2,010 matches
-
criminale. Izbucni: - Trebuie să înțeleg că pot să fiu legat în felul acesta fără să mi se aducă la cunoștință faptele de care sunt învinuit? Blayney își împinse bărbia înainte. - Tu ești un caz aparte, Și eu am dat ordinul. Rânji. Și oamenii aceștia mi-au dat ascultare, cum era și normal. - De aceea m-am adresat lor. Sunt părtași la un abuz. Rolul lor este al unor automate. Când au venit aici, au venit ca temniceri, nu cu vreo intenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
un al doilea Ottescu, iar lui Cezar îi sugeram să picteze fresce pe pereții din sufrageria părinților). Îi bibileam cu vorbe alese, stârnind pasiuni efemere și măgulind orgolii ridicole. Ne îmbrățișam, ochii ne străluceau de fericire și recunoștință. Dincolo de pupilă, rânjeam de la adăpostul marilor mele teritorii cerebrale. Pe stradă, îmi găseam plăceri extatice, ascunse după un gest infim. Ieșeam după-amiezele pe Calea Victoriei, în căutarea femeilor de rasă; mă atrăgea răceala lor de-abia ținută în frâu, dresată să-ți capteze privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
extrag zilnic doza de imagini necesară supraviețuirii: fără atingeri, fără implicații, fără obligații. Nimeni nu trebuia să știe că posedam totul, fără să mișc un deget. Bineînțeles că, pe-ascuns, trăiam cu totul altfel. Dincolo de narcisismele mele de intelectual subțire, rânjeau bucuriile desfrânării. Aveam acasă exact ce-mi trebuia ca să pun în practică tot ceea ce nu trebuia să se afle despre mine. La Facultate vorbeam frumos, roșeam când mi se făceau complimente, zâmbeam stângaci în timpul conversațiilor savante, ca un mic imbecil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Heliade și Alecsandri. Era viață acolo, în masa de carne, bumbac și literatură, dar nimeni n-ar fi putut spune unde și-n ce cantități. Doar pixurile se mai ridicau, din ce în ce mai rar, slăbite parcă de o boală incurabilă. Mă distram, rânjind în gând. Le simțeam pe fete enervându-se în tăcere, agresate de sutele de cuvinte pe care nu le înțelegeau, prea toropite pentru a răspunde. Băieții dormeau: singuri sau în grup, cuminți, fără zgomot. Din când în când, le adresam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iubit-o, n-aș fi făcut așa. Mi-a turnat. „Nu știu dacă a trecut. Nu zic ăștia că, după unul mare, trebuie să vină o replică?“ „Când e vorba de replici, mă gândesc la o piesă de teatru...“, a rânjit Mihnea. Altul care se simțea bine; trebuia să-i mai tai din elan. „Ăla din ’40 a fost mai rău. A căzut «Carlton»-ul ca un tort Doboș: un etaj peste altul, felie peste felie. Jos, la subsol, cică erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îi fuseseră suflecate cu forța. Celălalt, micuțul, înota prin croială, îi atârna haina peste unghii. N-ai fi ghicit nici firma, nici culoarea, nici anul de fabricație; oricum suflai creta de pe ele. „Ne credeți proști, nu?“, s-a interesat masivul. Rânjea. Apăruse și fața: mare, osoasă, cu fruntea lată, de cal de tracțiune. Pe frunte cineva lipise trei fire de păr blond, ca o amintire dintr-un bordel. „Așa procedăm noi în timpul anchetelor, să verificăm dacă clientul e perspicac.“ „Vă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de piept și tușeam, saliva nu ieșea din gât. Încă mai simțeam urmele lăboanțelor, ziceai că mă strâng singure. S-a apropiat și posesorul lor; era Rapotan. „Așa, pulică, ușurel, să nu-ți sară plămânii.“ De data asta nu mai rânjea, părea chiar serios. „Fii atent aici, scriitorașu’ lu’ pește, că iar dau cu tine de lampă: bagă-ți mințile-n cap și nu mai călca pe-aici! Altfel te pun să-mi reciți versuri patriotice la secția unu! S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
intrat niște MP3-uri cu Slayer, plângi dacă le-asculți! Se-aude mai bine ca pe vinil!“ „Mersi, nu vreau muzică.“ Am cercetat din nou retrovizorul. Parcă mașinile se-apropiaseră puțin, îi vedeam mutra lui Rapotan. Aș fi pus pariu că rânjește, doar cu-asta se ocupa, când nu te lua la cafteală. „Sunt pe drumul spre mare. Am nevoie de-o mână de ajutor. Mai lucrează băieții tăi prin Urziceni?“ „Afirmativ. Sunt pe centură, la trafic greu, așteaptă niște TIR-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care-a mai sorbit un gât. Apoi a ajuns la mine. Am înghițit și eu o gură, duhnea frumos, a prune fierte, adevărate. Am simțit cum mă încălzesc pe loc, parcă îmi turnase cineva aburi în stomac. „Bună, ai?“, a rânjit Mihnea. „Marfă de munte, nu poșircă apoasă, făcută de localnici cu corcodușe de Tulcea. A lor nici nu se poate bea, zici c-au scăpat o scrumbie înăuntru. Rețeta lui bunică-meu, învățată de la taică-su. 60 de grade, dublu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
gata să plesnească. Nu prea știai nici ce sunt, nici ce să faci cu ele. Nu m-ar fi mirat să țâșnească afară ăla mic și dințos din Alien și s-o ia la fugă chițăind prin bucătărie. „He-he...“, a rânjit Mihnea, „De-aia există programe de decriptare! Ăsta nici măcar nu era un cod, ci doar un corp simbolic. E pus acolo la plesneală. Îi zice Verdana, l-am găsit imediat, îl are orice fraier în Word. Problema era că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ridicat-o și, sub privirile tuturor, am citit cu voce tare: „Alexandru.“ „Ce mai e și asta?“, s-a întins Maria, lăsând cana din mână. Pipăia coperta velină, acoperită de-o poză cu un fractal verde. „E-un roman.“, a rânjit Mihnea, sorbind din cafea. „Care Alexandru?“, am căscat din nou, cu mâna la gură. „Alexandru cel Mare? Alexandru cel Bun? Alexandru Ioan Cuza?“ Mihnea s-a uitat ciudat la mine și mi-a făcut un semn. „Deschide-l la pagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vorbeai, ipoteza ta apropo de cartea lui Icsulescu ăsta? Și, mai ales, ai citit-o? Ce conține?“ „E povestea unui pictor pe care-l cheamă Alexandru Robe.“ „Mmm... Interesant!“, a zis Maria. „Întotdeauna mi-au plăcut pictorii!“ „Ce coincidență...“, am rânjit. „Lasă că pun eu mâna pe el!“ „Ușor, Robane, stai la coadă. Mai sunt și-alții care-așteaptă niște răspunsuri.“ „Ce vreți să spuneți?“, a vorbit tânărul Lupu pentru prima oară neîntrebat și fără să vină cu ceva folositor. Mihnea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chestiile astea-n anul întâi la Filologie. Distincția autor-narator-personaj, nici corijenții nu mai fac asemenea confuzii! Noi trăim bine-mersi, suntem vii, în carne și oase, indiferent câte povești ar scorni dobitocul ăsta care-și bate joc de noi!“ „Indiferent?“, a rânjit Mihnea. „Ca-n romanul ăsta, Alexandru?“ Mi-l arăta cu degetul: energic, lung și capitalist, ca Victor Newman în Tânăr și neliniștit. Avea dreptate. Eram prins la mijloc, nu-mi venea să recunosc. De ce m-ar fi deranjat o poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fanioanele și luminițele pistelor de aterizare, vâjâie laolaltă cu turboreactoarele meningelui și se adună în hangarele bulbului rahidian, la adăpost de orice atac. „Oprește-te!“, am zis. „Îmi vine să vomit. Așa ceva n-auzi în fiecare zi...“ „Original, nu?“, a rânjit Mihnea. „Deloc! Tipul copiază la greu: Pynchon sau Gibson - nu știu pe care-l imită mai tare. Oricum, nu duce nici un sfert din talentul lor, ei au forță, el e siropos și patetic cu bulbii lui. Mai bine s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a hotărât Maria. „Ia să vedem.“, am încurajat-o. „Oricum nu putem intra toți patru pe-o singură invitație. Ar da de bănuit și ne-ar lua la ochi încă de la poartă.“ „Cine zice c-avem o singură invitație?“, a rânjit Mihnea, bâțâind patru bilete de intrare, cu rotocoalele Uniunii trase frumos pe margine, auriu-deschis. „Cât dormea avocățelul, m-am ocupat de problema cu-accesul: acum suntem și noi invitați. Rândul zece, locurile 13-16.“ „Mi-ați copiat biletul?“, s-a minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de biografie peste dosarul meu (cum naiba să mai dau concurs pe post, în condițiile astea?), îmi atribuise fapte și intenții improbabile, poate chiar mă confundase. Acum tipul se uita și el la mine și jubila cine știe pe unde, rânjindu-mi pe geam sau din paginile trucate. Scrisoarea 3. Direcția operativă, serviciul corespondență Creierul iubitei mele dă zeci de recitaluri pe corzile de cristal ale minciunii: eu nu sunt eu, ci un spongier hrănindu-se cu moleculele prețiosului ei intelect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
canal?“, ne-a zâmbit ea, încruntându-se la Cezar. „Pe-oricare.“, a zis Mihnea. „Un film simplu, comercial. De-ăla să nu ne punem întrebări.“ „Scuzați-l, e-un mitocan.“, am completat eu. Cezar s-a așezat cuminte la loc, rânjind blând și sincer. „Și mai aduceți trei beri, vă rog.“ Ospătărița s-a îndepărtat, fără să șteargă masa. „Că-cățea!“, a șuierat Cezar, doar pentru el. Am dat pe gât ultimele resturi de bere și-am recuperat niște cipsuri de la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Trecusem de două ori prin astfel de furtuni. O dată, în Simstim-ul din Mona Lisa Overdrive, când jumătate din New York se făcuse scrum pe magistralele cibernetice; a doua oară, în Berceni, unde începe arătura: asfaltul curgea peste mașinile 331, iar oamenii rânjeau cu ochii fierți și săpuniți. „Nici asta n-are însemne.“, am observat. „Date, observații, note, nimic. Și-n plus, pare că se termină abrupt.“ „Îhî. Oricum, e suficient. Avem anii, avem numele fetei, locul de muncă.“ „Locul de muncă?“, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cel mai mare scriitor român în viață ne ignoră, iar noi îi zâmbim și ne purtăm cu mănuși cu el. Ne tratează cu flit.“ S-a ridicat iar de pe scaun, îmbrăcându-și fără grabă hanoracul. După care m-a anunțat, rânjind: „Mă duc până afară, să aduc sculele.“ M-a bătut pe umăr și s-a apropiat de prizonier. I-a mai tras o palmă, de data asta-n cap. „Să fii cuminte și să m-aștepți. Când mă-ntorc, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scriitorului, dar suna al naibii de cunoscută. În pragul ușii, mai zâmbitor ca niciodată, cu geanta laptop-ului atârnată de umăr, stătea Mihnea. Îmi venea să sar de pe scaun și să-l iau în brațe: prietenește, pârțărește, oricum. „Ce-i, scriitorașule?“, a rânjit el, „Te-a lăsat vocea? Nu mă mai recunoști?“ M-am ridicat de pe scaun și l-am îmbrățișat cu pasiune. Un gest rar, ca pe vremea când goleam sticla infectă de RDD. Îl înjuram pe nea’ Nicu onest, băuți, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sări din schemă. Și-ți garantez că știm exact cine va rămâne.“ „Repet: uiți că eu stau liber pe scaun, și tu legat fedeleș, cu pânza pe cap. Ce zici, Mihnea, am sau n-am dreptate?“ „Ai.“, a confirmat Mihnea, rânjind. „Nu eu răsuflu greu, cu cagula pe gât. Apropo, nici nu te-am întrebat: nu vrei să ți-o scot?“ „Nu, mulțumesc.“, s-a apărat scriitorul. „Nici n-o să ai cum. În câteva zeci de secunde, o să dispari și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Părea prins de gât și de umeri cu un harnașament special, pe care nu i-l recunoșteam. În timp ce studiam echipamentul, trăgeam în nări aerul rece, spălat de mirosuri. O senzație proaspătă, de salon medical. Mihnea se uita la mine și rânjea. Frumos, recunoscător, aproape cu afecțiune. Din când în când, degetele apăsau câte-o tastă. În aceeași secundă, am știut că derapase ceva. Un detaliu minuscul, pe care îl scăpasem din vedere. Am clipit și m-a trecut un frison, plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
presupunând probabil că acum e momentul, începu să mârâie ceva. Totuși! ridică Ganea deodată vocea, parcă nepermis de mult. În primul rând, vă rog să poftiți în sală și apoi permiteți-mi să aflu cu cine... — Uite, nu mă recunoaște! rânji cu ură Rogojin, rămânând pe loc. Pe Rogojin nu l-ai recunoscut? — Să zicem că v-am întâlnit undeva, dar... — Vezi, ne-am întâlnit undeva! Păi nu-s nici trei luni de când am pierdut la tine două sute de ruble de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a tatălui, iar mama nu-i vinovată, strigă cu patimă Ippolit. — Cu atât mai mult, se pare, ar fi trebuit s-o cruțe... rosti prințul cu sfială. — Dumneavoastră, prințe, nu sunteți doar naiv, ci, poate, ați mers chiar mai departe, rânji răutăcios nepotul lui Lebedev. — Și ce drept ați avut?... strigă Ippolit cu vocea cea mai nefirească. — Nici un drept, nici unul! îl întrerupse prințul în grabă. Aici aveți dreptate, recunosc, dar a fost fără voie și tot atunci, pe loc, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în fața lor, rugându-i să-l ierte! Parcă-s puțini de-al de voi? Râdeți că m-am făcut de rușine cu voi? Așa-i, m-am făcut de rușine, nu mai e nimic de făcut!... Iar tu nu mai rânji, mâzgăliciule (se răsti ea subit la Ippolit)! Abia de mai poate răsufla, dar pe alții îi corupe. Și pe băiatul ăsta mi l-ai corupt (arătă iar spre Kolea); numai de tine aiurează, îi bagi ateismul în cap, nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]