KorAP: Find »[drukola/base=pușcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...225 >

5,617 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

-se brusc. — Pân-aici ne-a fost! strigă Tadatsugu. Când văzu linia a doua inamică, era deja prea târziu. Între prăștieri și cavaleriști zăcea ascuns încă un șir de oameni: pușcașii. Toți stătrau culcați pe burtă în iarba înaltă, cu puștile pregătite. Se auzi un răpăit sacadat de muschete, când toate armele traseră în același timp, iar din iarbă se ridică un nor de fum. Întrucât unghiul de foc era redus, mulți atacanți din corpul Sakai fură răniți la picioare. Caii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
scăldați în sânge. Totuși, corpul de armată al lui Baba Nobufusa și Obata Kazusa din oștirea provinciei Kai știau că grosul trupelor inamice era acolo și începură foarte repede să preseze cu arcuri și săgeți dintr-o parte și cu puști din cealaltă. Reieșea că încercau să le taie retragerea. Aici e periculos, stăpâne. Ar fi mai bine să vă retrageți cât mai repede cu putință, îl zori Mizuno Sakon pe Ieyasu; apoi, întorcându-se spre soldați, ordonă: protejați-l pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cât se poate de nonșalant. Dacă ar fi fost sol, ar fi venit cu o escortă de oameni călări. Cuprinși de îndoială, apărătorii îl priveau venind. Când ajunse mai aproape, unul dintre comandanți i se adresă unui soldat cu o pușcă: — Trebuie să fie un general inamic. Nu arată ca un mesager și e foarte îndrăzneț. Trage imediat. Comandantul voise ca un singur om să tragă un foc de avertisment, dat trei sau patro soldați traseră în același timp. La auzul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
care se aliaseră. Pe când cei treizeci de mii de soldați ai clanului Oda treceau prin fața lor, cu diversele steaguri, însemne și stindarde ale comandanților, numărul unităților în care erau împărțiți ar fi fost imposibil de determinat. — Uitați-vă ce multe puști au! exclamau surprinși oamenii de pe marginea drumului. Soldații clanului Tokugawa nu-și puteau ascunde invidia: dintre cei treizeci de mii de militari ai lui Nobunaga, aproape zece mii erau pușcași. Mai trăgeau după ei și uriașe tunuri turnate din fier. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
stăpânul lui era seniorul cutărei provincii, dispărea cu repeziciune. Astfel, imediat ce izbucniră încăierările corp-la-corp - lamă dezgolită lovind lamă dezgolită, războinic încleștându-se cu alt războinic - se dezlănțui o oroare de nedescris în cuvinte. Cele mai bune arme erau mai întâi pușca, apoi lancea. Lancea nu se folosea pentru a împunge, ci mai degrabă la agitat, cosit și lovit, iar acestea erau metodele învățate pentru câmpul de luptă. Prin urmare, avantajul consta în lungime și existau lănci cu cozi de toate lungimile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
știut că victoria era absolut imposibilă, n-ar mai fi avut nici un rost să ceară un atât de imens sacrificiu, împingând în repetate rânduri trupele prea departe. Zidul ăla trebuie sărâmat! Pesemne credeau că se putea face. După o salvă, puștile din acea perioadă aveau nevoie de timp pentru a fi reîncărcate cu pulberea și glonțul. Astfel, între rafale, zgomotul detunăturilor înceta pentru o vreme. Generalii din Kai considerau acea perioadă o fereastră de care trebuia să profite; astfel, nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
am spus mesagerului motivul retragerii, dar ți-l voi dezvălui acum. Castelul Kozuki a fost o momeală perfectă pentru a atrage încoace clanul Ukita. Dacă-l abandonăm, cei din Ukita îl vor reaproviziona negreșit cu alimente, arme și praf de pușcă. Probabil vor întări chiar și garnizoana. Și atunci, noi vom acționa! râse Hideyoshi. Apoi, coborând vocea până la șoaptă, se aplecă înainte pe scăunelul de campanie, arătând cu evantaiul de război înspre Bizen: — Fără îndoială, Ukita Naoie prevede că voi ataca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
o revoluție a tacticii. În general, armele oștirilor din provinciile apusene erau mai avansate decât cele ale inamicilor clanului Oda din Echizen sau Kai. Se întâmpla pentru prima oară ca armata clanului Oda să intre în contact cu tunuri și puști atât de puternice. Pentru Hideyoshi, era un inamic de la care putea învăța multe lucruri. Probabil că de cumpărături se ocupa Kanbei, dar Hideyoshi însuși fu primul care abandonă vechile tunuri chinezești, pentru a se echipa cu un tun fabricat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
plăcea pe Părintele Gnecchi și ceilalți preoți era, în esență, echivalent cu afecțiunea sa pentru sclavul negru. Ceea ce ne aduce la alt subiect: când Părintele Gnecchi intrase în prima audiență la Nobunaga, îi adusese daruri din străinătate. Lista cuprindea zece puști, opt telescoape și lupe, cincizeci de piei de tigru, o plasă de țânțari și o sută de bucăți de lemn de aloe. Mai erau și piese rare ca un cronograf, un glob pământesc, textuile și porțelanuri. Nobunaga înșirase toate aceste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
bucăți de lemn de aloe. Mai erau și piese rare ca un cronograf, un glob pământesc, textuile și porțelanuri. Nobunaga înșirase toate aceste obiecte la expoziție și le admira ca un copil. Cel mai mult îi plăceau globul pământesc și puștile. Cu globul în față, asculta atent în fiecare seară când Părintele Gnecchi îi vorbea despre patria lui, Italia; despre diferențele dintre Europa de Nord și de Sud; și despre călătoriile sale prin India, Annam, Luzon și sudul Chinei. Mai era prezent un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Kyushu, în Japonia de apus, erau conduse de seniori ca Otomo, Omura, Arima și Ito. În ultima vreme, deveniseră tot mai influențați de cultura europeană. Nobunaga accepta cu recunoștință tot ceea ce se aducea din Europa - arme de foc, praf de pușcă, telescoape, doctorii și echipamente medicale, pielărie, produse împletite și vopsite, ustensile de uz cotidian. Era deosebit de entuziasmat - și chiar dornic - în fața invențiilor legate de medicină, astronomie și știința militară. Totuși, existau două lucruri pe care digestia lui le respingea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
disperată, dar plină de curaj. În timp ce castelul gemea sub asediu, numeroșii săi ocupanți - bătrâni și tineri, chiar și femei gravide - munceau toți cu disperare alături de soldați, pentru a ajuta apărarea. Tinerele femei purtau săgeți, în timp ce bătrânii măturau resturile arse de la puști. Oblojeau răniții și găteau mâncarea soldaților. Nimeni nu le dăduse nici o comandă, dar lucrau în perfectă ordine și fără nici un cuvânt de nemulțumire. Dacă aruncăm asupra lor tot ce-avem, castelul va cădea. Astfel grăi Kawajiri, unul dintre generalii trupelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
avangărzii castelului zări în față tranșeea armatei Ukita. Văzând capcana, încercă să-și oprească oamenii, dar aceștia se repeziră înainte, neputând vedea pericolul. Cât di clipi, din tranșee se stârni o salvă de gloanțe și fum gros al prafului de pușcă. Atacanții se poticniră, căzând. — E o cursă! Nu cădeți în capcana dușmanului! Culcat! Culcat! striga comandantul. Să tragă! Așteptați să reîncarce, apoi săriți asupra lor! Cu înfiorătoare strigăte de război, mai mulți oameni se sacrificară; săreau în picioare pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și ambiții tinerești. Indiferent dacă înțelegeau sau nu în profunzime ținuturile de la miazăzi, intelectualii acelei epoci manifestau interes pentru ele. Însăși esența culturii japoneze era clătinată de un val seismic al inovațiilor din străinătate, dintre care pe primul loc stătea pușca. O mare parte din ceea ce se știa despre sud era adus de misionarii din Spania și Portugalia; dar oamenii ca Soshitsu și Sotan își începuseră comerțul fără a-i aștepta pe misionari. Corăbiile lor traversau până în Correa și făceau negoț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Ceața era încă deasă, dar o auroră roșie ca focul începuse să infiltreze cerul de peste munți și, ca de obicei, porțile de răchită erau deschise pentru ca trecătorii să circule încoace și-ncolo. Oamenii se înghesuiau prin porți, iar lăncile și puștile roiau într-o învălmășeală nemaipomenită. Numai drapelele erau ținute în jos, pe când soldații se buluceau să treacă. Nu vă împingeți! Nu vă pierdeți firea! Ariergarda să aștepte un moment în fața porții. Văzând toată confuzia, unul dintre comandanți încercă să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
patru laturi ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în pripă la baza zidului cu acoperiș; alții nu putură ajunge atât de departe. Mulți dintre cei care încercaseră căzură pe fundul șanțului. Și, din cauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cu lăncile, spadele lungi și halebardele. Unii cădeau în prăpăstii, încleștați la un loc cu inamicii. Alții, care-i țintuiau pe soldații dușmani la pământ, erau înjunghiați în spate. Existau și grupe de arcași, iar vâjâitul săgeților și focurile de pușcă răsunau încontinuu. Dar mult mai tari erau strigătele de război ale celor cinci sau șase sute de oameni. Acele țipete nu păreau să iasă din piepturile luptătorilor, ci din întreaga lor ființă, chiar și din pori și firele de păr. Oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ploaie de săgeți vâjâind la unison, iar inamicul le răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se disperasră, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
că, în ochii acelui om, prețuise mai puțin decât un fir de bambus la margine de drum. Privind în urmă, Hidetsugu văzu un nor de praf stârnit de inamic. Dar un grup de soldați călări din diferite unități, purtând lănci, puști și spade lungi, îl văzură pe Hidetsugu și-i strigară să se oprească. — Stăpâne! Dacă fugiți într-acolo, veți întâlni altă unitate dușmană! Apropiindu-se, îl înconjurară și îl traseră cu ei să scape spre Râul Kanare. Pe drum, prinseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Din acest motiv, se folosea un sistem de salve alternative. Astfel, după fiecare rafală, o alta se repezea asupra inamicului, în succesiune rapidă. În fața unei asemenea apărări, armata atacatoare începu să se rostogolească de-a valma. Printre norii prafului de pușcă, se vedeau zvârcolindu-se la pământ răniți fără număr. — Sunt pregătiți! — Stați! Înapoi! Comandanții clanului Tokugawa răcneau ordine de retragere, dar soldații în plină șarjă nu puteau fi opriți chiar atât de ușor. Kyutaro văzu că sosise clipa și le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
târziu, generalii clanului Tokugawa reușiră să scape, agitându-și în urmă spadele pe când fugeau de vârfurile lăncilor ce nu-i slăbeau o clipă. LOVITURA DE MAESTRU Câmpia de la Nagakute era acoperită cu un voal subțire de fum al prafului de pușcă și plină de duhoarea hoiturilor și a sângelui. În soarele de dimineață, ardea mocnit cu toate culorile curcubeului. Pacea revenise deja pe acele locuri, dar soldații care aduseseră cu ei carnagiul se îndreptau acum spre Yazako, precum norii unei averse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în spectacol! ordonă Yukisuke. Cu aceste cuvinte, frații trimiseră o unitate de două-trei sute de oameni, dintr-o latură a unei ravine, și un corp de atac cu o mie de oameni din linia întâi, deschizând mai întâi focul cu puștile. În același timp, din colinele de la poale erupseră detunături furtunoase, fumul alb începându-se să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
la ei. Crezi că Hideyoshi e acolo, unde se vcede stindardul de comandant cu tidvele aurii? — Nu, nu. Sunt sigur că se ascunde undeva în mijlocul unui alt grup de oameni. N-o să iasă la vedere, unde ar deveni țintă pentru pușca oricui. — Soldații inamici se mișcă repede, dar toți se uită încoace bănuitori. Ceea ce avem de făcut aici e să-l întârziem pe Hideyoshi din mers, lângă râul Ryusenji, fie și doar pentru câteva momente. — Oare să-l atacăm? — Nu, inamicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mai repede și mereu pe fugă - fie că atacau, fie că-și reorganizau subunitățile. Întrucât se aflau în apropierea apei, focul de muschete răsuna mult mai tare decât s-ar fi auzit în mod normal, iar fumul de la praful de pușcă de întindea peste râu ca o perdea uriașă. În timp ce un grup sărea în față și trăgea, celălalt își pregătea muschetele. Apoi, acest grup se repezea înainte, luând locul celui dintâi, și imediat trăgea spre țărmul celălalt. Un număr de soldați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
noi, într-o bună zi am să mi-l facvasal. E un om demn de a fi iubit. Nu trageți; lăsați-l în pace. În acel timp, desigur, cele trei grupuri de muschetari de pe celălalt țărm continuau să-și încarce puștile, trăgând încontinuu. Un glonț sau două ajunseră chiar în aporpierea lui Hideyoshi. Chiar atunci, războinicul în armură asupra căruia își ațintise Hideyoshi ochii - Honda, omul care purta casca împodobită cu coarne de cerb - coborî la marginea apei, descălecă și spălă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]