13,371 matches
-
De la poarta Clignancourt la poarta La Chapelle: parcursul pietonului combatant 158 Bariera perifericului 161 Prestigiul adresei pariziene pînă la periferie 163 Parisul periferic: o ruptură în densitatea urbană 164 Rupturi în prețurile de pe piața imobiliară 165 O gentrificare organizată dincolo de periferic 166 Parisul la periferie: enclavele 168 Locuința socială 168 Alte terenuri publice 169 Cimitirul Thiais: o reflexie a mozaicului parizian 171 Un Mare Paris? 173 Concluzie 175 Repere bibliografice 177 În aceeași colecție, au mai apărut: Paul Sabourin, Naționalismele europene
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
se întoarse spre pat. - În regulă, zise el cu un zâmbet acru, te vom scărmăna cu ușa deschisă. Hai, vorbește, amice! Cei doi tehnicieni înaintară spre Grosvenor. - Bredder, exclamă acesta, ți s-a spus vreodată ce înseamnă o sarcină electrostatică periferică? Văzând că cei doi șovăie, nexialistul adăugă, cu răceală în glas: - Dacă mă atingeți, o să ardeți de vii! Mâinile au să vi se umple de bășici, fața o să vi se... Cei doi tehnicieni se depărtară. Bredder începu să-i arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
ar deveni un punct. Nici soarele, nici stelele, nici luna. Nu ating nimic. Deși urăsc punctul, Doamne, locuiesc într-un punct. Nichita Stănescu, Fel de sfârșit - despre sistemul mitic: CĂRĂRI ÎN CREAȚIE! În sistemul religios (organizare centrală) și magic (organizare periferică), elementele științifice și practice stau sub semnul simbolului și depind de ființele supranaturale. Liniile, coarda, frânghia trimit spre simbolica ascensiunii, precum arborele, scara, firul de păianjen, simbolizând formă de legătură, cu virtuți secrete sau magice. Coarda de argint din mijlocul
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
lui Rogers este după chipul și asemănarea conducătorului lor. Nu este loc de rafinamente retorice sau de umanism calp în această cursă pe care detașamentul este obligat să o câștige. După cum iertarea nu este cunoscută sau practicată de această umanitate periferică și temerară. Ajunși în preajma satului de indieni aliați ai francezilor, soldații englezi masacrează pe toți locuitorii fără ezitare, alături de tovarășii lor indieni. Nightly ucide spre a nu fi ucis. Botezul frontierei este un botez al morții. America lui Battaglia șochează
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
norme sau valori general valabile pentru restul societății. În urma analizei acestei problematici: condițiile "favorizante" dezvoltării acestor subculturi, Cohen evidențiază următoarelor situații: * dezvoltare economică mai redusă, chiar precară; * existența unor bariere și interdicții sociale; * prezența unor nivele sociale cu statut marginal, periferic; * existența unei stări de spirit specifică cu sentimente de izolare, frustrare și insatisfacție individuală și socială. În urma predominării acestor situații, individul va dezvolta reacții de respingere și contestare a normelor și valorilor societății globale și își va construi propriul sistem
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
Garcia, putea face, era să-i pună din nou în legătură cu Raoul. Firește, asta nu va fi decât poimâine. \ Văd, spune Rambert, trebuie luat totul de la început. A treia zi, la un colț de stradă, Raoul confirma ipoteza lui Garcia; cartierele periferice fuseseră consemnate. Trebuia luat din nou contact cu Gonzales. Două zile mai târziu, Rambert lua prânzul împreună cu jucătorul de fotbal. \ Ce prostie, spunea acesta. Ar fi trebuit să convenim asupra unui mijloc de a ne întâlni. Aceasta era și părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
țepe și trag rău de tot. Nu trag la un pachet, două, ca să nu plângi. Îți trag să plângi, să urli o zi întreagă. Rutina 2, după comandantul secției msv Mihai Cosmescu Am terminat Facultatea de Mecanică Fină, specialitatea echipamente periferice, și am lucrat în proiectare 14 ani. Șocantă a fost a doua zi de lucru în pușcărie, când am discutat cu primul deținut, care era ipohondru, astfel încât timp de două ore mi-a povestit despre toate bolile pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
să elimin factologia uneori stufoasă și am privilegiat citatul/insertul documentar, mai ales în cazul unor texte insuficient discutate. Pe măsură ce avansam în explorarea fenomenului, am constatat că acest prim „val” avangardist/postsimbolist românesc stă sub semnul unui complex al identității periferice. Frustrările lipsei de ecou pe plan extern și ale minoratului autohton în raport cu „marile puteri” culturale occidentale, obsesia promovării artei românești „noi” în străinătate - dominante ale discursului cultural interbelic - se regăsesc mai ales în cercul revistei Contimporanul (1922-1932). Încercarea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardiste deja existente, încercînd să transforme eclectismul în sinteză superioară. „Suprarealismul” revistei unu e, la rîndul său, un imagism ludic, exterior și eclectic; abia către finele anilor ’30 și în anii ’40 (cînd suprarealismul francez și european era epuizat) suprarealismul „periferic” românesc ajunge la maturitate, iar membrii grupului (Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun, Trost) sînt omologați la Centru de către însuși André Breton. Prin urmare, distanța temporală dintre primele contacte cu mișcările artistice novatoare din Occident și asimilarea lor efectivă eset
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îl subsumează unui curent din artele plastice ale Vienei fin de siecle: Secesionismul (v. „Secesionismul în literatura română“, în vol. Honeste scribere, Ed. Național, București, 2002). Arderea etapelor și impuritatea eclectică a „importurilor” artistice (fenomene specifice unei culturi de sincronizare periferică) fac irelevantă viziunea progresivă, teleologică asupra evoluției formelor și a succesiunii școlilor artistice din Occident (mai ales a celor din Franța, cu tradiția ei „revoluționară”). Doctrinele estetismului postromantic apărute între 1870-1890 au, în general, denominații „retro” sau neutre: Prerafaelitismul englez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alți cu primul nostru manifest simbolist, Ovid Densusianu publică în Vieața nouă pledoaria „Versul liber și dezvoltarea estetică a limbii literare“, iar Iosif Iser îi aduce la București en fanfare pe impresioniștii francezi Derain, Forain și Galanis. Fenomen de emergență periferică a estetismului european, „simbolismul” autohton are, cum spuneam, un caracter aluvionar, impur, mimetic și eclectic. Pe de o parte, un estetism nobil și „decorativ” în linia postromantismului parnasian (Al. Macedonski, N. Davidescu, D. Anghel, Ion Pillat, Iuliu Cezar Săvescu etc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Davidescu publică aici - din 1914 - foiletoane critice favorabile estetismului, reunite după război în primul volum de Aspecte și direcții literare. În avangardă trece acum „a treia cale” militantă promovată de Arghezi, Cocea și Vinea. Primul modernism autohton și identitatea evreiască „periferică” O „chestiune” exploatată uneori în sens xenofob de adepții orientărilor naționaliste are în vedere rolul jucat de scriitorii evrei în cadrul modernității artistice românești. Ea a fost discutată, printre alții, de criticul Ov.S. Crohmălniceanu în volumul postum Evreii în mișcarea românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noutății, este pretutindeni identic. Departe de a fi dăunătoare, prezența acestui agent poate fi binevenită” (E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Evoluția poeziei lirice, Editura Minerva, București, 1973, pp. 675-676). Nevoia evadării din „ghetou” (o altă ipostază - dramatică - a condiției periferice) către o artă „internațională”, emancipatoare și eliberatoare, opusă canonului cultural etnocentric resimțit ca opresiv și potențial xenofob, constituie, fără îndoială, un impuls determinant. Oricum, deschiderea mediilor românești către modernitatea artistică în pragul Primului Război Mondial a fost stimulată și de aportul deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin care viitorul Fondane se alătură colegilor săi de generație simbolisto-modernistă și preavangardistă, de la Bacovia și simboliștii moldoveni la Tristan Tzara. Nostalgia expatriatului din 1923 față de ținuturile „coloniei” natale și față de limba română exprimă, în fond, o dramă a identității periferice, peste care se suprapune cea a condiției de Ahasverus, de evreu rătăcitor și de exilat etern. Volumul din 1930 este recuperarea unei provincii devenite imaginare (ținuturile bucovinene din Herța natală) și a unui acasă de neatins. O caracterizare evocativă pătrunzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pentru Cioran, ca și pentru tînărul Mircea Eliade, Moldova este însuși spectrul obsedant al Provinciei, loc dezolant al ratării, al minoratului fără ieșire... Atît în cazul lor, cît și în cel al lui Tzara, Fondane sau Ionesco, „inadaptarea” la condiția periferică a fost depășită printr-o ruptură modernă, voluntaristă, prin evadarea în universalitate... Un descendent mai tînăr al simbolismului moldav este Ilarie Voronca, și el expatriat mai tîrziu (după o lungă „navetă” avangardistă) în Franța. Debutul său editorial din 1923, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lahovary, C.C. Arion, C. Dissescu, sau intelectuali de primă mărime, ca Delavrancea, Rădulescu-Motru, au făcut parte din suita care a celebrat zgomotos prezența la București a acestui reprezentant funambulesc al culturii franceze de atunci, ținînd mai degrabă de zonele ei periferice efemere, ca un fel de necesar exutoriu al rătăcirilor ei morale. Va fi fost implicat poate în acest entuziasm exacerbat ceva din complexele unei culturi provinciale, confruntate cu exorbitanța promiscuă a unei mari culturi? În orice caz, acest episod eroi-comic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cultural și moral cu germeni de corupție, pe care, din punct de vedere moral și politic, îl semnala atunci și Maiorescu, dar care, probabil, erau germenii inerenți unei crize de creștere și transformare” (Th. Enescu, op. cit., pp. 52-53). Asemenea „reziduuri periferice” ale culturii occidentale, cu tot aerul lor de sticle colorate oferite de coloniști drept diamante unor sălbatici avizi de străluciri superficiale (N.b.: Macedonski le oferea ciracilor săi din cenaclu diamante false din... pauperitate), au avut totuși - nu doar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de către directorul revistei craiovene, avocatul Mihai Drăgănescu, care își asumase promovarea primului manifest futurist („Manifesto di fondazione“) și a revistei Poesia în care apăruse; ideea anarhică a arderii bibliotecilor, a demolării academiilor și muzeelor „nu se potrivea” într-o Românie periferică, fără tradiție modernă, cu instituții precare, abia eliberată de „jugul otoman”. Într-adevăr: contextul cultural era încă nefavorabil, iar modernitatea artistică românească - fragilă, incipientă. Momentul propice dezvoltării unei mișcări de avangardă artistică se va „coace” abia către mijlocul anilor ’20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de lider pe care și l-a atribuit - oarecum pe nedrept, în detrimentul lui Hugo Ball - Tristan Tzara, considerat de mulți dintre cei care l-au cunoscut drept un aventurier ambițios și dornic de publicitate... Dorință de compensare a unui „complex periferic”? Foarte probabil. Ambiția „inaugurală” pare să-l fi stăpînit și pe el, ca și pe amicul său Vinea: s-a spus că, după aproape cinci decenii, Tzara s-a opus editării la Gallimard a lui Urmuz de către Eugéne Ionesco. Motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mediator modern între mainstream și avangardă, prețuit de cele mai diferite grupări ideologice (Gîndirea, Viața românească, Criterion ș.a. - printre admiratorii săi din epocă se numără Mircea Vulcănescu). Și, asemenea lui Ion Vinea, va sfîrși prin a fi „asimilat” - chiar și periferic - de canonul modernist interbelic (totuși, în mod regretabil, nu există pînă azi nici o monografie autohtonă dedicată artistului...). Numit de către F. Brunea-Fox „portretistul scriitorilor români”, Iancu va ilustra, printre altele, cele două volume ale Antologiei poeților de azi, realizată de Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ș.a., majoritatea - indiferenți criticilor și scriitorilor importanți din țară, vor fi, de asemenea, recenzați pozitiv sau traduși la Contimporanul. Un alt indiciu al voinței de depășire a „complexului periferiei” îl reprezintă atenția acordată mișcărilor avangardiste din țări vecine și/sau „periferice”: Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate, în acești primi doi ani, la Contimporanul, au de altfel în obiectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al „formulei singure”. Admirația postulată de adepții tradiționalismelor ideologice e asimilată unui parazitism mistificator și veleitar: „Scriitorii-ciuperci de prin codrul lui Sadoveanu au apucăturile acelor cameriști care fură batistele și cămășile din scrinul contelui pentru a purta blazon la complectul periferic”. Pe ansamblu, avem de-a face la Contimporanul cu un proces de acumulare progresivă a „ingredientelor” artistice novatoare. „Masa critică” va fi atinsă însă odată cu apariția „Manifestului activist către tinerime“ (nr. 44). Tatonările pregătitoare se încheie, iar revista intră într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nu avem de-a face încă, la Contimporanul, cu o „sinteză modernă”, ca în cazul mai tinerei și mai radicalei reviste Integral (1925-1927). Eclectismul artistic și chiar ideologic e marcat. Într-un plan mai general, el este specific unei culturi periferice, aflate la răspîntie de civilizații, o cultură clivată, proaspăt intrată în modernitate și care, din dorința arderii etapelor, se vede nevoită să recupereze modelele disponibile. Desigur, „contimporanii” resping imitația superficială, considerîndu-se creatori de noutate (și, cum am văzut, „exportatori” de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Arthur Segal, Paul Klee, C. Buholz, E.R. Vogenauer; din Suedia - Wiking Eggeling; din România - M.H. Maxy, Marcel Iancu, Mattis Teutsch, Victor Brauner, C. Brâncuși, Milița Petrașcu, Dida Solomon. Ceea ce constatăm este, înainte de orice, predominanța artiștilor „constructiviști” și abstracționiști din țări „periferice” (Belgia, Suedia) și, cu precădere, central-europene (Germania, Polonia, Ungaria, Ceholsovacia) - asta, evident, dacă facem abstracție de piesele de artă asiatică și ceilaneză... Relațiile lui Marcel Iancu și M.H. Maxy cu liderii dadaisto-constructivismului european (Richter, Arp, Segal, Schwitters, Eggeling ș.a.) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rupă... În unele cazuri, referențialul/realul apare supralicitat în direcție „reportericească” sau pamfletară. Scrisoare disperată de Felix Aderca, de pildă, mixează comic un episod de amor provincial cu fragmente de romanță (parodie a sentimentalismului minor), făcînd considerații exasperate la adresa condiției periferice: „Dulce Românie! Provincie integrală! Patrie în care e sortit să pregătim cu o sută de ani mai înainte cărțile și legile, pentru ca atunci, la vremea potrivită, nevoile și gusturile să fie altele!” (nr. 62). Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]