclinau stăpânii bătuți de vremuri în unghiuri care pentru orice persoană în carne și oase ar fi fost precare și periculoase. Aerul era plin de mirosul dulce-zemos al eucalipților sau al semințelor de in sau al uleiului de camfor și atât de încins și de viu, că-ți intra în gură și evapora umezeala cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pietre. Comitetul de revendicare al naturii. Apropiindu-mă, am observat un șezlong de plastic alb, așezat la umbra copacului. O fată stătea întinsă pe el, pe-o parte, cu spatele la mine. Când m-am apropiat, fata s-a ridicat în capul oaselor ca să caute ceva în geanta de alături și, recunoscând-o, stomacul mi s-a urcat în gât. — Clio. Clio Aames se opri din ceea ce făcea, se întoarse și își împinse ochelarii de soare, ca o bentiță, peste părul lung și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-n ordine. Acum suntem aici și totul e în ordine. — Clio, am spus. — E-n ordine. Știu. Tu nu mai ești. — Sunt chiar aici. Nu, nu-i așa. Ești moartă. Clio se desprinse de mine și se ridică în capul oaselor. — Ca să știi și tu, zise, cred că arăt foarte bine. Ca să sublinieze ideea, își plimbă mâinile de la sutienul costumului de baie la slip. După o secundă, se uită din nou la mine. — Asta-i partea în care tu ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
buzele și urechile. Stomacul mi se strânse și toate firele de păr de pe corp mi se ridicară, un conductor electric. Tot trupul mă îndemna să fug, să scap. Dar n-am fugit. Când m-am ridicat cu grijă în capul oaselor, o logică superioară preluă controlul, o mână sigură apucă sforile mele de marionetă, îmi întoarse acțiunile de la panică și le îndrumă spre... altceva. M-am surprins inspirând adânc de patru-cinci ori, apoi, cât mai ușor posibil, m-am dat jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și eul de șaisprezece săptămâni perfect, în întregime, fiecare detaliu fiind viu și distinct. Puteam să văd până și visul-amintire derulându-se pe ecranul minții mele, banda încetinindu-și rotirea, pierzându-și coerența și avântul. M-am ridicat în capul oaselor pe sofa. Senzația de claritate se extinse. Totul din cameră, toate lucrurile și relațiile lor cu spațiul înconjurător, toate culorile, lumina, umbrele, texturile, tot spațiul, toată presiunea aerului și toate undele sonore deveniră de-o precizie tăioasă, totul nemilos focalizat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
bibliotecii din living. Partea de sus se rupsese și se prăbușise, îngropându-mă într-o avalanșă de cărți și așchii de lemn. Am tușit și m-am crispat. O coastă fisurată. Pe când încercam cu greu să mă ridic în capul oaselor, se produse o mică alunecare de cărți. Televizorul zăcea cu ecranul în jos, pe covor, la capătul cablului de alimentare întins la maximum, sofaua era răsturnată cu picioarele în sus. Lucrurile erau sparte, aruncate, ciobite și zdrobite, dar erau încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
casă poate arăta exact la fel pe dinafară când pe dinăuntru totul s-a schimbat. Antreul, livingul, bucătăria; totul pare atât de gol acum. Totul e curat. Totul e spălat, măturat, șters de praf, aspirat și pus la locul lui. Oase albite. Toate lucrurile de valoare le-am pus în lăzi, în camera încuiată. Toate lucrurile periculoase le-am îngropat în corespondență protectoare. Am coborât jaluzelele în bucătărie, am tras draperiile în living. M-am așezat câteva minute pe sofa și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
după ce podeaua livingului s-a dezintegrat într-un concept ud și adânc, iar eu am înotat și-am recitat Mantra lui Ryan Mitchell ca să-mi salvez viața, rechinul s-a întors. Era două noaptea și m-am ridicat în capul oaselor în pat, panicat, scăldat într-o sudoare rece, strângând tare cuverturile cu degetele albe. Pereții se strângeau și se întindeau, aruncând umbre stranii și creând ciudate asocierice pluteau prin cameră. Dictafoanele de curând despachetate ale Primului Eric Sanderson murmurau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cunoști părinții. Încă se mai juca încântată cu aparatul foto, așa că am frunzărit rapid cărțile pe care tocmai le cumpăraserăm. Eu luasem un exemplar din Castravetele stricat, autobiografia lui Shunryu Suzuki. Citisem deja Mintea Zen, Mintea începătorului și Trup Zen, Oase Zen. Excursioniștii par să lase în urmă o droaie de literatură Zen și, pentru că era peste tot, începusem s-o citesc. Cumpărasem și un exemplar din Shōgun, deși părea o rescriere, în Japonia feudală, a romanului Război și pace; avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mi s-au blocat și am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile. — Iisuse, am spus, ștergându-mă la gură cu mâneca. Iisuse, îmi pare rău. — Da, zise Nimeni. Curând trebuie să iau niște pilule. Credeți că puteți să-mi aduceți aminte când e timpul să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ape. Mi-am înfipt călcâiele bocancilor în dalele netede de gresie și am făcut un salt înainte pe podea, alunecând pe spate până ce-am ajuns în afara cercului de lumină și a perimetrului trasat de dictafoane. M-am ridicat în capul oaselor, strângându-mi cotul rănit la piept. Luxofagul zăpăcit se rostogoli înăuntrul buclei, o dată, de două ori, ca apa scurgându-se într-un sifon de chiuvetă, apoi își recăpătă controlul. Înotă înapoi la domnul Nimeni și începu să-i dea ocol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
uitându-mă la piciorul ei, minunându-mă în treacăt cât era de mic în comparație cu picioarele mele și cât de comice sunt picioarele în general. Când ochii mi s-au obișnuit cu întunericul, am observat ceva. M-am ridicat în capul oaselor ca să mă conving că văd într-adevăr ceea ce vedeam. Nu era vorba de umbre sau de praful lipicios de pe podea sau de altceva; era cu adevărat acolo. Simțeam gustul bătăilor inimii mele în cerul gurii. Scout avea tatuată o față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și soliditatea a unui lucru din lumea reală. O urgență amfibie, atunci; ceva ce luasem cu mine în vise și-apoi adusesem înapoi. Mi-am scotocit creierii, după care, cu un șoc, mi-am amintit. M-am ridicat în capul oaselor. — Ai un tatuaj pe degetul mare de la picior. — Bună dimineața, zise Scout. Așa e. Era îmbrăcată din nou în hainele mele largi și pe ale ei, înnoroiate, le rula în pachețele ca niște cârnăciori. Am ridicat mâna ca să-mi feresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și la sunetele pe care le scotea ea suflându-l, mișcându-l. Gândurile mă străpunseră ca niște ace încinse. — E aproape miezul zilei, spuse, văzând că mă mișc. De sub ambii saci de dormit, m-am ridicat cu greu în capul oaselor. — Mulțumesc pentru că m-ai învelit. — Păi, cred că era nevoie. După ce înălță un nou „cort“ din hârtie și lemne, Scout suflă în cenușa alb-prăfoasă din mijlocul lui. Am privit-o un timp. — Deci, am spus, acum ce urmează? — Păi, depinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Cu mâinile la ceafă, Scout se întinse pe masă privind cupola. — Mie mi se pare foarte mișto. Ar trebui s-o privești așa. — O, da, e mișto. Doar că e... aiurea. Păstră tăcerea un minut, apoi se ridică în capul oaselor, luându-mă pe după umeri. — Să știi că nu-i decât hârtie. — Doar că nu-i numai atât, nu? Uită-te la ea. — Ba da, e doar hârtie. În copilărie, tu n-ai făcut niciodată igluuri? Eu da, împreună cu tata. Decupezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să existe tipuri de grădinari care să facă vizite bătrânilor savanți pentru a-i tunde și curăța și-n general pentru a-i aranja din când în când ca pe niște arbori, pentru că adevăratul doctor Trey Fidorous, în carne și oase, era la fel de buruienos și de dezordonat ca un teren lăsat în paragină. Părul lui grizonant și des crescuse mai lung decât cel al lui Einstein, într-un fel de chică bezmetică. Un pix înfipt între dinți, două pitite în spatele urechilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ceva. M-am ridicat anevoie în coate, m-am uitat cu ochii mijiți peste marginea cuverturii pentru a observa că cineva era așezat la capătul patului. Fidorous. Mă târâsem sub pleduri încă îmbrăcat, așa că m-am ridicat încet în capul oaselor. — Ce? — În caietele astea, ai trecut ceva cu vederea. E într-adevăr o treabă foarte isteață. Am încercat să-mi concentrez privirea. Fidorous îmi citea caietele cu Fragmentul becului. — Hei. Nu poți să intri așa, pur și simplu, și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Cu aceste gânduri rostogolindu-mi-se prin minte, rupându-se, spărgându-se și schimonosindu-se în forme stranii, am început să mă scufund din starea de trezie în tăcerea adâncă a somnului. Am clipit și m-am ridicat în capul oaselor pe șezlongul de plastic sub umbrelă. Frecându-mi ochii somnoroși, mi-a plăcut felul în care aerul călduț și uscat îmi intră în gură și nas, evaporând umezeala. Am pus cartea jos, am cercetat apa de la mal și apoi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
adânci sub mine. Am simțit căldura soarelui, o briză răcoroasă ridicându-se dinspre valuri și apoi am plonjat, lovind apa cu un zgomot lichid și gonind în jos prin albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor. Mi-aminteam. Mi-aminteam visul. Fiecare detaliu clar ca lumina zilei, clar ca o peliculă Tehnicolor de înaltă rezoluție. Până acum, visele Becului se evaporaseră mereu în senzații vagi atunci când reveneam la starea de trezie, dar acum, din cine știe ce pricină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Da, așa e. Într-un fel. Ambarcațiunea tresăltă pe valuri. Soarele radia. Încă de undeva, sunetul pescărușilor. — Iar ăsta e Orpheus. — Este. Doamna și nu tabloul. Ai ratat-o cam cu doisprezece metri. Totul pare... - m-am ridicat în capul oaselor - totul pare cel mai normal lucru din lume. Adică... e real, solid. Și oarecum familiar. — Așa și trebuie să fie. Dacă ai pronunța „barcă de vânat rechini“ aproape în fața oricui din lumea occidentală, ar vizualiza exact același tip de barcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Ar trebui să încerci și tu, e foarte... — Eliberator? — Așa ceva. S-ar putea să te ajute la încremenirea ta emoțională. — Defecțiune. Am căzut de acord asupra defecțiunii. — Auuu, făcu ea, uitându-se țintă în larg. M-am ridicat în capul oaselor, pătura acoperindu-mi pubisul și picioarele. Ultimele câteva zile îmi aduseseră un inventar serios de zgârieturi și vânătăi. Mă durea fiecare încheietură a corpului, mai ales genunchii, însă tot simțeam că pe dinăuntru dospesc de fericire. Momentul acesta - dimineața devreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
încă deschisă, zise ea, iar eu am încuviințat, așezându-mă lângă ea și întinzându-i o conservă. Ți-a dat vreo idee de unde-ar fi putut să apară aia? M-am uitat peste ape. Insula se ridica ca un uriaș os bătut de vreme, măslinie și cafenie, de culoarea soldățeilor de plastic. Mai era ceva în privința ei, un soi de mâncărime mentală provocată de felul în care arăta, forma ei, ceva ce nu reușeam să... Hei, făcu Scout. — Scuze, am zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333

cu toții cé pardoseala este. Dar ce Înseamné cînd o pardosealé este buné sau rea? - Nu moare iepurele. Nu moare niciodaté. - Tu, Edmundîci, nu posezi sensul cuvintelor. Sé-ți dau dar, pentru mai buné Înțelegere, o propoziție cu bostaneté. De exemplu... - Un os de pluș sérise gardul În grédiné sé mé ucidé cu o varzé uriașé. N-am spus nimic și cu o singuré mișcare am apésat pe rinocerul meu de gardé. Ce noapte lungé fuge prin ogradé cu doi cocoși În plasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
care se mișcé dintr-o parte În alta a sticlei, atunci cînd o apleci, la fel cum spaimă lui Șasa se ducea dintr-o parte În alta a trupului. - Ce faci aici, Șasa? - Nimic... Era un sentiment Îngrozitor. Și parcé oasele pieptului nu ar fi fost ale lui, ci ar fi fost niște oase stréine care-i intrau prin spinare rupîndu-i carnea și fécîndu-i respirația greoaie și raré, ca și cum și-ar fi interzis sé mai respire aerul acelei nopți vinovate, acelei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
apleci, la fel cum spaimă lui Șasa se ducea dintr-o parte În alta a trupului. - Ce faci aici, Șasa? - Nimic... Era un sentiment Îngrozitor. Și parcé oasele pieptului nu ar fi fost ale lui, ci ar fi fost niște oase stréine care-i intrau prin spinare rupîndu-i carnea și fécîndu-i respirația greoaie și raré, ca și cum și-ar fi interzis sé mai respire aerul acelei nopți vinovate, acelei nopți din amintirea lui În care s-a gîndit sé facé asta. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]