2,056 matches
-
personajele; la început își vor pierde capul cu toții, vor acționa dezlânat; în cădere BRUNO se agață de cei doi, își pierde rând pe rând punctele de sprijin și se agață de marginea gropii; cei doi nu îndrăznesc să intervină, sunt paralizați de spaimă; din adâncul gropii se aude un urlet dement, BRUNO luptă ca să iasă, reușește să se ridice puțin, este tras din nou în adânc; se agață de lucrurile din jurul gropii care alunecă însă sub forța care îl trage pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ce-i negreala asta? (Îl mângâie prostește pe pielea feței.) Ce-i cu negreala?... Maco... De unde ai negreala? (Toată fața, tot gâtul și tot pieptul lui MACABEUS sunt înnegrite și jupuite groaznic de explozie; la fel, mâinile lui MACABEUS sunt paralizate și înnegrite.) Cum adică?... (Mirat, inocent.) Ce negreală! MACABEUS (Geamăt slab; durerea care vine din atingerea pielii arse.): PARASCHIV: Ce zici? (Lipit de inima lui MACABEUS.) Mă... (Începe să realizeze adevărul.) Mă... (Îi pune mâna pe inimă.) Ce dracu’ ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CU VIOLONCELUL se oprește din cântat și ridică privirile mirate către BĂTRÎNUL CU BASTON.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Bate continuu cu bastonul, iritat; când realizează că BĂRBATUL CU VIOLONCELUL s-a oprit din cântat rămâne secunde lungi cu bastonul în aer, paralizat; după câteva secunde de tăcere terifiantă, calm.): Mai înțelege-ne și pe noi... Suntem totuși niște oameni... DOAMNA CU VOAL (Indignată.): Trei oameni! BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu se poate în felul ăsta, nu te supăra... Ce-i mult nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
În orice țară civilizată. Arogant și ridicol În inconștiența mea revendicativă, nu sesizasem pericolul și nici neobișnuitul situației. Oricum, trebuia să mă repliez până nu era prea târziu. Din păcate, reflexele nu-mi mai funcționau corespunzător, stupefacția și teama mă paralizau. În ce poveste tenebroasă intrasem sau fusesem aruncat și de ce? Cine și ce vrea de la mine? - Domnule profesor, unde credeți că ne aflăm În clipa de față? Strict geografic vorbesc... Glasul pirpiriului era În continuare calm și amabil. Am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o atât de periculoasă perspicacitate? Ajunsese el sau nu cu ipotezele până În apropierea imediată a existenței Centrului? Și dacă da, o va recunoaște? Eveline Fontaine a venit cu ideea inventării unei situații menite să vă anuleze reflexele autocontrolului, să vă paralizeze reacția de apărare. A pretins că studiile de psihologie au demonstrat că persoana asupra căreia planează o acuzație gravă - nu contează cât de adevărată, ba, aș zice chiar din contră: efectul este cu atât mai puternic cu cât acuzația este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
răsucea Între degete cele câteva foi de hârtie și șoptea privind În gol: - Nu se poate... nu e posibil... nu pot să cred... - Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o, mai mult ca s-o scot din transa care o paralizase subit. În loc să sune grijuliu, așa cum intenționasem, vocea mea degaja mai degrabă vinovăție. Și chiar mă simțeam vinovat, deși eram perfect conștient că nu comisesem nimic rău și că n-am nici un amestec În lovitura pe care Eveline o recepționase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
6 7 8 9 M-am uitat Împrejur aproape cu spaimă. Îmi venea să țip de bucurie, dar eram incapabilă să articulez un sunet. Așadar, acesta era codul, cifrul... Codul lui Alexandru... Și dincolo de el... dincolo de el... Bucuria succesului mă paraliza. Tăceam Înfrigurată, evitând să fac cea mai ușoară mișcare, ca nu cumva vraja să se destrame și să mă trezesc din amețeala speranței că reușisem. Dar reușisem oare? Dacă totuși greșeam undeva? Dacă tot ce Îmi suna logic și verosimil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
înseamnă, cum am văzut, realul prin excelență, adică puterea, eficiența, izvorul vieții și al fecundității. Dorința omului religios de a trăi în sacru înseamnă de fapt dorința lui de a se situa în realitatea obiectivă, de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără sfârșit a experiențelor pur subiective, de a trăi într-o lume reală și eficientă și nu într-o iluzie. Acest comportament se verifică pe toate planurile existenței sale, fiind evident mai ales în dorința omului religios de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fapt de o veșnică întoarcere in illo tempore, într-un trecut care este "mitic" și nu are nimic istoric. S-ar putea conchide că această eternă repetare a gesturilor exemplare dezvăluite de zei ab origine împiedică orice progres uman și paralizează orice elan creator. Concluzia este justificată, dar numai în parte, deoarece omul religios, chiar și cel mai "primitiv", nu se împotrivește progresului, în principiu, ci îl acceptă, atribuindu-i însă o origine și o dimensiune divine. Tot ceea ce, din perspectiva
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
concepția modernă. Această nostalgie duce inevitabil la repetarea neîncetată a unui număr limitat de gesturi și de comportamente. Se poate spune chiar, până la un anumit punct, că omul religios, mai ales cel din societățile "primitive", este prin excelență un om paralizat de mitul eternei reîntoarceri. Un psiholog din zilele noastre ar încerca să descifreze într-un asemenea comportament spaima în fața noului, refuzul de a asuma responsabilitatea unei existențe autentice și istorice, nostalgia unei stări "paradiziace", tocmai pentru că era embrionară și nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
complicilor este suspendată. Masonii din guvernul de concentrare își apără colegii republicani. The Times scrie: "Lumea civilizată va înțelege că cei care comandă în Portugalia sunt domnii asasini". Societățile secrete, masoneria și carbonarismul, își continuă opera. Guvernul e cu totul paralizat de forța crescândă a republicanilor și nu îndrăznește să ia nici o măsură împotriva lor. Președintele Consiliului, amiralul Ferreira do Amaral, întreabă pe președintele republicanilor, venerabilul Bernardino Machado, dacă Regele Don Manuel poate asista la o ceremonie. Machado îl trimite vorbă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sfârșit, dominată ani de-a rândul de cea mai tristă și mai primejdioasă indiferența politică?!" (Republica din 3 decembrie 1911). Costa, adevăratul dictator al Republicii, nu se gândea la asemenea măsuri. Misiunea lui era să distrugă din rădăcină vechiul regim, paralizând pe rând instituțiile tradiționale. În primele șase luni ale Republicii, acest neobosit reformator dă la iveală 759 de decrete. Câteva din cele mai de seamă, le-am amintit mai sus. Costa însă își pregătește cu abilitate rolul de dictator absolut
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și telegrafului. Guvernul imobilizează pe greviști și încearcă să-i înlocuiască prin voluntari și ofițeri. Câteva zeci de mii de scrisori, unele conținând valori, zac în depozitele poștelor așteptând să fie distribuite. Uniunea Națională a Muncitorilor declară greva generală, care paralizează întreaga Portugalie. Viața ajunge cu adevărat insuportabilă. Țara e sărăcită de greve, moneda e compromisă, oamenii sunt demoralizați, încep să fie atacate magaziile cu alimente și brutăriile. La toate acestea se adaugă miile de soldați care sunt trimiși săptămânal în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și el e alungat după aproape șapte luni. Este un mic record - dar cât de scump plătit! Căci acest guvern, care amenința să se cramponeze la putere - trecuseră trei luni și încă nu căzuse - are de întîmpinat greve generale, care paralizează sectoare întregi din economia țării, acte de sabotaj care dau pradă flăcărilor clădirea caietelor poștale și închisoarea din Lisabona, atentate cu dinamită etc. În august 1919 Parlamentul alege ca Președinte al Republicii pe tribunul Antonio José de Almeida, care-și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
deasupra orașului, pentru a nu primejdui Catedrala sau vreunul din monumentele istorice din Braga. Dar telegramele și informațiile lui Correia Marques au același rezultat pe care l-au avut telegramele trucate și informațiile inexacte în toate celelalte orașe ale Portugaliei: paralizează inițiativa guvernamentalilor și încurajează pe revoluționarii șovăitori. În loc să atace Braga, coloana guvernamentală cere un armistițiu lui Gomes da Costa!... Lovitura de stat reușise. De abia acum, restul garnizoanelor aderă la mișcarea generalului da Costa. La Lisabona, comandantul Cabeçadas adresează în numele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ci integrați armatei spaniole. În același timp, ia naștere "Legiunea Portugheză", organizație paramilitară pentru combaterea comunismului. Devenit ministru al Afacerilor Străine, Salazar strânge legăturile cu generalul Franco, al cărui guvern îl recunoaște printre cei dintâi. Și continua vigilența în interior, paralizând comploturile comuniste, urmărind activitatea masonilor, veghind conjurațiile pregătite de emigrații politici portughezi în străinătate. Portugalia naționalistă și catolică trăiește acești trei ani de crunt război spaniol cu o fervoare și o intensitate fără pereche. Pentru că, instinctiv, simte că primejdia n-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu-l prindea niciodată, În străfundurile parcului nostru din Vira, de unde se Întorcea În amurg (după ce mama Îl fluierase mult timp pe aleea stejarilor) cu stârvul uscat al unei cârtițe, În fălci, și cu scaieți În urechi. Prin 1915, a paralizat de picioare și până când i s-a administrat cloroform, se târa disperat pe suprafața lungă și lucioasă a pardoselii acoperite cu parchet, ca un cul de jatte. Apoi cineva ne-a dăruit un alt cățel, Box II, ai cărui bunici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
că ai ajuns să gândești ceva interzis, despre care nu se poate vorbi sau scrie; stilul, subtilitatea sau franchețea sunt inutile. Sugrumat încetul cu încetul în felul acesta, nici o promisiune nu te mai poate întoarce către naivitate. Spaima care îți paralizează enunțurile se dovedește a nu fi altceva decât groaza de a nu fi iarăși redus la prejudecățile filozofiei, la infatuarea intelectuală. * În De facie in orbe lunae Plutarh ajunge cu entuziasm la concluzia că omul poate beneficia, în aventura lui
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
de cititori anonimi care au impresia, ba chiar convingerea, că se „instruiesc“ înghițind ceea ce ar trebui mai degrabă să suporte preoții în confesional. * O fericire colectivă însă va cerși în genunchi suferința... * Dincolo de singurătățile exprimabile, singurătatea neputinței, mută, în care paralizezi, ești aidoma unui obiect căzut din buzunar, pierdut, și pe care nu îl mai caută ni meni. Așa mă simțeam aseară, gândindu-mă la Dumnezeu, gata-gata să mă aplec prea mult peste balustrada balconului de la etajul 12. * Plimbându-te printre
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
masă. Ah, dacă moartea ar fi o provocare materială... * O amintire a zădărniciei: animalul. * Aș vrea ca Dumnezeu să-mi dea un vers prin care să vin dec oamenii de moarte. Acestea fiind spuse, nu-mi mai rămâne decât să paralizez. * Îi disprețuim pe lași cu vehemență, vom fi întotdeauna mai buni decât un laș. Niciodată nu le vom recunoaște onestitatea ultimă prin care au avut curajul să se expună. Căutăm perverși „adevărul“, idealul lașității noastre abstracte, în timp ce lașul... Dar viața
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
prea facile, interveni ministrul justiției, mi se pare hazardată, ca să nu spun abuzivă, asimilarea cu terorismul, pe deasupra cu caracterizarea de pur și dur, a celor câteva voturi în alb apărute în urne, Câteva voturi, câteva voturi, mormăi ministrul apărării, aproape paralizat de stupoare, cum e posibil să se spună câteva, când sunt optzeci și trei de voturi la fiecare o sută, spuneți-mi, când ar trebui să înțelegem, să fim conștienți că fiecare vot din acelea a fost ca o torpilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ierte, și dubă vreo zece minute l-am găsit be bălanul ăla, întins ca mort, da nu murise, și l-am luat și be el sus. Conu Costache îl privi fără să se fi înmuiat. Când și dacă voia, îi paraliza pe cei din jur cu ochii, era în stare să poruncească fără să deschidă gura. Nu ridicase niciodată mâna asupra cuiva, își stăpânea vocea coborând-o până la șoaptă, dar obținea orice mai repede decât cei care foloseau metodele... vechi. Avea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la noi în sat l-a trăsnit pe un om bătrân chiar în prispa casei. Trăsnetul a topit sârma de care era legat câinele. Bătrânul a murit pe loc. Câinele trăiește și acum, dar își trage păcatul cu el. E paralizat bietul animal. Merge mai mult pe burtă târându-și picioarele din spate. Un fulger, urmat la scurt timp de un trăsnet puternic, pe undeva prin apropiere, a întrerupt povestirea femeii. Pe acoperișul vagonului, se auzeau niște zgomote ciudate. Trenul înainta
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
el cu viteză amețitoare, cele mai îndepărtate își schimbau poziția ceva mai lent, în timp ce stelele de la capătul orizontului parcă nici nu se mișcau. În realitate el se deplasa, iar melodia venită de nicăieri sau de pretutindeni, odihnitoare și plăcută, îi paraliza treptat simțurile până... * * * Se pomeni la gura interioară a unei peșteri, cu o deschizătură proaspăt săpată în formă de boltă, lată cam de un singur pas, mai scundă decât statura unui om obișnuit. Prin mica deschizătură din față, mai mulți
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lupul n-are de gând să se ferească din cale. Se priviră îndelung în ochi, într-o tăcere groasă s-o tai cu cuțitul. Lupul avea în toată ființa lui, în ochi mai cu seamă, o liniște poruncitoare, care parcă paraliza orice voință. Cu o liniște de neînchipuit, se lăsă pe pântece și pe labele dinainte, parcă, gata să se arunce și să sfâșie. Dar, nu... n-avea de gând. La lumina lunii, apărea înfricoșător de mare - cenușiu-dungat în lungul spinării
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]