8,421 matches
-
nedeterminat", după care se așează intempestiv pe scaunul rotativ din fața pianului. După câteva clipe de tăcere, pe care orice bun muzician le lasă pentru ca spiritul muzicii să se instaureze printre spectatori, femeia cu părul ca flacăra lovește cu putere clapele pianului care scot niște note discordante. Din degetele ei se preling apoi întrebări îngrijorătoare și răspunsuri bezmetice, tăceri apăsătoare și cascade de sunete stranii. Oprirea este la fel de abruptă ca și începutul. Femeia se ridică, ca împinsă de un arc, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
alb, lung, un deget de pianist i s-a lipit de buze împiedecând-o să vorbească. În schimb spectatorul din dreapta ei s-a ridicat în picioare și aplaudă frenetic scandând : "Bravo, Alina ! Bravo ! Bravo". Dora, contrariată, recunoaște vocea lui Victor. Pianul se transformă într-o sanie în formă de rădvan scund și lat în care se urcă cu sprinteneală un bărbat și o femeie. Victor și Alindora ? Dragoș și Dora ? Un cântec de zurgălăi e pe cale să se înfiripe... Doamna Dora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
o interesează direct. Când eram mici, Dragoș era mai lipit de mama care era, ca și el, visătoare, sensibilă la poezie și mai ales la muzică. Era fata unor oameni cu stare din Cernăuți, crescuse cu guvernantă, cu franceză, cu pian... Odată cu comunismul și mai ales cu necazurile care au dat peste tata, săraca de ea a trebuit să se rupă de toate "reminiscențele burgheze" și a suferit mult. Eu eram mai tot timpul pe lângă tata, la vedere sau pitulat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
învățat limbajul surdo-muților și pe el îl servește cu cel mai mare devotament Atanasie. Motivațiile acestui atașament reciproc ar trebui căutate și ele cu ani și ani în urmă, pe când frații Frunză erau în pantaloni scurți, mama lor cânta la pian în camera spoită în alb, Ovidiu Frunză se devota Sumanelor Negre, iar Atanasie era un fecior chipeș și neînfricat. Ciprian, gândul îmi revine și nu contenește să dea târcoale spuselor tale de adineauri, că Atanasie a rămas fără vorbire de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și ochii mamei mele care se numea tot Ana. Veneam adeseori cu ea la biserica de care o lega nu numai credința, ci și amintiri din tinerețea ei. Întotdeauna când ne întorceam acasă era foarte tulburată și se așeza la pian. Emoția ce o copleșea adeseori când cânta era atât de puternică încât i se făcea rău. Din păcate eu nu reușesc să egalez sensibilitatea ei muzicală. Dragoș se oprește din povestit când trebuie să croiască din nou drum prin zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu tocmagi, cum numai tu știi să faci, le-a întrecut pe toate, exclamă Ciprian ridicându-se de la masă. După un moment de ezitare, Ștefana propune pe un ton rugător : Ce-ar fi, Dragoș, dacă ne-ai cânta ceva la pian. Știu că preferi să cânți în singurătate, dar azi poate faci o excepție pentru Dora. De data asta Dragoș nu se lasă rugat. Iată-l instalat în fața pianului din camera spoită în alb. Cei patru spectatori șed cuminți în așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ton rugător : Ce-ar fi, Dragoș, dacă ne-ai cânta ceva la pian. Știu că preferi să cânți în singurătate, dar azi poate faci o excepție pentru Dora. De data asta Dragoș nu se lasă rugat. Iată-l instalat în fața pianului din camera spoită în alb. Cei patru spectatori șed cuminți în așteptare. Dora, căreia îi este teamă ca emoția care o stăpânește să nu fie vizibilă, și-a tras scaunul puțin mai în spate, dar în așa fel încât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
învolburată. Dora este fascinată de degetele pianistului, care par prelungiri ale clapelor albe, aidoma reverberațiilor date de razele de soare când sărută zăpada. Melodia se sfârșește într-un ropot scurt care pare a opri curgerea timpului. Dragoș închide deja capacul pianului. Mișcările lui sunt lente, duioase, de parcă ar dori să protejeze un ceva fragil, cuibărit în intimitatea instrumentului. Dora îl privește și este tulburată de paloarea chipului lui. Atât ? Doar atât ? Întrebările a trei spectatori curg, insistente, nemulțumite. Doar Dora tace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
atât ? Întrebările a trei spectatori curg, insistente, nemulțumite. Doar Dora tace. A înțeles că impromptu-ul a fost interpretat doar pentru ea, simbol al unei întâlniri și despărțiri unice. A mai înțeles că trăirile emotive ale mamei, atunci când cânta la pian, se transmiseseră și fiului. Da, doar atât ! Trebuie să facem ultimele pregătiri și să ne odihnim, la miezul nopții, plecarea ! Răspunsul târziu al lui Dragoș vrea să pară impersonal. Sania spațioasă este și de data asta încălzită de dogoarea cărămizilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care urmau să se înscrie în clasa I gagicile de la litere șchioape, după nomenclatorul Ninetei îmi făceau ochi dulci, deși îngerii lor păzitori, niște bunicuțe mereu înăcrite, le pișcau profesionist, scrâșnind printre dinți care aveau pauze precum claviatura distrusă a pianului bunicului tot felul de drăgălășenii în care era picurat etern și cuvințelul depravat. De-atunci am priceput că domnișoarele sunt atrase ca un magnet de specia aceasta umană specială a depravaților, pentru că, în ciuda pișcăturilor, ochii lor erau fixați, surâzători, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
le urcaseră în camera mea. Îmi povesti cu lux de detalii cum îi fu în călătorie și ce locuri noi văzuse. În viața mea nu se petrecuse nimic extrem de important. Îmi făcusem câteva cunoștințe noi și cam atât. Lecțiile de pian dădeau roade uimitoare, eu aveam potențial. Și baletul scotea și mai mult din mine, în curând urma să fiu desăvârșită. Urma chiar să joc în " Lacul lebedelor". Îi ținui companie lui Angi la masă, deși eu servisem ceva înainte. Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mi-am pus eu toată puterea și priceperea, dorind să îi pun pe toți într-o strânsă și de nedespărțit legătură, care să intoneze mereu pe aceleași tonuri și să urmărească, nu singuri, ci laolaltă aceleași țeluri, întocmai așa cum clapele pianului, apăsate una câte una, scot numai sunete solitare și nesigure, însă, apăsate mai multe 70 Rareș Tiron deodată, dau naștere unor armonii amețitoare, ce mângâie auzul și-l încântă pe deplin... Dar întreg efortul meu de apropiere a fost în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
fost de acord cu ei. În țara noastră, nu mai departe, am avut victime și martiri pentru introducerea pălăriei în locul potcapetului grecesc; pentru cântarea în cor a femeii; pentru introducerea luminei electrice în biserică, pentru cântarea la violină, orgă sau pian, care sunt instrumente laice, deci diavolești; pentru cântarea-n cor obștesc a laicilor etc. etc. Nu facem o vină bisericii, din acestea, ba dimpotrivă, admirăm spiritul ei conservator, însă numai timp, când la bază există bună credință. La noi, cel
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
mai depărtată a ocolului silvic, de aceea se și numea așa. Bunicul locuia în cea mai mică încăpere, aflată în spatele bucătăriei, sub brazii uriași, ca să zic așa. Ah, bunicul! Cum își apleca lent, parcă ezitând, capul greu când sta lângă pianul mamei, acel cap care de fapt ar fi trebuit să fie așa de ușor! Asculta muzica, legănându-și capul. Adesea ne vorbea cu vocea lui, parcă de preot, iar timbrul adânc era amplificat de golul unic de sub țeastă. în știința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Sau „înghețul meu relevant“. Când se întâmplase, încă nu eram născut. El tocmai rămăsese văduv și tata hotărâse să petreacă Crăciunul la Bostället, căci în această ambianță tihnită avea să fie ocrotit de singurătate. Primise ca dar de Crăciun un pian mecanic marca Hupfeld, să-i cânte acum, când bunica nu mai era. în seara de Bobotează a plecat în pădure, spre Hattstensborgshållet. Tata tocmai privise termometrul de la fereastra bucătăriei și spusese: Minus patruzeci de grade. Nimeni nu a văzut când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
stat-major a existenței. Cel care nu știe să scrie și să citească n-ar putea să fie niciodată, spre exemplu, inginer silvic. în camera mare, cea mai mare încăpere din casă, mama exersa în fiecare zi câte o oră la pianul negru, lăcuit. Și ea voia ca eu să rețin numele bucăților: Aceasta era „La biserica din Frösö“. Aceasta - „Noapte de sfârșit de vară“. Iar aceasta era „Voiosul țăran“. Și acesta - studiul „Revoluție“. Adesea ședeam pe podea, cu cartea deschisă în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
că a terminat cu asta, spunea Pettersson din Hugnaden. Și trebuie să se întâlnească la Stockholm cu directorul general, continua mama. A, da, asta explică totul, zicea el. Dar Pettersson poate totuși pofti înăuntru, adăuga mama. Apoi se întorcea la pian. Iar eu și cu el ne așezam pe podea, unul lângă altul. Citești așa de mult, că a început să se rupă cartea, zicea el. Nu face nimic. Poți să citești și câte o pagină pe rând, îi răspundeam. Citeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
întâmplat. Chiar și Pettersson din Hugnaden ar fi fost întru totul mulțumit dacă împrejurările i-ar fi oferit ocazia să ia cunoștință de raportul meu despre acest mic episod demn de reflecție din istoria suedeză a despăduririlor prin foc. VIGNETA Pianul mecanic pe care bunicul îl primise în dar de Crăciun și care, ca să spun așa, ar fi trebuit să ia locul bunicii mele moarte a fost mutat în camera din spatele bucătăriei, încăperea întunecoasă de sub brazi. Mi-amintesc cu adevărat toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
bunicul îl primise în dar de Crăciun și care, ca să spun așa, ar fi trebuit să ia locul bunicii mele moarte a fost mutat în camera din spatele bucătăriei, încăperea întunecoasă de sub brazi. Mi-amintesc cu adevărat toate acestea? Mama la pian, capul tăiat al Sfântului Ioan Botezătorul, tata în pantaloni verzi, cu jambiere, gândurile lui despre creierul decongelat al bunicului, numele aruncătorului de flăcări, Tempus, melodia „Când scorușii înfloresc“, care făcea să ți se strângă inima, balada lui Brahms în Re
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
congelare. Ca profesor, predase limba și literatura suedeză. Limba suedeză scrisă se evaporase și dispăruse. Nici semnele de punctuație nu rămăseseră. Dar bunicul păstrase literatura. Nici un îngheț din lume nu poate distruge literatura. în camera strâmtă de sub brazii înalți, lângă pianul mecanic care, cu anii, se dezacordase - în plus, unele acorduri erau acum întristător de neterminate, pentru că unele note dispăruseră - acolo, în aburii moi de la bucătărie, bunicul mă conducea în lumea plină de libertate, imaginație, căldură și autenticitate a literaturii. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
un cuvânt, a fost vicios și nu a vrut să accepte experiența de viață a tatălui, fugind de acasă atunci când tatăl a vrut să-l facă să răsfoiască marea enciclopedie Cartea de familie nordică, aflată în dulapul de cărți de lângă pian. Fiu care, așa stând lucrurile, era iertat pentru orice ar fi făcut și pe care tatăl său l-a strâns la piept când s-a întors acasă, după ce o vreme muncise ca porcar și mâncase aceeași hrană cu porcii. Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
înainte. Omul nu trebuie să devină niciodată sclavul obiceiurilor lui sau al trecutului. Viața este o necontenită schimbare. Și cartea ta în legătură roșie, de marochin, va continua să fie aici. Se va afla mereu pe masa din salon, lângă pian. Ne va aminti în fiecare zi de existența ta. Datorită Bibliei lui Doré, nu te vom uita niciodată. Și imaginile vor dăinui, indiferent dacă tu le privești sau nu. Biblia nu e dependentă în nici un fel de tine. Orice vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
valizele care ajunseseră în pivnița de sub casă se aflau darurile primite cu ocazia terminării școlii. Și a plecării mele. Tata îmi dăduse o muzicuță. Ea ar fi trebuit să țină, într-un fel lipsit de pretenții, locul cântatului mamei la pian. Și al pianului automat al bunicului, care, la rândul lui, îi ținea locul soției lui, a bunicii, pe care eu n-o văzusem niciodată. Tata cumpărase muzicuța la Skellefteå. Era cea mai bună și mai scumpă pe care o găsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în pivnița de sub casă se aflau darurile primite cu ocazia terminării școlii. Și a plecării mele. Tata îmi dăduse o muzicuță. Ea ar fi trebuit să țină, într-un fel lipsit de pretenții, locul cântatului mamei la pian. Și al pianului automat al bunicului, care, la rândul lui, îi ținea locul soției lui, a bunicii, pe care eu n-o văzusem niciodată. Tata cumpărase muzicuța la Skellefteå. Era cea mai bună și mai scumpă pe care o găsise. Sub învelișul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ta? Prin urmare, aș dori să pot vorbi despre lipsă fără să pătez câtuși de puțin, de pildă, amintirea iubitului meu tată, care hotărâse că Biblia lui Doré trebuia să stea mai departe în salonul din Bostället, pe masa de lângă pian. Ca o necontenită amintire despre mine, fiul de care ei, prin evoluția lucrurilor, erau lipsiți. Nu e nici o îndoială că tata voia să mă apere de ceva. El însuși dăduse de înțeles acest lucru. Te îmbolnăvești, a spusse el, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]