KorAP: Find »[drukola/base=porunci & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...211 >

5,260 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

lungul cărării ce se pierdea în câmp. Traversară iute ca vântul șirurile de mesteceni, însă hunii le simțiră îndată prezența și grăbiră pasul, lăsând în urmă fără să șovăie cireada de vite pe care o luaseră. Cu gesturi grăitoare, romanul porunci oamenilor săi să se răsfire pe câmpie. Distanța dintre urmăriți și urmăritori rămase pentru multă vreme aceeași, căci caii mici, dar rezistenți ai hunilor încă nu voiau să se dea bătuți înaintea cailor de rasă, puternici, ai urmăritorilor lor, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mâniei, se trase înapoi cu un mârâit furios și îi strigă lui Inisius că-i va face pe plac, se apropie câțiva pași și îi ceru încă o dată, cu glas ferm, să-l cruțe pe acel sărman dement. Balamber îi porunci atunci lui Inisius să se ridice în picioare și căută să-l îndepărteze de el, însă acela, neînduplecat, îl urmă târându-se în genunchi și se aruncă să-l prindă de glezne. — Deci aceeași pedeapsă! Același martiriu! Nu cer decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și să mă ții de acolo la curent cu tot ce avea să se întâmple. Sebastianus înghiți în sec. — Cu îngăduința ta, Eminentissime, nu cred să nu fi îndeplinit această sarcină. Ridicând mâna într-un gest de autoritate, Etius îi porunci să tacă. — Nu, bineînțeles, însă eu îți interzisesem să iei parte la lupte. în ultima ta scrisoare, cu adevărat minunat de dramatică, faci referire la o presupusă necesitate de a răscumpăra onoarea Romei. Ei bine, în acea frază nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
celor sărmani de către cei care trăiau în huzur. Da, chiar așa am zis. Un surâs amar apăru pe chipul lui Metronius: — Te-au dat afară, așa e? Lăsând din nou privirea în jos, Divicone răspunse: — Nu chiar: abatele mi-a poruncit să mă duc a doua zi să-i ofer scuzele mele vechilului și să-l implor să mă ierte. Dar eu... Ridică iarăși capul și-i privi pe cei doi ofițeri cu o expresie exaltată. Eu, atunci... am fugit chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
găsește la oamenii aceia. Singurul lor păcat, dacă se poate numi așa, e acela că nu așteaptă să primească dreptatea și fericirea în ziua învierii, ci o cer aici și acum. Și au dreptate, după părerea mea, fiindcă Nazarineanul a poruncit ca cei bogați să se lepede de bogățiile lor și să le împartă cu cei săraci, iar puternicul să se facă umil printre cei umili; dar bogații și puternicii se fac că nu-i așa. Eudoxiu îi făcea pe bogați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu era omul care să cedeze ușor. Se ridică la rândul său, și replică dur: — Ei, calmează-te, ai înțeles? Și adu-ți aminte că... Cu privirea fixată asupra lui Maliban, Sebastianus întinse mâna, întrerupându-și prietenul. — Termină, Metronius! îi porunci. Cunoștea suficient de bine cât erau de orgolioși și de impulsivi alanii, încât să fie serios îngrijorat de iritarea acelui războinic viteaz. Galoromanul vru să protesteze: — Dar el... Ajunge! Tonul lui Sebastianus devenise acum cât se poate de dur. Misiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și n-or să se uite prea mult în jur. Asta e cea mai bună idee, aprobă Sebastianus. O să facem de gardă cu schimbul și o să fim atenți în mod deosebit la cai. Se întoarse apoi către cei doi soldați, poruncindu-le să meargă să arunce o privire la colibă, dar și la celălalt ostrov. în vreme ce Vitalius și Maliban își îndemnau caii prin apa nemișcată, Divicone scutură din cap, cu o expresie de nemulțumire: — Rău faceți că nu aveți încredere. Neîncrederea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ca să se ducă de acolo; în vreme ce animalele se îndepărtau, plescăind prin apa putredă, torțele fură aruncate pe acoperișul de trestie al construcției. însă la lumina incendiului care urmă, figurile atacatorilor - Sebastianus numără repede șase - deveniră ușor de deslușit. — Hai, îi porunci lui Maliban, murmurând scurt. Alanul își întinse arcul și reflexele flăcărilor, împreună cu lumina unii, îl ajută să recunoască posibilele ținte. Săgeata ce porni se duse să lovească pe acela dintre cei doi bagauzi care conducea caii și care se găsea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
e asasinul? Eucherius îl apucă de încheieturi, căutând să se elibereze, și atunci Maliban, care între timp adusese caii împreună cu Vitalius, îi trecu în spate, îl înșfăcă zdravăn de brațe și i le imobiliză la spate. Metronius îl pălmui iarăși, poruncindu-i cu putere, printre înjurături, să spună adevărul, că era mai bine pentru el. Cu toate acestea, bagaudul, care sângera pe nas și avea o buză crăpată, continuă să strige, cu suflul ce-i mai rămăsese: — Nu știu, vă spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și era pregătit să-l lovească pe bagaud, când acesta, cu un glas plin de groază, strigă: Nu! Nuuuuu! Nu mă ucideți. Lăsați-mă în viață și o să vă spun unde-i Eudoxiu. Știu! Știu, vă spun! — Atunci, vorbește! îi porunci Metronius, apucându-l de părul lung, fără să-și vâre sabia în teacă. Sebastianus, care din nou se apropiase de el, îl întrebă cu mai puțină furie. — Deci? Ai grijă că viața sau moartea ta depinde de ce o să ne spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ei te iubesc? Trebuie să închidem imediat poarta și să o baricadăm. Dacă hunii... Cu un strigăt plin de furie, de-a dreptul războinic, Hippolita se răsuci fulgerător spre el și îi arse o palmă. — Tu să taci, imbecilule! îi porunci furioasă. Perplex, Cilonus amuți, își duse mâna la obraz și se retrase, ieșind în afara conului de lumină al lămpilor. Hippolita nu se mai ocupa acum de el. întoarsă către oaspeți, îi invită pe toți, cu gesturi largi și hotărâte ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
i se adresau, cu glasul frânt de teamă, punându-i întrebări presante, la care, în acel moment, încetă să mai răspundă. Coborî treptele în fugă și ieși, la rândul său, în parc. Smulse din mâna unui serv tânăr felinarul și, poruncindu-i să o urmeze, se îndepărtă pe una dintre aleile pavate ce traversau parcul. — Flavia! Flavia! strigă îngrijorată, ciulind urechile, în speranța că va auzi o voce răspunzând, o chemare, dar nu auzi decât vocile, cu fiecare pas tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
domina. Dar scoate-ți sandalele și caută să nu faci zgomot. Mergi lângă ceilalți. De treaba asta mă ocup eu. Fixându-l perplexă, Hippolita făcu câțiva pași împleticiți în direcția edificiului, însă soldatul agită mâna cu putere și, furios, îi porunci să se îndepărteze. Atunci, ea se scutură; își scoase sandalele și, cu ele în mână, o luă la goană. Doar după câțiva pași aruncă înapoia sa o ultimă privire, suficient cât să vadă, deși nelămurit, silueta soldatului dispărând printre copaci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe soldat, cu tot cu prizonier, spuse către Clemantius. După câte am văzut, are ceva experiență și poate o să știe să ne spună ce să facem. Puțin după aceea, Mabertus veni pe terasă. îl târâse cu el pe tânărul barbar, căruia îi porunci să se așeze rezemat de balustradă. — Iată-mă, domina! îi spuse. Hippolita făcu semn către războinicul din curte. — Privește, spuse, vin încoace. într-adevăr, cel ce părea căpetenia barbarilor se apropia de redută, însoțit de doi dintre ai săi, dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
susținând că episcopul de-abia se întorsese, că fusese pe ziduri până mai adineaori și că avea nevoie să fie lăsat în pace măcar câteva ore. Cu toate acestea, în final, atriense acceptă să-i lase să intre, însă le porunci să aștepte, avertizându-i că, în orice caz, episcopul nu i-ar fi primit pe toți deodată: — E bătrân și bolnav, adăugă cu gravitate, și nu vrem să se obosească peste măsură. Sebastianus nu putu decât să fie de acord

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Huruitul sumbru pe care îl produceau în marșul lor către dușman toate acele neamuri războinice, făcu să tremure pământul sub picioarele lui Balamber. Așadar, asalt general, dar nu pentru el: într-adevăr, puțin mai devreme, Utrigúr îl chemase și-i poruncise să rămână în rezervă. La protestele sale, răspunsese aproape enervat: „Ar trebui să-mi mulțumești. Nu înțelegi că e o mare onoare pentru tine? Atila a apreciat mult purtarea ta de ieri, de la râu, și vrea ca mingan-ul tău să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe cel din dreapta, al tău o să se așeze în stânga și al meu în mijloc. Văzându-se exclus din acțiunea ce avea să înceapă curând, tânărul Ernak protestă, dar Atila îl fulgeră cu o privire severă și îl reduse la tăcere, poruncindu-i să rămână de gardă în tabără. Apoi se întoarse iarăși către Balamber: — Ai grijă să-mi acoperi în permanență flancul, ai înțeles? Era o onoare prea mare. Cu inima bătându-i nebunește, Balamber răspunse simplu: — Desigur, Mărite Rege! La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828

să ardă tămîia, și să poarte efodul înaintea Mea; și am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc și aduse de copiii lui Israel. 29. Pentru ce călcați voi în picioare jertfele Mele și darurile Mele, care am poruncit să se facă în locașul Meu? Și cum se face că tu cinstești pe fiii tăi mai mult decît pe Mine, ca să vă îngrășați din cele dintîi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?" 30. De aceea, iată ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; 14. dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Și-a ales un om după inima Lui, și Domnul l-a rînduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ți poruncise Domnul." 15. Apoi Samuel s-a sculat, și s-a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape șase sute de oameni. 16. Saul, fiul său Ionatan, și poporul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
dus la Rama. 14. Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul și a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul. 15. Slujitorii lui Saul i-au zis: Iată că un duh rău de la Dumnezeu te muncește. 16. Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să știe să cînte cu arfa și, cînd duhul rău trimis de Dumnezeu, va fi peste tine, el va cînta cu mîna, și vei fi ușurat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
sunt cu Saul și cu toți bărbații lui Israel în valea terebinților, în război cu Filistenii." 20. David s-a sculat dis de dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat lucrurile, și a plecat, cum îi poruncise Isai. Cînd a ajuns în tabără, oștirea pornise să se așeze în șiruri de bătaie și scotea strigăte de război. 21. Israel și Filistenii s-au așezat în șiruri de bătaie, oștire către oștire. 22. David a dat lucrurile pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925

Dar dacă moartea lor are acest efect asupra noastră, atunci numai gândul morții lor va avea un efect mai bun. 6. Moartea, cel mai serios prieten al nostru și sfătuitor moral,ne învață să iubim. Și cel mai adeseori ne poruncește să iubim - dacă în adevăr moartea este ultimul sfârșit, după care nu vafi nici o întîlnire. 7. În lupta vieții nu toți pleacă de la același punct și nu li-idat tuturora de a avea aceleași mijloace de luptă. 8. Lipsa de idealism

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
drum! Trebuie să-l ajuți aici. Am convins-o cu greu că omul are nevoie grabnică de spital. Complicația a început în acest moment. După ce a dat femeii țăranului toți banii din săcușor, mi-a cerut (mai propriu: mi-a poruncit) să telegrafiez doctorului de la spital, prefectului de Neamț și "cuiva de sus" de la București. (E foarte convinsă că sunt un "om mare"...) Am dat femeii țăranului un bilet pentru doctorul din târg, pe care nu-l cunosc. Am scris prefectului

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542

soare! a decretat liderul nostru. Ce naiba să fac cu ăsta? N-a așteptat un răspuns. S-a dus la marginea trotuarului și, fără pic de sentimentalism, s-a descotorosit de buchetul de gardenii ofilite. — O.K.! Preia comanda! mi-a poruncit. Noi o să te urmăm. Dar tot ce pot spune e c-ar fi preferabil să nu se găsească ticălosul ăla acolo, când ajungem, că sunt în stare să-l omor. Apoi, uitându-se la doamna Silsburn: Scuzați-mi limbajul, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

o-ntreagă noapte prin văzduh. Pe Oberon Îl fac să râdă-ades, când ca o mânză tânără nechez, momind pe nărăvașul armăsar...“. Și ajungând aici, bătrâna necheza, scoțându-și capul pe geam, trimițând bezele spre balcoanele vecinilor. „Cântă mai departe“, Îi poruncea bătrânica Mașei, Întinzându-i cartea și prăpădindu-se de râs. Și Mașa continua cu un glas ieșit ca dintr-un butoi, scurtând pasajul și sărind peste unele cuvinte: „M-ascund la vreo cumătră În pahar, sub chip de măr răscopt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]