2,083 matches
-
comandantul avea dreptate: bătrânul murise de moarte bună, pe când el se vedea la carceră, putrezind între ziduri fără ferestre. Coșmarul acela cu ochii deschiși îl făcu să tremure din tot corpul, ca un animal prins. Se opri o secundă, ca să răsufle. Nu știa ce îl doborâse într-atât, emoția revenirii sau frica. Era o noapte tihnită și înmiresmată de arborii de konar, care se-nălțau peste garduri, de glicinele uleioase și de tămâia zilei de rugăciune care se încheiase. Se trezea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
când doi polițiști se opriră în fața casei. — Știm că ascunzi un suspect arab, îi spuseseră lui Godun, care venise să le deschidă. — Un terorist, zise celălalt. Era în noiembrie 2001, cu puțin după tragedia americană. Nu îl lăsară nici să răsufle. Îl săltară fără bagaj și fără să-i dea multe explicații. Omar petrecu o noapte la secție, fiindcă le trebuiseră patru ore ca să găsească un interpret. Se trezi în fața unui anchetator tânăr și cu alură de seminarist la teologie. „Unde
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cu țârâitul greierilor cu tot, și în locul ei s-ar fi-ntins o autostradă cu patru benzi, ca o cale regală a luminii și a începutului. — Sper că o s-o numiți tot așa cum fusese vorba întâia oară, mai zise Omar răsuflând ca un om care alergase. Parcă mai contează... răspunse unul. Important e că locul e mult schimbat și au apărut case pe care șoseaua le va muta ori le va tăia pe din două. Ce-au avut oamenii ăștia în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de clepsidre sparte din care curgea nisipul. Și, pe măsură ce trecea timpul, simțeam cum creștea nisipul în jurul meu. Am intrat în panică și am vrut să ies, dar, afară, vântul urla ca o cățea înnebunită că și-a pierdut puii. Am răsuflat ușurat când am zărit-o pe Ana și am încercat să mă apropii, convins că, așa, voi fi în siguranță. "Nu mă atinge", mi-a șoptit ea. După care mi-a dat o explicație, abia deslușită, care m-a nedumerit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
după ea îndelung, uitîndu-mă la amiază, din spatele draperiilor, la ciotul unui pin uscat pe care-l năpădeau urzicile. Văzând că trecătorii se fereau de mine, am avut o presimțire rea. Se uitau în altă parte când treceam pe lângă ei. Am răsuflat ușurat, de aceea, în clipa în care am zărit un fost discipol. M-am îndreptat, bucuros, spre el, să-l îmbrățișez. Numai că, spre uluirea mea, el s-a grăbit să traverseze strada. Am tras o înjurătură și m-am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cufundat într-un somn adânc. Am încercat să adorm și eu. Din când în când, tresăream, focul ardea în continuare, dimineața mirosea a cenușă și mă întrebam cât va dura astfel. Am simțit, apoi, miros de lapte cald și am răsuflat ușurat. Afară, focul arsese ultimele lemne și ploua peste cenușa caldă... Când am deschis ochii, am observat că stelele se loveau de vârfurile chiparoșilor, dar plouase, într-adevăr... ― Vara e pe sfârșite. Zilele acestea te voi părăsi, Galilei. ― Cum stam
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
alții să petreacă, o să-ți vie și ție rândul. Te uiți că ți-am dat cam puțin pentru cât ai muncit? Să faci la fel. Slugii să nu-i întinzi mâna și să nu-i lași decât atât cât să răsufle, altfel nu te mai respectă. Cumpără un loc și ridică o magherniță, pune o firmă, plătește statului ce-i al lui și nu te mai odihni! Prost nu ești, vrednic te știu, nițel noroc să ai, și atît! Dacă te
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nevoie, ai să mă găsești. I-a pupat mâna și-a plecat. Tot în timpul ăsta murise și taică-su. A stat vreo două săptămâni între ai săi, până l-au înmormîntat și au împărțit ce sărăcie le lăsase răposatul. A răsuflat ușurat la plecare. Lipsise atâția ani, nu-l mai lega nimic de pământul muncit de surorile lui, niște alea urâte, spetite de muncă, rele de gură și dușmănoase. Locul său era în altă parte. La oraș, banul se câștiga mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nu-ți aduc eu cine știe ce golăneț, că sânt femeie în toată firea. Și-i povesti câți oameni au făcut casă de pe urma ei, pe câți îi cununase și câți îi aduceau daruri la lăsata-secului. Vorbea cu însuflețire, repede, aproape fără să răsufle. Auzise el de Mihalache Tobă, de era negustor la Tarapana? Ea îl însurase! Dar de domnul Ilie Mitarcă, impiegatul de la mișcarea Grivița-vagoane? Tot ea îi pusese cununiile. Și de câți alții care n-o mai scoteau din săru mâna, coană
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre rampă. 18 - Ei? o întrebă. Femeia răsuflă, intrară în bordei și îi povesti pe scurt că socrul e om la locul lui, că ar da fata și că ea crede că o să-l căpătuiască pe cârciumar. - Bun, bun, mormăia bătrânul. Dar lui i-o place, că n
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
meserie. La sfârșit, au jucat Isaiia dănțuiește, părintele în cap, blagoslovind, după el mireasa, cu ochii în pământ, ginerele, spăsit și pătruns, brutarul ferind luminările, nașa, socrii mândri, Aglaia și Grigore lăcrimând. Au ieșit apoi la trăsuri, înghesuiți de curioși. Răsuflară. Afară ardea soarele și boarea primăverii le răcori obrajii. Stere se apropie de Lina. - Ți-e frică? o întrebă. -Da. - Las', c-o să fie bine! Se despărțiră. Părinții, cu Grigore și nevastă-sa plecară spre casa dogarului, că acolo era
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lada cu Grigore. Aștepta bacșișul, și cârciumarul îi dădu câteva piese. Aglaia vorbea cu soacra. Droșca întoarse și plecă înapoi, hurducăind. Rămăseseră în fața gardului spălat de ploi. Stere deschise larg poarta și spuse: - Asta-i cârciuma mea! Se opri să răsufle. Soarele îl învăluia. Avea o față dreaptă și bărbia aruncată înainte, ca și când ar fi voit să arate mereu ceva. Era vesel și mândru. Peste umerii lui, femeia zări fereastra întunecată a prăvăliei. Pereții de scânduri țineau o vinețeală umedă și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Malurile căpătară umbre mărețe. Paraschiv se ridică în mână. Armăsarii turbaseră. Alergau în loc și se izbeau de lemnul gardului. Căruțașii îmboldeau iepele spre poarta deschisă: - Haide, haide, tată, hii! Se auzeau sforăituri și icneli. Când intrară toate, moșul închise poarta, răsuflând ușurat. Armăsarii se ridicară în două picioare și nechezară de se cutremură groapa. Ocoliră în goană iepele cu coamele zbârlite și le loviră cu copitele. Urmă o învălmășeală, și ucenicul văzu încordarea trupurilor roșcate și negre, nădușite. Caii se mușcau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scăpară, se întinseră rănite la soare, așezîndu-se pe picioarele dinainte. Aveau în ochi o suferință tăcută și de sub pleoape li se scurgea o zeamă limpede ca lacrimile. Numai mânzul scăpase. El zburda sătul prin ograda murdară. - Bine c-am terminat! răsuflă Gheorghe ușurat. Cocîrță se spălă pe mâini și veni spre ei. Se așezară pe buturugi. Peste câmp, îi văzură și pe ceilalți sosind. În frunte era Stăpânul gonind, gonind. După el, ceata. Se înveseliră. - Noroc! aruncă Bozoncea de departe, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de chipul lui, dar nu-l ținu minte. Casa lor, a ei și a lui Stere, i se păru mai caldă în seara aceea. 98 Noaptea ninse mult, potolit. Femeia adormi târziu, după ce se zbătuse multă vreme lângă bărbatul care răsufla adânc lângă ea. Ascultase așezarea liniștită a zăpezii și țipetele lungi și ascuțite ale cocoșilor. Simțea cum se aștern gunoaiele și cum se lasă zidurile de cărămidă, prinse în muchiile de beton. Casa se scufunda încet, o dată cu malurile acelea sterpe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rar. Spre margini, undele ei se încrețeau și aduceau la mal cutii ruginite de tablă. Acestea sclipeau în soare ca oglinzile. În apa murdară se gloteau norii bolovănoși. Dacă ridicai privirile, îi vedeai îndesîndu-se peste malurile sălbatice. Căldarea de pământ răsufla tainic. Zgomotul cel mai mic creștea aici, se lovea de șeile albicioase și venea înapoi. Mirosea a bălegar încins și a iarbă crudă. Lui Ene îi venea s-o rupă la fugă, dar se ținea bine. Smulgea limbile proaspete ale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dumitru, ca să nu mai vorbesc de Paști și de Crăciun... - Duminica lucrezi, coși? - Nu ridic un lemn. -Drăcui? - Câteodată. - Să nu mai drăcui, auzi? Și să faci douăzeci de mătănii în fiecare marți și vineri seara... - Am să fac. Părintele răsufla puțin. - Da numele Domnului îl iei în deșert? 138 - Se poate? Am cinci icoane: una cu potopu, una a sfinților Dimitri fără arginți, Chir și Ion, una cu iadu și cu raiu, alta a sfântului Ilie Tesviteanu și alta cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
O lua tîrîș-tîrîș spre buza gropii, într-acolo unde-ar fi vrut să-și cumpere peticul său de loc, și se oprea la rampă, cu mâinile în 176 buzunarele nădragilor peticiți. Gunoierii îi învățaseră damblaua. Cum aveau puțin timp să răsufle de la descărcatul resturilor din camioane, se apropiau de el și-l întrebau: - Ce-ți mai face dușmanul, Mielule? Prostul râdea câtva timp și pe urmă, ca și când și-ar fradus aminte, se încrunta deodată, spunând mînios: - Eu pe lumea ailaltă am
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăsat și lui o sută, restul -lau dat priceputului. La proces, a venit Didina cu alți bani și cu rufe de schimb. A făcut ce-a făcut, lucrurile au ajuns la ei. Sala tribunalului era plină de lume. Abia mai răsuflau de căldură. După două ceasuri au aflat bucuria: scăpaseră cu un an. A răsuflat Gheorghe. - Ieftin, ucenicule, tu ce credeai? Paraschiv atunci s-a trezit. - Cum adică, să stăm noi închiși un an? - Da ce-oi vrea? Să zici mulțumesc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu alți bani și cu rufe de schimb. A făcut ce-a făcut, lucrurile au ajuns la ei. Sala tribunalului era plină de lume. Abia mai răsuflau de căldură. După două ceasuri au aflat bucuria: scăpaseră cu un an. A răsuflat Gheorghe. - Ieftin, ucenicule, tu ce credeai? Paraschiv atunci s-a trezit. - Cum adică, să stăm noi închiși un an? - Da ce-oi vrea? Să zici mulțumesc, că fără bacșiș luam doi, ca popa. Pe mine m-a uitat că mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și o muiere pompă apă din gura cișmelei Veta căra cu maică-sa căldări de apă și le dădeau bărbaților. Aceștia le zvârleau în calea pârjolului. Vâlvătaia se domoli. Trunchiurile duzilor erau umede și nu ardeau decât foarte încet. Oamenii răsuflară ușurați. Preotul făcea cruci mari, cu fața la biserică. Abia la vreun ceas sosiră și pompierii. Până să așeze tulumbele, focul ostenise. Ardea, numai într-un jar, inimi, inimi pe locul zidarilor. Tot la săraci făcuse pagubă. Mistuise casa lui Tănase și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țeapăn mai ești, mai cu îndemînare, așa, bine... Studentul se învîrtea supus, condus de brațele ei. Fata fl simțea aplecat peste ea, cu gura aproape de păr. Îl auzea cum râde când pașii 269 i se încurcau și parcă nu mai răsufla, simțindu-i trupul puternic aproape și hainele care miroseau frumos. După vreo jumătate de ceas, învățase. Placa veche hârâia încă un tangou: Ilona, Calvar mi-e viața fără tine, Că-n nopțile senine, Ce dulce, dragă, Mi-ai cedat... Ostenise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scaunele cu spătar ședeau negustori și oameni de-ai lor. Râdeau încălziți de vin, săltând burfile încinse în centuri lucioase de piele. Mâncau cu poftă, ducând repede furculițele la gură, mestecând cu zgomot, privind rar în lături și numai atunci când răsuflau după un pahar de vin rece. Mai într-o parte, unde nu bătea așa tare lumina, erau și mesele manglitorilor. Cîtiva -lau cunoscut pe Bozoncea și i-au dat bună seara. Starostele le-a răspuns vesel. Și-au făcut loc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îndelete, fără grabă, să se învețe minte să se mai ridice la femeia lui de Stăpân. Muierea scăpase din brațele pungașului. Starostele se aruncă în pat prefăcîndu-se că doarme. Didina călca în vârful picioarelor, ușurel, să nu-l deștepte. Celălalt răsufla greu dincolo. Umbra lui subțire juca pe pragul scund, luminat de lampă. Bozoncea simți carnea tare a femeii de lângă el, și pofta i se iscă, arzătoare. Îi veni să plângă de mila lui. Se prefăcu că se trezește atunci și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ciorba acră luneca până în măruntaie. Era caldă și bună. Lângă neveste se gudurau dulăii, așteptând oasele. Era ceasul sfânt al cinei. Se auzeau cântecele leneșe de seară ale cocoșilor. Spiridon spărgea câte o ceapă cu pumnul lui mare și negru, răsufla adânc, își privea cu dragoste băieții cei mici, întreba de Ene, apoi se apuca să înfulece. Alături, Goșnete lăsa calapoadele, își tăia o roșie cu cuțitul ascuțit cu care spinteca tălpile și mușca dintr-un codru de pune. Marița îl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]