8,957 matches
-
la dreapta, adoptând sindromul nevrotic al animalului sălbatic în cușca de la grădina zoologică. Agitația e un simptom al dorinței de eliberare. Cronică de familie e rezultatul acestei concepții de realism socialist, triumfător că a scăpat de proletcultism. Se vede că prozatorul încearcă să iasă dintr-o cușcă din care nu are nici o șansă să iasă. Romanul e interesant și astăzi, cum a fost și în epocă, prin acest dinamism nevrotic al unei ființe demne, pentru că nu acceptă pasiv captivitatea: încearcă să
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
fond nelatin" covîrșitor prin virilitatea tonurilor, deservit însă de o retorică grandilocventă, plină de emfaze sterile, angoase contrafăcute și aluviuni imagistice, a căror alambicată finalitate spiritualistă sufocă firescul emoțional...") șsubl. n.ț. Dimpotrivă, Marin Diaconu afirmă în 1993 că "Poet, prozator, eseist, economist și sociolog, Paul Sterian face parte dintre puținii noștri oameni de cultură care au știut să îmbine în chip armonios seriozitatea și umorul, spiritul și sufletul, rațiunea și credința, occidentalismul și orientalismul imanente firii românului" șsubl. n.ț
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
hățișul de fapte apare ca necesar pentru desenul traiectoriei eroului. Romanul lui Octavian Paler răstoarnă perspectiva, construind și analizând cu atenție două personaje, ca să poată privi, prin ele, lumea. Eventualele obiecții legate de nerealismul romanului ar cădea, astfel, alături de miza prozatorului și de formula cărții sale. O putem citi cu un ochi "rău", detectând, prin simple și prozaice întrebări, verigi slabe în logica realistă. Cum supraviețuiesc cei doi pe acest peron al unei gări părăsite? De unde își iau mâncarea și apa
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
nerv, tensiune dramatică, ci și o mișcare de continuă pendulare între justificări, îndreptățiri și adevăruri opuse. Revoluția Franceză și figura tragică a lui Robespierre, evocate pe mai multe pagini, sunt ca o hârtie de turnesol pentru ceea ce urmărește să demonstreze prozatorul, și anume că nu se poate demonstra, până la capătul capătului, nimic. Paradoxal (sau poate nu), cu cât scriitorul focalizează mai mult valorile morale cu majusculă: Adevărul, Binele, Dreptatea, cu atât conștiința că ele sunt inaccesibile în stare pură devină mai
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
armata făcută la unitatea din Moșneni, trecerea la cărămidăria-batalion disciplinar Viezuroaia, aventurile de acolo parcurse cot la cot cu Bajnorică și prelungite, după liberare, pe litoral, în compania perversei Atena: toate aceste secvențe existențiale se derulează după un ritm alert-cinematografic. Prozatorul pare că se ține cu camera de filmat după protagonistul său, rotind-o numai într-atât încât să percepem și mediile în care acesta ajunge. Întâmplarea nudă și netă e importantă, comentariile fiind reduse la minimum, iar simbolistica lipsind cu
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]
-
lungesc și "băltesc", iar personajele nu se mai încaieră. Sunt, toți, prea osteniți și dezabuzați pentru a mai arunca mănușa. Radu Aldulescu face dintr-un roman al energiilor individuale unul al colapsului social, tot mai vizibil cu fiecare capitol. Lentila prozatorului dilată cenușiul comunist, descoperind în societatea "multilateral dezvoltată" porii singurătății în suferință și mizerie. Mite este nevoit să renunțe la un serviciu și, în căutarea altuia, să facă foamea luni întregi. Raționalizarea e dusă până la absurd: fostul luptător își suspendă
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]
-
la castraveți. - Ai "reînvățat" de minune. Ba chiar ai trecut dincolo de mers, ca să-ți preiau metafora. Care sunt dramaturgii tăi preferați? Tragicii greci, Shakespeare, Moliere, Goldoni, Andreev, Bulgakov, Jarry, Caragiale, Ionesco, Beckett. Ce lipsă de imaginație! Dar mai există și prozatori care pentru mine sunt dramaturgi. De pildă, Dostoievski, Sábato sau Harms. - Recunosc cu rușine că nu l-am citit-văzut pe Andreev. Vrei să-mi spui ceva despre el? Leonid Andreev e un scriitor rus influențat de Dostoievski, dar și de
Vlad Zografi: "Nu mă interesează módele, nu mă conformez lor" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9498_a_10823]
-
balzaciană, executată după tot tipicul vechi, respectând principiile tradiționale. Căci, lucru important de constatat, Petru Dumitriu e refractar la orice modernitate, fapt vizibil și din scriitura romanului și din atitudinile publicistice ale autorului. Dacă mai adăugăm și intransigența ideologică a prozatorului în text, în sensul realismului socialist (caricaturizarea boierimii, a aristocrației și a burgheziei), avem o imagine cât se poate de nefavorabilă a scriitorului conformist. Dau numai două exemple, foarte evidente, unul în "Cronica mică" (reluat identic ulterior), altul în "Cronica
Perfidia realismului critic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9520_a_10845]
-
interes special pentru prima versiune a Cronicii de familie, cea din 1955, care are numai patru episoade sau secvențe mari. Eșantionul ei de istorie, de stil și de viziune realist-socialistă mi se pare mai ușor suportabil azi decât "Cronica Mare". Prozatorul a dezvoltat descriptiv o canava căreia îi fixase reperele istorice și proporțiile. Ecaterina }arălungă a restituit, printr-un gest inspirat, prima versiune a Cronicii de familie după o jumătate de secol. Ecaterina }arălungă a realizat în 2004 o ediție selectivă
Perfidia realismului critic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9520_a_10845]
-
multă lume, ar fi bine ca Geo Șerban să adune și într-o carte materia acestor "ediții speciale". Iașii în București O nouă semnătură descoperim, de la numărul 24 (356), în paginile ZIARULUI DE DUMINIC|: cea a lui Lucian Dan Teodorovici, prozator tânăr biologic, dar matur de-a binelea ca scriitor. Dacă în Suplimentului de cultură el realizează o cronică politică a epocii, cam agitate, pe care o trăim, în Ziarul de duminică își începe rubrica printr-un Retur la normalitate. În
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9534_a_10859]
-
cerșetor, "corcitură de profet și artist"... Adunate, toate aceste fragmente și fâșii epice, de culori atât de diferite, nu dau impresia de kitsch, întrucât prezintă aceeași textură. Or, dacă, să zicem, consistența epică ține de talent, de forța brută a prozatorului, construcția unui asemenea roman ar fi imposibilă fără o inteligență artistică pe măsură. I s-a creat, în timp, lui Radu Aldulescu o imagine falsă: aceea de plebeu nu numai al lumii noastre culturale, ci și al literaturii pe care
Viață de câine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9541_a_10866]
-
voință teoretică de a demonstra ceva. De aceea construcția e foarte elaborată (în sensul demonstrației) pe secvențe și variațiuni, pe simetrii și paralele, pe convergențe livrești, pe progresii ale textului, iar aceste "cusături" se văd, relevă onestitatea modului de lucru. Prozatorul își elaborează romanul ca o demonstrație de o logică perfectă, atât în Acte originale/ Copii legalizate (1982), cât și în Compunere cu paralele inegale (1988; apărut în 2001 la Paris, în traducerea lui Odile Serre) sau Frumoasa fără corp (1993
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
exersată a scriiturii. Deși nu e o lecție de anatomie (uneori este și asta), fiind mai mult o lecție de psihologie și de sociologie, romanul Pupa russa execută cu artă și migală o operațiune extrem de delicată: dezghiocând trupul unei femei, prozatorul este convins că miezul lui e sexul. Principiul generator fiind stabilit, mai rămânea de făcut demonstrația. Pericolul pentru un scriitor teoretizant ar fi fost, din câte îmi închipui, să facă metafizica sexualității în loc de fizica amorului. Gheorghe Crăciun nu cade în
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
facă metafizica sexualității în loc de fizica amorului. Gheorghe Crăciun nu cade în această capcană, pe care o cunoaște și o înlătură din start. Calea de cunoaștere și de relevare a identității feminine nu e una singură. Dezghiocarea (îmi place cuvântul, deși prozatorul nu-l folosește) sufletului și trupului feminin înseamnă, în mod concret, încercarea a cel puțin trei tipuri de operațiuni "chirurgicale". Decojind femeia ca pe o ceapă (e invocat la un moment dat un banc mai vechi cu femeia-ceapă, p. 218
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
mea masculină nu e suficient de puternică" (p. 10, în "falsul jurnal" la roman). Gheorghe Crăciun a câștigat pariul: personajul feminin închipuit i-a reușit foarte bine. Leontina nici nu apare atât de detestabilă (ceea ce e bine) pe cât o simte prozatorul. Parșivenia ei feminină de ființă seducătoare și profitoare din anii '70 evoluează sinuos, până la criza îmbătrânirii din anii '90. Îndrăzneala scriitorului a meritat toată osteneala: "Mă gândeam la o carte atât de necruțătoare și de directă, încât să mi se
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
el să fie inventat. Narațiunea ficționalizează scriitorul - nu simbolic, ci într-un mod cât se poate de realist. Proiecția scriitorului în textul său e un efect de hiperrealism, nu de speculație narcisistă. Întorcându-se la sine și povestind despre sine, prozatorul subiectivizează narațiunea, dar aceasta, tiranică, îi cere ca el însuși să se obiectivizeze. Triumfă legile clasice ale romanului obiectiv. Romanul unui roman devine romanul unui romancier, un personaj ca oricare altul. Foamea de epic a romanului face ca o situație
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
tatăl său, mort de mult (cap. 15 din Cartea a patra. Trenul de Pietroșița), mi se pare o parafrază ironică după dialogul lui Hamlet cu fantoma părintelui uzurpat, cerând răzbunare. Cursul epic este gata în orice moment să suporte capriciile prozatorului: personajele (sau dublurile lor) pot să moară și să-și reia apoi cursul vieții, rejoacă episoade ale trecutului lor sau sunt preocupate de clipa prezentă, se supun unui destin tragic (ca în Cartea a cincea. Pedeapsa) sau sunt lăsate în
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
Clubul este și el prizonierul civilizației actuale și nu poate valora mai mult decât această civilizație. Astăzi protestează împotriva războiului pentru că mai are voie de la poliție să protesteze. Mâine nu va mai avea voie și nu va mai protesta. Mâine prozatorii eseiști și nuveliști se vor înrola în batalioanele respective și vor relua de la capăt războiul Ťspiritualť pe care l-au întrerupt în 1918" (21). După 1939, Mihail Sebastian n-a mai avut drept de semnătură pentru nici un fel de acțiune
Mihail Sebastian în realitatea imediată by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/9590_a_10915]
-
Lăcustă. Distanțarea autorului de modelul ironic și literaritatea postmodernismului autohton, angajarea unei problematici substanțiale, în jurul celor câteva întrebări fundamentale, reies cu și mai multă claritate din această carte, deopotrivă trăită și scrisă. Ingeniozitatea scenariului narativ constă în chiar simplitatea lui. Prozatorul alege un spațiu urban prin care a trecut de mii de ori și care s-a impregnat în viața lui până la a-i determina cursul și a o defini. După aproape patruzeci de ani purtați cu pașii între Universitate și
Pe Bulevard by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9607_a_10932]
-
înălțarea impetuoasă a spiritului, zborul imaginației băutorului, sentimentul de putere eliberată de constrângeri, ci, vai!, gesturile încleiate de după, senzația penibilă de rău fizic și micime sufletească. Sentimentul de ratare retrăit periodic, scufundarea, iar și iar, în mlaștina unei condiții deplorabile. Prozatorul șterge, cum spuneam, marcajele. Senzațiile fizice au și o rezonanță morală, iar valorile cu majusculă sunt aduse la scară omenească. Astfel că episoadele existențiale, independent de cadrul în care se desfășoară, pot căpăta relevanță. Aici intervine arta scriitorului: nu atât
Pe Bulevard by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9607_a_10932]
-
ei. O ediție de opere complete Vintilă Horia ar rezolva problema, pentru a putea aprecia cum se cuvine originalitatea gândirii și a imaginației lui. Poetul, publicistul (cu simpatii legionare care, deconspirate timpuriu, în 1960, i-au afectat grav cariera europeană), prozatorul, eseistul, filosoful, savantul ne-ar fi accesibili dacă opera lui Vintilă Horia ar fi însumată, cu tot dosarul receptării, într-o ediție completă în limba română. Nu am mai pluti în aproximații, iar necunoașterea nu ne-ar mai împinge la
Dumnezeul exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9609_a_10934]
-
împinge la exagerări. Căci scriitorul nostru, extrem de interesant, fără îndoială, nu este nici E. M. Cioran, adică un mare gânditor occidental, nici Mircea Eliade, adică un istoric al religiilor intrat în circuitul universal al ideilor în domeniu. Dar cum estimăm valoarea prozatorului? Nici acestei întrebări nu-i răspundem cu calmul necesar și avem tendința să supralicităm, tocmai pentru că nu avem o imagine exactă și bine contextualizată. Romanul Dumnezeu s-a născut în exil (în română, ed. I, 1990; ed. II, 1999) e
Dumnezeul exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9609_a_10934]
-
unor curente spirituale ireconciliabile (politeismul latin și grec, cultul dacic al lui Zamolxe, anunțarea Mântuitorului dinspre Ierusalim). În acest fel, Vintilă Horia pune pe conștiința lui Ovidiu exilat la Tomis o încărcătură spirituală foarte mare, cum nu face nici un alt prozator român. Tocmai de aceea romanul, chiar dacă îl considerăm în absolut un eșec, câștigă o importanță simptomatică în istoria epicii românești. Judecată în toate implicațiile ei majore, cartea lui Vintilă Horia are premisele și promisiunile unuia (oricare) dintre marile romane ale
Dumnezeul exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9609_a_10934]
-
decât avea la Roma. Își amintește rar de soția lui Fabia, mai ales atunci când speră ca ea să obțină din partea împăratului acceptarea să se întoarcă acasă. Eșarfa Corinei, iubita cea mai râvnită, e singurul talisman adus de Ovidiu de la Roma. Prozatorul procedează foarte bine menținându-l pe Ovidiu și în primii trei-patru ani de exil același pasionat al dragostei libere și același profesor în tertipurile amorului. Dar dragostea va deveni, brusc, pentru el, cu totul altceva, de îndată ce înțelege învățăturile religiei creștine
Dumnezeul exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9609_a_10934]
-
Holban. "Transcrierea" biografiei în operă (Ed. Limes, Cluj, 2006). Datorată lui Gheorghe Glodeanu, lucrarea se distinge nu prin întindere sau format de lux, ci prin calitatea analizei propuse. Pornind de la ideea că Anton Holban este "unul dintre cei mai interesanți prozatori interbelici", criticul și istoricul literar de la Satu Mare supune unei analize pe cât de atente, pe atât de amănunțite opera acestuia - care, în ciuda intervalului de timp relativ scurt în care a fost compusă, însumează nuvele, romane și încercări din domeniul dramaturgiei, precum și
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]