2,119 matches
-
companiei Hori, care urmărise, mai întâi, inamicul în jos, era prinsă printr-o manevră în clește, întocmai așa cum se temuse Kyutaro, declanșându-se o încăierare copleșitoare. În acel moment, forțele combinate ale lui Horio, Nakagawa, Takayama și Ikeda ajunseră pe piscul muntelui. — Am învins! — Tennozan e al nostru! Se înălțară primele urale de victorie ale bătăliei. Hideyoshi așteptase sosirea lui Nobutaka la Râul Yodo, așa că, încă nu ajunsese în linia întâi. Se apropia înserarea, fiind cam pe la Ora Berbecului, când Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu mai ajungă la izvor. Dimpotrivă, matca se lărgi și ieșiră într-o vale atât de lată, încât ar fi putut uita că se aflau în mijlocul munților. — Acesta e Muntele Kanasuko, anunță călugărul care le servea drept călăuză, arătând un pisc abrupt, drept în fața lor. Își șterse sudoarea de frunte. Soarele urcase sus pe cer, iar arșița miezului de vară era în creștere. Călugărul o luă din nou înainte, pe cărarea îngustă. După un timp, poteca se strâmtă atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
percepe mai puțin uriașa mărime. Când începi să urci, nu-i mai înțelegi dimensiunile deloc. Dacă asculți și apoi compari părerile tuturor, îți poți da seama că majoritatea oamenilor vorbesc fără a fi văzut tot muntele și, văzându-i numai piscul sau valea, își închipuie că au văzut totul. Dar, de fapt, nu fac nimic mai mult decât să emită judecăți asupra întregului, când n-au văzut decât o parte. Tadaoki rămase cu îndoielile sale de dinainte, în pofida lecției pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soldat. Acolo se afla tabăra principală a inamicului. Multe drapele urmau contururile muntelui, coborând până la poale. Recunoscură o singură unitate. Dar, privind mai departe, se observa că steagurile aparținând forțelor din miazănoapte acopereau munții din zare, ocupând zonele strategice de pe piscurile mai apropiate și pe toată lungimea drumului. Era ca și cum un expert militar și-ar fi stabilit baza pe acea bucată de pământ și cer și-și încerca mâna cu o cutremurătoare desfășurare a formațiunilor de luptă. Nu exista nici un spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un timp, plicul. Da, este fără îndoială scrisul lui Shogen, dar e adresată fratelui meu. Vino cu mine. Mergem chiar acum la fratele meu și anunțăm tabăra principală de la Muntele Nakao. Seniorul și vasalul ieșiră prin palisadă și urcară spre piscul Muntelui Yukiichi. Poziționarea oamenilor și a cailor, porțile palisadei și cazărmile deveneau tot mai strânse și mai controlate, pe măsură ce se apropiau de vârf. În sfârșit, apăru în zare cetatea, care arăta ca un castel, și putură observa nenumărate corturi răspândite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ogaki, întrucât făcuseră tot drumul fără să se oprească. Cei cincisprezece mii de oameni ai lui Hideyoshi se aflau la Muntele Tagami. Kinomoto era doar un popas pe drumul care ocolea panta răsăriteană a muntelui. O divizie a armatei de pe pisc era postată în cătun. Chiar lângă satul Jizo, oamenii construiseră un turn de observație. — Unde ne aflăm? Cum se numește satul ăsta? întrebă Hideyoshi, oprindu-și brusc, din galop calul, cu frâul strâns în mână. — Este satul Jizo. — Suntem aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi îi dădu ordin lui Nagahide să transmită la toate fortărețele aliaților lui următoarele informații și comenzi: La Ora Boului, voi începe un atac prin surprindere asupra lui Genba. Adunați localnicii și puneți-i să scoată strigăte de luptă de pe piscurile munților, în zori. Imediat ce se crapă de ziuă, veți auzi împușcături, care vor da semnalul că a sosit momentul să prindem inamicul în clește. Dacă se aud împușcături înaintea zorilor, înseamnă că sunt ale inamicului. Sunetul de corn va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pregătit să moară. Așa cum era de așteptat, trupele din urmărire ale lui Hideyoshi se încurajau să gonească înainte. Vom lua capul lui Katsuie! Fiecare se străduia să ajungă în frunte, pe când începeau să urce Muntele Tochinoki. Fâlfâind drapelul auriu pe piscul muntelui, războinicii clanului Shibata priveau, cu răsuflarea tăiată, cum numărul luptătorilor dușmani - care se cățărau chiar și prin locuri pe unde nu era cărare - creștea clipă de clipă. — Mai e timp să împărțim între noi o ceașcă de apă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
greutăți, Hideyoshi își spunea în sinea sa: „Numai de-ar fi aici Hanbei.“ Și totuși, îl lăsase pe acel om să moară fără nici un fel de răsplată. Deodată, pleoapele lui Hideyoshi se înfierbântară de lacrimile tristeții, împăienjenindu-i vederea spre piscul Muntelui Bodai. Și se mai gândea la sora lui Hanbei, Oyu... În aceeași clipă, văzu în umbra brazilor de pe marginea drumului, gluga albă a unei călugărițe buddhiste. Ochii călugăriței îi întâlniră, un moment, pe ai lui Hideyoshi. Își struni calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mă gândesc, se pare că forțele lui Shonyu din Kobehazama trebuie să fie alcătuite din veterani adevărați. În funcție de felul cum se mișcă, ne-am putea afla într-un mare dezavantaj, aici, la Fujigane. Unul dintre samurai arătă cu degetul către piscurile dinspre sud-est, răspunzând: — Dacă hotărâți o bătălie decisivă cu lupte corp la corp, cred că poalele colinelor de-acolo ar fi mult mai potrivite ca să vă înfigeți drapelele. — Bine! Să mergem. Atât de repede se decisese. Schimbarea de poziție a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
uragan de egoistă dorință de faimă. Patru oameni, cinci - un roi crescând de războinici, cu capul tăiat în mijloc, porniră în direcția scaunului de campanie al lui Ieyasu. — Shonyu a fost omorât! Acest strigăt deveni un val care zbura dinspre piscuri, peste mlaștini, făcând trupele clanului Tokugawa de pe tot câmpul de luptă să mugească de satisfacție. Soldații clanului Ikeda care reușiseră să scape nu scoteau nici un strigăt. Într-un moment, oamenii aceia își pierduseră cerul și pământul și, asemenea frunzelor veștede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Este toamna vieții mele. N-au mai rămase multe luni din al patruzeci și nouălea an al meu. În timp ce-și compara viața cu escaladarea unor munți, simțea că privea în jos spre poale, după ce urcase aproape până în vârf. Piscul este considerat a fi ținta urcușului. Dar adevăratul lui scop - bucuria de a trăi - nu este vârful în sine, ci obstacolele întâlnite pe parcursul urcușului. Există văi, prăpăstii, râuri, și pante, și, pe când străbate aceste căi abrupte, cățărătorul crede uneori că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe care întâmplarea i-o scosese în cale. Cu gând să abată hotărârea cerului, el și-a pus vrăjitoriile în mișcare pentru a-l aduce pe Rogero în puterea lui. Cu ajutorul demonilor el a ridical un castel în vârful unui pisc râpos al munților Pirinei și spre a face din el un loc plăcut tânărului, s-a apucat să prindă și să trimită acolo cavaleri și tinere fete pe care întâmplarea le aducea prin partea locului. Aici în mijlocul unui paradis lumesc
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
înveșmâtat, spintecând văzduhul într-un zbor de săgeată. Aripile acestui ciudat armăsar erau larg desfăcute și acoperite cu pene de diferite culori, iar armura strălucitoare a călărețului le răsfrângeau ca pe un curcubeu. In scurt timp ei au dispărut pe după piscurile munților. E un vrăjitor, zise hangiul, pe care adesea îl văd străbătând astfel văzduhul.Uneori zboară sus de tot, de parcă s-ar plimba printre stelele, iar alteori plutește foarte aproape de pământ. Are un castel minunat în vârful Pirineilor. Numeroși cavaleri
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a desfăcut aripile și s-a ridicat în văzduh. Bradamanta a trăit durerea să-și vadă iubitul smuls de lângă ea, în chiar clipa când îl regăsise. Rogero, care nu știa cum să stăpânească acest cal, s-a pomenit purtat peste piscurile munților, la o înălțime atât de mare încât abia de mai deosebea pământul de apă. Hipogriful și-a îndreptat zborul spre apus despicând aerul așa cum o corabie nouă despică apa, împinsă de vânturi prielnice. A S T O L F
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
aduc înapoi, î.Hr. El știe, mai mult sau mai puțin, ce se va întâmpla, și încearcă să-i explice fetei cu sărmanele lui resurse de vorbe și gesturi. Și iată-l pe Spunk, rămas în pustiu, în bătaia vântului pe piscul cel golaș. Se încruntă, se încordează - se uită-n hăul fără fund. Fata e acolo, murmură, și tremură, cu ultima ei țigară și o brichetă electrică. Genericul. Eram profund mișcat. Mișcat? Am avut o cădere nervoasă. Încă mai îmi curgeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
poiene Umblau Feți - Frumoși și dormeau Cosânzene În iarba gătită cu păsări și flori Eu vin din poiene cu hori și feciori. Eu vin din pământuri cu punți și răscruci Pe unde, cântând, treceau drepții haiduci Când crânguri și plaiuri, piscuri suiau Eu vin din pământuri ce graiu-mi știau. Eu vin de acolo de unde în șoapte Curge prin veacuri, ziuă și noapte Apa de munte cum e cristalul Eu vin de unde -mpărat e cavalul.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93453]
-
de monografia “închinată lui Anghel Demitriescu, mare cărturar, critic și analist, care a avut însă o întelegere greșită asupra lui Eminescu, ceea ce poate l-a trecut în rândul scriitorilor uitați“, știut fiind că vânturile, furtunile se risipesc în confruntarea cu piscurile, suportând riscurile neantizării. Pan M. Vizirescu citează și volumul Creatorii și lumea lor, ca pe un îndreptar în analizarea operelor scriitorilor. Când Pan a conferențiat la Teatrul Național despre Delavrancea, și Papadima despre Lucian Blaga, amândoi încununați de succes, directorul
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
vremea noastră, prin muncă constantă; daca nu muncim, rămânem asemenea confraților noștri, dobitoacelor. ["ALEXANDRI - EL CE LUMINEAZĂ... "] 2258 Alexandri - el ce luminează geniul poporului în calea sa spre cer - elegant poet de salon care cu toate astea se rătăcește [pe] piscurile de granit a gîndirei în nourii cei suși a melancoliei puternice. El și-a muiat aripele sale în cântec și inima sa în senin - căci simțirile sale sunt senine și dulci ca razele [cele] mai strălucite și cele mai albe
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
ajungi la izvoare, răspunse decurionul - și se înfioră amintindu-și -, ai nevoie de tot atâtea săptămâni câte îți trebuie ca să ajungi la gura lui, săptămâni încă și mai grele. Fluviul se năștea în munții înalți și veșnic înzăpeziți ai Rhetiei: — Piscuri unde nu se avântă nici măcar urșii, vezi doar vulturii pe cer, și capre negre pe stânci, și auzi țipetele marmotelor care-și sapă vizuini în pământul înghețat. Băiețelul întrebă: — Ce vrei să spui cu asta, că un fluviu se naște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Bărbații mai toți se-nfioară, Că dulci îi erau dezmierdările... Deci fie-i tărâna ușoară, Așa cum i-au fost și purtările! Moda minifustelor Azi pe stradă, m-am convins, Nu poți trece fără riscuri: Moda mini a atins Cele mai înalte...piscuri. G.L.U.P.I. Șeherezadei mele Frumoasa mea cu sânii copți, Cu părul de mătasă, Din cele-o mie una nopți Câte-ai dormit acasă? Frumoasa și detectivul Și-a dezgolit seducătoare Figura-i plină de ispită Și, astfel, hâtra infractoare
ION DIVIZA by ION DIVIZA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83938_a_85263]
-
se prăvălea,în ecou repetat, către necuprinsul întins al marginilor, joase, ale acestora. De bună seamă că a fost irezistibilă, de vreme ce tânărul zvelt, frumos ca toți flăcăii de la marginile munților, i-a răspuns, prin prezență. Prin prezența, pe acel minunat pisc, situat, nu tare departe de fața strălucitoare a soarelui de sfârșit de primăvară. Când a văzut minunea de față, de acolo, a întrebat: tu ești Olariti? I s-a răspuns: da. Eu sunt. De ce mă întrebi? Fiindcă m-a scos
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
a pătruns, profund și definitiv,în inima și-n sufletul său, nu, el,în ale ei. De ce spun asta? Pentru că, de atunci, din acea zi, de aur, cum și-a numit-o, el, fostul flăcău, strigă zi de zi, către pisc, chemând, fărăîncetare: Ola Olariti? Olariti? Ola... Pe când, ea, nici că răspnde. Și, potrivit credinței mele, nici că va răspunde. Cu siguranță că nu. Fiindcă, dragostea, e ca un sclipăt. Ca o scăpărare, din amnarul tradiției, ori din bricheta modernă. A
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
gata!, s-a și grăbit,înapoi, către întinsul necuprins din care venise, iar, mai pe urmă, când l-a apucat, iar, setea de dragostea primei clipe, aceasta dispăruse, pierzându-se în neant. Acum, el, nepriceputul flăcău, strigă, cheamă, suie la pisc, așteaptă, olaritizând, până către înserare. După care, bătrân ca toți bătrânii, coboară, spre marginile de jos ale munților, la cioporașul de oițe și de căprișoare, cu care l-a înzestrat, prin timp, sfânta viață! NICIODATĂ - SINGUR! Era un om în
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
drag și de plăcere, dacă priveai mai mult decât câteva clipe,în același loc;între soare și între împrejur, cerul, albastru, un albastru deschis, ca niște ochi de fată foarte frumoasă: și, dedesupt, abisul! Abisul, ca o irezistibilă chemare cu piscuri și văi halucinant de atrăgătoare, impresionante și de neuitat, pentru oricare turist, ajuns, prin efort și pasiune,în piscul acestor minunății. Prin poienile de sus, dar și prin cele de mai jos puzderie de turiști. Turiști de toate chipurile, și
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]