3,388 matches
-
credințele sale, nu pl]cerea de a o face a reprezentat motivația. (Protagoras lui Platon indic] o modalitate prin care p]rerile sale ar putea fi reprezentate în termeni hedoniști, dar Socrate cel istoric nu poate fi limitat la aceast] presupunere.) Doar Epicur, dintre toate personalit]țile marcante, identific] eudaimonia cu pl]cerea; pentru ceilalți r]mane o intrebare deschis] dac] pl]cerea este m]car o parte a vieții unei persoane eudaimon. Dar chiar și pentru Epicur, „Eudaimonia este pl
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
spunsul lui Socrate, care își g]sește ecoul în reacțiile tuturor celor care au f]cut parte din tradiția greac], acord] un loc de frunte pentru arete. Dac] arete ar fi echivalent] cu „virtute”, aceasta ar fi doar o simpl] presupunere c] o viat] bun] trebuie s] fie o viat] moral]. Aceast lucru ar putea fi considerat esență poziției lui Socrate - și cea a lui Platon, atâta vreme cât putem facem distincția între ele. Dar Aristotel pare s] adopte o poziție diferit]: pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
adic] doar dac] este cel mai bun din categoria să (deci, utilizarea celor dou] exemple platoniciene, singurul cal care va câștiga cursa și singurul cosor care poate fi folosit pentru a ț]ia via va fi cel mai bun). Aceast] presupunere ridic] dou] întreb]ri: care este „funcția” oamenilor și care este acea arete care este legat] de aceasta? R]spunsurile lui Platon sunt „guvernarea și asem]narea” (adic] guvernarea prin unirea sufletului cu trupul), respectiv „dreptatea”; cele ale lui Aristotel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ar putea fi considerat] o exagerare. Dreptatea, curajul, moderația, pietatea, liberalismul - toate acestea reprezint] o parte din idealul civic în Grecia secolelor al V-lea și al IV-lea î.Hr.; iar, la prima vedere, acestea nu par s] difere de presupunerea noastr] general] în favoarea acestor „virtuți”. Dar nu trebuie s] mergem prea departe. Poate, pentru noi, conceptul de virtute, în circumstanțele unei vieți obișnuite, poate s] se justifice, în sensul c], dac] într-o anumit] situație ceva trebuie înf]ptuit pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
persoanelor. Putem observa și deplânge faptul c] el și succesorii s]i au r]mas, în unele aspecte, prizonieri ai culturii lor. Dar, în același timp, ei ne-au oferit singurul mijloc prin care putem s] ne ad]postim de presupunerile pe care ni le impune societatea sau de ideologiile temporar la mod]. Putem deplânge faptul c] ei au consumat atâta energie în explorarea fundamentelor subiectului încât nu au mai avut forță s] se ocupe de problemele importante care constituie subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în inimile oamenilor, deși acestea sunt inobservabile pentru restul. Aceast] posibilitate totuși nu va avea mare important] pentru acei muritori care au responsabilitatea de a evalua caracterul moral pe care il manifest]m cu ocazia unor evenimente publice observabile. Ultima presupunere sugereaz] o soluție diferit]: a nega faptul c] intențiile agentului sunt, în mod necesar, obiecte private, si a accepta c] acestea sunt uneori deschise evalu]rii. Cel mai mare filosof medieval și scolastic, Sfanțul Toma din Aquino, s-a n
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acestui principiu deoarece contractanții imparțiali nu vor riscă (dup] Rawls) s] devin] perdanții unei societ]ți inegalitariene, chiar dac] acest risc este mai mic în comparație cu posibilitatea de a fi unul dintre câștig]tori. Dar, recunoaște Rawls, putem face și alte presupuneri referitoare la contractanți, caz în care ei ar putea conveni aupra altor principii. Dac] sunt dispuși s] riște, ei ar putea opta pentru principii utilitariste care s] maximalizeze utilitatea pe care fiecare o va avea în cadrul societ]ții, dar care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aceast] afirmație, ei sugereaz] c] un astfel de fapt este cel mai bun mod prin care un agent poate garanta c] alegerea f]cut] promoveaz] valorile adoptate. Totuși, aceast] replic] din sfera nonconsecințialist] nu reprezint] un argument conving]tor, deoarece presupunerea este fals] în mod explicit. S] revenim la îndr]gostit și la iubita să. Dac] îndr]gostitul își calculeaz] fiecare îmbr]țișare, armonizând-o cu cerințele fericirii generale, nu va exista pl]cere pentru nici una dintre p]rți. O condiție
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
consimt]mânt voluntar, se ridic] urm]toarea întrebare: sunt termenii acestuia acceptabili din punct de vedere moral? Acceptarea poziției libertariene poate avea succes numai dac] interacțiunea contractual] voluntar] presupune moralitatea tuturor aspectelor implicate. Urm]toarea expunere urm]rește analiza acestei presupuneri. Rocco este fiul unui b]rbier s]rac, dar cinstit, a c]rui familie se afl] într-o situație foarte grea. Acesta încearc] printr-o varietate de c]i s] asigure necesarul de bani familiei sale, dar nu reușește. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în mod automat, doar pentru c] difer] de doctrina feminist] fundamentalist], că recunoașterea s] s] fie considerat] un rezultat al falsei conștiințe? Mai departe, de ce ar trebui s] presupunem c] sexualitatea este atat de important] pentru universul feminin? Una dintre presupunerile pe care feministele le-au făcut este c] activitatea sexual] implic] cea mai l]untric] tr]ire și cele mai importante însușiri care alc]tuiesc femeia. Dar este acest fapt o necesitate biologic] sau doar un artefact social al societ
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru locurile și pozițiile pe care le dețin nu au de înfruntat discrimin]ri rasiale, sexuale și stereotipuri. Se poate considera c] aceast] dificultate apare în momentul în care presupunem c] rașele și sexele au aceleași abilit]ți. Datorit] acestei presupuneri se poate concluziona c], într-o lume f]r] discriminare rasial] sau sexual], rașele și sexele vor fi reprezentate în cadrul pozițiilor dorite direct proporțional cu num]rul acestora, iar negrii și femeile care beneficiaz] de tratament preferențial pentru ocuparea locurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Ideea c] morală tradițional] se refer] doar la planul familial sau poate amical este una foarte puternic], dar, cu sigurant], neverosimil]. Exist] multe probleme serioase neexplorate aici, dar nu vom vorbi despre ele în acest punct, ci vom continua cu presupunerea câtorva contraste intuitive dintre politic și evidentul apolitic. Așa cum se știe, exist] multe controverse legate de interpretarea ideilor lui Machiavelli. Cred c] pledoaria lui cu privire la „necesitatea imoralei” este foarte serioas] (mai degrab] decât ironic], cum susțin alții) și c], deși
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
au nevoie!”. Antirealismul este, cu sigurant], o opțiune care trebuie luat] în considerare. Dar pan] la urm] mi se pare c] este o opțiune neatr]g]toare. Antirealiștii au o explicație perfect] pentru caracterul practic al judec]ții morale. Dar presupunerea lor, potrivit c]reia adev]rul judec]ților morale nu poate fi evaluat, este neplauzibil].. Ei trebuie s] afirme această pentru c] modeleaz] o judecat] moral] pe o atitudine cât se poate de clar] de aprobare sau dezaprobare. Dar atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
decât de reducție, despre ce poate fi extras] o concluzie și din ce anume. Oricum, se presupune adesea c] dac] judec]țile morale pot derivă din afirmații amorale, naturalismul este adev]rât. Dac] nu, atunci naturalismul este fals. Aceast] ultim] presupunere este o greșeal] și sper c] voi reuși s] demonstrez acest lucru. Antinaturaliștii au că text de bâz] un pasaj faimos din operele lui Hume (1711-1776). Acesta se plânge c] moraliștii „conținu] de ceva vreme pe calea obișnuit] a raționamentului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Acest pasaj este adesea redus la sloganul „nici un trebuie - nu deriv] din - este” și e venerat că „Legea lui Hume”. Se consider] c] face minuni - indic] distincția fundamental] dintre fapte și valori, demonstreaz] noncognitivismul și (mai ales) respinge naturalismul. (Ultima presupunere este una ciudat], deoarece Hume era naturalist.) De fapt, aceast] Lege nu face nimic din cele de mai sus, deoarece Hume insist] asupra unei chestiuni logice simple. O concluzie care conține un trebuie s] nu poate (logic) s] derive din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] merite s] fie atribuit] independent fiec]rui individ. Din contr], o tem] care apare frecvent în etică binelui comun este aceea c] indivizii își g]sesc împlinirea ca ființe umane în promovarea și susținerea binelui comun. Pe baza acestei presupuneri despre armonia fundamental] între binele suprem al indivizilor și cel comun, s-ar putea aștepta s] existe constrângeri asupra libert]ții care s] fie mai extinse și mai puternice în comparație cu o tradiție în care nu se presupune o astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
binele comun. Dac] opoziția dintre cele dou] tipuri de moral] este real], ea ridic] întrebarea dac] unul dintre aceste tipuri este mai adev]rât și mai justificat decât cel]lalt. Argumentul pentru un r]spuns relativ ar putea începe cu presupunerea c] fiecare tip se concentreaz] pe un bine care poate ocupa în mod rezonabil centrul unui ideal etic pentru viața omului. Pe de o parte, exist] binele de a aparține și a contribui la o comunitate; pe de alt] parte
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu o tendinț] înspre nihilism. O parte a motivulului acestei reputații proaste este redat prin identificarea relativismului cu formele lui extreme. Dac] aceste forme sunt adev]rate, atunci orice este permis. Dar un alt motiv pentru acest renume prost este presupunerea c] încrederea moral] a individului, angajamentul s]u fâț] de valori este, într-un fel, dependent de menținerea concepției c] morală cuiva este singura adev]rât] sau cea mai justificabil]. Dar reflecția atent] va dezv]lui bineînțeles c] singur], aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
prilejul de a vedea cum are loc tranziția. Prin intuiție pare acceptabil c] o persoan] cu suficiente abilit]ți cognitive ajunge s] văd] c] privarea dreptului la viat] sau îngr]direa libert]ții altora este moral greșit. Și este justificat] presupunerea c], pe parcurs, ajungem s] ne identific]m cu o serie mai larg] de oameni, cel putin pan] la un anumit punct. Dar cu abilit]ți cognitive la locul potrivit, ce determin] indivizii s] devin] complet dezvoltați, de nivelul Etapei
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
trebuie s] le accept]m: de exemplu, c] uneori action]m liber, c] exist] o lume exterioar], si asa mai departe. Din acest punct de vedere, din moment ce nu putem decât s] credem aceste lucruri, aceste credințe sunt autojustificate. Dar aceast] presupunere este departe de a fi conving]toare. Este posibil s] fim tipul de ființe care nu se pot împiedica s] cread] anumite lucruri care nu sunt adev]rate. Se pare c] nu exist] nici o garanție c] abilit]țile noastre epistemice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acele credințe care sunt privilegiate sunt privilegiate în mod egal. Astfel nu rezult] (de exemplu) c] utilitarismul ar trebui respins sau revizuit pentru c] are cerințe pe care mulți le consider] excesive. Opiniile conservatoare în epistemologia moral] sunt consistente cu presupunerea c] (unele dintre) credințele noastre morale zilnice ar trebui revizuite sau respinse. Din aceeași perspectiv], nu este deloc evident c] fundaționalismul ar trebui s] slujeasc] cauza progresului moral. Dac] o moral] fundaționalist] este conservatoare sau nu, acest lucru depinde de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] orice diferențe dintre valorile și priorit]țile masculine și feminine pot fi atribuite unei „naturi” masculine și feminine fundamentale, atunci problemă care se pune este dac] ideea „eticii feminine” poate s] fie conceput] într-un mod care s] evite presupunerile esențialiste. Încercarea de a face acest lucru este legat] de o a doua preocupare principal] a gândirii feministe. Aceast] preocupare poate fi explicat] astfel. A existat în mod constant tendința că femeia s] fie considerat] că lipsit] de valoare sau
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] îi atribuim deficiență; și poate considerarea judec]ții morale feminine ar putea pune în lumin] problemele formelor de judecat] masculine care au fost v]zute că norme? Urm]toarea sugestie important] poate fi rezumat] dup] cum urmeaz]. Începem cu presupunerea c] practicile sociale specifice își genereaz] propria viziune despre ceea ce este „bine” sau ceea ce trebuie apreciat în mod special, propriile preocup]ri și priorit]ți și propriul criteriu pentru ceea ce ar trebui considerat a fi „virtute”. Poate atunci practicile sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
importantă ei carte În A Different Voice: Psychological Theory and Women's Development (1982), Carol Gilligan susține c] cei care au sugerat c] femeile abordeaz] problemele morale în mod obișnuit diferit fâț] de b]rbați au dreptate; ceea ce difer] este presupunerea lor despre inferioritatea și deficiență judec]ții morale feminine. Punctul de plecare în lucrarea lui Gilligan a fost examinarea lucr]rii lui Lawrence Kohlberg despre dezvoltarea moral] la copii. Kohlberg a încercat s] identifice „stadii” ale dezvolt]rii morale, care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a fost în mod constant modelat] (adesea contradictoriu) de intervențiile atât ale „experților” în îngrijirea copiilor (care au fost adesea b]rbați), cât și ale statului. Normele maternit]ții au fost, de asemenea, utilizate în moduri care au înt]riț presupunerile clasiste și rasiste despre „patologia” clasei muncitoare și a familiilor de negri. De asemenea, au fost utilizate chiar de c]tre femei în folosul unor cauze precum devotamentul fâț] de patria lui Hitler sau aspră opoziție împotriva feminismului sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]